Machine Head (Darkness Within) – Tuborg Green Fest

Tuborg Green Fest (Romexpo). Plina de entuziasm am plecat precum un caine caruia ii surade ideea de a linge sare. Starea de fapt se datora in mare parte faptului ca pentru mine Green Fest-ul gravita in jurul Godsmack si Sully Erna, cu care empatizam puternic. Cum centrul gravitatiei mele dadea semne puternice de guturai si lipsa de voce asa si eu dadeam semne de lipsa de chef. Noroc ca Bella Swan cea cu patru roti si numar de inregistrare 330  a sosit contrar obiceiului ei adica repede, ca sa nu ma razgandesc.

In masina urca odata cu noi un tanar slabut, tuns in jur de unu si ceva, imbracat cu un tricou gri si pantaloni blue-jeans trei sferturi  (paranteza – cand zic blue jeans instant imi aduc aminte de Almost Famous… Blue jean baby, L.A. lady, seamstress for the band… inchid paranteza). Revenind, tanarul nu iesea cu nimic in evidenta mai putin masca medicala care ii atarna de gat. Mah, da’ pare santos. Hai bine, e putin mai galbior, da’ o fi de la vreme. Pe canicula asta nimeni n-arata fresh ca un mugure de brad. Uit de el pana aproape de Romexpo cand se pregateste sa coboare. Vai saracu, uita-te la el. Bolnav si merge la concert. Clar are un preferat in seara asta.

La porti constatam ca s-au schimbat multe fata de OST Fest. Controlul este mult mai sever iar scena e in alta parte. Ma simt dezorientata dar m-am obisnuit cu asta. N-ar fi prima data. Incet incet uit de Godsmack. Meritul il au Black Label Society. Si Tuborg. Tu si Tuborg.

Head-liner-ul serii a fost Machine Head. Au inceput in forta. Tot in forta a inceput si publicul care nu s-a dat in laturi de la un mosh pit mic sau de la un pogo mare. La un moment dat banui fanii ca au devenit melancolici si copilarosi prea ma simteam in fata blocului pe cand jucam “Tara tara vrem ostasi”. Luptatorii pletosi si fara cascheta alergau organizat tinandu-se de manutele impodobite cu bratari de piele cu tinte.

In mijlocul campului de bataie un warrior supraponderal juca pe post de dirijor. Daca ar exista o religie al carui zeu sa fie Pogo el ar fi papa. La semnul lui infanteristii se pregateau,  dadeau in spate, isi luau avant si la un semn…  zbuf. Dupa marea ciocnire se luau la brateta doi cate doi sau cate trei cum se nimereau, se impingeau, cadeau, se ridicau, dadeau din cap intr-un headbanging ametit pana isi reveneau, iar se impingeau si tot asa. Pana ii lua Sergiu Celibidache la o noua runda ca nu era convins. Entuziasmul era in floare dar ei aratau din ce in ce mai ofiliti.

Ofileala era cauzata in principal de marele zbuf. De la atata ciuleandra praful se ridicase si ne insotea toate miscarile. Scena o vedeam in blur. Respiratia e un proces fizologic firesc pentru orice fiinta. Eh, la acel moment imi doream sa respir prin branhii care sa fie pozitionate intr-un loc acoperit de trei straturi de haine si cu un purificator intre ele. Fiecare firicel de praf se izbea de nari de parca era Niagara in cadere libera, gatul mi se uscase, ochii se incetosasera, lacrimau si aveam puchini precum un pisoi nelins de mama. Colac peste pupaza nu mai puteam vorbi. Incerc sa iau o gura de bere. Parca lingeam namol. Ahaaaa, deci pentru asta e masca medicala pe care o purta tanarul din autobuz. Mah, bine ca nu e bolnav.

machine head

machine head

machine head

Seara a fost ofertanta placerii mele vinovate – urmarirea comportamentului necunoscutilor. Daca ai ochi sa-i vezi si urechi sa-i asculti oamenii din jurul tau “can make your day”. La acel ceas de noapte multi se simteau chitaristi, frecau la corzile invizibile pana le iesea riff-ul cum trebuie. Nici macar pana nu aveau. Altii erau tobosari fara bête dar cu mult entuziasm. Desi de departe vedeta a fost dirijorul descris mai sus premiul intai cu coronita il primeste roacarul care se credea lead singer. Interpreta cu atata aplomb la un microfon invizibil incat mi-am zis ca daca nu-l rupe il inghite. Robb Flynn putea sa paraseasca linistit scena, parerea mea (glumesc).

machine-head-4

As mai putea zice multe dar nu-s inspirata si simt ca daca mai aranjez cateva zile la textul asta nu-l mai public deloc. Las concluzia in spusele lui Rob Flynn: „Music can make you feel something in a world that doesn’t want you to feel anything!”.

PS: Filmuletul este si de urmarit nu numai de ascultat. La inceput sunt doar imagini dar dupa minutul unu si “umpic” apar filmuletele cu bajetii.

[jwplayer mediaid=”1185″]

5 thoughts on “Machine Head (Darkness Within) – Tuborg Green Fest

  1. :))))))) ioi!!! cu ce pofta am ras!

    nu e genul meu de muzica, am avut ceva tentive, de dragul unor prieteni, dar creierul meu a refuzat cu desavarsire orice acord…
    dar, atata timp cat muzica te dezlantuie inseamna ca si-a atins scopul, ori a ridicat praful :)))

    tuborg-ul ala m-a dezamagit, trebuie facuta reclamatie domne 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published.