Skopelos ftw! Prima parte.

Vara fără o vacanţă în Grecia parcă n-ar fi vară chiar dacă excursia se împinge spre început de septembrie. În 2016 a ieşit câştigătoare la puncte Insula Skopelos, cea mai mare insulă din arhipelagul insulelor Sporade. Mai cunoscută la noi este Skiathos dar Skopelos cea sălbatică îşi face uşor uşor loc în preferinţele românilor.

Ziua 1. Bucureşti – Blagoevgrad. Drumul nu l-am făcut dintr-o bucată deoarece ne place să învăţăm din greşelile trecutului, vezi experienţa Lefkada. În orăşelul bulgar Blagoevgrad, aflat aproximativ la jumătatea distanţei, ne-am cazat la City Hotel pe care l-am ales de pe booking pentru nota mare pe care o avea chiar dacă nu este situat foarte aproape de centru. Nota o merită cu prisosinţă iar depărtarea de centru ne-a făcut bine, plimbarea dus întors dezmorţindu-ne după orele petrecute în maşină. Blagoevgrad e un orăşel cu aer comunist şi cu un centru cochet, ok pentru o oprire de o noapte în drumul către destinaţii îndepărtate.

Blagoevgrad

Ziua 2. Blagoevgrad – Volos – insula Skopelos Glossa (portul Loutraki) – cazare Neo Klima (din Volos am luat feribotul direct cu o mică oprire în Skiathos). La dus am plutit cu Hellenic Seaways (18.45 – 22.00) iar la întoarcere am optat după multe oftaturi pentru matinala cursa de la A.N.E.S. (06.30 – 10.00). Cursa de la 07.55 de la Hellenic Seaways nu mai avea locuri pentru maşini, se vede şi în poza de mai jos cerculeţul roşu în dreptul autovehiculului.

Ferry Volos Glossa

Skopelos (02)

de pe feribot

Pe perioada staţionării în Skiathos am văzut aterizarea spectaculoasă a unui avion ce a trecut foarte aproape pe deasupra plajei chiar înaintea pistei. La căutări ulterioare am aflat că este printre cele mai periculoase aeroporturi din lume având o pistă cu o lungime de 1644 metri, caracterizată ca fiind scurtă şi îngustă.

Skopelos (03) Skiathos

Skiathos

Pe la orele 22.00 feribotul a ancorat în portul din Glossa, Loutraki. Nu am plecat chiar imediat deoarece maşinile erau în fundul feribotului ieşind printre ultimele. Eram înfometaţi, însetaţi, transpiraţi, obosiţi şi plictisiţi. Ne doream să ajungem cât mai repede dar n-a fost să fie. Google maps-ul ne-a rezervat o mică surpriză sub forma unui drum atât de îngust încât am crezut că rămânem înţepeniţi între două case. Noroc cu îndemânarea şoferilor care ne-a scos la liman.

În jur de 23.00 ajungeam în sfârşit, după 10 kilometri plini de curbe pe o şosea îngustă, în Neo Klima la Evaggelia Studios unde gazda prietenoasă ne-a introdus în ale locului. Eu şi Bodo am avut parte de o cameră la parter cu tematică roz. Pe lângă un perete şi lenjeria de această culoare avea multe decoraţiuni roz, inclusiv abajurul ce atârna din tavan ceea ce făcea ca toată lumina din cameră să fie roz.

Skopelos (04)

Asemănarea cu Cartierul Roşu din Amsterdam era izbitoare. Comparaţia cu poate cea mai atracţie dintre atracţiile capitalei olandeze şi miştourile ce au urmat nu m-au deranjat pe cât m-a chinuit culoarea aceea nenorocită. Mă dureau ochii atât de tare încât am funcţionat tot concediul pe lumina unei veioze.

Am încheiat seara cum se cuvine, la o tavernă în compania prietenilor Gyros, Souvlaki şi Mythos deoarece un început mai bun nu există pentru o vacanţă grecească.

Skopelos (05)

Ziua 3. Neo Klima şi Hovolo Beach. Obosiţi fiind după drum era de la sine înţeles că vom avea parte de somn de voie, fără oră de trezire. Ziua ce a urmat a presupus tot un program de voie, plimbări de relaxare dar mai ales de explorare în căutare de supermarketuri pentru cumpărături inevitabile. Neo Klima, sau Elios, este o localitate relativ nouă apărută acum aproximativ 30 de ani după ce satul Palio Klima, aşezat mai sus pe munte, a fost distrus de un cutremur. Noul sat a fost construit pe litoral urmărind să se dezvolte de pe urma turismului. Paleo Klima este la câțiva kilometri distanță și acolo puteți vedea doar case distruse sau vile private restaurate.

După amiază am explorat puţin mai departe de civilizaţie până la plaja Hovolo, mică şi neamenajată dar frumoasă. Ca să ajungi la ea e nevoie să treci prin apă, trebuie să ocoleşti un perete, pe nişte pietre colţuroase. Consider că o încălţăminte cu talpă groasă îţi face drumul mult mai confortabil în acea zonă, eu utilizând cu succes sandalele că tot am luat-o de-a dreptu prin apă. Mai exista şi varianta înot cu bagajul în dinţi dar pe aceea am lăsat-o pentru momentul în care îl voi face pe Michael Phelps la numărul de bazine parcurse în 15 minute.

