Rupea, Viscri si Homorod pe bicicleta. Calatorii cu Boss.

Viscri-bicicleta-09

După palpitanta călătorie cu trenul aşteptam cu inima strânsă să văd cazarea. Motelul Rupea (situat lângă gară) nu are cine ştie ce scor pe booking (6.8) şi nici poziţionarea nu-l ajută prea mult fiind situat pe marginea drumului cu vedere la benzinărie şi la traficul de pe E60. Din fericire a fost bine, personalul foarte amabil, camera curată şi cu tot ce trebuie.

Obiectivele după amiezei, în afară de ajungerea în siguranţă la destinaţie, fiind potolirea stomacului şi vizitarea Cetăţii Rupea n-am zăbovit mult la motel. Ne-am dus întins pe biciclete până în Rupea oraş, 7km pe drumul judeţean. Pentru bicicliştii ca mine, speriaţi de maşini, drumul judeţean este întotdeauna cea mai bună opţiune deoarece este mult mai puţin circulat.

Foamea de mâncare a bătut-o pe cea de cultură, am mers întâi la Casa del Gusto, restaurant recomandat de Google Maps. Ca o paranteză, Google Maps chiar e un ajutor de nădejde, dai o căutare şi afli imediat unde să bagi o ciorbă în zonă. Important e să ai semnal şi date mobile.

Cu burta plină greu am urcat dealul pe care e cocoţată cetatea, la sfârşit mai mult am împins decât să pedalez, panta e accentuată. Momentul ales a fost cel mai potrivit, la apus când lumina pune locurile în valoare.

Cetatea Rupea (01)

Cetatea Rupea (02)

Mult mai multe informaţii despre cetate se regăsesc pe http://rupeaturistica.ro/cetatea-rupea/ de unde am cules eu câteva. Acoperă o suprafaţă de aproape 11 ha cu ziduri, turnuri şi curţi interioare. Anul primei sale consemnări documentare este 1324.

Componentele cetăţii sunt mai uşor de înţeles dacă urmăm o sectorizare în funcţie de colina proeminentă, unde avem „Cetatea de sus” (incinta I), „Cetatea de mijloc” (incintele II şi III) şi „Cetatea de jos” (incinta IV). Fiecare se identifică printr-o centură de zidărie aparte, corespunzătoare unei epoci diferite.

Pe linia dreaptă a curtinei de la intrare (incinta a IV-a), în dreapta Turnului porţii, avem Turnul Slujitorilor, în partea opusă, de cel al Slăninii (numit înainte „Turnul Nou”, dar care a ajuns să fie folosit pentru conservarea cărnii şi slăninilor comunităţii şi astfel şi-a schimbat numele). Pe frontul următor, al curtinei Cetăţii de mijloc, se află în ordine, de la dreapta, la stânga: Turnul Ungrei (cu dezvoltările sale mai mult arheologice), Turnul Pentagonal şi Turnul Diecilor (probabil destinat conservării arhivelor scăunale). Mai departe, turnurile se identifică mai uşor pe curtina de vest, unde se află Turnul Cercetaşilor, Turnul Capelei şi alte două turnuri mărginind culoarul de acces, dar slab conservate: Turnul Gros şi Turnul Pulverăriei (lângă intrarea în Cetatea de sus). Cel mai spectaculos este Turnul Pentagonal, a cărui „familie” constructivă, din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, se regăseşte în arhitectura militară a întregii Transilvanii, influenţată de meşterii italieni ai Renaşterii tardive.

Cetatea Rupea (03)

Cetatea Rupea (04)

Cetatea Rupea (05)

Oraşul Rupea

Cetatea Rupea (06)

Cetatea Rupea (09)

Cetatea Rupea (10)

Cetatea Rupea (13)

Cetatea Rupea (15)

Cetatea Rupea (16)

Am părăsit Cetatea Rupea la apus nu înainte de a mă semna în Cartea de oaspeţi. Zidurile mângâiate de ultimele raze erau roşiatice şi fotogenice. Nu mă înduram să plec dar n-am avut încotro.

