Si-am plecat sa “cucerim” Diana

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-24

Acolo e “Degetul lui Anghelide”. Ăla mare sau ăla mic? întreb nevinovată. Mai multe perechi de ochi se întorc mustrătoare dar când văd emitentul întrebării încep să aibă sclipiri zâmbăreţe. Noroc că mă ajută faţa, ce să zic mai mult.

Las în spate trupă de cercetaşi cu urechile ciulite la explicaţiile lui Mugurel şi ochii îndreptaţi spre peretele alb cu vinişoare verzi al Craiului. Greu se mai urcă dealul după o seară de distracţie. M-a obosit mai rău dansul cu domnul Ninel decât tot traseul de sâmbătă. Din păcate nici paşii nu i-am învăţat.

Traseul de duminică, 01 septembrie 2013: Plaiul Foii (849 m) – Valea Urşilor – Refugiul Diana(1510 m) – Şaua Chiliilor (1100 m) – vizită la schitul Colţul Chiliilor- Podul Danciului – Padinile Miţoaia, Duvloaia şi Bădoaia (800 m) – Plaiul Foii (849 m). Marcaje: TG Plaiul Foii – Refugiul Diana, BA Refugiul Diana – Şaua Chiliilor, nemarcat Şaua Chiliilor – drum forestier.

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-1

Greu la deal cu boii mici

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-2

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-3

Ca şi în ziua precedentă drumul până la refugiu, de data asta pe numele său de fată Diana, se prezintă sub formă de ascensiune. Doar că îmi place mai mult. Pădurea pare misterioasă şi stârneşte imaginaţia. Numele ajută şi el. Valea Urşilor. Frosenfire face vocalize duioase, glumeţe şi binevenite. Păcat că nu l-am înregistrat aşa zglobiu şi plin de triluri:

  • Uuuuursu!
  • Uuuuunde?
  • Uuuuuite-l

N-avea pe cine speria, participanţii erau mulţi dintre ei pe tranchilizante. Putea să fie şi mama lu’ grizzly bear, ăla rău americanu, că n-ar fi creat ceva impresie. “Auzi cucoană, trăiască blana lu’ matale asta neagră şi lucioasă… Mai e mult până la Diana? Că ne scurgem pe lângă pereţi p-aicea de dorul luminişului”. Apropos de pereţi am făcut o mică obsesie pentru unul din acea vale dar din varii motive nu vă pot arăta decât un mic detaliu al dânsului şi o poză neclară. Atât a putut aparatul meu cu tot cu stăpâna lui să facă. Vertical, alb, găunos, rece, lustruit de ploi şi peticit cu muşchi moale şi verde.

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-11

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-12

În altă ordine de idei Valea Urşilor e vale doar dacă o priveşti de sus în jos. Pentru noi a fost Panta Urşilor şi am abordat-o pieptiş. S-a prezentat cu multe umflături sub formă de bolovani şi înfăşurată în multe rădăcini noduroase şi duşmănoase cu cei împiedicaţi. Din fericire în ultimă instanţă te şi puteai apuca de ele lejer, stil Tarzan. Exista posibilitatea să iei o gură de pământ în zbor din când în când dar am trecut-o la chestii neglijabile. Că tot vorbesc de luat altitudine urcuşurile la multe grade peste 45 dar cam până în 75-80 sunt preferatele mele. Ajungi mult mai repede la înălţimi decât să o lălăi trist şi şerpuit pe vreo potecă. Acestea fiind zise recomand acest traseu celor în asentimentul meu.

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-4

Hercule trăieşte şi e printre noi

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-5

Pădurea misterioasă din Valea Urşilor

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-6

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-7

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-8

Tarzan Style

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-9

Cursa cu obstacole

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-10

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-13

Nebunul cu ochii lui închişi

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-14

Refugiul Diana

Diana a apărut când speranţa se stingea de-a binelea, la două ore de la intrarea în traseu. Ne-am tras sufletul, am servit o gustărică funcţie de pofte şi l-am urmat pe Mugurel la cancelarie, să ne explice mai bine cum stă treaba. Cancelaria a fost un minunat loc de belvedere cu viziuni ameţitoare asupra orgilor Craiului în apropiere. În depărtare puteai admira faldurile Papusei Iezerului, lucru ce m-a încântat peste măsură chiar dacă nu era cea mai bună vizibilitate.

