Oameni, intalniri, Carpati & Sparkling Angels

suru-zi-2-17

Ar fi trebuit să fie o zi frumoasă. La capătul drumului mă aştepta ceva la care visam. Ceva doar al meu pentru că doar eu îl percep aşa. Alţii poate altfel dar părerea lor nu contează, cel puţin nu în acest caz.

suru-zi-1-6

Apus la Cabana Suru

Se întunecase bine şi mai aveam aproape o oră de mers. Ne-am oprit să scoatem frontalele, cei care aveau. A mea era lipsă la apel, undeva pusă bine la ultima căderea a siguranţelor în garsoniera răsăritului de soare. Cealaltă Andree se dovedeşte milostivă şi îmi împrumută luminătoarea ei. Preferă să meargă fără şi nu poate decât să mă bucure hotărârea ei.

Undeva în faţă întunericul e spart de o luminiţă. O frontală. Am început să strigăm dar nu răspundea, posesorul nu frontala. “Hai măi Emi, ştim că tu eşti!” (sau aşa speram). El era. Pupături de revedere, redistribuiri de bagaje şi am reluat ascensiunea. Întunericul nu mai pare aşa neprietenos când gaşca e mai numeroasă.

Veselia ne-a fost întreruptă de un fel de ploaie de gheaţă. Nu o simţim dar îi auzim scrijeliturile pe frunzele copacilor. Nu am spus niciunul decât la sfârşit când am ajuns la cabană, sau a doua zi, dar toţi am simţit fiorul. “Gândurile se învălătuceau în mintea mea. Cu cine sunt eu acum pe munte, în întunericul şi atmosfera asta de The Blairwitch Project? Cu Jhonyyy pe care l-am cunoscut de câteva ore, cu Andreea pe care o ştiu de câteva săptămâni şi cu Emi pe care îl ştiu de câteva luni şi oricum nu prea vorbeşte. Bine, toţi trei au salvat un om acum o lună… Cu fruntea sus înainte. Nu mai e mult. Noroc că ştiu drumul. În plus, am încredere în oamenii ăştia.”.

N-a durat mult până Cabana Suru a apărut în raza noastră vizuală. Împreună cu ea Nea Fane, Nea Ion şi Nea Florin în ordinea în care ochii mei i-au văzut. Au urmat un tablou mult aşteptat cu mult iubitele cascade ale Sebeşului pus acolo unde îi era locul, o ciorbă de fasole, câteva guri de licoare dublu tratată şi somn. Nu de alta dar urma o zi grea, altfel decât o preconizasem noi.

Visam la creastă, la remarcare, poate chiar să ajungem pe Suru. Dorinţa nu ne-a fost poruncă aşa că am coborât la baza traseului, TA – cel dinspre Valea Jibrii/Moaşei. Acolo am aşteptat plictisiţi şi oarecum refractari echipa de la Digi 24, ce urma să filmeze un reportaj pe tema remarcărilor şi voluntariatului. Nu îmi aduc aminte de unde ştiau de programul “Voluntar în Carpaţi” al AMC, dacă din reportajul de pe yahoo sau din cel de la Radio France Internationale.

Lipsa de entuziasm se poate justifica. Pe lângă trezit devreme, urcat cu bagaj greu, privat de văzut creasta şi de muncă patriotică nici somnul nu a fost aşa mult. Au avut grijă cei patru sau cinci cocoşi aflaţi în posesia lui Nea Fane ce au început să ne cânte unu mai răguşit şi mai strident faţă de celălalt de pe la 5 dimineaţă mai rău ca lu’ Sfantu’ Petru (lui i-au cântat de trei ori doar). I-am visat pe rând şi toţi odată ciulama, ciorbă, supă, copanele la ceaun cu usturoi şi mămăliguţă sau pui shanghai, după preferinţele culinare ale customerului. Dimineaţa Nea Fane ne-a promis că nu o să mai găsim aşa mulţi cântăreţi la întoarcere iar pentru cei milostiviţi ne gândeam să pregătim o ciocniţă să le ţină clonţul închis.

Cu greu şi întârziere a ajuns şi echipa de filmare. Când i-am văzut mi-am dat seama ce nasol e să judeci înainte să ştii motivele, cât poţi greşi. Îi bodogănisem că întârzie, apoi îi bănuisem că nu mai vin (lipsea şi semnalul, nu puteam comunica). De fapt din cauza noroaielor lăsaseră maşina cu mult înainte de punctul de întâlnire şi au ajuns pe jos. Unul dintre ei şchiopăta, mândru posesor de orteză la piciorul drept parcă. Dar oamenii şi-au dorit să realizeze reportajul şi au venit. Mai greu, dar au venit. Palmă peste faţă mai faină nu puteam primi.

