Zagreb. Sa vezi si sa nu ratezi. Road trip prin fosta Iugoslavie. Partea II.

Zilele 3 şi 4 (a patra până pe la jumătate deocamdată). Când mi-am dat seama că aş fi pierdut multe dacă ocoleam Zagrebul.

zagreb (27)

Apare şi proprietarul, un tânăr înalt, tuns zero şi zâmbitor, care ne invită să îl urmăm pe uşa din stânga, cea cu scările de lemn tocite. Îl urmăm ce să zic, ne rodea rău curiozitatea. Îmi pare rău că până acum nu mi-am întrebat colegii de drum ce le trecea prin cap la acel moment. În capul scărilor se vedea o uşă imensă (masivă) de bronz pe care scria “Galerija Inkubator” deci într-adevăr fusese o galerie de artă. Proprietarul deschide uşa şi o cu totul altă lume ni se dezvăluie,în contrast cu vechiturile de afară. Universul Ikea. Universul răcoros Ikea pentru că aparatele de aer condiţionat funcţionau pe temperatură scăzută, mai să fac şoc termic.

20150716_093621

20150716_093637

pe coridor

20150716_093654

universul Ikea

zagreb (01)

 Tkalčićeva no.30 şi a sa poarta de lemn cu urme de graffiti de care povesteam in prima postare

Apartamentul era mobilat cu stil, în proporţie de 90% alb cu pete de culoare ce înveseleau camerele: un covor verde pluşat în mijlocul căruia trona o căldare galbenă cu un mop şi care a fost piesă de decor până la sfârşit, scaune galbene, verzi sau roşii, cuiere multicolore pe pereţi. Îmi dădea o stare de bine, mai că nu îmi venea să îl părăsesc. Plus că avea wi-fi. Cerem găzdoiului câteva informaţii de bun gust că tot vroia să fie amabil. Ne interesa în principal unde se mănâncă bine că pentru restul aveam ghidul turistic. Ne-a recomandat câteva locaţii din care una era fix pe colţ, cum ieşeai din casă aşa că decizia a fost usor de luat. Din nefericire era cu mâncare asiatică, mâncare care după ultimele noastre informaţii nu era tradiţional croată. Am făcut cale întoarsă şi am ales la bunul simţ o terasă care ne-a mulţumit culinar şi nu numai: Pivnica Mali Medo. Mâncare bună, multă şi tradiţională, bere de casă, servire rapidă, tot ce poate să îşi dorească un turist.

După ce ne-am pus burţile la cale ne-am încumetat să ieşim din aria de bătaie a wi-fi-ului (da, aveam un wi-fi cu semnal atât de puternic încât bătea până la terasa unde mâncasem). Ne plimbăm fără scop, fără să urmărim harta, fără o destinaţie prestabilită. Cu toate acestea am ajuns în Piaţa Dolac, punct de atracţie al Zagrebului, recomandat în ghid. E punct de atracţie matinal bag seamă că doar atunci e plină de umbrelele roşii celebre, care apar în toate pozele.  La orele după-amiezii se prezenta ca un spaţiu gol, urât mirositor, în care gunoaiele îşi făceau simţită prezenţa. Poate am nimerit noi fix la momentul când se strânseseră tarabele dar mie impresia aceasta mi-a lăsat-o, dezamăgire în faţa urâtă a frumosului turistic.

În hoinăreala noastră următoarea zonă peste care am dat a fost Kaptol (centru bisericesc) şi Catedrala din Zagreb, o clădire impresionantă cu turle înalte, care era în proces de renovare exterioară. Diferenţa între vechi şi nou se vedea imediat, contrastul dintre alb şi gri sărea în ochi.

zagreb (02)

Kaptol

zagreb (03)

Catedrala este situată în zona Kaptol din Zagreb şi este considerată ca fiind cea mai faimoasă clădire din oraş. Este de asemenea cea mai înaltă clădire din ţară, fiind construită în stil gotic la sfârşitul secolului al XI-lea. În anul 1242 tătarii au distrus-o în totalitate, ea fiind ulterior reconstruită. La sfârşitul secolului al XV-lea, Imperiul Otoman a invadat Bosnia şi Croaţia, construind ziduri de fortificaţii în jurul catedralei. Câteva din aceste fortificaţii au rămas intacte până în zilele noastre. În anul 1880 clădirea a fost afectată serios de către un cutremur, iar cel care s-a ocupat ulterior de restaurarea ei a fost Hermann Bolle.

zagreb (04)

zagreb (05)

zagreb (06)

zagreb (07)

Catedrala este situată lângă Piaţa ban Jelačić, piaţa centrală a capitalei Croaţiei. Fix în centrul ei, de neratat chiar dacă ai vrea, se află Statuia ecvestră, din bronz, a lui Ban Jelačić, erou naţional al Croaţiei şi viceregele monarhiei austro-ungare. Boss de boss în limbaj popular. Şi tot pe acolo se găseşte un punct de informare turistică foarte bine pus la punct de unde mi-am săturat setea de hărţi, pliante şi alte cărticele. Inclusiv un mic ghid în limba română, chiar ne-am mirat când ni l-a înmânat doamna după ce s-a lămurit ce naţie suntem.

