Ciucas, behind the scenes – part 1. Remarcare spre poieni. A Dalghiului si a Teslei.

08-ciucas-voluntar-in-carpati.jpg

“Vrei să vezi cealaltă parte a Tigăilor? Vrei să ştii cum arată adevărata Mână a Dracului? Hai în Ciucaş la un traseu prin Plaiul Domnesc.”

19 ciucas voluntar in carpati.JPG

Ziua doi, pe care o presimţeam dinainte să mă bag la somn mult mai grea decât anterioara (şi nici aia n-a fost chiar floare la ureche), a însemnat remarcarea traseului Cruce Roşie din Vârful Ciucaş până în Poiana Dălghiului cât e ziua şi noaptea de lungă. Pentru că da, remarcările merg ca unse nu doar la lumina zilei ci şi la lumina amurgului dar mai ales la “lumina” întunericului, recte strălucirea lunii. Exagerez puţin, ne-am oprit la apus… nu pentru că finisasem tot ce era de finisat şi nici pentru că nu mai aveam vopsea sau zburase părul de pe pensule de la frecventa utilizare ci pentru că din punctul în care am decis lăsarea ustensilelor jos până la civilizaţie urmau încă patru ore de traseu, traseu neştiut de niciunul dintre noi cum trebuie. Şi mamele noastre parcă ne-ar fi vrut întregi înapoi acasă ca să aibă pe cine trage urechi.

Deoarece îmi place să fiu organizată, sau măcar să dau impresia, încep cu începutul. Startul a fost în zori de zi doar în visele noastre cele mai bune. În rest fiecare şi-a făcut de treabă într-un mod atât de dubios şi neproductiv încât plecarea în traseu a fost cu indulgenţă pe la un 10. Întrucât întoarcerea se dorea de auditoriu a fi destul de vremelnică chiar mă întrebam la plecare dacă mai are rost să ne deplasăm în scop lucrativ în veo direcţie sau păstrăm din business or pleasure doar partea de pleasure.

Din nefericire până la pleasure a trebuit să fim business aşa că îmbrăcaţi cu hainele de combat am înhăţat găleţile, pensulele, diluantul, periile de sârmă, aparatele foto, sufletzelele, voinţa şi putinţa şi în uralele prietenilor rămaşi la bază am plecat. Uralele sunau încurajator, ne spuneau că ne aşteaptă să ne întoarcem pe lumină. Nu se preciza cu exactitate dacă lumina acelei zile sau zorii următoarei dimineati. Cică aşa e când pleci la remarcare cu Coviltir. Ştii când iei startul (aproximativ şi ăla, cu una două ore întârziere) da’ nu ştii când te întorci.

Pentru început am dat sus la deal spre Vârful Ciucaş de unde ne începea într-adevăr ziua de muncă. Traseul urmat da capo al fine a fost: Baza Salvamont Ciucaş (1280m) – Fântâna Nicolae Ioan (1350m) – Cabana (Hotel) Ciucaş (1595m) – urcuş pe panta Muntelui Chiruşca – Babele la Sfat – Vârful Ciucaş (1954m) şi de acolo remarcare Cruce Roşie în coborâre pe versantul nordic spre Şaua Ciucaş (1525m) şi apoi pe poteca Plaiului Domnesc până în Poiana Dălghiului – Poiana Tesla (1450m) – Cabana Babarunca (908m). Şaua Ciucaş (1525 m) marchează cumpănă de ape dintre pârâul Strambu şi Dălghiu. Poate par prea multe detalii geografice dar jurnalele le scriu în primul rând pentru mine, şi eu sunt pasionată de astfel de amănunte inutile pentru mulţi.

Privind în urmă, după ce am reluat cu degeţelul pe harta traseul, sunt sigură că entuziasmul îmi luase minţile când am crezut că ne întoarcem pe lumină în aceeaşi zi. Tură obişnuită să fi fost, fără scoate găleata dă pensula unde-i diluantul freacă bine cu peria, ar fi umplut toată ziua cu lejeritate până după ce crepusculul şi bampirii ar fi pus stăpânire pe România. Entuziasmul era dat de necunoscut, partea cu Tesla şi Dălghiul. Remarcarea era şansa mea, nu voi regretaaa, de a vedea locuri noi în Ciucaş. Munte comercial doar la prima vedere, munte ce are multe de arătat la a doua vedere celor dornici de a ieşi din potecile arhicunoscute. Exemplu îmi era ziua de dinainte, când banda roşie din Şaua Gropşoarelor prin Curmătura Stânei, pe lângă Colţii Boncuţei, până în Pasul Boncuţa ne-a oferit un fel de “behind the scenes” purtându-ne pe poteci de unde conglomeratele celebre arată altfel.

