Lacurile Plitvice. Comert cu nuante de turcoaz. Road trip prin fosta Iugoslavie. Partea IV.

plitvice lakes (03)

În DEX în dreptul cuvântului “turcoaz” ar trebui să se găsească o vedere de la Plitvice

plitvice lakes (13)

Creşte kunaaa, creşte kunaaaa! Încruntată Irina scrutează contoarul pompei de la care alimentam. Pe la 400 kuna am oprit, e mai uşor de calculat la cifre rotunde. Plecasem de jumătate de oră din parcarea subterană şi tot în centrul Zagrebului eram. Pilotul, copilotul, copilotul din spate şi eu, iubitorul de hărţi printate, nu ne înţeleseserăm deloc în privinţa traseului. Contradicţiile au continuat până la ieşirea pe autostradă, unde ne-am regăsit iar în ipostaza blondei din giratoriu.

plitvice lakes (01)

Există o ordine şi în haos. Puzlle-ul bagajelor, de data aceasta în parcarea subterană din Zagreb

plitvice lakes (02)

Creşte kunaaa, creşte kunaaaa!

Sunt 137 de kilometri din Zagreb până la lacurile Plitvice, o parte din ei pe autostradă o parte pe un drum naţional pitoresc ce şerpuieşte printre dealuri. De cazat urma să ne cazăm la un camping din zonă, camping pe care nici măcar nu îl căutasem. Ştiam că ofertele de cazare sunt numeroase aşa că deciseserăm să găsim la faţa locului. Şi mai ştiam că de la Plitvice până la Split sunt 250 de kilometri, mare parte pe autostradă. Decizia a fost simplă. Propunerea “heirupistă” a Irinei a fost acceptată nu cu mult entuziasm dar destul de bine. Adio camping la Plitvice urma să înnoptăm la Split. Nici acolo nu aveam cazare dar era un punct pe ordinea de zi care urma a fi tratat după ce terminam turul lacurilor.

Plitvice, un obiectiv turistic turcoaz de neratat al Croaţiei. Un vis al meu şi a multe sute de alţi turişti care s-au nimerit pe aceleaşi podeţe cu mine în acea binecuvântată zi de iulie, norocoşii de ei. Exagerez cu norocul turiştilor dar şi ziua a fost una a exagerărilor. Într-adevăr parcul este în patrimoniul mondial Unesco (din 1979), e cel mai mare din Croaţia (acoperire) şi unul dintre cele mai vechi parcuri din Europa. Într-adevăr sunt 29,842 hectare de întreţinut. Într-adevăr sunt peste un milion de turişti anual pentru care infrastructura formată din podeţe şi poteci trebuie să fie pregătită. Dar şi biletul de intrare este pe măsură, numai 180 kuna (aproximativ 110 lei) pe o zi în sezon. 100 kuna (60 lei) dai pe două sandvişuri ameţite şi o apă la doi litri la magazinul de la intrare. Suvenirurile sunt şi ele o grămadă de bani, un magnet mai acătării e dublu la preţ faţă de unul cumpărat în centrul Zagrebului. Nici cu parcarea nu mi-e ruşine. Poate în Dubrovnik am simţit mai mult sufletul comerţului dar încă sunt în dubiu.

(De la suveniruri nu am cumpărat decât trei vederi, cea pentru mine fiind cu lacurile în culorile toamnei. Să le văd în nuanţe ruginii este un vis de-al meu pe care nu ştiu dacă mi-l voi îndeplini dar am învăţat să nu zic niciodată niciodată)

Mă gândesc că ar fi în beneficiul tuturor dacă nu s-ar lăcomi la numărul de bilete vândute (ceea ce mi se pare că se întâmplă acum) şi ar găsi o cale să restricţioneze numărul de turişti (x pe zi)  şi în plus să îşi selecţioneze vizitatorii. Să nu lase să intre, de exemplu, adulţi inconştienţi ce îşi poartă copiii în cărucioare pe poteci care au porţiuni înguste şi cu prăpastie pe o parte. Am întâlnit o bunicuţă ce hurducăia un cărucior pe o potecă îngustă şi plină de pietre. Sărea copilul în cărucior precum floricelele de porumb în  cuptorul cu microunde, aproape să zboare în lac. Şi lacul era la cel puţin zece metri dedesubt.

