Predeal, lectii de schi. Amintiri din copilarie

Zapada si doage de lemn iu-hei
Sunt doua grozave idei
Zapada si doi bocanci grei
Sunt doua nebune idei

Adjud, iarna lui ‘90 sau ’91, n-as baga mana-n foc. Nu era nimeni pe strada. Orasul dormea. Oarecum normal tinand cont de ora inaintata. Zapada stralucea sub lumina felinarelor. Alunecam pe zapada precum un Alberto Tomba cu fundite si echipament rosu. Numa’ ca spre deosebire de marele campion eu eram impinsa de tata de la spate. E mai greu sa iei viteza la ses, pe trotuar. Iu-hei. Sa vina domnu’ Tomba sa dea o tura de schi fond prin targu’ Adjudului de demonstratiune si apoi discutam. Iu-hei.

schi-adjud

Schi la Vrancart Adjud

Schiurile erau bleu cu o sageata in varf. Ezit intre Rubin, Topaz sau Safir. Bocancii se prindeau de schiuri cu curele cu catarame. Greu m-am obisnuit cu doagele dar si cand m-am tinut bine pe ele… Perseverenta fantastica a tatalui meu incepuse sa dea roade. Asa cum unii copii aveau meditatii la tabla inmultirii eu eram la ore intensive de schi, varianta pe nocturna.  Asta in timpul saptamanii. In week-end exersam ziua dand ocol stadionului Vrancart. Iu-hei. Copilarie chinuita domne’.

Zilele au trecut. Eu suspinand, tata impingand, zapada scrasnind. Pana la un moment dat cand forul suprem format din instructoru’ tata si cam atat a decis ca sunt apta de mai mult. Asa ca prea devreme intr-o sambata dimineata clanul a purces spre Predeal cu catel si cu purcel.

schi-predeal-1995

Prima lectie pe partie s-a intamplat mai rau decat in telenovele, cu lacrimi de crocodil si mai mult de o ora episodul. Panta si schiurile ce alunecau fara sa le pot controla erau mai rau decat durerea dupa Jose Fernando. Din fericire eram o eroina puternica, la sfarsitul zilei depasisem impasul. Coboram dezinvolt si natural printre 3-4 cazaturi de la Clabucet Sosire la Plecare Teleschi . Jalea doagelor si a echipamentului dorsal se intampla cel mai des la damburile de la coborarea finala, inainte de casele de bilete. Iu-hei.

Multi ani am avut echipament inchiriat, experimentand marci diferite de schiuri, clapari si bête. Intr-o vreme ma atasasem de o pereche de Rossignol galbene si cu privighetoarea-n varf. Ma duceam la centrul de inchirieri cu inima-ndoita. Daca nu-mi gasesc pasaroiu galben eu ce fac? Noroc ca era tata in prietesag cu nenea de la inchirieri.

Pasiunea pentru Rossignol a tinut pana in ziua in care am primit cadou prima mea pereche de schiuri Blizzard. Ahhhh cum taiau ele gheata, cum lunecau precum doagele de competitie, cum erau una cu picioarele mele, cum nu mi-au dezamagit niciodata umerii cand le-au carat, etc. Despre clapari nu-mi aduc aminte marca dar inca sunt cei mai buni pantofi de zapada ever. Clape metalice rezistente cum au dansii nu mai gasesti in zilele noastre. Iu-hei. Sa dam drumul la robinetu’ cu amintiri zic. Nu ca pana acum n-am facut asta.

Aveam deja cativa ani buni de experienta asa ca tata nu ma mai supraveghea. Dimineata primeam banii sau cartela si cam aia era, puteam face ce vrea. Teleschi, telescaun. Pe varianta, partia normala, pe sub telescaun – ce poftea sufletul meu. Ne mai intersectam din cand in cand. Ma privea indelung cum lunec pe zapada multumit fiind de rezultate. Macar sportul asta nu-l abandonasem precum cursul de karate.