Cetatea Rupea (17)

Coborârea până la strada principală am efectuat-o într-un scârţâit infernal (are Boss nişte saboţi încăpăţânaţi rău), îmi fâlfâiau timpanele şi mai aveam puţin până să mă părăsească simţul auzului. De la intersecţie, pe strada principală până la ieşirea din oraş, am călătorit o mică bucată de drum cu o turmă de vaci, animale destul de imprevizibile din punct de vedere direcţie. Am băgat blană până le-am depăşit şi nu m-am mai uitat în urmă. Tot blană a băgat şi noaptea până ne-a cucerit, s-a întunecat brusc şi tot brusc s-a lăsat şi frigul. Pedalam cât de repede puteam, cu luminile aprinse. Din faţă veneau cu viteză insecte ce îmi intrau în gură dacă încercăm să scot vreun cuvinţel. Ochii din păcate nu am putut să îi ţin închişi aşa că am clipit des din gene.

Dimineaţa zilei de duminică a început devreme cu un mic dejun copios şi haios prezentat. Nu ne-am permis să lenevim în pat. Aveam o zi plină înainte, până la Viscri şi înapoi, 44km pe acelaşi drum Motel Rupea – Homorod – Rupea oraş – Dacia – Viscri. Traseul a fost ales bineinteles doar pe drumuri judeţene, am fugit de DN ca dracul de tamaie.

Viscri bicicleta (01)

Dimineaţa e bună la Motel Rupea 🙂

Până în Rupea oraş deja ne ştiam calea, graţie incursiunii din ziua precedentă, aşa că am oprit tocmai la bancomatul din centru. Nu de alta dar aflasem că în Viscri se poartă opulenţa, trebuia să avem bani la noi măcar de-o apă. Următoarea staţie a fost după 9 km în faţa bisericii fortificate din Dacia. Nu am vizitat-o, era închisă.

Viscri bicicleta (06)

Biserica fortificată din Dacia

Deoarece tocmai ce am deschis subiectul “biserică fortificată” iată definiţia găsită pe wikipedia, să fim toţi la un numitor comun. O biserică fortificată este un edificiu de cult creștin care ori este ridicat el singur ca un castel ori este înconjurat de ziduri, adică care prezintă elemente ale arhitecturii militare, pentru apărarea pasivă sau chiar activă. Aceste fortificații trebuie să fie independente de structurile fortificate ale unui castel sau oraș. În România, bisericile fortificate cele mai faimoase sunt bisericile fortificate ale Ardealului, săsești sau ungurești. Iar noi urma să o vizităm pe cea mai cunoscută la nivel internaţional graţie prietenului nostru prinţul de Wales, cea din Viscri.

Viscri bicicleta (02)

Viscri bicicleta (05)

Spre Viscri la dreapta

Greul a început din Dacia, de fapt din intersecţia care se află înainte de intrarea în sat. Acolo o săgeată verzulie indică la dreapta direcţia spre Viscri, Unesco World Heritage iar drumul asfaltat se transformă într-un drum de ţară pietruit şi prăfuit. O mare parte din el nu are de strajă nici un copac pe margine aşa că soarele şi-a bătut joc de noi cum i-a venit mai bine, ne-a perpelit la dus pe o parte şi la întors pe cealaltă ca să avem bronzul uniform. Pe fondul căldurii excesive şi a prafului ce se lipea de pielea transpirată mă simţeam ca şi cum aş fi ajuns pe Marte. În mod cert pe Marte temperatura e mai scăzută dar aceea era senzaţia. Trecuseră două treimi din drum, cu chiu cu vai se obişnuiseră plămânii cu praful încins şi şezutul cu tratamentul bătăios când în zare a început să mijească un şir de copaci înalţi pe marginile drumului oferind umbră după care tânjisem tot timpul. Era clar că nu mai e mult până intrăm în Viscri. Dar până la ei, ca să ne merităm umbră, am avut parte şi de nişte gropi uniforme de parcă drumul fusese bătucit cu şenile. Clănţăneau măselele de mai aveau puţin şi le zbura smalţul.