La fel, să nu lase să intre vizitatori echipaţi neadecvat, o doamnă încălţată pe nişte pantofiori cu puţin toc a căzut în faţa mea de pe podeţ, noroc că pe partea cu pământ şi nu în apă. Altfel cine ştie la ce tragedie asistam. Ori mureau peştii din cauza uimirii ori doamna de la şoc termic cumulat cu izbitură urmată de înec. Ştiu că banii nu au miros şi sunt buni de la oricine daaaar… acum că le-am atras atenţia croaţilor despre cum să îşi organizeze mai bine patrimoniul e cazul să zic şi ceva de bine, nu? Sau să las pozele să vorbească că nu îmi găsesc cuvintele de laudă.

plitvice lakes (07)

plitvice lakes (08)

plitvice lakes (09)

Am ţinut morţiş să mi se facă o poză cu turcoazul. Nu conta cum ies eu, important era să fiu într-un colţişor… în rest cât mai multă apă

Plitvice_Lakes_System_Plain

Vedere în secțiune a dispunerii principalelor lacuri. Din cele aproape 30.000 de hectare doar 200 sunt lacurile propriu-zise, 16 la număr. Ele se se succed în cascade, diferența de nivel cumulată fiind de 158 de metri. Primele douăsprezece lacuri sunt numite „lacurile superioare” (în croată Gornja jezera), următoarele patru fiind „lacurile inferioare” (în croată Donja jezera).

plitvice lakes (05)

Veliki slap (Marea Cascadă) îşi adjudecă, cu o înălţime de 78 de metri, pe lângă titlul de cea mai înaltă cascadă din Plitvice şi pe cel de cea mai înaltă cascadă din Croaţia.

plitvice lakes (04)

 Şarpe de apă, primul pe care l-am văzut în viaţa mea

plitvice lakes (06)

Parcul naţional Plitvice îşi merită locul în patrimoniul Unesco pentru turcoazul apelor, pentru multitudinea cascadelor, pentru panoramele oferite şi liniştea pe care o furi în secundele în care reuşeşti să fii singur pe poteca / podeţ. Dacă alegi unul din traseele mai lungi, categoria 3 sau 4, respectiv 4-6 ore sau 6-8 ore ai şansa ca, după ce scapi de turiştii neantrenaţi amatori de trasee scurte, să te bucuri de momente de respiro. Altfel trebuie să te înarmezi cu multă răbdare.

Noi am ales traseul C de la intrarea 1 (lacurile de jos), evaluat pe harta de la intrare între 4 şi 6 ore. Aveam informaţii clare de pe blogul Alexandrei (www.bloguldecalatorii.ro) că ne putem baza pe estimarea cea mai scurtă ca şi timp de parcurgere. L-am terminat în 3h 45 minute (inclus bărcuţa şi autobuzul de întoarcere) pentru că ne grăbeam, Split nu era chiar la o aruncătură de băţ. Fie vorba între noi cred că ajungeam lejer la 3 ore dar ne-au tăiat avântul hoardele de turişti neantrenaţi şi echipaţi necorespunzător întâlniţi în cale.

plitvice lakes (10)

plitvice lakes (11)

răţuşca şi peştii

plitvice lakes (12)

plitvice lakes (14)

Kozjak este lacul cu cea mai mare întindere şi cea mai mare adancine din cele 16. Pe el “roiesc” bărcuţele care transportă turiştii către cascadele în trepte de la Gradinsko jezero.

plitvice lakes (15)

plitvice lakes (16)

plitvice lakes (17)

plitvice lakes (18)

plitvice lakes (19)

plitvice lakes (19)b

Galovački buk (Galovac Waterfall) cu a sa înălţime de 25m este a doua cascadă din parcul naţional Plitvice

plitvice lakes (20)

plitvice lakes (21)

plitvice lakes (22)

plitvice lakes (23)

plitvice lakes (24)

plitvice lakes (25)

plitvice lakes (26)

plitvice lakes (27)

plitvice lakes (28)

plitvice lakes (29)

