Viata bate filmul. Episodul 2.

De curând mi-am schimbat locul de muncă. Odată cu el şi obiceiurile. Năravul sper să rămână acelaşi. Încercările începutului se ţin lanţ de la prima oră începând cu trezitul devreme pe la orele 6 trecute fix când abia se crăcănează de ziuă. Nu de alta dar dacă mă lipesc de pat pierd microbuzul firmei şi merg cu rata până la comuna Pantelimon.

Cum legile lui Murphy nu sunt degeaba bineînţeles că pierd autovehicolul din dotarea companiei în zilele în care sunt înţolită la patru ace şi două toace. În consecinţă primul trocarici găsit în faţă la Cora Pantelimon e salvatorul. De regulă nimeresc unul spre Brăneşti plin cu flăcăi vânjoşi şi săritori întru ajutorarea aproapelui. Fără susţinerea lor până acum ieşeam sigur de câteva ori cu capul prin parbriz să testez aerul de Ilfov. Şoferul, mic Schumacher de România, preferă off-road-ul aglomeraţiei de pe asfalt şi ocoleşte ambuteiajele inerente şi zilnice, din păcate, pe un drum plin de gropi care se desfăşoară prin porumb.

Dar nu despre zilele începute cu o supradoză de adrenalină vroiam să vă vorbesc. Vroiam să vă vorbesc despre dimineţile liniştite şi răcoroase petrecute în staţie, dimineţi în care încerc să port cu colegii o conversaţie inteligentă dar nu-mi iese mereu pentru că dorm pe mine. Staţia este situată la Morarilor vis-a vis Mc Donald’s lângă o biserică. Mai un clopot, mai un bocet, mai o cruce şi hai că poate poate vine şi maşina.

Într-una din zilele de la începutul începuturilor urmăream liniştită traficul de Bucureşti, copiind fidel atitudinea agentului de la circulaţie. Trece prin faţa ochilor tramvaiul 56 plin ochi. Călătorii sardeluţe cu privirea îndreptată spre mine încep să îşi facă cruce sincron, zici că se dăduse startul în tramvai la campionatul de făcut cruci viteză. Clipesc des şi mă uit la mine. “Măh, de plecat în pijama n-am plecat şi am formă umanoidă. De ce se crucesc ăştia toţi oare?” Mă dumiresc când văd în spatele meu biserica. Un popor de credincioşi ce să mai. Sau se adunaseră toţi în tramvaiul 56, cel cu capăt la Sfânta Vineri?

8 thoughts on “Viata bate filmul. Episodul 2.

  1. Savuros text! Felicitari! Credinciosi suntem numai cu numele si traditiile, altfel … Dumnezeu cu mila! 😀 Altfel, corvoada de mers pana in Pantelimon o stiu foarte bine de la iubirea mea, Ionut. Si el tot acolo lucreaza, nu cred ca la aceeasi firma 😉

  2. Hahahahahahaha….da da..suntem un popor de credinciosi…facem cruci la fiecare biserica, icoana , etc…uitam de credinta cand se da ceva moca si se omoara intre ei , nu alta 😀 :D. Ai avut noroc ca nu se dadea nimic al biserica , altfel sareau aia pe tine 😀 😀

  3. Absolut idilic traseul prin porumb 😀 UIte aşa mai vede omul frumuseţile şi bogăţiile patriei 😛

    În altă ordine de idei, de la articolul ăsta am ajuns la cel cu experienţele de la interviurile de angajare – articol care mi-a plăcut enorm şi, cum ţi-am scris şi acolo, a cărui idee mi-aş dori s-o preiau, cu permisiunea ta – desigur, cu link spre tine 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.