Coasta Dalmata, de la Split la Dubrovnik. O mica pacaleala in Bosnia Hertegovina. Road trip prin fosta Iugoslavie. Partea VII.

dubrovnik-zi-1-02

Dubrovnik-ul a fost pentru mine una dintre cele mai aşteptate destinaţii din concediu. Nu pentru valoarea lui turistică ci pentru că îmi înţepenise fizicul în maşină. Chinuitor drum.

dubrovnik zi 1 (02)

pauza de panoramă

A şaptea zi a concediului a inclus în meniu mulţi kilometri de-a lungul coastei dalmate. E65 a fost ales în detrimentul autostradei pe motiv că e mai spectaculos. Ceea ce a şi fost. Dar şi mult mai aglomerat. În unele localităţi s-a circulat ca pe Valea Prahovei în zi de week-end, încet, bară la bară. Nervii începeau să se întindă la maxim. La fel şi vezica. Fusese golită la pauza de panoramă dar nu a durat mult până s-a umplut la loc.

dubrovnik zi 1 (01)

După cum spuneam într-o postare anterioară există ordine şi în haos. În Split pe o căldură năucitoare puzlle-ul bagajelor se încerca a fi rezolvat. Ca de fiecare dată victima a fost Andrei. Ce să-i facem dacă se pricepe…

dubrovnik zi 1 (03)

“La prima benzinărie oprim”. Şi prima benzinărie nu a mai apărut. Nici măcar un tufiş mai acătării. Eram de aproape o oră într-un şir nesfârşit de maşini ce se deplasau cu câţiva kilometri la oră, agăţaţi pe marginea coastei cu super vedere şi fără nici un tufiş. Îmi era imposibil să îmi împac vezica. Şi nu eram singura care suferea. Ne dădeam cu presupusul, ce ar fi putut să declanşeze coada. Să fim la Vama cu Bosnia? N-are cum, până acolo mai e. Hărţile încărcate din google nu ne poziţionau prea aproape de frontieră.

Radio-ul dat pe un post croat curgea în limba acelor meleaguri. Se difuză o emisiune pe tiparul “O melodie pentru fiecare” crainicul prezentând în cuvinte neînţelese de noi dedicaţia. Printre cele neînţelese a strecurat şi câteva în engleză. “Life is sad”. Zici că era pentru noi, cei de la coadă, cei cu vezica plină. Râdeam dar nu era râsul nostru. Din fericire pentru noi poziţionarea pe hartă era greşită şi coada era cu justificare, urma vama cu Bosnia.

  • După vamă oprim la prima cârciumă.
  • Da, da. Şi poate şi mâncăm ceva. Să zicam că am mâncat şi în Bosnia. Oare cu ce se plăteşte acolo? Merge cu kune? Sau cu euro?
  • Lasă că vedem noi, important e să ajungem la budă.

După vamă chiar am oprit la prima locaţie întâlnită. Din maşină am ţâşnit rachetă direct spre locul fericirii. Nimic nu mai conta. Din goana calului am văzut un chelner zâmbitor ce se îndrepta către cei fără nevoi  fluturând o tavă plină de peşte şi gheaţă. Ofertă irezistibilă pentru Andrei care şi-a comandat o porţie fără a fi interesat de preţ.

dubrovnik zi 1 (05)

Deoarece trăiam cu stresul monedei în care achităm cei mai sus menţionaţi au întrebat chelnerul dacă se poate plăti cu cardul înainte de a lua loc la o masă. Astfel se elimină orice problemă legată de valută în care plăteam iar bacşişul sigur îl acceptă în orice. Din nefericire fix în acea zi nu funcţiona maşinăria prin care se plătea cu cardul ne-a spus domnul cu ochi albaştri şi zâmbet scos din Neckermann. Ghinion curat. Dar ne-a asigurat că putem sta liniştiţi şi să achităm cu kuna. Ne-a dictat rata de schimb 1 km = 5 kuna, fix ca la bancă. Km reprezintă moneda locală adică Bosnia-Herzegovina Convertible Mark.