Vrei să vezi cealaltă parte a Tigăilor? Vrei să ştii cum arată adevărata Mână a Dracului? Hai în Ciucaş la un traseu prin Plaiul Domnesc. Şi am purces. Până sus în deal, la 1954m, ostilităţile s-au desfăşurat pe traseul obişnuit care nu necesita a fi remarcat. Plimbare de voie, fără găleată-n mână, în locul ei având aparatul foto ce a imortalizat cum a ştiut el mai bine, funcţie de pixelii din dotare şi de priceperea fotografului, o turmă de cai, Babele la Sfat, albastrul cel mai frumos din lume al genţienelor şi bineînţeles nelipsita poză de grup. Prezentabili, veseli şi frumoşi cum bine le şade unor voluntari înainte de a începe munca. Poza de după mai încolo…

01 Ciucas remarcare cai.jpg

02 ciucas remarcare.jpg

02 gentiene.JPG

Genţienele, albastrul cel mai frumos din lume

03 ciucas remarcare.JPG

04 Babele la Sfat.JPG

Babele la Sfat

05 vf ciucas.jpg

 Vf. Ciucaş – 1954m

06 vf ciucas.jpg

 Voluntăriţă în Carpaţi

07 voluntar in carpati.jpg

Voluntari în Carpaţi. Alex, Andreea, Florina, Corina, Mihai, Cristina, Dora şi Laurenţiu în spatele aparatului

Mai jos extras din “Monografie Ciucaş”, autor Rodica Niculescu – iunie 1976:

“Efortul depus pînă aici este răsplătit cu generozitate de natura atît de darnică. Priveliştea pe care o poţi avea în zilele senine, dar mai ales după o ploaie de vară, cînd atmosfera este clară şi culmile munţilor parcă se apropie, este plină de măreţie. Poziţia centrală a vîrfului Ciucaş în cadrul masivului şi izolarea sa faţă de zonele limitrofe, mai joase, fac ca privirea să pătrundă mult în toate direcţiile. Nu va fi greu să vezi în zilele senine pînă spre fratele lui geamăn prin constituţie — Masivul Ceahlău – sau spre culmile estice ale Făgăraşului.

Spre vest privirea te poartă departe către lama ascuţită a Pietrei Craiului ce se arcuieşte spre sud-vest, ascunsă parţial de coamele Postăvarului şi Pietrei Mari care stau strajă Braşovului şi Predealului. La sud de Piatra Craiului, Masivul Bucegi îşi etalează abruptul stîncos cu toate culmile ce se succed din vîrful Omu (2504 m) pînă către Furnica.

Spre sud se deschide Depresiunea Cheia, o oază încadrata între munţi, cu căsuţele înşirate pe firul de argint al drumului ce o leagă de Ploieşti. Rotind privirea spre est zăreşti culmea Tătaru, dincolo de care se înalţă profilul rotunjit al Siriului şi piramida Penteleului, iar în ultimul plan conturul ondulat al Munţilor Vrancei.

Spre nord, imediat sub colţii dantelaţi ce se prelungesc cu munţii Urlătoarea şi Strîmbu, relieful coboară domol, brăzdat puternic de văi. Dincolo de valea Dalghiului se desfăşoară ca o aţă drumul ce leagă Zizinul de Vama Buzăului şi întorsura Buzăului; mai departe, „Ţara Bîrsei”, peste care se profilează coamele munţilor Perşani, Baraolt şi Bodoc, în spatele cărora se conturează, mai şters, munţii Ciuc, Nemira şi Tarcău şi, foarte rar, în zilele de iarnă, culmea semeaţă a Ceahlăului.”

Să lăsăm poveştile totuşi şi să pornim la drum. De bun augur, încurajator şi dătător de spor a fost norul negru ce încet începea să cucerească cerul ameninţând cu ce îmi place mie cel mai mult pe munte: o furtunică mică cu nişte fulgerică. Nu se vedeau dar le simţeam, nu degeaba mi se spune detectorul de fulgere. Atunci când nu mi se zice Sustragerea, bineînţeles.

