Buila pe la poale si pe din dos. Cand nu exista placere fara durere.

12-Buila-Canton-Cheia-6

Pentru acest jurnal mi-am chinuit mult memoria dar tura nu putea fi dată uitării si lăsată nescrisă. A fost de pomină. Nu din cauza dificultăţii. Alţi factori au contribuit la pomina sus menţionată: mici rătăciri şi multă anduranţă. Doar aşa poţi zice că ai făcut faţă, şi spate, unei ture în Buila Vânturariţa. Afirmaţia cu dorsalul şi frontalul  e făcută pe fondul primei experienţe în acest masiv. Atunci am avut momente în care am crezut că nu mai scap cu viaţă din aventură. A fost a doua rătăcire pe munte, a doua tură în care am simţit deznădejde şi frica că nu voi ajunge întreagă sau vreodată la cabană / civilizaţie. Şi pentru că tot am vorbit de rătăciri nu pot să nu menţionez prima mea rătăcire de pomină, cea din Nordica Pietrei Craiului. Pentru că, pe de altă parte, ce-i prea mult de îndurat lasă şi amintiri frumoase.

De fiecare dată când plec pe munte am emoţii, un gol în stomac. Mi-e frică de accidente, de prăpăstii, de coborâri pe lanţuri, de fulgere, de animale. Nu inventez nimic, chiar dacă imaginaţia îmi e bogată, orice din ce îmi provoacă frică se poate întâmpla. Buila, prin prisma amintirilor, a fost şi este un munte care mereu îmi va da emoţii, mereu mă va ţine în priză.

Perioada: 17 – 18 mai 2014

Am pornit la drum cu speranţa că de această dată totul va merge uns, fără senzaţii tari. Traseele alese erau circulate şi marcate. Noi eram în formă maximă, echipaţi şi dornici să învingem orice, inclusiv să ajungem la destinaţie. Singură, vremea nu se prezenta prea bine în zicerile meteo dar dacă am sta după prognoze n-am mai ieşi din casă.

Traseu zi 1. Schitul Pahomie  – Stâna Oale – Curmătura Oale (racord cu creasta Buila-Vânturariţa) – Curmătura Comarnice – Canton Cheia. Marcaje: Punct Galben din Pahomie până în Curmătura Comarnice şi apoi traseu comun Triunghi Roşu şi Bandă Albastră până în Cantonul Cheia.

01 Buila spre Pahomie

Maşinile le-am lăsat la troiţa de la bifurcaţia spre Pahomie. De acolo am continuat pe forestier aproximativ  4 km până la schit.

02 Buila Schit Pahomie

03 Buila Schit Pahomie

04 Buila Schit Pahomie

Problema a fost de la schit încolo. N-am găsit traseul neam, punctul galben intrase în pământ de parcă îl mâncase. Probabil indicatorul de intrare în traseu sau copacul pe care fusese pictată săgeata cu indicaţiile fusese luat pe sus de tăietorii de copaci. Era evident că se defrişase în zonă. Preţ de jumătate spre trei sferturi de oră fără succes am mărşăluit prin noroi în sus, în jos, la deal sau la vale. Nori grei şi picături din ce în ce mai dese încercau să ne înece speranţele că vom răzbi nămolul în care ne afundam. Am decis consultând a nu ştiu câta oară harta să o luăm în sus pe deal mai serios decât abordasem iniţial situaţia. Punctul galben a apărut într-un târziu. Ploaia ce ne ameninţase la momentul în care am intrat în pădurea bătrână de fag se lăsase păgubaşă si asta ne-a ridicat moralul.

Cele două ore până în stâna Oale le-am petrecut cum stă bine drumeţului, în urcuş puternic încercând să ne reglăm respiraţia ca să nu ne dăm duhul pe vre-o piatră. Efortul şi umezeala făceau ca apele să curgă pe noi râuri râuri. La stână ajunşi arătam muraţi, ca după o trecere raid prin curgerea unei cascade. Ne-am tras suflul şi am băgat, în plin miros de căcăreze, un sandwich şi o ciocolată cât să mai prindem puteri. Nici ce urma nu era chiar plimbare în parc. Traseul înregistrează în total o diferenţa mare de altitudine ce trebuie urcată – aproape 1000 m.

05 Buila spre Stana Oale

Spre stâna Oale urcuşul e domol 🙂

06 Buila spre Stana Oale

După cum spuneam, pentru a întreţine diferenţa de nivel, de la stână am început să urcăm iar. Din fericire răul trecuse, panta nu mai era atât de accentuată şi am putut să ne bucurăm de privelişte. Prin văluri de ceaţă pădurea de fag ni se înfăţişa misterioasă pana cand s-a curmat brusc într-o vale frumoasă şi înşelătoare, cu un covor moale de iarbă şi floricele acoperit şi el de valuri de ceaţă. Cu ochii pe frumuseţe am pierdut traseul.

