6 zile in Retezat de la Cheile Butii la Pietrele cu oprire la Bucura si alte incursiuni

Sfârşitul lunii iulie 2012 m-a prins făcând planuri mari. Visam la 5 nopţi în Retezat cu cazare la Bucura (calificativ mii de stele) şi trasee care, acum când mă uit în urmă, erau greu de făcut în intervalul scurt de timp avut la dispoziţie. Grea a fost şi organizarea transportului pentru că CFR-ului îi place să te ţină în priză (oare întârzie, oare nu întârzie) iar restul transportatorilor privaţi (microbuze) nu erau chiar uşor de găsit atunci. Nu ştiu dacă s-a mai schimbat între timp ceva.  

Pentru dus achiziţionasem bilete în avans la InterRegio de noapte Bucureşti – Petroşani care trebuia să plece în asentimentul celor de la Iron Maiden – 12 minutes to midnight. Din păcate a fost cam la 12 la puterea a doua plecarea (144 minute întârziere) şi un tren mult prea plin. 

În Petroşani am ajuns cu două trei ore întârziere, obosiţi după o noapte de nesomn şi transport nu foarte civilizat. Planul nostru de a ajunge la Lacul Bucura în acea zi era dat peste cap una la mână pentru că pierdusem două ore de lumină şi a doua la mână, poate cea mai importantă, eram obosiţi şi rucsacii mult prea grei târâţi pe două microbuze din Petroşani până la Cheile Buţii via Uricani nu încurajau psihicul pentru ascensiunea cu 1500m diferenţă de nivel pozitivă. 

Ziua 1: Complex Cheile Buţii (900 m) – poiana La Fânațe – Cabana Buta (1580 m), marcaj cruce roşie

Imediat după Complexul Cheile Buţii se desprinde spre dreapta o potecă prin pădure pe care am urcat cu genunchii la piept preţ de 45 de minute. Am avut un moment în care rucsacul m-a tras pe spate, mai să mă rostogolesc înapoi la complex lucru care ar fi fost regretabil. Probabil acolo s-ar fi încheiat incursiunea mea în Retezat că de urcat încă odată nu mai urcam panta ucigaşă.

Ascensiunea s-a terminat când am ajuns în larga poiană La Fânațe pe care am străbătut-o în întregime şi la sfârşit am dat în drumul de acces la cabana Buta care vine din Câmpu lui Neag. La început drumul nu urcă foarte mult dar după ce întâlneşte Valea Buta se face tot mai abrupt, practicabil doar pentru maşini de teren. După câteva serpentine abrupte şi ele am ajuns lângă Cabană Buta pe care am văzut-o drept izbăvirea zilei.

Poiana La Fânațe; în spate Vf. Custura
Poiana La Fânațe; în spate Vf. Custura
Poiana La Fânațe
Drumul e lung dar şi obositor 🙂

Traseul în mod normal se parcurge în aproximativ 4 ore pe potecă şi drum forestier. Noi nu ştiu cât am făcut, probabil mult mai mult. La un moment dat simţeam cum mă scurg pe pământ şi nu mă mai ridic de sub greutatea rucsacului, Sisif puteai să mă strigi că sigur răspundeam. Acesta a fost şi motivul pentru care nu am nici o poză din acea zi dar m-am folosit mai sus de imaginile dintr-o tură făcută cinci ani mai târziu, în iunie 2017. 

Cabana Buta

Ziua 2: Cabana Buta (1580 m) – Şaua Plaiului Mic (1879 m) – Tăul Păpuşii (1979 m) – Poiana Pelegii (1633 m) – Gura Bucurei (1587 m) – Lacul Bucura (2040 m), marcaj cruce roşie

Cu moralul de sute de ori mai bun faţă de ziua anterioară am părăsit cabana dis de dimineaţă luând pieptiş versantul sudic al culmii Drăgşanu – Păpuşa, cumpănă depăşită trecând prin Şaua Plaiului Mic (1879 m). Cei 300 de metri urcaţi pieptiş şi-au cerut obolul şi în şa am luat o pauză, mai ales că panorama Retezatului ce îţi apare brusc în faţă este minunată. Majoritatea vârfurilor importante ale masivului se înşiră ca mărgelele pe aţă, numai bune de recunoscut. 

Sus e Şaua Plaiului Mic
Aici pozam Retezatul Mic
Bucura, Căldarea Bucurei şi Şaua Bucurei, Peleaga, Păpuşa Mare, Spintecătura Păpuşii, Păpuşa Mică, Şaua Custura

Din Şaua Plaiului Mic drumul nostru a continuat într-o coborâre continuă şi accentuată prin pădure timp de aproape jumătate de oră, fapt care m-a neliniştit puţin evident fiind că tot ce coboram va trebui urcat pe partea cealaltă plus încă pe atât probabil. Nu am ţinut socoteala exactă ca să nu mă descurajez. Ne-am oprit avântul în larga şi frumoasa Poiană a Pelegii. Am mers încet pe la liziera poienii ca să avem timp de admirat împrejurimile. 