Ştirea a văzut lumina zilei la Digi şi nu putem decât să ne mândrim cu ea. O găsiţi dând click aici. Iar eu pot zice doar atât: “Mulţi oameni faini am cunoscut vara asta la remarcări şi nu pot decât să mă bucur. Ei au făcut lucruri minunate pentru ceva minunat – muntele. Îmi doresc să fim din ce în ce mai mulţi şi prin munca noastră să lăsăm ceva în urmă. Nu neapărat fizic, palpabil… ci pentru suflet. Voluntariatul se face în primul rând cu sufletul… apoi vin restul instrumentelor. Poate sunt puţin subiectivă, poate că nu sunt dar în primul rând îi mulţumesc lui Florin şi apoi tuturor celorlalţi. Să ne vedem pe poteci! Şi nu numai…”

La revedere echipă de filmare, la revedere secunde de celebritate. Să ne întoarcem în vibramii noştri de Cenuşăreasă. Şi să aşteptăm. Şi să tot aşteptăm. Întâi pe Emi cu ciuperci comestibile, apoi soarele să ne încălzească pe noi, bolovanii ciupercile şi în tot acest timp pe Cami. Care a ajuns nu singură, ci însoţită de domnul Adrian şi de presupusul Labrador al lui Fane, care s-a dovedit a fi un maidanez veritabil. Cu adevărate apucături de măgar. Nu-i plăcea lesa deloc. N-a durat mult până l-am botezat. Toni i-a fost numele deoarece mi-a adus aminte de Toni şeful asinilor de la Negoiu.

frumusete otravita

 suru-zi-1-2

O poză dragă mie. De ce? Pentru că toată ziua a fost aşa… plină de voie bună

suru-zi-1-3

Ciuperci la bolovan încins

suru-zi-1-4

Hai Toni, nu fi măgar!

suru-zi-1-5

Toni, labradorul lu’ Fane!

suru-zi-1-7

Decoraţiuni. Holidays are coming, holidays are coming!

La cabană înapoi ajunşi i-am găsit pe Tudor, Mitză şi Selma. Începe să se adune gaşca. Dar până atunci am prestat ceva treabă constând în decorarea cabanei cu tablouri, imagini surprinse în zona Suru de “maeştri fotografi” – asta ca să îmi crească self-esteem-ul (mică parte din ele sunt ale mele, realizate în tura din aprilie).

Iar de vineri seara până duminică s-a desfăşurat întâlnirea carpaţi.org. Cu prezentarea membrilor, concurs cu premii pentru a sărbători Ziua Mondială a Munţilor Carpaţi şi înmânarea certificatelor de voluntar celor care au lucrat în vară pe potecile Carpaţilor.

În plus: Între drumuri în creastă după poze de pe vârful Suru, drumuri în pădure după ciuperci şi drumuri la Fane cabanieru’ după tocană şi ceai s-a găsit şi timpul să se mai monteze indicatoare noi în Şaua Suru şi către Apa Cumpănită. Şi apoi foc, cântece, voie bună, sforăit, glume, bere, scântei, senin, ploicică, răguşeli, poveşti, planuri… şi veveriţe, un clan întreg.

suru-zi-1-8

Cafeaua de dimineaţa & Joaca de dimineaţă

suru-zi-2-01

 suru-zi-2-02

suru-zi-2-03

suru-zi-2-04

suru-zi-2-06

Ziua în camping numa’ linişte şi armonie. Dar şi când se lasă seara….

suru-zi-2-09

Trândăveală în campingul de lângă Cabana Suru

suru-zi-2-10

suru-zi-2-07

suru-zi-2-08

suru-zi-2-11

Voluntari vi se pregăteşte ceva

suru-zi-2-13

suru-zi-2-14

suru-zi-2-15

suru-zi-2-16

suru-zi-2-17

Întâlnirea de vară carpati.org la Cabana Suru, 2013

Ar fi trebuit să fie o zi frumoasă. Şi aşa a fost. Şi acel ceva al meu a rămas agăţat de ultima scânteie ce s-a dus spre cer. Până la următoarea vâlvătaie.

______________________________________________________________________________________________________

  • Smith: Why, Mr. Anderson? Why, why, why? Why do you do it? Why? Why get up? Why keep fighting? Do you believe you’re fighting for something? For more than your survival? Can you tell me what it is? Do you even know?
  • Smith: Is it freedom or truth?! Perhaps peace?! Could it be for love?! Illusions, Mr. Anderson, vagaries of perception! Temporary constructs of a feeble human intellect trying desperately to justify an existence that is without meaning or purpose! And all of them as artificial as the Matrix itself, although only a human mind could invent something as insipid as love! You must be able to see it, Mr. Anderson! You must know it by now! You can’t win! It’s pointless to keep fighting!
  • Smith: Why, Mr. Anderson?! Why?! WHY DO YOU PERSIST?!
  • Neo: Because I choose to.

 

2 thoughts on “Oameni, intalniri, Carpati & Sparkling Angels

  1. Pingback: 3043 Archives « "Tovarasi, pana maine sa-l tundeti!" "Tovarasi, pana maine sa-l tundeti!"
  2. Pingback: Prejba a ramas in urma … si in inimi "Tovarasi, pana maine sa-l tundeti!"

Leave a Reply

Your email address will not be published.