Din centrul de informare am nimerit învârtindu-ne, păcăliţi de un pliant băgat sub nas de o tânără ce călărea un Ninebot, într-o clădire de birouri care se recomanda a fi un observator – Zagreb 360. Pe holul răcoros un funcţionar de multinationala (echipamentul format din costum, pantofi si laptop l-a desconspirat) ne-a dat la solicitare câteva îndrumări. Domnul mergea vesel bălăngănind geanta în mână (nimerisem la sfârşitul programului) şi nu părea a fi mirat de nedumerirea noastră şi nici de echipamentul de turist nepotrivit clădirii în care ne aflam. Probabil nu eram nici primii şi sigur nu am fost nici ultimii pe care i-a dumirit. La acest observator ne atrăsese pe lângă cele 360 de grade vedere pe care le punea la dispoziţie şi faptul că pe pliantul ce îl recomandă scria bolduit într-un cerculeţ roşu “Free entry”. De fapt gratis era intrarea la barul de la etajul 16. Ca să ieşi pe balcon şi să faci poze trebuia să scoţi nişte kuna din buzunar. Pe care i-am scos şi au meritat, că nu erau mulţi.

zagreb (14)

Zagrebul se dezvăluia privirilor noastre curioase străjuit de munte, aglomerat şi fierbinte, forfotind sub paşii turiştilor şi cu tramvaie dese. Două oraşe într-unul singur gravitând în jurul pieţei banului Jelačić (boss de boss de care vorbeam mai devreme) – Trg Bana Jelacica. Oraşul de sus (Gornji Grad) reprezintă partea veche, intimă şi medievală (şi turistică) a Zagrebului, o zonă cu biserici, palate şi străzi pavate cu piatră de rău, ce se înalţă molcom pe faţa unui deal.  Oraşul de jos (Donji Grad) este modern, dedicat afacerilor, cu bulevarde largi şi parcuri spaţioase.

zagreb (08)

 Piaţa ban Jelačić şi Catedrala

zagreb (09)

Piaţa ban Jelačić

zagreb (10)

zagreb (11)

zagreb (13)

 Zagreb – Turnul Lotrščak în stânga imaginii

zagreb (15)

În stânga unde sunt pomii este Tkalčićeva, strada noastră

După ce l-am văzut de sus am zis să ne coborâm acolo unde de fapt se scria istoria, la nivelul pietrelor de rău. Străduţele înguste şi pietruite ne ademeneau să lăsăm drumul principal ceea ce am şi făcut până la urmă. Cea pe care am ales-o mi-a adus aminte de Strada Şforii din Braşov şi ne-a urcat până în vârful dealului. În vârful dealului puteai ajunge şi motorizat cu funicularul, o legendă a oraşului prin prisma faptului că este primul mijloc de transport în comun din Zagreb, dat în folosinţă în 1893.

zagreb (16)

Funicularul din Zagreb – “Prvi, najstariji, najsigurniji, najkraći“ adică „Primul, cel mai vechi, cel mai sigur, cel mai scurt“. O călătorie cu el durează sub un minut.  Este cel mai sigur mijloc de transport din lume, de la inaugurare și până în prezent neexistând accidente sau persoane rănite în timpul călătoriei. E musai ca turist să te deplasezi cu el (așa zice gura lumii) dar n-a fost să fie în acea zi.

Tot din ghidul din care îl recitam cu voce tare, ca Luceafărul la bac, am primit informaţii că pe undeva prin zonă ar fi de vizitat şi Poarta de Piatră cu a sa icoană a Fecioarei, celebră prin proprietăţile sale ignifuge. Pictura a rezistat cu brio incendiului din 1731, incendiu ce a înregistrat distrugeri zonale maxime. Nu ştiu de ce am gândit că icoana s-ar afla într-o biserică aşa că am intrat febrilă în primul aşezământ religios întâlnit în drum căutând-o. Central am localizat o siluetă afumată pusă la rang de cinste dar m-am prins că ar fi interzis să calc în zonă, părea a fi altarul. Am ieşit puţin dezamăgită de turismul religios pe care încercam să îl practic şi nu eu eram de vină pentru dezamăgirea pe care o trăiam. Atâtea interdicţii ahhhh.