Odată lămuriţi că sigur am ajuns, trecusem de plăcuţa cu numele satului, am început explorarea întâi cu o pauză de hidratare la umbră. În acest timp google maps îşi făcea datoria exemplar indicându-ne cât mai avem până la primul obiectiv al zilei, casa prinţului Charles. Ajunşi acolo dacă nu era Maps-ul şi un nene cu selfie stick în acţiune sigur nu ne-am fi dat seama care e casa, o clădire ca oricare altele văruită într-un albastru ce gâdila plăcut ochiul. Am băgat bineînţeles şi eu nişte mai multe poze. Selfie-ul nu mi-a ieşit. În curte nu am reuşit să intrăm. Am înţeles că se poate intra cumva, cheia există la un sătean dar e o informaţie culeasă de pe internet nu am verificat-o la faţa locului.

Viscri bicicleta (07)

Viscri bicicleta (08)

Viscri bicicleta (09) b

deloc nu iese selfie-ul asta

Din poarta prinţului am plecat ţinta către Biserica Evanghelică Fortificată via uliţa principală. Aceasta este acoperită cu pietriş de dimensiuni nu prea mici pe care roţile alunecau ca la patinaj artistic. Înainte de şcoală săgeţi mari amplasate şi pe stânga şi pe dreapta drumului arată direcţia. Nu ai cum să ratezi. Până la intersecţie am mers pe cele două roţi dar cum panta începea să se accentueze şi aderenţa la bolovanii alunecoşi tindea spre zero am renunţat să pedalăm în favoarea unui împins cinstit până sus în dealul bisericii. Bicicletele le-am lăsat nelegate la poarta instituţiei bisericeşti în speranţa că le vom găsi pe toate la întoarcere. Să zicem că inspira încredere zona.

Viscri bicicleta (09)

Cu Bossulică la Biserica Evanghelică Fortificată Viscri

Biserica din Viscri figurează pe listele patrimoniului UNESCO din România. A fost construită în secolul XIII pe baza unei vechi bazilici romane datată din secolul al XII-lea şi în secolul al XV-lea transformată într-o biserică fortificată cu turnuri, bastioane şi două ziduri de apărare. Fiind printre primele construcţii ea a dat şi numele localităţii (Alba Ecclesia, Weisskirch, Biserica Albă).

Nu mă aşteptam să fiu impresionată. Pornisem de la premiza că e o biserică ca oricare alta care în plus are ziduri de jur împrejur. Mi-a plăcut din prima albul năucitor, mi-a furat privirea. Apoi muşcatele roşii din fereşte, muzeul etnografic pe care îl adăposteşte şi vederea din turnul cel mare. Nu prea m-a încântat urcarea până în vârful turnului. Aceasta se face pe proprie răspundere şi înţeleg şi de ce. Merită şi cu atenţie poate urca oricine, important e să nu ai rău / frică de înălţime accentuate. Eu le am pe ambele dar la un nivel controlabil. Îmi permit să îmi testez limitele altfel n-ar mai fi vederea de ansamblu care merită în toate cazurile.

Viscri bicicleta (10)

Viscri bicicleta (11)

Viscri bicicleta (12)

Viscri bicicleta (13)

Viscri bicicleta (15)

Viscri bicicleta (18)

Viscri bicicleta (21)

cucuuuu bauuuu

Viscri bicicleta (22)

Viscri bicicleta (23)

Viscri bicicleta (24)

Viscri bicicleta (27)

Viscri bicicleta (28)

Viscri bicicleta (29)

Viscri bicicleta (30)

Bicicletele noastre

Viscri bicicleta (32)

Viscri bicicleta (33)

Viscri bicicleta (34)

Viscri bicicleta (35)

Viscri bicicleta (36)

Am dat o roata si pe exteriorul zidurilor

Viscri bicicleta (37)

Viscri bicicleta (38)

