RSS
 

Remarcare in Ciucas, printre rhododendroni. Nu degeaba Muntelui Rosu i se zice Muntele Rosu.

21 Jun

De obicei cand se intampla cele povestite mai jos e dimineata zilei de luni, orele 06.30 trecut fix. Cocosul din telefon racneste apocaliptic stresand timpanele şi stricându-mi visele roz, cu rhododendroni. Imi incerc fortele in timp ce ma ridic cu greu din pat. E moale, asternuturile sunt curate si miros a mine. Pun talpile in pamant, adica pe covorul plusat si crem. Sunt umflate si nu suporta atingerea podelei. Calc cu grija, cine stie de ce ma pot lovi. Ajung la telefon si ii sting urletele. Ma asez pe scaun si incerc sa ma dezmeticesc. Merge o cafea. Dar sa ma mai intind putin inainte. Nu dureaza mult pana cocosul atinge iar decibeli de nesuportat, talpile umflate iar ating covorul, iar sting durerea orologiului, iar in pat??? Mai bine nu, hai la cafea.

Capul imi e umflat si mare si se intreaba daca ala dintre urechi e acolo si stie macar cum il cheama. In timp ce caut ibricul, zaharul si cafeaua ma gandesc cu incetinitorul la ce voi imbraca. Aleg de fiecare data ceva costumatie lejera, sporty spice, in conformitate cu incaltamintea care sigur va fi comoda si foarte larga, ca sa incapa talpile in ea. Calc ca pe ace si imi transfer lucrurile dintr-o geanta in alta. Telefoane, acte, legitimatii. In drum spre baie ocolesc rucsacul pe jumatate desfacut, ma lovesc de betele de trekking, ma impiedic de bocanci si alte chestiuni de obicei dureroase pentru talpi. Despre care deja am precizat ca sunt umflate. Tot cu incetinitorul ma spal pe fata si ridic privirea sa ma admir in oglinda. Lucru nu neaparat admirabil. Parul imi e valvoi, lucru cert ca am adormit cu el ud. Macar am avut puterea sa il spal tarziu in noapte. In timp ce incerc sa imi linistesc meteoritul din freza suflu in cafea si ma uit cu jind la pat. De ce nu mi-am luat eu o zi libera oare?

 Remarcare in Ciucas, printre rhododendroni. Nu degeaba Muntelui Rosu i se zice Muntele Rosu. Read the rest of this entry »

 

Prejba a ramas in urma … si in inimi

01 Jun

Sau poate mai mult în inimi decât în urmă. Viitorul ne va spune mai multe. Dincolo de statistici, de trasee remarcate sau corectate, de număr de stâlpi plantaţi, de kilograme de vopsea folosite, de pensule, topoare, macete, răngi şi număr fix de voluntari destoinici sau mai adormiţi, de frigul îndurat noaptea în cort sau pe lângă, de cântece la foc de tabără, de fumul focului de tabără, de “tutoaie”, de şoriceii prea curioşi de la cabană, de ameninţarea ploii, de cafele cu gust de tăciune, de articole şi reportaje tv, dincolo de multe şi de munte… a rămas în urmă regretul că zilele s-au scurs prea repede, că muntele e prea frumos şi prea departe (câteodată), că nu am putut să ne împărtăşim unul altuia prea multe. Ne-am despărţit cu promisiunea că ne vom revedea cât de curând. Promisiune făcută muntelui dar şi fiecăruia dintre noi, cei care i-am bătut cărările.

 Prejba a ramas in urma … si in inimi

23-25 mai 2014, remarcare AMC în munţii Lotrului. Read the rest of this entry »

 
 

Ultima zi de remarcare sau ziua cu “armaghedonu” de la Prejba

07 May

De obicei, la munte, ziua începe mult prea devreme pentru mine. Dimineaţa lui 18 august 2013 n-a ieşit din tipare. Liniştea Prejbei s-a terminat vremelnic. Un meteorit ce i-a luat prin surprindere până şi pe cei  de la NASA a căzut pe podeaua cabanei, încercând probabil să se adăpostească în groapa de dedesubt. Din fericire pentru el a întâmpinat rezistenţă şi nu s-a scufundat mai mult decât era cazul.