În depărtare Kozjak, lacul cu bărcuţe

Terminaserăm turul în 3h şi 45 minute cu un preţ. Echipamentul adecvat, Scarpa cu vibram, îmi protejase tălpile dar le şi încinsese îngrozitor. Când mi-am scos picioarele din bocanci aproape scoteam aburi din tălpi deşi erau 35 grade la umbră şi mi s-a părut că am auzit cuvinte de mulţumire de undeva de deasupra. Îngeraşii degeţelelor mici şi de la stângul şi de la dreptul începuseră să îmi vorbească.

Cu toate că scăpasem de bocanci, eram hidratată (apă rece achiziţionată de la magazinul de la ieşire) şi sătulă (devorasem sandvişul scump achiziţionat la intrare şi cărat prin tot patrimoniul Unesco) gândul că îmi mut iar posteriorul în maşină nu mă încânta deloc dar nu aveam ce face. Merita efortul, băgam mare şi seara eram la Split. Aşa aveam o zi întreagă dedicată oraşului şi mai ales palatului lui Diocletian, şi el încadrat în patrimoniul mondial Unesco. Numai din patrimoniu în patrimoniu o ţineam, creştea inima in mine.

Drumul nu îmi aduc aminte când l-am parcurs. Nu mi s-a părut lung nu pentru că ar fi fost pitoresc datorită frumuseţilor Croaţiei ci din cauză că eram zen după Plitvice. Un sfert din timp am încercat să îmi revin din teroarea caniculei făcându-mi aer (rămăsesem cu gestul) deşi în maşină era răcoare de la aerul condiţionat, un alt sfert am citit din ghid despre următoarea destinaţie dar a intrat pe o ureche şi a ieşit pe amândouă deoarece gândul şi tălpile (încinse) îmi erau tot la Plitvice, pe al treilea sfert am admirat o porţiune cu multe “Măguri ale Codlei” semănate prezentabil pe şesuri croate şi ultimul sfert l-am petrecut căutând pe net cazare pentru următoarele două nopţi.

drum croatia (2)

Una din multele “Măguri ale Codlei” croate

Ofertele găsite pe site-urile consecrate nu ne-au convins că şi-ar merita banul, raportul calitate-pret nu era în barometru, aşa că ajunseserăm la concluzia că alegerea viabilă părea a fi Camping Stobreč Split. În poze arăta bine şi speram să găsim o căsuţă unde să ne odihnim oasele obosite şi încinse. După trei ore şi jumătate de la plecare eram în faţa campingului debusolaţi. Căsuţe nu aveau. În schimb ne puteau oferi două minunate locuri de cort pe pietriş, în mijlocul campingului. Nici măcar frumuseţea apusului nu ne putea ridica moralul. Pietrişul numa’ a saltea relaxa nu arăta, zăpuşeala era la cote maxime, praful era peste tot inclusiv pe noi amestecându-se cu transpiraţia de peste zi.

plitvice lakes (30)

 Apus la Camping Stobreč Split

plitvice lakes (31)

plitvice lakes (32)

plitvice lakes (33)

Cum văzusem pe drum multe vilute cu plăcuţe ce anunţau că au camere de închiriat “SOBE / APARTMAN / FREE ROOMS” am părăsit campingul în trombă. La prima plăcuţă am oprit şi am avut şi noroc. O căsuţă cochetă cu două camere libere la etaj cu o proprietăreasă amabilă, bucuroasă de clienţi. Ne puteam relaxa, aveam asigurate două nopţi. Urma o altă zi de explorat, un alt loc din patrimoniul Unesco de vizitat – palatul lui Diocletian, poate şi o plajă dacă se aliniau planetele.

3 thoughts on “Lacurile Plitvice. Comert cu nuante de turcoaz. Road trip prin fosta Iugoslavie. Partea IV.

Leave a Reply

Your email address will not be published.