Bicicletele le-am găsit unde le-am lăsat, toate şi nevătămate. Am coborât pe lângă ele în altă direcţie dar pe acelaşi tip de bolovani alunecoşi spre Cafe Artizanat. Un miros de ciorbiţă şi sărmăluţe ne-a luat minţile înainte să vedem bine care e poarta spre bunătăţuri. Mă aşteptam să găsesc, conform numelui, cafele şi brizbrizuri şi probabil lângă un local cu de-ale gurii. Realitatea a bătut iar aşteptările. În faţa porţii Cafe Artizanatului se aflau două mese pline de turişti hămesiţi care mâncau cu toatele mâinile din dotare. Dacă la miros am rezistat eroic la vederea mâncăilor balele mai că dădeau pe afară. Din fericire, pentru binele tuturor, în curte un şopron cu trei mese libere ni s-a arătat privirii. Trebuia doar să alegem. Cel mai tare mi s-a părut că după noi a început să curgă lumea puhoi şi evident că s-au ocupat locurile repede. Mesele fiind foarte lungi stăteau la ele chiar şi două trei grupuri mai mici. Numitorul comun era privirea înfometată.

Viscri bicicleta (40)

Viscri bicicleta (41)

Viscri bicicleta (42)

Viscri bicicleta (39)

Noi am avut pe masă două castroane mari pline cu ciorbă aburindă, unul cu ciorbă de afumătură celălalt cu ciorbă de pui şi sarmale cu smântână dar fără mămăliguţă. Am suferit puţin după ea dar smântâna ne-a făcut să uităm. În viaţa mea nu am mâncat o smântână mai bună, grasă şi foarte densă, aproape stătea linguriţa pe verticală în ea. De băut ne-am răcorit unii cu limonadă de şoc alţii cu bere iar la desert cei mai pofticioşi şi-au luat prăjitura casei cu rubarbă. De preţuri nu comentez, opulenţa se plăteşte şi oricum prea multe opţiuni nu aveam. De fapt Cafe Artizanat a fost singura, celelalte erau bine ascunse. Noroc că scosesem bani de la bancomat.

Ca fapt divers cât timp am petrecut acolo am văzut şi turişti străini. Un cuplu de germani mânca de zor în faţa mea iar când ne-am ridicat masa ne-a fost acaparată instantaneu de un stol de vulturiţe de sorginte britanică mai aproape de pensie. Abia aşteptau doamnele să ne cărăm.

N-a fost uşoara plecarea, atmosfera era faină şi mi se făcuse somn. Eu am fost ultima care s-a dus la toaletă şi la întoarcere m-am dus ca o floare la ieşire lăsând în urmă ceva important. Pe Bossulica adicătelea. Mi-am dat seama că sunt fără mijloc de locomoţie când mi-am văzut camarazii în poartă gata de îmbarcare. Cale întoarsă mai rapidă n-am executat până acum în viaţa mea.

Am luat la roţi iar petrişul alunecos ţinându-mă ţeapănă în şa ca să nu mă revărs şi trăgând cu ochiul stânga dreapta ca să nu scap viaţa satului. Totul era tihnit la Viscri. Aş mai fi rămas. Poarta casei prinţului de Wales era larg deschisă. Din fuga calului l-am strigat pe prinţulică dar nu mi-a răspuns nici măcar ecoul. Cred că nu era acasă. Îmi bazez presupunerea pe politeţea britanică (sigur ar fi răspuns la salut) sau pe băieţii cu ochi albaştri care ar fi împânzit tot judeţul.

Nu pot să povestesc cu prea multe detalii întoarcerea deoarece mi-aş provoca un mare rău. Închipuiţi-vă cum e să depui efort după ce ai mâncat ca şi cum ar fi fost ultima ta masă, bătut de un soare arzător în ceafă şi pe un drum săltăreţ, plin de hopuri. Or fi fost bune sarmalele dar mi-ar fi plăcut doar o singură dată să simt gustul aceleiaşi porţii.

Viscri bicicleta (42)1

Din Viscri spre Dacia pe bicicletă

Viscri bicicleta (42)2

Opririle principale au fost în câmpul unde văzusem o ceată de baloţi deoarece mi se păruse fotogenică scena, aproape de Rupea la ieşirea din drumul judeţean unde cetatea cocoţată în vârful dealului îţi dictează să te opreşti să îi faci o poză oricât de insensibil ai fi şi bineînţeles la terasa pe care o ştiam deja în Rupea. Acolo în febra călătoriei proaspăt încheiate am făcut planul unei excursii în Valea Doftanei. Părea improbabilă şi totuşi s-a materializat.