Skopelos (06) Hovolo Beach

Hovolo Beach

Skopelos (07) Hovolo Beach

De Hovolo Beach am aflat de la Jurnalul Alinuţei

Skopelos (08) Hovolo Beach

Ziua 4. Skopelos Town (Chora) şi Limnonari Beach. Dimineata pe la prânz am purces spre Skopelos Town sau Chora, capitala insulei. Din Neo Klima până la Skopelos Town nu sunt mulţi kilometri (18km) dar timpul de parcurgere e măricel deoarece se circulă cu viteză scăzută. Şoseua ce urcă şi coboară şi iar urcă şi iar coboară este îngustă şi cu multe multe serpentine, unele de tipul ac de păr. Oraşul ştie să îşi facă o intrare impresionantă de departe. Mi-a plăcut înainte să ajung acolo, de când l-am văzut din vârful unui deal, aşezat amfiteatric, cu case albe cocoţate pe alte dealuri verzi, în jurul unui golf. Maşinile le-am lăsat în parcarea de lângă port care a fost gratuită din ce îmi aduc aminte şi am pornit în explorare.

Skopelos (09)

Skopelos town

Skopelos (10)

Skopelos Town este considerat un monument arhitectural iar clădirile ce urmează a se construi trebuie să respecte anumite reguli pentru a li se da autorizaţie. Printre elementele arhitecturale se numără balcoanele din lemn, acoperișurile tradiționale de piatră, pereții albi și florile colorate. Am fost impresionată de cât alb am putut întâlni la un loc, de străduţele înguste şi pietruite şi bineînţeles de casele ce aveau ferestrele şi uşile vopsite în culori vesele şi puternice, stilul grecesc pitoresc.

Skopelos (11)

Skopelos Town are nu mai puţin de 120 de biserici.

Skopelos (12)

Skopelos (13)

Skopelos (14)

Skopelos (15)

Julieta

Skopelos (16)

o altă biserică

Skopelos (17)

Skopelos (18)

Am întâlnit şi un skopelian 🙂 (locuitor al Skopelosului)

Skopelos (19)

Skopelos (20)

Scuterul este foarte utilizat in Skopelos

Skopelos (21) gyros

Gyros, mâncare uşoară, de vară

Skopelos (22) skopelos pie

Skopelos Pie – plăcinta tradiţională a insulei cu brânză feta şi aluat făcut în casă (phyllo)

Skopelos (23)

Biserica Eisodia tis Theotokou, probabil una dintre cele mai fotografiate biserici de pe insulă

Skopelos (24)

Skopelos (25)

Skopelos (26)

Skopelos (27)

Pisicile sunt nelipsite

Skopelos (28)

Skopelos (29)

Skopelos (30)

Skopelos (31)

Căldură mare moncher

Skopelos (32)

Skopelos (33)

alb năucitor

Skopelos (34)

direcţia toaletă

Skopelos (35)

Skopelos (36)

Skopelos (37)

Skopelos (38)

Cochet

Skopelos (39)

draw me like one of your french girls

Skopelos (40)

Skopelos (41)

Skopelos (42)

V-am mai zis că Skopelos Town are nu mai puţin de 120 de biserici?

Skopelos (43)

Skopelos (44)

Skopelos (45)

 

La întoarcerea spre cazare am oprit la plaja Limnonari dar nu îmi aduc aminte mai nimic referitor la aceasta, doar că avea la intrarea în apă un nisip pietrificat de parcă mergeam pe gresie alunecoasă. Asta nu m-a împiedicat să mă bucur de apa mării Egee, că doar pentru asta merg la mare. Statul la plajă e pe ultimul loc.  

Skopelos (46) Limnonari Beach

Limnonari Beach

Ziua 5. Cu bicicleta spre Kastani Beach, Glossa (al doilea oraş al insulei) şi morena cea urâtă. Strategia personală în abordarea unui traseu pe bicicletă şi calcularea unui timp maxim de deplasare este următoarea şi este infailibilă: dacă nu merg pe bicicletă o împing şi tot ajung. Timpul maxim calculat este la varianta “mers pe jos” ca metodă de deplasare aleasă pe google maps. Cei 4 kilometri până la plaja Kastani, oricât de grei ar fi fost dpdv urcuş, nu aveam cum să nu îi parcurg în mai mult de o oră aşa că am decis să închiriem biciclete.