07 Buila spre Curmatura Oale

08 Buila spre Curmatura Oale

09 Buila spre Curmatura Oale

10 Buila spre Curmatura Oale (00)

10 Buila spre Curmatura Oale (01)

10 Buila spre Curmatura Oale (03)

10 Buila spre Curmatura Oale (05)

Noroc că băieţii, lipsiţi de romantism şi imuni la gingăşia primăverii, au fost cu ochii pe Punctul Galben ca pe butelie până l-au reperat pe partea cealaltă de păşune. Acolo fagul fusese înlocuit de molid şi poteca era mult mai clară. Am avut câteva momemente de îndoială dar marcajul l-am găsit repede şi ne-a spulberat fricile. După aproape jumătate de oră de urcuş lejer am ajuns în celebra Curmătura Oale a cărei amintire nu mi se ştersese nici după atâţia ani. Doar eu ştiu cât am regretat că o părăsisem în prima tură.

10 Buila spre Curmatura Oale (08)

O scurtă pauză a fost bine venită. Eram relaxată. Nu mai avea ce surprize să îmi ofere Buila, cel puţin nu în acea zi. Drumul până în Cantonul Cheia îl ştiam şi pe el prea bine. Din curmătură am coborât coborâm în stânga pe versantul nord-vestic al crestei prin pădure şi în aproximativ cca. 30 minute eram în Poiana Comarnice. Acolo ne-am despărţit de punctul galben pentru o frumoasă combinaţie triunghi roşu şi bandă albastră ce ne-a ghidat către Cabana Cheia. Pe drum ne aduceam aminte de prima tură, cu cele 45 de minute făcute în loc de o oră jumătate cât e trecut pe indicator, şi ne minunam cât de multe ultime puteri îţi dă foamea.

11 Buila spre Cabana Cheia din Curmatura Oale

Înainte de cabană ne-au întâmpinat lătrături groase dar care nu ne-au dat fiori. Era urmaşa lui Molda, la fel de lăţoasa ca ea dar mult mai prietenoasă. Fiori în schimb ne-a dat amalgamul de pietre şi resturi acoperite de mâl pe care îl vedeam în loc de clădirile anexe. O viitură redecorase întreaga arie. Forţa apei ce venise de sus din munţi fusese incredibil de mare, rasese tot ce a întâlnit în cale. Foişorul în care petrecusem o seară întreagă avea acum sub el ditamai hăul. Pământul şi pietrele, toată fundaţia, fuseseră luate de ape. Se ţinea doar în stâlpii de susţinere.

12 Buila Canton Cheia (1)

12 Buila Canton Cheia (2)

Abruptul Stogşoarelor

La cabană l-am regăsit pe energicul domn Ionuţ Dumbravescu (John) care ne aştepta ca şi când ca să ne predea şandramaua, animalele, oalelele, ciorbele, tocăniţele şi să plece. Avea treburi de rezolvat în civilizaţie, nu putea sta cu noi peste noapte. Ne-a uimit puţin atitudinea şi în acelaşi timp ne-a încântat încrederea acordată. Eram investiţi la titlul de cabanieri de o noapte. Titlu pe care ne-am străduit să îl cinstim cum se cuvine, în primul rând consumând cu simţ de răspundere toată ciorba de fasole pusă la dispoziţie. Incredibilă mâncare. Restul serii am petrecut-o cuminţi jucând cărţi şi certându-ne pe traseul de a doua zi. Ne pricepem să încheiem cu stil o zi frumoasă.

12 Buila Canton Cheia (3)

12 Buila Canton Cheia (4)

Dimineaţa zilei de duminică 18.05.2014 a fost fix cum trebuie să fie o dimineaţă de week-end. Eram într-o cabană la căldurică, în creierii munţilor şi în vârful patului, sorbeam cafeaua şi citeam reviste cu specific montan.

12 Buila Canton Cheia (5)

12 Buila Canton Cheia (6)

Visarea s-a spulberat repede când am trecut la spălatul vaselor şi făcutul rucsacului. Erau lucruri a căror neîndeplinire se depuncta aşa că ne-am conformat şi eu şi colegii. După două ore de tărăgănări, constatări şi verificări… nu găsim pisica! am găsit pisica dar e nervoasă spre turbată şi nu vrea să iasă!, unde e căţeaua?, am lăsat mâncare la animale?, am încuiat peste tot?, am închis butonul roşu? dar butelia? etc  am părăsit incinta.

