Fricile montaniardului, analiza pe caz. De data asta prin Padinile Frumoase.

piatra-craiului-nordica-02

Mie pe munte cel mai mult mi-e frică de fulgere şi de urs, dar mai mult de fulgere. Faţa care a văzut trăsnetul este edificatoare zic eu. Click pe link.

piatra-craiului-nordica-01

Revenind la titlul articolului subiectul analizat sunt EU, altul mai bun nu am găsit. Poate pentru că am şi multe temeri în special pe munte. Atât de multe că în viaţa de zi cu zi nu mai am loc de altele. La asfalt sunt Duncan MacLeod. Ar fi: frica de urs, de fulger, de întuneric, de mers în număr restrâns, de dormit la cort, de pasaje expuse. În plus simt că am fobia lanţurilor – cum le văd atârnând pe perete cum mă apucă bâzâitul. Dar mă tratez prin expunere repetată la sursa temerii. Dacă nu iese tratamentul mai capăt şi altele eventually sau le cronicizez pe cele existente. Noi să fim sănătoşi şi la înălţimi voioşi.

Acum când le văd strânse grămadă într-o enumerare constat că sunt multe frici. O parte din ele mi le-am confruntat timp de două zile în Piatra Craiului într-o tură a Asociaţiei Montane Carpaţi organizată de un bun coleg si prieten. Nu cred că există munte care să îmi solicite limitele mai mult decât Crăiuţul.

Traseul îl ştiam destul de bine mai puţin coborârea de la Ascuţit prin Padinile Frumoase:

  • Vineri, la lumina lunii: Fântâna lui Botorog (820 m) – Poiana Zănoaga – Cabana Curmătura (1470 m) [marcaj BG].
  • Sâmbătă in bataia soarelui: Cabana Curmătura (1470 m) [marcaj BG] – Şaua Crăpăturii (1620 m) – Vf. Turnu (1923 m) – Vf. Ascuţit (2150 m) – Padinile Frumoase [marcaj TA] – Cabana Curmătura.
  • Duminică (pe luna, pe soare… oricum nu mai conta): Cabana Curmătura (1470 m) – Şaua Crăpăturii (1620 m) [PA] – Vf. Piatra Mică (1816 m) [PA] – Poiana Zănoaga – Fântâna lui Botorog [BG]

Pornit-am şase din Botorog via Poiana Zănoaga pe la orele 22.00. O parte din trupă era deja la Cabana Curmătura şi restul urmau să urce sâmbătă dimineaţa. În total am fost peste 25 de persoane cred. Mereu se strâng mulţi în turele marca “Prin munţi cu AMC”. Că-s faine, nu de alta (reclame, reclame, reclame).

Printre cei şase se aflau şi câteva suflete cu frică de mers noaptea pe coclauri. Persoane importante, nu spun cine. Fapt pentru care numitul Vlad s-a îngrijit din proprie iniţiativă de întreţinerea atmosferei spunând bancuri mai mult sau mai puţin deochiate care plăceau mai mult sau mai puţin audienţei. Asta cu plăcutul oricum era ultima lui problemă. Monumental mi s-a părut cel cu diferenţa dintre ursul grizly şi ursul brun carpatin. Senzaţia la sfârşitul bancului a fost de fiori pe spate şi de râzi tu dar nu e râsul tău. Păcat că nu mi-l mai aduc aminte dar cu proxima revenire a memoriei îl voi “raconta”. Traseul l-am parcus în timp record, noaptea mereu dă aripi şi scurtează timpii. Nu e de la teamă, doamne feri.

Din octombrie când a avut loc tura până acum la momentul scrierii am mai parcurs câteva trasee pe întuneric cum îi place liliacului şi se pare că perseverenţa în cazul mersului la frontală dă roade. Mă mai ia tremuriciul la o adiere mai puternică dar din ce în ce mai rar şi cu din ce în ce mai puţine suspine. Ritmul de mers în schimb se păstrează alert, bat recordurile de pe tăbliţe.

Sâmbătă de dimineaţă trezirea s-a dat greu, cel puţin pentru mine. O supradoză de cafea m-a pus pe picioare, savurată cu ochii la calcarele crăieşti şi cu gândurile la lanţurile iadului ce mă aşteptau zâmbind machiavelic. Imaginaţia mea fără margini mă face să închid ochii, să scutur puternic capul şi să zic: hai că eşti puternică, du-te şi fă-ţi bagajul. Apoi bagă-te la loc în pat, poate nu observă nimeni că absentezi. N-a fost să fie, nu ştiu cum naiba dar sunt o populară şi jumătate. Şi modestă după cum se vede.

Până în Şaua Crăpăturii şi după, până la primul grohotiş şi prima ascensiune cu lanţuri, totul a mers ca pe roate. Nici pâs nu ziceam. Nu a durat mult. În caz că nu mă ştia toată lumea m-am asigurat la primele cabluri că sunt remarcată de toţi participanţii la trafic, nu conta că sunt sau nu cu noi în tură. Mi-am făcut prieteni noi, ce mă încurajau cu spor. Mă simţeam în centrul atenţiei. Mai târziu am aflat că se făcuseră şi pariuri în care cota mare era pe ideea că mă întorc din drum. Retragerea fusese o opţiune recunosc dar nu mai intra în calculele mele după ce Luminoasa şi Obyy au reuşit să mă cocoaţe / tragă pe primele cabluri. Descăţăratul e ceva ce îmi face cele mai negre coşmaruri să fie vise în inocente nuanţe rozbonbon de Barbie aşa că înainte tovarăşi.