Poiana Pelegii

Urcuşul a început încă din poiană şi a continuat întâi prin pădurea rară, apoi prin jnepeniş şi la sfârşit prin gol alpin, preţ de două ore şi patruzeci de minute. Pe indicatorul din Poiana Pelegii timpul este de 2 ore dar noi am luat multe pauze de admirat peisajul dar mai ales de tras sufletul. Greutatea rucsacului aproape că mă dovedise, noroc că traseul era scurt şi eu odihnită. 

Ştiam că sunt trei căldări glaciare de urcat, aşa că am strâns din dinţi şi am băgat forjă cu bărbia în piept, fără să mă uit în sus ca să nu pierd avântul. Eventual mă uitam în spate, să văd cât am avansat. În cazul meu doar aşa funcţionează ascensiunile mai ales când duc un rucsac de treijde kile în spate. Dacă mă uit înainte şi văd cât mai e de urcat gata, s-a dus naibii entuziasmul. Greu mă mai remontez. Doar la pauze am voie să admir priveliştea, în rest doar bolovanii, pământul şi ce mai iese în cale.

Ce pot spune despre aceste traseu e că am admirat câţiva bolovani până la Lacul Bucura. Foarte frumoşi. Şi jnepenii pe care i-am ocolit sau agăţat din când în când au fost frumoşi. Şi apa învolburată a pârâului pe care l-am sărit icnind din toţi bojocii a fost frumoasă. Totul era frumos atâta timp cât nu ridicam privirea spre înălţimi. La a doua căldare cred, în timp ce abia mai păşeam tot cu barbia-n piept, am trecut pe lângă o doamnă aflată în staţionare ce vorbea cu colegii săi de drumeţie despre esenţa divinităţii. Am clipit des, m-am uitat la rucsacul dânsei ce cântarea maxim juma de kil şi am început să mă îndoiesc şi mai tare de subiectul discuţiei lor. 

jnepenii pe care i-am ocolit sau agăţat din când în când au fost frumoşi 🙂
Urcare lejeră
Impunătorul abrupt al Judelui şi Poarta Bucurei care m-a dus cu gândul la zimţii unui fierăstrău
Bolovan de Retezat

Am ajuns la Lacul Bucura după-amiaza, 15:30 cu aproximaţie, suficient timp cât să explorăm împrejurimile, să alegem cel mai bun loc de campare să întindem cortul şi nu în ultimul rând să luăm masa de seară din ceea ce cărasem în rucsac. Nici nu ştiţi cu câtă poftă am mâncat ştiind că la întoarcere nu voi mai avea parte de acea greutate în spate.

Lacul Bucura
Lacul Bucura străjuit de Vârful Bucura I şi Vârful Custura Bucurei

Noaptea a fost incredibil de lungă. Vântul bătea din toate părţile foşnind foaia de la cort, mi se părea că aud mormăituri şi paşi pe lângă. Ce mai, imaginaţie bogată. Sunt unele nopţi mai grele decât toate pietrele pe care le-a cărat Sisif şi aceasta fusese una dintre ele. Abia spre dimineaţă, când se mijea de ziuă, am reuşit să pun geană pe geană preţ de două ore legate. Evident că mi-am jurat că această excursie va fi ultima la cort şi că voi mai opta pentru acest tip de cazare doar la mare sau într-un mediu organizat, cu garduri solide dacă se poate şi electrificate, care să te apere de o “iminentă” intruziune a animalelor sălbatice. 

Ziua 3: Lacul Bucura (2040 m) – Tăul Porţii (2240 m) – Custura şi Şaua Retezatului – Vârful Retezat (2482 m) iar la întoarcere am urcat Vârful Bucura 1 (2433 m) – Curmătura Bucurei – Lacul Bucura

Dimineaţa la şapte jumătate eram prima la înviorare, bucuroasă că în sfârşit s-a terminat calvarul şi urmează să mă bucur liniştită de o cafea. Urma să facem un traseu frumos dar eu nu îmi doream decât să dorm. Pe lumină sigur nu vine ursul, acum e momentul să bag somn, îmi ziceam în gând. Normal că nu am avut parte de acest vis frumos, am servit micul dejun, ne-am echipat şi duşi am fost. Rucsacul uşor pe care umerii obosiţi după două zile de cărat nici nu îl simţeau a fost punctul bun al zilei. Plus peisajele de care am avut parte, evident. 

Traseul a început cu un urcuş uşor în serpetine până la Tăul Porţii, unul dintre cele mai înalte lacuri din carpaţi, situat la o altitudine de 2240m. De aici se poate vedea una dintre cele mai frumoase privelişti din Retezat cu zimţii Porţii Bucurei şi Judele Mic, o stâncă accesibilă doar alpiniştilor din punctul meu de vedere.

