Din Sâmbăta în Făgăraş pe bicicletă. Ziua 5. Călătorii cu Boss.

Mamma Mia: Here We Go Again! Staţiunea Climaterică Sâmbăta – Lisa – Gura Văii – Recea – Săsciori – Hurez – Făgăraş a fost ultimul segment al vacanţei pe bicicletă la poalele Făgăraşului însumând conform Strava 28 kilometri, timp în mişcare 2:06:05, viteză medie 13.2km/h, viteză maximă 25.6km/h şi o diferenţă de nivel negativă de 245m.

Deşi biletele erau luate din Ucea de Sus am ales, pentru diversitate, să coborâm în municipiul Făgăraş via Lisa deoarece trenul trecea şi pe acolo în drumul său spre Bucureşti. Prea multe nu am ce să povestesc despre traseu, doar că mă uitam în urmă sau la dreapta (funcţie de orientarea drumului) şi îmi părea rău că las Făgăraşii şi liniştea concediului pentru Bucureşti şi agitaţia serviciului. Dar cum încă nu am câştigat la loto nu pot decât să mă mulţumesc cu cele 24 de zile de concediu pe an şi faptul că am un serviciu… sau să imi incerc şansa la Loteria Română unde numa’ şase-s norocoase.

Cel mai mult mi-au plăcut primii 5 kilometri deoarece am avut parte de adrenalină. Forestierul pe care rulam fin s-a transformat întâi într-o potecă şi apoi a trecut glorios în nefiinţă. Atunci am ales să ne orientăm după stâlpii de curent care ne-au dus la un alt drum de ţară spre Lisa. În spate mereu Făgăraşii vegheau. Nici că îmi mai venea să îmi întorc privirea că nu mai plecam de acolo.

Bicicleta Sambata Fagaras (1)

Pe curând Făgăraş!

Bicicleta Sambata Fagaras (2)

Bicicleta Sambata Fagaras (3)

Cu Boss pe apa Sâmbetei

Bicicleta Sambata Fagaras (4)

Aici urmam drumul stâlpilor de electricitate

Bicicleta Sambata Fagaras (5)

Panoramă cu Făgăraş, Boss şi Stâlpul

Bicicleta Sambata Fagaras (6)

Din Lisa am dat de asfalt sub forma lui DJ104A iar din Recea am trecut pe DJ104C până în municipiul Făgăraş. Acolo am admirat cetatea pe dinafară (luni e închisă), am servit un hamburger gustos la una din terasele din centru şi bineînţeles am aşteptat în gară trenul ce a avut o întârziere de 30 minute. Acest mic inconvenient din fericire nu a stricat zen-ul câştigat cu muncă şi sudoare în concediu. Aşa se obţin amintirile. Uitându-mă în urmă la momentele în care îmi suflam plămânii pe Transfăgărăşan şi îmi juram că nu mă voi reîntoarce acolo pe două roţi pot spune că într-adevăr a fost o ieşire reuşită.

Bicicleta Sambata Fagaras (8)

Ţara Făgăraşului

Bicicleta Sambata Fagaras (9)

Bicicleta Sambata Fagaras (10)

Cetatea Făgăraşului

Leave a Reply

Your email address will not be published.