Normal ca atunci cand nu eram supravegheata faceam in primul rand lucrurile mai putin aprobate. Cum ar fi coboratul pe poteca turistica printre copaci, loc in care era imposibil sa faci cristiane. Schiam mai mult in plug pana aproape de iesirea din padure cand prindeam viteza si ieseam pe partie in tromba.

predeal

Zapada si doage de lemn iu-hei
Sunt doua grozave idei

 

Daca nu eram prin padure chiuind testam trambulina naturala de pe mijlocul partiei. Viteza, vantul imi sfichuie fata, trambulina ma inalta, plutesc in aer precum o diva, de undeva de pe margine o pereche de ochi incruntati ma fixeaza, aoleo tata… ma intimidez si cad bolovan fara gratie. N-am mai incercat de atunci. Numai cand ma gandesc simt durere-n oase si privirea parinteasca arzandu-mi ceafa. Memories come down on me, memories come down on meeeee.

Multe dintre amintiri daca n-au legatura cu tata se leaga de “Tushi” – om important in viata mea, in orice moment al ei. A fost si este o femeie voluntara ce isi stie foarte bine prioritatile incepand de la achizitionarea unui parter de bloc in centrul Bucurestiului  pana la o bere savurata in Parcul Tineretului. Sa zicem ca am avut de la cine invata in ambele directii dpdv atitudine desi mai mult mi-a placut calea presarata cu hamei. Si ei la fel, garantez.

In afara de cele precizate mai sus Tushi a fost si este o mare iubitoare de schi. Iubirea ei a atins la inceputuri cateva locuri sensibile intr-un fel ce te ducea cu gandul la practici sado-maso. Vanataile erau dovada. Se intindeau pe toata coapsa stanga, nu ratasera un centimetru macar. Retrospectiv ma mir ca a avut asa putine la cat de destoinica era:

–          Unul din momentele emblematice este cel in care traversa in viteza partia de-a latu’, taind calea tuturor. Nu era cu intentie, doar ca nu se mai putea opri. Din fericire padurea era aproape. Crengi trosneau, se-ndoiau, gemete scoteau. Singurul care a dovedit avantul schioarei in costum roz a fost un brad batran si neinfricat asezat fix pe traiectoria ei. A fost imbratisat cu cateva icnete dar nu s-a dat inapoi. Probabil nu era la prima abatere de genul asta. Schioarea roz s-a clatinat si ea dar a continuat sa se tina de brad. S-a dezlipit cu greu pana la urma.

–          Cand nu imbratisa brazi victimile erau alese pe spranceana din randul schiorilor aflati in unda sa tractoare. Din nefericire de ambele parti ale coliziunii erau incepatori ce aveau viteza si nici nu stiau sa cada. Scenariul era de genul: un fulger roz strabatea partia, un alt fulgeras venea din partea opusa. La momentul impactului se auzea o izbitura puternica. Fluxul explozie purta prin aer bête, schiuri, ochelari si cele doua fulgere ametite. Cu greu se adunau de pe jos, se frecau la ochi si ramaneau ca-n filmele cu Stan si Bran doar ca in loc de frisca era zapada.

twice_two_oliver_hardy

Ca-n filmele cu Stan si Bran

Am si o amintire comuna, nu degeaba suntem rude. Cum incepuse sa se plictiseasca de baby ski decizia fireasca a fost sa incerce teleschiul.  Viteze ne-am agatat amandoua de acelasi teleschi (in Predeal este pentru doua persoane). Fair play fata de fizicul nostru era sa mergem fiecare cu cate un cunoscator dar nu ne-a dus mintea. Trecusem de jumatatea ascensiunii dar ne cam tremurau picioarele. Tushi decide sa coboare eu sa urc pana la sfarsit. Ea era pe partea dreapta a teleschiului si partia in stanga. Asa ca vireaza prin fata mea, lucru destul de imposibil si pentru un avansat. Nu reusesc sa scot doua silabe ca vad cum schiurile ei se impleticesc in ale mele facandu-se un fel de fundita. Pierdem echilibrul precar, ne lasam pe spate si in secunda doi schiurile ni se elibereaza din stransoare cat sa se agate de teleschi. Suntem la orizontala cu picioarele in aer. Teleschiul isi face datoria si ne trage si in aceasta pozitie. Admiram cerul de un albastru infinit, scamosat in unele locuri de cativa norisori pufosi. Din cand in cand ne zguduie cate o ridicatura de zapada.

