Prima zi de serviciu dupa sarbatori

cea mai deprimantă zi din an! Cel puţin aşa zic psihologii, că lipsa chefului de muncă ar fi ceva normal. Dar eu nu cred aşa ceva – cheful e omniprezent pe peste tot. Din când în când se mai ascunde pentru că-i ghiduş. Iar acum, la sfârşitul acestei prime zile când s-a întrecut în ghiduşii, pot spune “Ce a fost mai greu a trecut. Urmează restul anului.”

Nu o să alunec, nu o să alunec. Nu o să-mi rup curu de trepte chiar azi mi-am spus în barba ascunsă în fular în timp ce coboram grăbită treptele complexului la 7 şi 10 minute trecute fix ţinându-mă de bară şi târşâindu-mi picioarele prin zăpadă. Fulgii ce cădeau ori mă gâdilau pe nas ori îmi intrau în ochi. Alergam bezmetică pe stradă. Eu, alţi doi deprimaţi şi un maidanez care se plictisea probabil. Simţeam că pot prinde patruzeciu (n.a. tramvaiul 40), că pot prinde microbuzul pus la dispoziţie de companie, că voi face lucruri măreţe azi. Cum ar fi să ajung la serviciu. Şi mi-a ieşit. Dovada mai jos:

2016.01.04 tramvai 40

Un an nou de muncă, un an nou frumos de călătorii cu patruzeciu. Provocările şi oportunităţile mă aşteaptă în fiecare staţie.

Iar ca de sfârşit, că trebuie să îmi ridic şi eu moralul cu ceva, vă prezint o poză realizată azi şi care îmi place mult. Cu toate că peniţa a fost de multă vreme înlocuită de tastatură scrisul curge altfel pe hârtie. Şi peniţa-i mult mai fotogenică.

2016.01.40 cover photo aradeanca

Leave a Reply

Your email address will not be published.