Prejba a ramas in urma … si in inimi

Sau poate mai mult în inimi decât în urmă. Viitorul ne va spune mai multe. Dincolo de statistici, de trasee remarcate sau corectate, de număr de stâlpi plantaţi, de kilograme de vopsea folosite, de pensule, topoare, macete, răngi şi număr fix de voluntari destoinici sau mai adormiţi, de frigul îndurat noaptea în cort sau pe lângă, de cântece la foc de tabără, de fumul focului de tabără, de “tutoaie”, de şoriceii prea curioşi de la cabană, de ameninţarea ploii, de cafele cu gust de tăciune, de articole şi reportaje tv, dincolo de multe şi de munte… a rămas în urmă regretul că zilele s-au scurs prea repede, că muntele e prea frumos şi prea departe (câteodată), că nu am putut să ne împărtăşim unul altuia prea multe. Ne-am despărţit cu promisiunea că ne vom revedea cât de curând. Promisiune făcută muntelui dar şi fiecăruia dintre noi, cei care i-am bătut cărările.

Prejba 2014 remarcare (08)

23-25 mai 2014, remarcare AMC în munţii Lotrului.

Tare spre deloc mă trăgea aţa spre Prejba. Erau mai puternice dorul de Suru şi de apusul lui frumos, de nea Fane şi de Toni… plus egoismul ce mă caracterizează, din păcate. Vroiam la cabană, n-aveam chef de cort şi de lipsă de condiţii. Of of măi măi. Soarta urma să se decidă în Tălmaciu funcţie de prognoze. Fain mai e să depinzi de meteoblue şi alte oracole moderne. Care oracole n-au ţinut cu mine aşa că… vineri de dimineaţă până seară ne-am tot reunit la chemarea Prejbei.

Plecarea (mea) din Bucureşti s-a dat (justificat de) târziu şi a început cu o oprire la primul service auto întâlnit, lipseau nişte şurubele în locuri bine plasate. Apoi am oprit să umflăm roţile, apoi la Ploieşti să luăm kilogramele preţioase de vopsea (alb, negru şi roşu) şi diluant, apoi la Braşov unde ne-am aprovizionat cu alte chestii utile remarcărilor şi am revăzut un bun coleg de ameceu, Polo pe numele lui de scenă, apoi prin oraşul Făgăraş unde am admirat de departe uliţele şi casele copilăriei lui Florin ca într-un sfârşit să ajungem în Tălmaciu unde totul s-a petrecut mult prea repede. Zâmbete, strângeri de mână, revederi, noi cunoştinţe, mutări de bagaje, hotărâri şi răzgândiri ca să mă trezesc sus în vârful banchetei maşinii Salvamont după ce în avântul meu am dat un cap de tavan de mi-au clănţănit toţi dinţii din gură inclusiv măselele de minte. Da, măsele am. Minte nu ştiu cât a mai rămas după impact.

Prejba 2014 remarcare (01)

Prejba 2014 remarcare (02)

Prejba 2014 remarcare (03)

6 în maşina Salvamont, 2 în maşina AMC, o tonă de bagaje şi hai la deal varianta motorizată. Ceilalţi până la douăzeci şi ceva au luat la bătut poteca varianta “mersul pe jos face piciorul frumos” pe triunghi albastru pe la Masa Verde. Toţi urma să ne reunim sus în deal la cabană.

Prima mea urcare pe munte stil off-road a decurs bine, cu puţin tremurici când am dat o privire spre stânga în golul de dedesubt dar numai puţin. Descinderea fără covor roşu aproape de Prejba în schimb s-a lăsat cu mai mult tremurici pentru că toate hainele groase erau în rucsac, care era în cealaltă maşină, care maşină nu se mai vedea. Dârdăind tot dârdăind am intrat în cabană nesperând să mă încălzesc acolo. Ştiam halul în care am lăsat-o cu un an în urmă, mă pregătisem pentru ce-i mai rău dar un gust amar tot am avut. Camera prietenoasă (cea mare, cu priciuri) în care dormisem era cu geamul spart, căzuse o parte din tavan, fără sobă şi fără speranţe să o facem locuibilă.