Mai grea a fost găsirea unor mijloace de locomoţie pe două roţi care să facă faţa acelor 4 kilometri. La centrul de închiriere din Neo Klima oferta era varză grecească, alegeai ce e mai puţin rău din cele 5 hârburi pe care le aveau în dotare. Scuza celor de la centru era sfârşitul de sezon, de aceea se prezentau bicicletele în halul în care se prezentau. Părerea mea este că de fapt erau cel puţin la sfârşitul celui de-al patrulea sezon de folosire sau fuseseră utilizate inclusiv la biciclit subacvatic că prea sărea rugina de pe ele şi scârţâiau din toate încheieturile. Cu greu am găsit una care funcţiona în maxim două viteze şi acelea doar dacă aveai noroc şi le nimereai. Oareşce strângeri am avut la coborâri, mă temeam că nu mă ţin frânele şi aterizez spectaculos pe burtă, cu mulţi stropi dar notă mare la impresia artistică, fix în apa azurie a Egeei. Cât despre urcări pot doar să relatez întâlnirea cu o maşină ce m-a prins din urmă şi a cărui şofer mi s-a părut cunoscut la faţă. Cu o expresie îngrijorată domnul m-a întrebat: Miss, you ok? Need help?. Era tipul de la centrul de închiriere impresionat sigur de voinţă şi siguranţa mea că pentru bicicletă nu mai avea de ce să îşi facă griji. Coborârea spre Kastani Beach am făcut-o pe lângă bicicletă deoarece combinaţia dintre drumul neasfaltat şi panta pronunţată nu îmi inspira încredere. Despre plajă nu pot spune mare lucru, îmi aduc aminte doar coborârea până la nisip. Noroc că am o poză de acolo.

Skopelos (47) Kastani Beach

Kastani Beach

Skopelos (48) Kastani Beach

În Skopelos s-a filmat Mamma Mia, o peliculă muzicală romantică ce a adus în atenţia turiştilor pe ritmurile hiturilor Abba această insulă. Kastani Beach fiind platoul unei scene importante din film e una dintre cele mai vizitate plaje. Bineînţeles că nu am văzut până la momentul în care scriu aceste rânduri nici scena şi nici filmul până acum deşi ne-am tot propus la întoarcere să facem o seară de vizionare. Poate reuşim să o implementăm până iese Mamma Mia 2 – Here we go again. Au început filmările la sequel, sunt curioasă în ce insulă grecească o să meargă.

Skopelos (49) Biking

Skopelos Biking

Skopelos (50) Biking

Christopher Froome is my middle name

Întoarcerea la Neo Klima a fost mai uşoară decât mă aşteptam deşi am întâmpinat câteva pante accentuate şi era şi foarte cald, mă topeam în şaua bicicletei. Normal că am predat de urgenţă bicicletă, să mergem pe două roţi până în Glossa era exclus. Cei 12 kilometri până acolo erau doar urcări şi coborâri, temperatura era mult prea mare şi bicicletele mult prea proaste ca să avem parte de amintiri faine la finalul excursiei.

Glossa, a doua localitate a insulei, mi-a plăcut mai mult decât capitala pentru că e mai puţin comercială şi mai mult autentică. Munţii au împărţit de sute de ani insula în Nord şi Sud. Glossa este centrul părţii nordice iar Skopelos Town este capitala şi cea mai importantă localitate a jumătăţii sudice. Un drum de 9 ore parcurs cu măgarii lega cele două localităţi până în anii 1960 când un drum construit a făcut distanţă să se parcurgă în mai puţin de o oră. După sute de ani de dezvoltare separată deşi unite localităţile au rămas diferite cultural şi vizual. Capitala s-a dezvoltat economic, turistic şi administrativ în timp ce Glossa a rămas neschimbată. Cu un ritm și un mod de viață care reflectă o trecere mai lentă a timpului, cu căsuţe albe cu două etaje şi balcoane cochete vopsite în albastru, străduţe şi alei înguste în trepte şi magazine tradiţionale, Glossa este o felie a Greciei reale.

Skopelos (51) Glossa

Skopelos (52)

Skopelos (53) Glossa

Skopelos (54) Glossa

Skopelos (55) Glossa

Skopelos (56) Glossa

Skopelos (57) Glossa

Skopelos (58) Glossa

Skopelos (59) Glossa

Skopelos (60) Glossa

Glossa – amfiteatru pe pantele muntelui

Skopelos (61) mousaka

Moussaka

Skopelos (62) Souvlaki

Souvlaki

Skopelos (63) Glossa

Bulevard tipic din Glossa, un fel de Magheru

Skopelos (64) Glossa

Skopelos (65)

Skopelos (66) Glossa

Străduţa din Glossa, poza mea preferată din toate pozele făcute în vacanţa grecească ediţia 2016

Skopelos (67) Glossa

Casă cu vedere la toaletă, zona cu peretele verde

Skopelos (68) Glossa

Skopelos (69) Glossa

Seara am încercat plaja Elios din Neo Klima unde eram cazaţi. Plină de pietre bineînţeles dar cu o apă clară şi cu o vedere perfectă către un apus perfect. Am petrecut în apă cel puţin o oră două practicând snorkelling ocazie cu care am dat ochi în ochi cu un peşte incredibil de urât, morena, de care m-am speriat. şS-o fi speriat şi el de mine nu zic nu dar eu de el mai dihai fapt pentru care am tulit-o de urgenţă din zonă.

Skopelos (70) Elios Neo Klima

Apus Skopelian

To be continued.

Leave a Reply

Your email address will not be published.