Pe traseu, cel atât de disputat, s-a plecat cu încredere şi în speranţa că ajungem cumva înapoi la maşini, la o oră decentă în aceeaşi zi cu plecarea, promotorul lui (Irina) fiind de obicei optimist în estimări. Tălpile tuturor ştiau (din proprii şi usturătoare experienţe) că termenele date de ea sunt strânse şi se îndoiseră de durata oferită. Eu adăugasem două ore în plus. S-a dovedit, din păcate pentru tălpi şi moral, că estimatul meu de 7-8 ore a fost mult mai aproape de realitatea crudă. Finalul a fost de fapt 8 spre 9 ore, funcţie de cum ne-am deşirat pe drum până la maşini.

Itinerariul a fost: Canton Cheia – Curmătura Comarnice – Poiana Faţa Piscului (Poiana Frumoasă) – Poiana de Piatră – La Troiţă – Curmătura Builei – pe sub Vf. Ţucla – Poiana Bulzului – Schitul Pătrunsa – Schitul Pahomie.  Marcaje: Triunghi Roşu pe porţiunea Canton Cheia – La Troiţă, Punct Galben pe porţiunea La Troiţă – Curmătura Builei, Cruce Albastră pe porţiunea Curmătura Builei – Valea Bulzului, iar Punct Galben din Valea Bulzului până în Schitul Pătrunsa şi în final Cruce Roşie din Schitul Pătrunsa până în Pahomie. Porţiunea de la Curmătura Comarnice până La Troiţă ce merge paralel cu creasta, pe la baza marelui abrupt, se numeşte “Dosul Builei”.

Urcuşul de la Cabana Cheia îmi era atât de cunoscut încât nu am amintiri cu el. Ştiu doar că pe măsură ce luam altitudine imagini din tura de pomină mi se derulau în faţa ochilor că la cinema. Atunci orice cotitură plină de vegetaţie sălbatică şi pânze de păianjeni îmi dădea fiori. Acum nu prea aveam astfel de simţiri. Poate şi pentru că era încă primăvară şi vegetaţia nu începuse să năpădească totul. Dar şi pentru că traseul acum era bine marcat şi nu trebuia să dăm cu banul la serpentine.

13 Dosul Builei (01)

13 Dosul Builei (02)

După o scurtă regrupare în poieniţa din Curmătura Comarnice (1525m) am reluat urcarea prin pădurea răcoroasă de molizi, atât de răcoroasă că îmi simţeam şalele şubrede sub rucsacul uşurel. Se vedea că nu am greutate să apese şi să nu lase tot curentul să intre. Urcuşul e lejer şi ţine aproximativ 15 minute până la luminiş în poiana Piscul cu Brazi, prima şi cea mai mică dintre cele 3 poieni importante din Dosul Builei. După pauza de poze am purces tot prin pădurea de molid spre a doua poiană, Poiana Faţa Piscului sau Poiana Frumoasă (circa 1530 m), la care am ajuns repejor. Şi acolo am mai tras nişte cadre, nu multe, cât să ajute memoria rătăcită care încearcă după 2 ani să încropească un jurnal.

13 Dosul Builei (03)

13 Dosul Builei (04)

Nu în mult timp am ajuns şi în Poiana de Piatră (1610m altitudine maximă) de unde poteca coboară accentuat printre stânci prăbuşite întâi prin gol alpin şi apoi prin pădure până în punctul La Troiţă.

13 Dosul Builei (06)

13 Dosul Builei (07)

13 Dosul Builei (08)

13 Dosul Builei (09)

Pe tot acest parcus din stânga ne-au vegheat pereţii stâncoşi ai munţilor Buila şi Stevioara, cu văi abrupte şi sălbatice ce coboară din creastă, împădurite cu molizi seculari sau înverzite de jnepeni şi nori groşi şi prietenoşi. Nu prevesteau furtună doar ţineau pavăză razelor soarelui.

“La Troiţă” se află o troiţă după cum era de aşteptat, un izvor cu apă cristalină şi un stâlp indicator marcând desprinderea traseului nr. 6 marcat cu punct galben care urcă în Curmătura Builei şi începutul acelui urcuş cu genunchii la piept. Norii uitaseră de noi lăsând loc unor raze fierbinţi ce băteau cu putere în căcărezele de oi ce erau peste tot împrăştiind miasme halucinogene. Punctul galben îl vedeam printre văluri de aburi ce se ridicau fierbinţi şi încete de la nivelul solului.

13 Dosul Builei (10)

Hornurile Popii

13 Dosul Builei (11)

Curmătura Builei şi al său refugiu

14 Curmatura Builei (1)

Refugiul a fost reconstruit în 2009 de către Asociaţia Kogayon cu sprijinul voluntarilor şi a mai multor parteneri

14 Curmatura Builei (2)

Hornurile Popii

Adierile din Curmătura Builei aşteptate cu dor în piept nu m-au dezamăgit. În ciuda miasmelor din infernul căcărezelor în stomac era dorul de mâncare şi nici el nu a fost dezamăgit. În plus ce urma era la vale, altfel vedeam lumea.