Ne tot facem curaj dar ceva ceva nu se leagă. De unde să începem, de unde să începem. Hai mai bine cu descărcarea bagajelor din maşina Salvamont, apoi cu bagajele din maşina AMC, apoi cu o pauză… pe care nu prea o savurăm deoarece sub biciul imaginar al lui Florin cu o mătură şi un făraş improvizat dintr-o farfurie scoatem molozul de la parter. Schimbarea la faţă începuse. Prejbei îi lipseşte o mână de gospodar de fapt, concluzionez în gând.

Prejba 2014 remarcare (04)

Plină de încredere ajung la etaj unde reuşesc să fac locuibile două camere. Din când în când îmi dau fiori şoriceii ce se mişcă neastâmpăraţi peşte tot. Oscilez în a-mi alege locul de somn precum acul unei busole demagnetizate. Să fie în cabană cu şoriceii său afară la cort sub ameninţarea furtunii şi a posibililor urşi pe care imaginaţia mea bogată îi face mări, fioroşi, înfometaţi şi foarte aproape. “Priveşte cerul!” îmi zice un coleg. Nori mari şi grei vin dinspre Valea Sadului. Gândul la un fulgerică rătăcit mă decide instantaneu. Cabană. Şi nu oricum, la cort în cabană.

N-a fost rău, de dormit am dormit bine atunci când am dormit, adică atunci când nu mi-a fost frig sau foarte frig. Vorba lui Jhonyyy:  “A fost atât de frig încât aplaudam cu genunchii!”. O noapte pe care încă nu am uitat-o deoarece acum, la o săptămână de când s-a petrecut, încă zac răpusă de o răceală simpatică care mă bagă la somn de la orele 18.00 după-amiaza plus minus 30 minute. Plus că atunci când vorbesc parcă nu-i vocea mea, seriile de strănuturi sunt lanţ şi dau în serii de sughiţuri, de respirat respir dar nu pe nas, nas pe care oricum nu îl simt de la cât l-am suflat etc. Aţi prins imaginea idilică sigur. Ce frumos e sus la munte.

Dimineaţa zilei de sâmbătă a încălzit atmosfera de peste noapte aşa că am reuşit în sfârşit să îmi găsesc somnul cel dulce şi nu m-aş mai fi dat dusă din sacul de dormit. Vocile celor ce se pregăteau intens să o ia la pas pe poteci (la muncă) aproape că îmi dădeau mustrări de conştiinţă dar am reuşit să le ignor cu succes. Sustragerea de la activităţile cotidiene am exersat-o prea mult ca să nu îmi reuşească. Cu greu bâjbâi după unul din telefoane. Ualei, e 09.25. Ce ruşine, ce ruşine. Nu ştiu cum dar în două secunde eram îmbrăcată, aranjată şi încălţată în pragul cabanei. Cu capul plecat salut hărnicuţii şi tot cu capul plecat cerşesc după nişte cafea. Florin încearcă să îmi dea ceva de muncă dar refuz, tot cu capul plecat. Până nu beau două guri de cafea n-are ce discuta cu mine.

Prejba 2014 remarcare (05)

Salut prima trupă ce îşi ia stâlpii în spate şi pleacă pe triunghi albastru să îi planteze strategic acolo unde şi-au făcut simţită absenţa cu o zi în urmă. A doua trupă se pregăteşte să coboare pe cruce roşie spre Valea Sadului cu stâlpi şi vopseluri pentru a completa marcajele de anul trecut. O a treia mai micuţă dar inimoasă foc pleacă în căutarea traseului triunghi roşu, potecă ce a dat multe bătăi de cap şi în 2013.

Eu şi Andrei dat fiind lenea de care am dat dovadă şi ora vremelnică la care am făcut ochi am fost pedepsiţi să rămânem paznici la tabără şi să ne îndeletnicim cu munci casnice gen adunat lemne de foc, decorat cabana şi deratizare. Ultima mi-am alocat-o singură, din lipsă de preocupări. Tot din lipsă de preocupări am fotografiat toate floricele din zonă, tabăra de corturi, pe Andrei din toate unghiurile în timp ce folosea destoinic drujba, cafeaua în mai multe ture inclusiv zaţul în caz că mă voi hotărî într-o zi să ghicesc în el, am urcat dealul până sus în vârful Prejbei în căutare de semnal, am scris sms-uri pe mobil şi amintiri în caieţelul pe care mi l-am cărat conştiincioasă, am mâncat fără chef, am mai băut o gură de cafea. Câtă adrenalină, câtă adrenalină. Ieri am urcat cu maşina, azi păzesc cabana…