După câteva străduţe ne-am împotmolit într-o mulţime de oameni ce aşteptau la rând. Ce se dă acolo oare?  N-am avut răbdare să stau la o coadă căreia nu îi înţelegeam finalitatea (pe vremea lui Ceaşcă la capătul cozii cu cartelă aveam pâine de exemplu) aşa că m-am strecurat până în faţă unde ce îmi e dat să vadă ochii undeva în depărtare. Însăşi Icoana ignifugă. Mă întorc la gaşcă să relatez ce aflasem. Ei nici cât mine nu erau doritori sa stea la coadă aşa că am trecut pe lângă icoană, prin Poarta de Piatră. Poarta de Piatră la prima vedere nu părea de piatră pentru că şi ea era în renovare, căptuşită cu scânduri pe peste tot.

Următorul în cale ne-a ieşit SeFeGhe imortalizat în piatra mulţumit, după ce dăduse bucata finală balaurului care zăcea la copitele calului. De fapt mi-a plăcut pentru că la baza statuii se afla o pisică ce se spăla de zor impasibilă la zbuciumul din spatele său.

zagreb (17)

zagreb (18)

 Sf. Gheorghe, balaurul şi pisica

Obosiţi, toropiţi de căldură, am bătut în retragere lăsând vizita mai amănunţită pentru a doua zi. Asta ca să nu ajungem şi noi ca balaurul întinşi pe macadam, victime ale turismului de anduranţă. Pe o ulicioară îngustă (Mlinske Stube), cu balustradă pe partea dreaptă, am coborât un lung şir de trepte până fix în Tkalciceva. Zici că eram la noi acasă, aşa familiari eram cu locul.

zagreb (19)

zagreb (25)

zagreb (20)

Mlinske Stube

zagreb (21)

Restul serii a curs lin, fiecare s-a întins pe unde a nimerit în căutarea somnului. S-a mai băgat un candy crush de antrenament, s-a studiat harta poate poate ziua următoare vom fi mai informaţi, s-a urmărit meciul Stelei pe live streaming sau cum s-o zice. Meci în care roş-albaştrii s-au impus în fața celor de la Trencin cu 2-0, în turul II preliminar din UEFA Champions League. Precum un connoisseur grăiesc, nu vi se pare? Cornel Dinu is my middle name.

Înainte de a mă dedica întru totul oniricului am deschis larg geamul de la bucătărie. Zumzetul străzii şi lumina aurie a felinarelor au invadat camera. Un oraş plin de viaţă şi de păsăret de noapte e Zagrebul. Nu-i rău în concediu am conchis căscând mulţumită.

zagreb (22)

Tkalčićeva Street

zagreb (23)

Deschid ochii. E deja dimineaţă, în jur de 7. Soarele făcuse ochi de mult. Soneria suna de zor. Parcă nu mai e bine în concediu când trezirea e mult prea devreme. N-am ce face, turismul de anduranţă cere sacrificii. Oricum m-aş fi trezit că mă apăsa vezica rău de tot, peste noapte nu mersesem în acel minunat loc unde şi regele merge singur pentru că trebuia să trec prin camera colegilor de apartament. Dar dimineaţă am izbucnit (în linişte) odată cu soneria, ţinta fiind buda. Parchetul scârţâia, uşa nu se închidea… chestiuni din astea domestice, organizatorice. Eliberată m-am reîntors în pat un alt om dar ciuciu somn. Târşâind papucii m-am îndreptat spre bucătărie unde în câteva minute am reuşit să fac gălăgie cât un baterist începător la prima lecţie. Găseşte oala, găseşte ibricul, găseşte linguriţe, găseşte chibrit. În 15 minute eram deja obosită dar mulţumită. Cafeaua aburea în cană.

Deschid acelaşi geam pentru a mă bucura de o Tkalciceva ce se trezea la viaţă, mai puţin zumzăitoare faţă de cea nocturnă şi fără lumină de felinare. Primii clienţi luau loc la terasele cu angajaţi mai harnici care deja întinseseră mesele şi scaunele. Nu cred că celelalte locaţii aveau de ce să îşi facă griji, sigur se găseau clienţi şi pentru ele, zona “pare”cu vad. La terasa de sub geamul nostru chelnerul care nu fusese nici prea rapid dar nici ultimul îmbiia un domn să se aşeze. A avut succes, domnul s-a aşezat şi în timp ce îşi aştepta cafeluţa a deschis tacticos ziarul.

zagreb (24)

Începutul turistic al zilei se vroia şi el matinal dar nu ştiu ce am tot învârtit că prea repede n-am ieşit pe uşă. Dar şi atunci când am ieşit direct către piaţa Dolac am mers. Speram că poate mi se îmbunează dezamăgirea dar n-a fost să fie. Am continuat cu somptuasa Catedrală în care am şi intrat, am urcat iar treptele lui Mlinske Stube până în statuia “Sfântul Gheorghe şi balaurul”, apoi Poarta de Piatră şi chiar am văzut icoana de aproape (nu era pic de coadă).