Sub ameninţarea fantomei am inceput coborârea în serpentine pe panta abruptă, fără potecă, printre tufe de jnepeni şi afini pe Cruce Roşie spre Şaua Ciucaş… pardon, pe viitoarea Cruce Roşie că noi urma să o pictăm. Nici nu începuse bine descinderea că o parte dintre noi s-a şi oprit. Un stâlp înalt şi ruginit îşi aştepta schimbarea la faţă. I s-a oferit un tratament cosmetic pe cinste aşa cum au primit şi următoarele. Că parcă au mai fost vreo două. Eu nu-mi aduc chiar bine aminte dar cred că umerii lui Laurenţiu şi Mihai le-ar zice mai precis dacă ar avea glas să glăsuiască. De menţionat şi subliniat – “poverile” purtate (Florina şi Cristina pe numele lor) au fost diafane, mai grele găleţile cu vopsea şi îndărătnicul vânt de Ciucaş. Vântul de Ciucaş este un fenomen meteorologic asemănător cu vinerea din post, nu lipseşte niciodată… din Ciucaş. La primul stâlp mai avea puţin şi zbura vopseaua de pe pensulă, aşa tare bătea.

08 ciucas voluntar in carpati.jpg

 09 ciucas voluntar in carpati.jpg

10 ciucas voluntar in carpati.JPG

11 ciucas voluntar in carpati.JPG

12 ciucas voluntar in carpati.jpg

13 ciucas voluntar in carpati.JPG

14 ciucas mana dracului.jpg

Spectacolul naturii

15 ciucas voluntar in carpati.jpg

 România remarcării bine făcute, adică a marcajelor care se respectă

16 ciucas voluntar in carpati.jpg

17 ciucas voluntar in carpati.JPG

Eu, ca de obicei, m-am ocupat cu succes, iar ca de obicei (ce noroc că succesul e o constantă în viaţa mea), de întreţinerea atmosferei, alergat de colo colo pentru cules impresii şi pozat voluntari din toate unghiurile, monitorizarea permanentă a cerului incluzând studiul vitezei şi direcţiei vântului aducător de chestii luminoase fulgerătoare şi nu în ultimul rând cărarea diferitelor obiecte de uz carpato-casnic (perie, pensulă, găleată) de la un protagonist la altul. Calculele dăduseră iar cu virgule. Socoteala de la plecare nu semăna cu cea de la locul faptei. În cazul de faţă eram prea mulţi comparativ cu numărul ustensilelor. Deşi poate scădea productivitatea muncii nu a deranjat, a fost chiar plăcut. Viitorul era pictat bine. Alex, unul dintre voluntari, dintre cei mai harnici dacă pot afirma fără ca să jignesc cumva, nu avea mai mult de 5 (cinci) anişori. Voluntariatul nu ţine cont de vârstă şi, personal, îl încurajez să fie practicat de la vârste cât mai fragede. La fel şi mersul pe munte. Dacă se poate să fie împreună, mersul pe munte şi voluntariatul, cu atât mai bine.

18 ciucas voluntar in carpati.jpg

19 ciucas voluntar in carpati.JPG

Mâna Dracului sau Mâna cu cinci degete, şi, puţin mai jos, Gemenii Ciucaşului

20 ciucas voluntar in carpati.JPG

Printre atâtea task-uri de îndeplinit n-am putut să remarc în coborâre spre Şaua Ciucaşului, pe partea stângă structura stâncoasă Mâna Dracului sau Mâna cu cinci degete, şi, puţin mai jos, Gemenii Ciucaşului. Dacă îmi spunea cineva că 2014 o să îmi aducă privelişti pe care doar le visam când citeam rt-urile norocoşilor nu l-aş fi crezut. Mai bine că nu mi-a zis şi s-au îndeplinit. Fraţilor, mergeţi în Ciucaş. Dar lăsaţi Babele la sfat, lăsaţi Bratocea, lăsaţi Ţigăile, lăsaţi Muntele Roşu, lăsaţi Zaganu, lăsaţi lăsaţi… mergeţi să îl vedeţi din cu totul altă perspectivă. În cazul nostru traseul era din ce în ce mai spectaculos şi aventurile voluntarilor în Carpaţi abia începuseră.

Că tot vorbeam de spectacolul naturii traseul tocmai se pregătea să o taie prin pădure care, din experienţă proprie, nu este neapărat cea mai spectaculoasă parte a unui traseu. Înainte de intrarea în codru zăbovim o mare perioadă de timp lângă ditamai stânca care a fost pictată corespunzător pe toate părţile. Cum stăteam şi studiam situaţia (ca în bancul: “Ce faci Ioane, stai şi cugeţi? Nu, numa’ stau…”), şi iar stăteam şi mă uitam în sus la voluntarii ce trebăluiau la un bolovan mai din deal şi mai stăteam puţin şi mă uitam şi la cei de lângă mine şi mă mai uităm şi la cer şi situaţia se prezenta maro dar din fericire departe… ce să vezi… un fulgero-trăsnet pornit din miezul maro pomenit mai sus s-a îndreptat spre o zonă liniştită şi însorită de pădure mult mai departe situată, cam pe unde ar fi trebuit să ne aflăm noi în câteva ore. Să mai povestesc că am înghiţit în sec, că toate calculele legate de cum fulgeră mai des în locuri descoperite şi mai răruţ spre foarte rar în pădure mi-au fost date peste cap? Din senin fulgerică? Undeva unde era soare şi frumos şi dacă te uitai deasupra capului cerul era de un azur infinit? Dar dreptatea? Unde e ea pe lumea asta?