Prejba 2014 remarcare (06)

 cafele cu gust de tăciune

Prejba 2014 remarcare (07)

Prejba 2014 remarcare (08)

Prejba 2014 remarcare (09)

tabăra de corturi

Prejba 2014 remarcare (10)

Prejba 2014 remarcare (11)

Prejba 2014 remarcare (12)

De plictiseală decid să urc dealul şi în direcţia cruce roşie, să mai fac nişte poze. De departe zăresc o siluetă. Parcă ar fi unul dintre voluntarii noştri. Chiar el e, Felix. Care îmi comunică că e nevoie de Andrei să ducă nişte vopsea albă că rămăseseră fără pe traseu. Conexiunile se fac mai rapid ca în Matrix. “Nu-i aşa că nu te superi că rămâi singurel la cabană? Că mă duc şi eu cu Andrei şi cu vopseaua albă, că doar nu s-o duce aşa cu mâna goală…”. Normal, Felix nu se supără. Ce putea să răspundă săracul când a văzut câtă bucurie poate aduce în ochii unui om, câte aripi în tălpi şi veselie în voce. Nici nu-mi aduc aminte cum am coborât până la cabană, cum am făcut bagajul, cum am plecat înapoi spre traseu. Uraaaaaaa, în sfârşit la remarcare.

Ziua a decurs fain cu toţi norii care ameninţau că se vor stoarce deasupra noastră. Până la trupa noastră de remarcatori am mers în ritm alert dar n-au lipsit câteva pauze scurte de poze. Un forestier undeva departe şerpuia prea frumos spre Tălmaciu ca să nu fie surprins în câteva instantanee. Orizontul era doar al nostru. Citând din marii clasici: “Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la… acel moment… parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!” Eram doi oameni ce se bucurau de un peisaj fain, de momente de linişte şi de cam atât. Era suficient.

Prejba 2014 remarcare (13)

Picăturile de ploaie ne-au grăbit paşii şi momentele de reverie. Scădeam în altitudine văzând cu ochii. Gaşca cea muncitoare am găsit-o într-un moment de pauză pe care nu am îndrăznit să o tulburăm pentru că pauzele niciodată nu trebuie întrerupte. Decât dacă durează prea mult şi dăunează productivităţii. Fapt pe care l-am considerat că se întâmplă la un moment dat şi am îndrăznit neîndrăznitul.

“Păi, ce facem. Ne mişcăm şi noi? Hai, stâlpii în faţă, sus la deal. Rămân eu în urmă cu fetele cu vopseaua, ne împărţim în două echipe să meargă treaba mai repede.” Doamneeee ce bine că n-am fost de la început şef de echipă că mă linşau voluntarii până seara. Şi uite aşa mai cu o constatare, mai cu o rangă, mai cu o pensulă, mai cu o ciocolată, mai cu o pauză de masă, mai cu o realimentare de h2o am făcut cale-ntoarsă spre Prejba beneficiind de roadele muncii noastre, de fapt a lor dar îndrăznesc să zic totuşi noastre. Stâlpii proaspăt plantaţi şi vopsiţi arătau calea cea bună şi ridicau la cote maxime self-esteem-ul şi bucuria unui lucru bine făcut. Pe drum s-au dat interviuri pe poteci remarcate spre inima tuturor, s-au spus poveşti, amintiri din remarcări trecute s-au depănat şi s-au pregătit amintirile pentru viitor. Alţi oameni, aceleaşi sentimente faine.