zagreb (26)

Ţinta era Piaţa Sf. Marcu, punctul central din Gornji Grad. Piaţa este considerată nucleul guvernului din Croaţia deoarece acolo se află Saborul (Parlamentul) unde a fost declarată independenţa în 1991 şi Banski Dvor, reşedinţa oficială a preşedintelui. Iar preşedintele chiar era acasă, îl aşteptau jurnaliştii în prag. În mijlocul pieţei se află biserica Sf. Marcu, ale cărei ţigle din mozaic multicolor înfăţişează stemele Croaţiei, Dalmaţiei, Slavoniei şi Zagrebului.

zagreb (27)

 Biserica Sf. Marcu

zagreb (28)

Reşedinţa oficială a preşedintelui Croaţiei

zagreb (29)

 Sabor (Parlamentul)

Mergând înainte am ajuns la Turnul Lotrščak (Turnul Hoţilor) de pe care, timp de aproape o sută de ani, un tun marchează miezul zilei cu o salvă. Turnul şi-a luat numele de la “clopotul hoţilor” care în Evul Mediu bătea în fiecare noapte pentru a anunţa închiderea porţilor oraşului. Nu era chiar miezul zilei aşa că ne-am aşezat la o terasă să îl aşteptăm.

Bubuitura a fost intensă, puternică şi din prima. Mi-au ţiuit timpanele minute bune că nu eram pregătită. Mă aşteptam să fie cumva anunţată dar nuuuu… seacă şi la voltaj maxim, urmată de un nor mare de fum. Eu cred că soldaţii care stăteau pe lângă tunuri erau cu toţii surzi de un timpan dacă nu chiar de amândouă, asta dacă nu îşi astupau urechile. În filmele acestea artistice de le vedem noi la teveu ei sunt bravi, cu peptu gol şi păru-n vânt dar cred că realitatea era cu totul alta.

zagreb (32)

 Turnul Lotrščak – poză preluată

Lămuriţi cum e şi bubuiturile de tun, chiar mult prea lămuriţi, am urmat planul. Care plan l-am făcut cât am aşteptat salva. Aveam o grămadă de timp la dispoziţie, jumătate de zi adică, şi nici o idee de cum să o petrecem constructiv. Niciunul nu avea chef de muzee, sau dacă avea nu şi l-a manifestat. Nici alte propuneri nu prea erau. Singura care mişca era persoana mea care de când văzuse din turnul Zagreb 360 cetatea Medvedgrad se tot visa prinţesă plimbându-se prin curtea ei. Bodo a marşat ideii şi a căutat pe google map medvedgrad, s-a poziţionat frumos şi a aşteptat rezultatele. Nu era mult de mers, cam 45 de minute pe jos (optimistă estimare mi-am zis în gând). Din păcate, sau din fericire pentru cursul evenimentelor, Bodo nu a făcut nici o clipă în minte legătura între panorama din balconul clădirii de birouri, cetatea de pe deal şi punctul pe care îl indică google maps-ul din telefon.

Şi dă-i şi mergi, şi dă-i şi mergi. Nu neg mersul pe jos face într-adevăr piciorul frumos dar şi psihicul nervos dacă îţi propui deplasarea pedestră fix când e canicula mai în toi. Şi nici o umbră pe stradă. Strada frumoasă nu zic nu, cu multe clădiri oficiale, ambasade şi vile private. Toate cu gazon verde şi copăcei deşi cu umbră multă. Mai că îmi venea să sar gardul.

Din fericire în 45 de minute cum estimase minunatul google map am ajuns la Medvedgrad. Care Medvedgrad nu era cetatea pe care o visam ci o staţie de autobuz plasată lângă un copac cu ramuri mari şi frunze multe. Măcar era umbră. Nemulţumită de “destinaţia finală” descriu exact la ce Medvedgrad mă gândeam şi primesc replica optimistă “păi dacă ştiam că aia e Medvedgrad nici nu mai căutam pe gps, că era prea departe ca sămergem pe jos la ea”. “Bine că n-ai ştiut” îmi zic în gând.

zagreb (12)

realitatea doare… la picioare

Deciziii decizii. Ce să facem oare? Ne întoarcem în Zagreb sau mergem până la capăt?  Adică încă trei patru staţii cu autobuzul şi apoi un mic traseuaş de aproximativ o oră (deschisesem datele mobile şi ne documentasem cum ajungem fix la cetate). Cât ne-am ciorovăit pe tema “final destination” a sosit şi autobuzul aşa ca decizia s-a luat din voleu. Hai hai repede că vine, să ne urcăm. Spre Medvedgraaaaad.

2 thoughts on “Zagreb. Sa vezi si sa nu ratezi. Road trip prin fosta Iugoslavie. Partea II.

Leave a Reply

Your email address will not be published.