Ce a urmat e … istorie. Scâncete, oftaturi, moace triste, zâmbete victorioase, pereţi  îmbrăţişaţi cu frică, părţi dorsale târâte pe stânca în timp ce privirea încremenită scruta hăul ce se aşternea în faţă, iar scâncete, iar … tot tacâmul. Până la Ascuţit tot aşa am ţinut-o. Noroc că oamenii au răbdare sau sunt eu simpatică şi de aia mă suportă. Sau ambele. Eu dacă eram în locul lor m-aş fi lăsat acolo vreo oră poate poate mă vindec. Dar tot eu zic că vindecare în acest caz nu există, e cronică boala. Din fericire sunt atâţia munţi pe care pot să îi parcurg fără să trăiesc himerele Craiului.

piatra-craiului-nordica-01

 Oare ce se dă de se stă la coadă?

piatra-craiului-nordica-02

piatra-craiului-nordica-03

Ambuteiaj. Faţa mea spune totul: Vreau la maaamaaaa!

piatra-craiului-nordica-04

Victorieee! Mulţumesc în primul rând părinţilor mei, prietenilor, echipei de filmare şi bineînţeles fanilor pentru sprijin şi suport!

piatra-craiului-nordica-05

piatra-craiului-nordica-06

Linie continuă, nu se poate depăşi pe şoseaua Craiului

piatra-craiului-nordica-07

piatra-craiului-nordica-08

Photo session

piatra-craiului-nordica-09

piatra-craiului-nordica-10

Turnu (1923m) . Grămada cere vârf.

piatra-craiului-nordica-11

Măgura Codlei pe fundal

piatra-craiului-nordica-12

Piatra Mică

piatra-craiului-nordica-13

piatra-craiului-nordica-14

piatra-craiului-nordica-15

Calcar

piatra-craiului-nordica-16

piatra-craiului-nordica-17

piatra-craiului-nordica-18

La Ascuţit gaşca s-a despărţit cu promisiunea rapidă a revederii. Câţiva au luat drumul spre Ţimbale iar restul au luat drumul somnului pe iarbă. Fain să leneveşti la peste 2000 de metri, încălzit de soare şi cu ochii desfătaţi de frumuseţi. Tot am mai fi stat dar pe de altă parte tot mai bine e să ajungi pe lumină la cabană şi să îţi potoleşti stomacul şi poftele. Plăcinta cu urdă a Retei ne chema spre vale ca un magnet.

Padinile Frumoase îşi merită numele. Păcat ca ochii trebuie sa fie mai mult la drum decat la peisaj. Altfel rişti o rupere de gât de mai mare frumuseţea, coborârea fiind bruscă şi dintr-odată. . De sus traseul îmi părea scurt, gen uite acu ajungem. Dar pe măsură ce am intrat în pădure şi aceasta nu se mai termina şi apoi mai traversam o vale cu grohotiş şi apoi iar pădure şi apoi iar pădure şi pădure şi pădure şi foame şi forestier şi foame mare şi… uite cabana. La sfârşit eram atât de lihnită încât nu mai îmi pasă că străbătusem o grămadă de pădure în două persoane. Concluzie firească: foamea bate frica. Câteodată. Bine de ştiut.

piatra-craiului-nordica-19

Pauză de facebook

Refugiul Ascutit

Refugiul Ascuţit

piatra-craiului-nordica-21

piatra-craiului-padinile-frumoase-1

jontre-cour 🙂

piatra-craiului-padinile-frumoase-2

piatra-craiului-padinile-frumoase-3

Padinile Frumoase

Padinile Frumoase

padinele frumoase 2

Noaptea a fost scurtă pe motiv că m-am băgat la somn târziu şi cât am dormit a fost prost şi pe sponci din cauza căldurii excesive. Curgeau apele pe mine de ziceai că am făcut scuba diving toată noaptea. Dimineaţa am simţit-o în ceaţă, cu ochi împăienjeniţi şi capul cât o baniţă. Mă împiedicam de orice întâlneam în cale. Supradoza de cafea n-a lipsit dar nu prea m-a ajutat, mai mult a accentuat starea de oboseală. Aceasta s-a continuat până la prânz când aproape decisesem că renunţ la ascensiunea Pietrei Mici şi aştept trupa în Poiana Zănoaga.

Nu ştiu cum de m-am răzgândit dar şi acum regret momentul. Porţiunile de lanţuri le ştiam ca în palmă, făcusem traseul de multe ori, nu ar fi trebuit să întâmpin probleme. Ceea ce n-a fost să fie. Oboseala cumulată cu presiunea din exterior (hai Andreea, hai că poţi…) a făcut din mine un butoi cu pulbere care a explodat fără drept de apel la ultimul lanţ. Victime n-au fost multe dar şi ce le-au auzit urechile… După dezamorsare am continuat relaxată drumul, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Învăţătură de minte oricum mi-a fost, să nu abordez obosită traseele pe care le ştiu dătătoare de fiori decât dacă nu am încotro.

O mică pauză pe vârful Piatră Mică cu ochii pe Măgura ispititoare, coborâre aproape de-a berbeleacul până în Zănoaga, iar o mică pauză şi… un week-end fain în Crai s-a încheiat, multe limite mi-am atins şi câteva promisiuni mi-am făcut. Să vedem cum le voi îndeplini. Creasta Sudică e una dintre ele. Şi “La Lanţuri” dacă mă ţin gladiolele.

piatra-craiului-curmatura-27

Prin munţi cu AMC!

piatra-craiului-piatra-mica-1

prima încercare

piatra-craiului-piatra-mica-2

piatra-craiului-piatra-mica-3

Adi cu Nordica Pietrei Craiului pe post de tapet

piatra-craiului-piatra-mica-4

Piatra Mică a Craiului (1816 m)

piatra-craiului-piatra-mica-5

Crucea Eroilor

Poze realizate de: Codruta, Liviana, Bucur, Oby, Pablo si persoana mea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.