Mă ridic la 90 grade instantaneu întrebându-mă ce mi se întâmplă, ce ne-a lovit planeta. O să supravieţuim oare cataclismului? Dezlipesc genele şi văd cometa. Cam ofilită şi se ţinea de şale. Pablo hotărâse să coboare din pat pe calea cea mai scurtă dar şi cea mai dureroasă. Mă asigur că e în regulă, că nu şi-a rupt nimic şi adorm buştean. Era în jur de 5-6 dimineaţa, nu meritam a fi trezită nici dacă bătea armaghedonu’ la uşă. Read the rest of this entry »

 

Calea Ferentari nr. 18. Un an plin de amintiri… parfumate

21 Apr

Viaţa la ultracentral în Amzei nu-mi oferea suficientă adrenalină prin 2002 aşa că schimbarea a venit de la sine. Cu căţel şi purcel dar fără televizor am ajuns în Ferentari, mai pe la începutul cartierului. Calea Ferentari nr. 18, mai exact. O mutare pe care mi-o doream deoarece până la acel moment nu reuşisem să locuiesc singură într-un perimetru numai al meu, bine definit. Obosisem după mult trai în comun, întâi în cămine studenţeşti (un an în Moxa, unul în Agronomie şi unul în Occidentului) şi apoi în apartamentul din Amzei. Această viaţă în comun are şi ea farmecul ei şi încă o regret. Sau poate regret anii apuşi în care rezistam la acest stil. Cert este că la acel moment vroiam o schimbare.

Criteriul cel mai important în căutarea viitorului loc de trăi a fost financiar, o chirie cât mai mică. Aşa că 70 dolari pe o garsonieră de 42 mp suna în triluri de privighetoare pentru o studentă în an terminal. Ce mai conta că e în Ferentari. Read the rest of this entry »

 

Camden, Sherlock Holmes, Collin Farrell si cabinele telefonice. Desfasurarea actiunii din nou. Londra partea 4.

09 Apr

Fetele sunt la cafea şi tiutiun în bucătărie. Sporovăie de zor. “Dragostea în vremea holerei” curge frumos cu fiecare gură de cafea.  Îmi savurez în cameră licoarea ce îmi învie fiecare dimineaţă deoarece în locul unde tronau dânsele se putea intra doar cu masca de gaze. Geamul inexistent fiind hota trebuia să facă toată treaba. Doar că a fost puţin dovedită de situaţie.

thumbs londra big ben camden 01 Camden, Sherlock Holmes, Collin Farrell si cabinele telefonice. Desfasurarea actiunii din nou. Londra partea 4. Read the rest of this entry »

 
 

La RFI cu Aradeanca

29 Mar

Povestea de astăzi e cu munţi mici şi mari, cu planuri de remarcări, refugii şi momâi. E cu de toate :). Vă invit să accesaţi link-ul de mai jos şi să vă delectaţi cu minunata mea voce dar mai ales cu poveştile din şi despre munţi.

http://www.rfi.ro/asculta-rfi-ro-48651-povesti-munti-mici-fermecatori

 

 

La munca nu la-ntins mana! Banda rosie, un vis avem

11 Mar

In aşteptarea vremurilor mai cu soare care fac zăpadă să se topească pe creste visez la Banda Rosie, la autostrada Carpaţilor, remarcări, la munca cot la cot, la găleata-n mână, la creste împădurite, la sufletzelle, la prieteni cu zâmbetul pe buze – cei alături de care am muncit toată vara trecută la umbră de codru des, în soare de gol alpin, pe ploaie, vânt, ceaţă şi noaptea uneori.

thumbs remarcare La munca nu la ntins mana! Banda rosie, un vis avem

Pour le connaisseur, veteranii remarcărilor adică, pun cenuşă-n cap şi recunosc. În febra creaţiei (adică opera de arta de mai sus) am ignorat  toate instrumentele necesare. Dar când o să se întâmple cu adevărat o să fie conform procedurii, cu şablon, cu acte-n regulă. Read the rest of this entry »