21 ciucas voluntar in carpati (1).JPG

21 ciucas voluntar in carpati (2).JPG

Cum stăteam şi studiam situaţia…

Mă întrebam ridicând din umeri ce abordare ar fi mai bună. Nu însemna, doamne feri, că aş fi părăsit în orice împrejurare corabia doar mă măcina întrebarea cu abordarea. Înapoi n-aveam ce căuta în gol alpin printre bolovani imenşi atrăgători de electricitate şi cu urgia deasupra capului. Înainte situaţia s-ar fi prezentat minunat dacă nu aş fi vizualizat episodul electric de mai devreme. Evident că s-a mers înainte, aveam o potecă de remarcat. Şi de coborât accentuat prin pădure. Foarte accentuat aş putea spune. Crengile inundau poteca suficient de mult cât să îngreuneze mersul  aşa că maceta a fost de real ajutor. În plus Mihai abia aştepta să o folosească – se săturase de peria de sârmă cu care mângâiase de zor toţi bolovanii înainte de a fi vopsiţi.

Orele începuseră să fie înaintate, stomacul începuse şi el să râcâie, oboseala începuse şi ea să apară. Începuseră să apară şi semnele de întrebare în direcţia ratei de succes / finalizării remarcării de cruce roşie până în Poiana Dălghiului. În câteva ore se întuneca, dacă vroiam să ajungem la civilizaţie pe lumină ar fi trebuit să strângem şi să o luăm la pas cătinel cătinel.  Ce să facem, ce să facem? Scoatem harta, scoatem şi nişte Sufletzelle ca să ne dăm curaj şi decidem să continuăm remarcarea încă o oră şi apoi decidem ce decizie să luăm. Aliteraţii pe capul meu la greu. Mă simţeam puţin obosită dar îmi era jenă să recunosc în timp ce mă uitam cu admiraţie la Alex şi ai lui 5 anişori. Acea mână de om, mai harnică decât o furnică, mâncase un pumn mare de sufletzele şi vroia să continue cu acelaşi entuziasm de la plecare. Eu ce să mai zic?

21 ciucas voluntar in carpati (3).JPG

Alex şi ai lui 5 anişori

Am continuat aproximativ o oră, nu reuşesc să îmi aduc aminte cu exactitate, până când a început să plouă şi în imaginaţia mea bogata să şi fulgere. După un mic moment de sfătuire şi planificare, grupul nostru de nouă persoane s-a divizat. Laurenţiu, Florina, Alex cel micuţ şi Dora au pus pensulele în cui şi au dat-o rapid la vale sperând să coboare până la lăsarea întunericului la civilizaţie. Urmau să se întâlnească cu Florin la Babarunca, acolo îi aştepta cu maşina. Oricum eram prea mulţi şi nu încăpeam toţi aşa că eu, Cristina, Corina, Marius şi Mihai am continuat remarcarea şi vedeam noi cu ce ajungem noi acasă, la baza Salvamont de la Muntele Roşu. Cu alte cuvinte plutea necunoscutul în aer, era un mister de unde, la ce oră eram recuperaţi şi mai ales câţi. Că de la Babarunca până la Muntele Roşu să tot fie fro’ doishpe kilometri (accept corecturi că nu sunt sigură). Asta dacă ajungeam la Babarunca. Evident că glumesc (sau nu) dar la momentul marei schisme cam aceste gânduri negre mă treceau pe lângă frisoane şi viziuni cu chestii electrice pe cer. Şi ploaia pica şi mă luase cu tremurici şi parcă îmi era foame şi parcă mă gândeam că beţele mele telescopice au prea mult metal şi parcă eram prin zona în care picase fulgerul din senin acum câteva ore. To be continued.

22 thoughts on “Ciucas, behind the scenes – part 1. Remarcare spre poieni. A Dalghiului si a Teslei.