Înainte de mâncare îmi doream o bere bosniacă, nu puteam rata ocazia. Preţurile erau de-a dreptul piperate, nici la terasa sculă cu panoramă de la Zagreb (Šestinski Lagvić) nu costa atâta o bere. O fi viaţa scumpă în Bosnia, mai ştii. Data viitoare o să mă informez mai bine…

dubrovnik zi 1 (04)

Curiozitatea şi obiceiurile de turist cu ştate vechi ale Irinei ne-au adus o umbră de îndoială asupra nivelului ridicat de trai bosniac. După ce a avut acces la wi-fi a intrat direct şi din reflex pe cursul valutar şi ce să vezi. Surprize ca la Andreea Marin. Oficial 1 km = 3.7 kuna. Am încercat să îi explicăm chelnerului că a umflat rata de schimb dar zâmbetul şi ochii albaştri i-au rămas tot ca din Neckermann la fel şi convingerea că rata era de 1:5. Furt pe faţă. Dacă se baza pe lenea şi dezinformarea noastră nu i-a mers. Andrei a mers ţeavă la primul bancomat şi a scos fix cât era nota. Bacşiş n-a primit. Zâmbetul de Neckermann i-a rămas acelaşi. După achitare am demarat în trombă şi ne-am mai oprit la destinaţie.

Cazarea nu era în Dubrovnik, preţurile exorbitante ne-au determinat să găsim o locaţie îndepărtată de centru, în Mokošica – suburbie situată la aproape 7km de centru. Mi-a plăcut mult intrarea în orăşel, podul care făcea legătura cu Dubrovnik, golfuleţul îngust pe marginea căruia şerpuia şoseaua şi vapoarele imense ce m-au dus cu gândul la Titanic.

dubrovnik zi 1 (06)

Vila am dibuit-o repede graţie tehnologiei. O clădire frumoasă cu etaj, curte şi piscină. Gazda ne-a primit destul de rece. Nu mă aşteptam să ne ia în braţe şi să ne pupe dar putea fi mai prietenoasă. În ciuda constipaţiei s-a comportat profesionist. Ne-a explicat în detaliu şi de mai multe ori cum ajungem în oraş fără maşină dându-ne cel mai bun pont. “Luaţi autobuzul şi cumpăraţi de la şofer biletul la dus iar pentru întors cumpăraţi-vă un abonament de 24 ore care începe din momentul în care îl validaţi”. Zis şi făcut, am lăsat maşina la cazare.

Orele erau în jur de 18.00. Temperatura era ridicată şi nu dădea semne că va da înapoi. Ne topeam pe picioare. Staţia era lângă o mare ghenă ce răspândea mirosuri pestilenţiale. Eram avertizaţi de gazdă că autobuzele circulă la intervale mari şi că e posibil să aşteptăm ceva timp dar am zis că rezistăm. Din fericire autobuzul a apărut înainte să atingem pragul leşinului. În interior aerul condiţionat ne-a mai înviorat puţin, cât să ne ţinem bine de bare. Şoferii croaţi de autobuze sunt antrenaţi pentru victorie, conduc de parcă ar fi pe circuit şi cu maşina goală. Până şi pentru un sac de cartofi o călătorie prelungită cu “ratb-ul” croat ar fi o sinucidere garantată.

dubrovnik zi 1 (07)

Am coborât zdruncinaţi bine din autobuz într-o mare de oameni. “O baie de mulţime e tot ce îmi doresc” bolborosesc tristă în barbă. Mergeam cu mulţimea ce ne ducea la sigur spre cetate. Pe dreapta câţiva tineri îmbrăcaţi în tricouri portocalii inscripţionate cu acelaşi logo încercau să atragă turiştii în tururi “Game of trones”. Incredibil cât succes puteau să aibă, serialul are mulţi fani şi face bani din orice. Unul dintre ei ne aude vorbind în romană şi ne acostează. Român şi el, cu dor de casă. Ne dă câteva ponturi bune, cel mai apreciat fiind o cârciumă frecventată de localnici, cu bere ieftină şi bună. Café Bar Fontana pe numele ei, situată pe strada Izmedju Polaca la numărul 5.

dubrovnik zi 1 (08)

Fortul Bokar este unul dintre cele 5 forturi ale Dubrovnikului. Trei sunt construite în interiorul zidurilor (Bokar, Minčeta şi Sf. Ioan), iar doua sunt construite în afara acestora – Lovrjenac în partea de vest şi fortul Revelin în partea de est a cetăţii.