Prejba 2014 remarcare (16)

Prejba 2014 remarcare (15)

Prejba 2014 remarcare (14)

Prejba 2014 remarcare (17)

Prejba 2014 remarcare (18)

 Pe poteci (remarcate), spre inima ta. Foto: Ioan Stoenica

Prejba 2014 remarcare (19)

 Pe poteci (remarcate), spre inima ta – making off

Prejba 2014 remarcare (20)

Seara se vroia lungă la câte lemne adunasem de dimineaţă. Şi s-a dovedit a fi lungă. Ne-am reunit în jurul focului cele trei echipe plecate în direcţii diferite, fiecare cu amintirile ei dar la fel de vesele. Pentru început am beneficiat de vizita unor oaspeţi distinşi, doi membri Salvamont Sibiu şi Nea Ilie, fost cabanier la Prejba. Poveştile dânsului ne-au înveselit seara, păcat că nu mi le aduc aminte. Bun ar fi fost un reportofon. După plecarea lor cântecele lui Florin (care s-a lăsat mult rugat până să înceapă concertul) au încins atmosfera la maxim până târziu. Lumea viselor ne-a primit veseli şi în triluri, fiecare cu melodia lui preferată bineînţeles. Eu am rămas ca de obicei la hitul cu plapuma “Noi n-avem… plapumă să ne-nvelim copiii” . Fain a fost a doua zi în timp ce coboram spre Tălmăcel când fiecare dintre noi fredona, ciripea cate ceva. “Ce frumos e sus la munte” cu un “Yellow subMarin” sau cu o “Vacă Bou Vacă Bou” dar mereu “Cu găleată-n mână câte-o săptămână”.

Fuse şi se duse, sau seduse, Prejba ediţia 2014. Pentru mine este una din cele mai faine acţiuni de remarcare la care am participat, diferită faţă de celelalte dar totuşi asemănătoare. Nu-mi pare rău nici de apusul ratat de la Suru, nici de nea Fane sau de Toni pe care nu i-am revăzut, nici de răceala de care abia aştept să scap. În schimb îmi pare bine că o acţiune de remarcare poate lăsa în urmă cuvinte frumoase cum sunt următoarele. Să ne vedem cu bine. Şi până atunci… cărări cu soare, vânt, sau viscol. Mereu la înălţime.

Prejba 2014 remarcare (21)

Prejba 2014 remarcare (22)

“Vă salut cu mult drag de la Timişoara…. Călin!

Sunt bucuros că v-am cunoscut, toţi sunteţi minunaţi. Acum parcă sunt alt om. De fapt aşa se întâmplă când mă întorc de fiecare dată de pe munte… sunt un alt om, dar de data aceasta cu un sentiment mult mai plăcut. Acum mă simt mult mai bine că am reuşit să particip la acest voluntariat. Îmi pare rău că timpul a trecut atât de repede, dar parcă aşa este în viaţă, ce este frumos trece repede….chiar şi munca e frumoasă uneori :). Acum sunt într-un apartament… evident… sunt acasă … fumul … se simte de la ţigara care o fumez… şi de la hainele care le-am scos din rucsac. Încă miroase a Prejba….. mi-e dor de mirosul de fum de la focul de tabără, mi-e dor de cântecele auzite şi trăite sâmbătă seara. Promit că o să le învăţ şi o să fiu şi eu în cor acolo lângă foc, oriunde ar fi acel foc.De fiecare dată când cobor de pe munte mă simt mai îmbogăţit cu ceva, dar de data aceasta îmbogăţirea sufletească a fost foarte mare.

E un sentiment plăcut să te simţi util şi să simţi că faci ceva pentru semenii tăi, iar în cazul voluntariatului prin AMC simt că am făcut ceva foarte util pentru acei pasionaţi ca şi mine, adică acei pasionaţi de cărări de munte umblate uneori pe ceaţă, frig sau ploaie, dar intodeauna frumoase :).  Poate cu unii dintre voi mă voi mai întâlni la următoarele acţiuni AMC… s-ar putea să vin şi în Ciucas în weekend-ul 6-8 iunie (cred că am înţeles eu bine că e în Ciucaş) şi bineînţeles voi face tot posibilul să nu ratez Godeanu.

Indiferent când şi cum ne vom mai reîntâlni, sper ca reîntâlnirea să fie cel puţin la fel de plăcută, iar dacă vreodată potecile sufletului (inspiraţie Ioan Stoenica) vă călăuzesc paşii prin munţii din vestul ţării vă rog să-mi daţi de ştire pentru că aş vrea să vă însoţesc.”

Călin Ionescu, Voluntar în Carpaţi

2 thoughts on “Prejba a ramas in urma … si in inimi

Leave a Reply

Your email address will not be published.