Va urma… pana atunci cateva instantanee surprinse la Predeal pe partie si nu numai

predeal

Vedere de la hotel Caraiman

predeal

predeal

Masivul Postavaru

predeal-4

Printre nori, printre nori, ne-am pierdut printre nori impreuna

predeal partie

predeal partie

predeal partie

Fantezie in alb si negru, cu Piatra Craiului pe fundal

predeal

Fantezie in CMYK, cu Piatra Craiului pe fundal

predeal

14 thoughts on “Predeal, lectii de schi. Amintiri din copilarie

  1. Foarte faine amintirile tale. Eu nu prea stiu sa schiez, decat asa putin…nu a avut cine sa insiste, parintii mei nefiind pasionati de ski, sau munte in general. Culmea este ca dupa o copilarie petrecuta la mare,muntele a devenit dragostea mea, dar mai mult cu drumetia, mai putin cu skiul. Pozele tale sunt superbe….pfff muntele iarna plin de zapada….il ador!!!!

    1. Multumesc. Am avut noroc in privinta sporturilor montane, unele dintre ele. Tata fiind pasionat de schi si drumetii a avut grija sa imi insufle si mie pasiunile lui. Prefer drumetiile dar si schiul e un sport fain.

  2. La mine amintirile cu schi incep pe la 30 de ani si pana acum numara o accidentare din prima zi si incercari timide, dar insistente. Sa vedem ce fac la iarna, dar sper sa pot vorbi despre schi intr-o zi, asa cum o faci tu aici, adica cu familiaritate si drag 🙂

  3. frumos domne, frumos!
    am cochetat putin, eram mai mult imprastiata pe jos decat pe schiuri, dar eram destul de incapatanata chiar daca simteam ca nu-s facuta ptr sportu’ asta!
    dupa ce am sarit din tren si mi-am rupt ambele glezne, am renuntat definitiv la idee, dar ma uit cu admiratie la cei ce zburda pe schiuri 🙂

    1. Mai bine te tineai de schi decat de sarit din tren 🙂 … lasand gluma la o parte, bine ca n-ai patit mai rau si acu esti bine.

  4. Pingback: Cum o fi la Hotel Comfort Suites 5* din Predeal? | "Tovarasi, pana maine sa-l tundeti!"
  5. Imi amintesc de-acum ceva vreme, vreo zece-doispe ani, cand initiam juniorii mei in ale schiatului pe partiile neomologate si neoficiale de pe dealurile din jurul Bistritei. Binenteles fara baby schi si chestii din astea. Singurele cabluri erau bratele,din pacate numai doua si betele mele, de care se agatau la inceput ca mai apoi sa trasfer povara celor trei perechi de schii, umerilor mei. Nici nu-mi dau seama cum reuseam sa car schiurile si de multe ori sa-i si tractez unde era panta mai mare. Oricum efortul a meritat, acum sunt mandru de ei si merg pe orice partie cu ei fara frica. Schiatul si drumetia sunt doua sporturi foarte indragite de noi. Care sunt partiile voastre cele mai batute?

    1. Cel mai mult am fost prin zona Valea Prahovei si Poiana Brasov. Am mai incercat si ceva la Paltinis dar e scurta… imediat o termin :). Urmatorul pas ar fi ceva prin strainatate, voi vedea. Tot mai mult iubesc mersul cu autpingica decat schiul 🙂

  6. Bune idei mi-ai inspirat: trebuie musai să povestesc şi eu în scris secvenţele derulate în cele 3 zile petrecute pe Pârtia Bradul din Poiana Braşov, până am reuşit să-i pun căpăstru şi să o cobor în cristiane da capo al fine. Dar mai ales cum m-am îmbrăţişat la 60 km/h şi eu cu “Tushi” a mea (Feisbucles), venind fiecare din sensuri opuse şi cum ne-am tras câte un cap în gură când mă filma, încântat de reuşitele mele… 😛

  7. Pingback: Schi pe Valea Dorului | Aradeanca

Leave a Reply

Your email address will not be published.