  1. Cat de frumoasa experienta voastra. Dincolo de distractia muntelui, ati facut si ceva util zecilor de mii de turisti care vor calca pe urmele voastre de acum incolo. Felicitari!

  2. Tu nu esti buna de corespondent de pe front ca ori nu crede lumea ca acolo sunt lupte adevarate ori se prapadesc de ras cititorii la asa subiect grav de au nevoie de psiholog ca sa-si spele rusinea :))
    Cam asa e si cu tine povestind de la remarcari.
    Duble felicitari: pentru scrisul cu vopsea & scrisul de pe blog!

    1. Haha, nu m-am gandit ca asa efect am prin scrierile mele. Sa nu se creada ca iau totul in ras :). Glumesc… iar.
      Multumesc pentru felicitari si sa stii ca e din ce in ce mai greu sa scot chestii noi, imi e sa nu se rasufle povestile mele si in curand sa ma reinventez.

      1. Eu am trecut de mult de faza asta, multe dintre jurnale nu mai au ceva nou pentru cititor, dar au mereu pentru mine, chiar si cand descriu acelasi traseu a treia oara. Si apoi, cele mai multe sunt de citit la nevoie pe post de informare 🙂

      1. Dar daca nimereai Godeanu?
        Daca nimereai Godeanu post traznet cu mine in cort, tu terorizata de fulgere in mod declarat, eu fara vreo declaratie in acest sens dar cu reputatia de a-mi fi dat pantalonii jos noaptea intre corturi, de a fi dormit in pantaloni scurti la minus zece grade, de a-mi fi obligat partenera de cort sa isi arunce in iarba cerceii…?:))

        1. Doamne fereste sa fi trait experienta din Godeanu, sigur nu as mai sta la cort in camp deschis niciodata in viata mea si cine stie ce as mai face… ai citit povestea lui Pablo, ca mai nou are si el blog :)?

          1. Da, am citit-o.
            Apropo, am un filmuleţ din Godeanu post traznet, cand eram toti adunati in jurul….unui foc imaginar si dorit, ca foc in Godeanu. …de unde….si Pablo si Razvan povesteau despre patania lor cu traznete…si era noapte, si frig, si liniste, si Godeanu, si toti ascultam infrigurati despre ce se intamplase cu cateva zile inainte de parca se intampla atunci….si la un moment datin noapte au inceput fulgerele…un fulger, doua, iar filmuletul meu despre trazniti se termina brusc cu o voce grava: bai, fulgera, toata lumea in corturi!!!! CREEPY

          2. Un singur lucru nu l-am inteles, mai de demult, ca am mai auzit cateva remarci. Faptul ca te bagi in cort te salveaza, ce poate sa faca o folie si cateva bete? sau e doar psihica treaba, ca te simti mai protejat? Ca ma framanta de ceva vreme chestiunea

  3. Ah, si nici nu s-a terminat ziua, ne-ai lasat asa in suspans. ..eu zic sa iti iei o zi libera si s-o bagi pe-aia cu Poiana Tesla…nu de alta, dar dupa mult Iezer si multa Balea, dupa Cartisoara si Fantanita Craiesei, dar mai ales dupa magicul Godeanu, …Ciucasul pare atat de indepartat….ca de-abia astept sa-l retraiesc prin povestirea ta…

    1. Multumesc pt incredere. Si sa stii ca am in plan sa scriu despre recunoasterea din Iezer si despre Balea :)… anul asta, promit :D.

        1. Parca imi faci si mie pofta sa povestesc pataniile de asta primavara-vara-toamna. ..nu de alta dar au fost o gramada. Ii spuneam si lui Pablo: tare dragut ar fi sa adunam la un loc toate povestile voluntarilor, sa facem asa un fel de jurnal de remarcare scris de voluntari. Ca sigur sunt multi care au povestiri sau notite 🙂 ar dfi dragut. Si sa il recitim peste ani:)

          1. Ah, cred ca stiu ce fac in weekend:)
            Deja imi amintesc de o noapte furtunoasa in creasta Godeanu in masina Salvamont band visinata cu grindina, de miezul noptii pe Vf Netedu din Fagaras, de ursul gunoier de pe Transfagarasan care era cat pe ce sa-mi ia pateul din mana….

  4. Pai vezi, la cat stam noi pe coclauri, zi de vara pana seara, si inca putin in noapte, exista riscul sa mai si uitam….si-i pacat….asa ca voluntari puneti mana pe pix si foaie si sa curga povestile noastre minunate, sa le facem cunoscute lumii….vara cu pensula si sablonul, iarna cu pixul si foaia si poza

Leave a Reply

Your email address will not be published.