dubrovnik zi 1 (09)

dubrovnik zi 1 (10)

dubrovnik zi 1 (11) stradun

Stradun. Marmura lucioasă emana suficientă căldură încât să se încingă pingelele. Stradun este artera principală, loc de promenadă cu magazine, cafenele, baruri şi restaurante şi mulţi turişti. În capătul străzii se poate observa “Turnul cu Ceas” ce datează din secolul 15.

dubrovnik zi 1 (12)

dubrovnik zi 1 (13)

Iniţial nu mi-a venit să cred că nu voi putea să îmi permit să beau o bere în centru dar după ce am dat la intrarea în cetate pe o sticluţă de apă de cinci ori mai mult decât la un magazin normal m-am simţit furată aşa că împreună cu restul găştii am decis să ascultăm sfatul unui om cu experienţă în Dubrovnik şi să găsim cârciuma cu pricina. Ascunsă pe o străduţă, cu o terasă mereu ocupată, cu câteva mese mici la interior, cu fum de ţigară şi aer condiţionat care decongestiona puţin atmosfera, cu un wc înghesuit în care am dat cu capul de uşă încercând să mă aplec, cu mulţi clienţi pensionari şi o doamnă de aceeaşi vârstă care servea. Planurile au curs unse. De fapt mai mult a curs berea şi apele pe noi.

dubrovnik zi 1 (14)

După ce ne-am domolit setea altă viziune aveam, altfel puteam înfrunta realitatea fierbinte. Din greşeală am ajuns fix în portul vechi şi tot din greşeală am prins la start o barcă cu fundul de sticlă care făcea un tur de o oră pe lângă zidurile cetăţii. Tot din greşeală s-a nimerit că turul să fie la apus, când soarele înroşea zidurile ce păreau a fi în flăcări. Nici dacă studiam ghidurile cu sfaturi pentru turişti nu ne ieşea pasenţa aşa bine.

dubrovnik zi 1 (15)

dubrovnik zi 1 (16)

Excursia cu vaporaşul oferă o perspectivă complet diferită asupra zidurilor cetăţii

dubrovnik zi 1 (17)

dubrovnik zi 1 (18)

dubrovnik zi 1 (19)

St John’s Fortress – Fortul Sf. Ioan

După turul nautic ne-am mai plimbat preţ de două ore prin cetate, pe străduţe înguste şi destul de asemănătoare. Eu ameţisem de tot aşa că orientarea am lăsat-o pe mâinile altora şi m-am preocupat de poze, cât îmi ieşeau şi acelea. Masă de seară am preferat să o luăm la pachet de la un fast food şi berea de la un mini-market, ambele aproape de staţia centrală de autobuz. Era prea scump, prea târziu şi noi prea obosiţi ca să mai căutăm o terasă acceptabilă. Probabil nici nu am fi găsit uşor.

dubrovnik zi 1 (20)

Străduţele din Dubrovnik noaptea

dubrovnik zi 1 (21)

dubrovnik zi 1 (22)

tărâmul rufelor întinse la uscat

dubrovnik zi 1 (23)

dubrovnik zi 1 (24)

dubrovnik zi 1 (25)

Urmează o mică paranteză. Anotimpul meu preferat e iarna. Iubesc zăpada ce acoperă tot ce e urât. Iubesc frigul, gradele cu minus în faţă. Iubesc crivăţul ce bate şi îţi taie pielea. Iubesc aerul rece şi curat. Prin deducţie logică vara nu îmi e prea pe plac. Cu greu îi supravieţuiesc, noroc că am un psihic robust şi puterea de a crede că odată şi odată vine iarna înapoi.

În acea seară mai că aş fi declarat ziua a şaptea cea mai fierbinte zi din viaţa mea dar am zis să nu mă pronunţ până la sfârşit, că nu te joci aşa cum vrei tu cu disconfortul termic. Stăteam cuminte pe scaun în autobuz. Nu mă agitam prea mult ca să nu transpir mai rău decât transpiram deja. Încercam să stau cât mai dreaptă, să nu mă lipesc de spătar că nu mă mai dezlipeam cu una cu două. Scrutam întunericul atentă că să nu cumva să greşim staţia unde trebuia să coborâm. În poală şedea punga cu mâncarea fierbinte şi bine mirositoare. Îmi era foame, sete şi voiam să fac un duş. Atât.

Leave a Reply

Your email address will not be published.