15 Buila pe sub Vf Tucla (1)

15 Buila pe sub Vf Tucla (2)

15 Buila pe sub Vf Tucla (3)

15 Buila pe sub Vf Tucla (5)

Traseul marcat cu Cruce Albastră ne-a dus pe sub ameţitorul Vârf Ţucla printr-o vale verde presărată cu pietre (lapiezuri) şi floricele de primăvară. Pe cealaltă culme, a muntelui Albu, întrezăream poteca marcată cu Punct Galben ce îi traversa brânele. De departe pare instabil agăţată de culme dar bănuiesc că la faţa locului situaţia nu e la fel de ameţitoare.

15 Buila pe sub Vf Tucla (6)

Muntele Albu

15 Buila pe sub Vf Tucla (7)

15 Buila pe sub Vf Tucla (8)

cavitate în Muntele Albu

15 Buila pe sub Vf Tucla (9)

Poteca noastră a părăsit valea cotind dreapta în pădurea de molizi. După aproape 15 minute de coborâre molizii au fost înlocuiţi de fagi înalţi şi verzi prin al căror frunziş razele treceau mult mai uşor decât prin cetini. O lumină caldă ne învăluia şi ciripitul pasarelelor era peste tot.

16 Buila spre Poiana Bulzului (01)

16 Buila spre Poiana Bulzului (02)

16 Buila spre Poiana Bulzului (06)

16 Buila spre Poiana Bulzului (07)

Apa trece pietrele rămân zice un proverb. Uitându-mă în sus mi-am zis că în cazul viiturii din Buila apa a trecut şi pietrele au fost mutate. Lucru ce se intampla din când în când şi în viaţa noastră.

16 Buila spre Poiana Bulzului (09)

Nici prin pădurea de foioase n-am mers mult, traseul continuând pe la lizieră prin Poiana Bulzului, în partea superioară a poienii. După câteva minute de coborâre am ajuns la intersecţia cu Punctul Galben. Ne-am luat la revedere de la credincioasa Cruce Albastră şi am făcut stânga împreună cu bulina galbenă.

16 Buila spre Poiana Bulzului (10)

16 Buila spre Poiana Bulzului (11)

17 Buila Schitul Patrunsa (01)

Până la Schitul Pătrunsa am traversat valea adâncă a Pârâului Mărului, făcând un ocol larg pe curbă de nivel, astfel încât poteca să nu piardă altitudine.

17 Buila Schitul Patrunsa (02)

17 Buila Schitul Patrunsa (03)

Schitul Pătrunsa arată ca un sătuc împrăştiat prin poieniţe, cu chilii şi grădiniţe îngrijite şi o biserică impozantă pe lângă care doar am trecut. Biserica veche, cu hramul „Cuvioasa Parascheva“ datează din 1740, a fost construită de către episcopul Clement al Râmnicului și este monument istoric.

17 Buila Schitul Patrunsa (04)

Schitul Pătrunsa

17 Buila Schitul Patrunsa (05)

17 Buila Schitul Patrunsa (06)

17 Buila Schitul Patrunsa (07)

17 Buila Schitul Patrunsa (08)

Înainte de biserică am întâlnit o nouă intersecţie de trasee în urma căreia Punctul Galben a fost schimbat cu marcajul Cruce Roşie până la Schitul Pahomie. După calculele noastre şi indicatorul pe care îl văzusem în ziua precedentă nu ar fi trebuit să mai fie mult, doar 5 kilometri. Speram să îi parcurgem într-o oră deoarece aveam antrenament.

17 Buila Schitul Patrunsa (09)

17 Buila Schitul Patrunsa (10)

18 Buila de la Patrunsa la Pahomie (1)

18 Buila de la Patrunsa la Pahomie (2)

18 Buila de la Patrunsa la Pahomie (3)

18 Buila de la Patrunsa la Pahomie (4)

18 Buila de la Patrunsa la Pahomie (5)

18 Buila de la Patrunsa la Pahomie (6)

18 Buila de la Patrunsa la Pahomie (7)

După o oră şi 35 de minute târâite, cu moralul aproape de nivelul mării şi o durere mare în tălpi, vedeam acoperişul de la Pahomie. Din păcate nu ne opream acolo, mai aveam 4 kilometri până la maşini, 4 kilometri pe care sincer chiar nu îmi aduc aminte cum i-am parcurs. Sigur nu i-am mers în mâini deşi la un moment dat devenise o opţiune. Sfârşit.

Leave a Reply

Your email address will not be published.