Ca să pot observa mai bine m-am aşezat aproape pe burtă, locul dă fiori celor cu rău de înălţime. Eram cam printre puţinii defecţi în seria mea de învăţăcei, restul erau cu gâturile întinse şi cu ochii ca mărgelele. Săreau funcţie de arătătorul lui Mugurel acum prelungit sub forma unui băţ de trekking. Am zăbovit acolo preţ de o promoţie sârguincioasă (erau din aceia de puneau şi întrebări netrebnicii, a ţinut şi după a sunat clopoţelul pauză) aşa că aveam lecţia învăţată când a venit un novic la locul de belvedere. Am simţit că pot preda şi iată ce a ieşit:

  • Păi, avem un plai, un vâlcel, trei brazi acolo, acolo e Păpuşa. În rest, vă descurcaţi voi. Mugurel, continui tu?

Mă simţeam şi glumeaţă după atâta rău de înălţime aşa că unei colege de tură care încerca să vadă ceva capre negre în trei puncte relativ mişcătoare pe o muchie instabilă undeva departe i le-am recomandat ca fiind trei pume. Sau ursul de creastă, după preferinţe. Din fericire am nimerit între oameni care ştiu de glumă şi glumesc la rândul lor.

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-15

explicaţii

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-16

explicaţii

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-17

şi iar explicaţii

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-22

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-18

Vizionare de pe burtă

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-23

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-19

Iezer Păpuşa (vf Păpuşa) în zare

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-20

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-21

Cabana Plaiul Foii

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-24

Întorşi la refugiu (aceia dintre noi care aflaseră deja totul) am continuat cu glumele, poveştile, gustările, presupunerile. Găsisem în vatra focului nearse două bilete de tren Bucureşti – Mangalia şi retur. Din puţinele indicaţii am dedus că:

  • erau studenţi (reducere deh)
  • cu bani puţini (student cu bani puţini sună redundant, nu?!?) deoarece îşi luaseră bilet la regio (deşi după ultimul plan tarifar zămislit de C.F.R. tarifele şi la regio îţi solicită părinţi nababi cel puţin iar cele la trenurile de rang superior te ispitesc să te deplasezi cu elicopterul şi până la Mizil, care e la o învârtitură de elice de Bucureşti)
  • mâncaseră ceva cu peşte la refugiu Diana
  • n-au înnoptat acolo – nu făcuseră focul că altfel ar fi fost arse biletele sau măcar pârlite în jar…
  • puţin nostalgici sau dezordonaţi (încă păstrau biletele de la mare) sau cu rucsacul din crai ajunseseră şi la mare – de aici altă deducţie, erau vamaioti că numai ăştia merg cu rucsacul sua cu aceeaşi pantaloni şi la mare şi la munte
  • puteam să deduc şi altele dar n-aveam şăpcălia de Sherlock la mine

În tot acest timp în care fantazmam pe marginea răpciugoasă a unui bilet cfr eram cu ochii pe potecă, poate poate mai apare cineva. N-am fost dezamăgită. Rând pe rând grupuri cu feţe extenuate, dornice de o pauză, se iţeau dintre copaci. Nu-i lăsăm mult să răsufle: “Repede repede. Du-te la belvedere că e prinzi a treia tură de explicaţii… Ai grijă să reţii tot că ne dă extemporal. Pot să copiez de la tine?” întreb pe cineva din dreapta care după privire părea că reţine mai multe.