Viscri bicicleta (43)

Dealul cu baloţi

Viscri bicicleta (44)

Viscri bicicleta (45)

Moţul e Cetatea Rupea

Viscri bicicleta (46)

Aici are sediul de vară James Hetfield

Ultima oprire a fost într-o doară la biserica fortificată din Homorod. Am ieşit câţiva zeci de metri din traseul spre cazare să o vedem, să îi facem o poză etc. Deşi o săgeată arată 7km până la ea să nu vă lăsaţi minţiţi, e greşit mesajul. De fapt sunt maxim 500m.

După ce vizitasem Cetatea Rupea şi Biserica fortificată Viscri nu mă aşteptam să mă mai impresioneze ceva dar şi acest edificiu fost una dintre surprizele plăcute ale excursiei. Uitându-mă în urmă constat că am avut un nivel al aşteptărilor destul de scăzut. Nu ştiu dacă e de bine sau de rău.  

Homorod (01)

Homorod (02)

Pentru a pătrunde în incintă trebuie să faci rost de cheie, scrie pe poartă numărul casei unde se poate găsi. Obosiţi şi transpiraţi cum eram nu ne doream să facem pe vizitatorii dar ne-a ochit de departe o tânără pensionară cu privire de vultur ce a început să strige din poartă către noi:

  • Vreţi să intraţi? Vă aduc cheia?
  • Nu, nu, mulţumim au zis unii dintre noi mai cu jumătate de gură.
  • Da, da, vrem vrem s-a exprimat Carmen mult mai tare acoperind mormăielile.
  • Vreţi să urcaţi şi în turn?
  • Nu, nu, mulţumim au zis aceeaşi dintre noi mai cu jumătate de gură.
  • Da, da, vrem vrem s-a exprimat iar Carmen, la fel de tare cât să acopere mormăielile, apoi către noi mai încet dar ferm: Hai. Să vedem Homorodul de sus.

Uite aşa, împotriva voinţei noastre am mai luat o porţie de cultură. Culmea, nu ne-a părut rău. Biserica a fost construită în secolul XIII pe baza unei vechi bazilici romanice datată din secolul al XII-lea. Ansamblul este format din biserică, incinta fortificată, cu drum de apărare, două turnuri, două bastioane şi turn de poartă şi e foarte bine conservat.

Biserica este una dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut. La interior decoraţiunile roşii tip motive populare româneşti de pe mobilier îi dau un aer vesel şi prietenos, care mai taie din solemnitate, solemnitate care mie personal nu îmi place. De obicei nu zăbovesc prea mult într-o biserică. Nu mă simt în largul meu (cred că de la mirosul de tămâie), nu mă reculeg şi nici gândurile nu mi le limpezesc. Pentru aceste ultime două acţiuni prefer mersul pe munte şi, în ultimul timp, cel cu bicicleta.

Doamna ne-a mai povestit câte ceva despre sat, despre biserică etc. De la ea am aflat că în Homorod la momentul actual mai sunt 34 de saşi, în rest romani, unguri si tigani. După ce am coborât din turn ne-a făcut turul de onoare şi ne-a arătat care e Turnul Slăninii. În trecut acolo sătenii ţineau… slănina.

Homorod (12)

În Turnul Clopotniţă se poate urca doar pe proprie răspundere, scările sunt şubrede pe alocuri. Noi ne-am asumat riscul, să vedem Homorodul de sus fiind ţelul nostru.

Homorod (04)

Homorod (05)

Homorod (06)

Homorod (10)

Homorod (11)

Homorod (14)

Homorod (15)

Homorod (16)

Turnul Slăninii – Biserica Fortificată din Homorod

Homorod (18)

Homorod (19)

Homorod (22)

Homorod (23)

Aloha!

Seara la Motel am băgat o mâncare cinstită, românească, cum se cade după o zi de trudă: ceafă de porc cu mămăliguţă şi mujdei. Mămăliguţei nici nu pot să îi găsesc cuvinte de laudă, aşa de bună era (mi-a adus aminte de copilărie, mai să îmi dea o lacrimă ca în Ratatouille) iar mujdeiul… eh, pentru mujdei m-aş mai întoarce la Motel Rupea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.