Şi aşteptăm, şi aşteptăm. Unii intră în refugiu la un pui de somn, alţii se-nvârt în jurul unui stâlp visând la plecare sau la o frigare, alţii dârdăie căutând degeaba în zare după o rază călduţă, alţii caută în continuare indiciii pe marginea informaţiilor date de tipăriturile C.F.R. şi tot aşa. Îngrijorată, când văd a ultima serie de boboci ajunsă la Diana, dau indicaţii: “Să-i ducă cineva lu’ Mugurel nişte apă că i s-a uscat gura săracu de când vorbeşte” (să nu mă cerţi prea tare dom’ professor… şi nici să mă pui la colt, pe coji de nucă, te roooog… da recunosc, am fost un elev neascultător de când mă ştiu).

Plecăm. Cu greu. După multe ceasuri. Înfriguraţi. Cu foamea-n glandă. Unii chiar grăbiţi că pierdeau trenul la care aveau bilet. Alţii poate pentru că îi aştepta patronul la tura de seară. Dar toţi veseli şi plini de entuziasm. Hehe, şi ce fain coborâm. Hehe, stai că era să-mi rup gâtul. Sau dosul. Sau cotul. Sau ceva. Asta când nu am nimerit stupul de viespi nervoase şi înţepăcioase. Şi aşa cu strigătură şi cu multă voie bună am ajuns în Şaua Chiliilor (1100m). Acolo drumurile noastre s-au despărţit, cei mai grăbiţi s-au îndreptat spre gară via pensiune pentru recuperarea bagajelor.

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-25

Schitul Colţul Chiliilor

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-26

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-27

Prin munţi cu AMC!

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-28

spre Grota Altar

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-29

Noi cei mai nestresaţi de program am vizitat schitul Colţul Chiliilor şi grota altar şi apoi am purces spre pensiune, pe la Podu Danciului. După o porţie zdravănă de alune de pădure, întâlnite de o parte şi de alta a drumului de căruţă pe la 15 minute trecute după orele 15 am ieşit în pajiştile de lângă drumul forestier, am traversat padinile Miţoaia, Duvloaia şi Bădoaia (şi am servit o porţie de mere pădureţe) pentru ca la orele 16 cu părere de rău să ajungem la pensiunea Vlad!

Asta după ce unii au avut o şedinţă scurtă de echilibristică deasupra Bârsei, alţii au preferat să urmeze drumul şi să treacă pe pod ca oamenii şi alţi alţii au preferat să se descalţe şi să îşi aducă aminte de copilărie (când se jucau în apa Şuşitei, căutau peştiuci pe sub bolovani sau făceau rastoaca).

Tura nu s-a încheiat până ce ce ultimul papanaş nu a fost mâncat, cu promisiunea că ne vom revedea cât de curând. Pe cât se poate în aceeaşi formulă.

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-30

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-31

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-32

Coborâre pe Podul Danciului

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-33

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-34

Patria alunelor

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-35

img_3457

Echilibristică deasupra sau…

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-36

…bălăceala in apa Bârsei (după abilităţi)

piatra-craiului-diana-coltul-chiliilor-41

Poză din capu’ mesei, printre ciorbe. “Hai, hai cu capu-n evantai să vă vedeti toţi” exclamă fotograful

Post Scriptum important: pe drumul de întoarcere am schimbat locul în maşină faţă de dus şi în loc de dreapta spate am ocupat stânga, în spatele şoferului. Pe tot parcursul drumului raportez că s-a atentat sistematic la viaţa mea, am fost atacată brutal de centura de siguranţă care a încercat să mă sugrume în repetate rânduri. Dacă nu eram atentă, aţipeam şi nu mă ţineam strâns de dânsa mă trezeam în bufeuri şi cu ochii bulbucaţi. “După sufletul omului” mi s-a replicat”. Uitându-mă în urmă, era maşina lu’ Mugurel. O fi simţit săraca ceva… şi mi-a servit-o ca pentru elevii neascultători.

Credit foto: Obyy, Bubu si Andreea

Leave a Reply

Your email address will not be published.