Cu Peleaga pe fundal
Tăul Porţii
Judele şi Tăul Ştirbu

Vârful Judele şi Tăul Ştirbu. Situat în Rezervaţia Gemenele, sub Poarta Bucurei, lacul are 0,9 hectare şi o adâncime de aproximativ 9 m care îl plasează printre cele mai adânci tăuri din Retezat. Pe unele hărţi apare şi sub denumirea de Tăul Albastru.

Rezervaţia Gemenele
Tăul Porţii şi lacurile Florica, Viorica şi Ana înşirate în Căldarea Bucurei. 

De la Tăul Porţii am continuat urcarea pe bandă galbenă spre culmea care uneşte Poarta Bucurei de vârful Bucura I. Ajunşi pe muchie am făcut dreapta şi am început un alt urcuş pe faţa sudică a muntelui Bucura I. Sub ochii noştri se întindea Rezervaţia ştiinţifică Gemenele cu două dintre lacurile sale: Tăul Stirbu şi Lacul Gemenele. 

Rezervaţia Gemenele Tăul Stirbu şi Tăul Gemenele în pădurea de jnepeni

Rezervația Științifică Gemenele este o arie protejată de interes național cu o suprafaţă de 1630 ha și corespunde categoriei I IUCN (rezervații științifice), înființată în anul 1955. În rezervație se asigură un regim strict de protecție, prin care habitatele sunt păstrate în starea lor naturală, fiind permise doar activitățile științifice cu acordul Academiei Române. În 1979 rezervația științifică “Gemenele” a fost inclusă în rețeaua internațională a rezervațiilor prin programul de ocrotire al biosferei coordonat de UNESCO.

La ramificaţia spre vârful Bucura I ne-am uitat în sus zicându-ne că poate la întoarcere vom ajunge şi acolo şi am continuat în pas zglobiu de pionier pe creasta Custurii Retezatului. La dreapta din când în când, printre blocurile de piatră ce străjuiau poteca, puteam zări frumoasa şi lina căldare a Stânişoarei prin care coborâsem cu câţiva ani în urmă abia aşteptând să ajung la Cabana Pietrele. În Căldarea Stânişoarei am văzut şi trei capre negre (mamă şi 2 pui) pe care le-am pozat dar din păcate fiind foarte departe nu prea se disting dintre pietre aşa că nu am postat poza. Trebuie să mă credeţi pe cuvânt.

Retezat, vârful cel retezat
Valea Stânişoarei
Valea Stânişoarei

Custura se termină în Şaua Retezatului (2251 m) unde săgeţile de pe un stâlp indicator îţi arată calea, în caz că nu îţi dai seama pe unde trebuie să o iei. Retezatul se afişează impunător în faţa ta, ar fi cam greu să îl ratezi pe vreme frumoasă. Pe ceaţă în schimb trebuie să urmăreşti marcajele, că altfel cine ştie pe unde poţi ajunge. În şa marcajul bandă galbenă pe care am venit de la Lacul Bucura se opreşte şi ascensiunea finală continuă pe triunghiul albastru ce urcă din Valea Stânişoarei spre vârful Retezat.

Şaua Retezatului (2251 m)

Pe vârful Retezat am ajuns cu bine şi după ce am băgat un sandviş şi câteva poze ca să nu uităm că am fost acolo ne-am întors pe acelaşi traseu până la intersecţia cu poteca spre Bucura I unde am făcut stânga.

Pe principiul “ce-i în mână nu-i minciună” sau “nu lăsa pe mâine ce poţi face azi” aşa şi noi am abordat vârful Bucura I că nu se ştie când mai aveam ocazia şi atâta timp la dispoziţie. Ascensiunea a fost mai anevoioasă decât cea a Retezatului, am escaladat lespede cu lespede, dar din fericire mult mai scurtă per total realizabilă (marcaj bandă roşie).

Bucura I
Bucura I
Urcare Bucura I
Urcare Bucura I
Urcare Bucura I
Vârful Retezat văzut de pe Bucura I

Coborârea spre zona de campare de la Lacul Bucura a fost prin Curmătura Bucurei. În vale pe lângă lac mai zăream Refugiul Salvamont (vai ce clădire sănătoasă, în care aş putea dormi liniştită, îmi spuneam în gând) şi undeva ascuns după o cazemată din bolovani ştiam că se află adăpostul nostru. Gândul unei alte nopţi la adăpostul a două foi de cort îmi displăcea profund dar pentru moment se părea că nu am altă soluţie decât resemnarea. Dacă ştiam ce surpriză urmează să ne facă mama natură aş fi stat mult mai liniştită. Sau nu. 

Coborâre de pe vârful Bucura I. Au genunchiul.
Coborâre de pe vârful Bucura I.
Coborâre de pe vârful Bucura I.

Când am ajuns în camping atmosfera era plăcută. Poporul iubitor de înălţimi se relaxa după o zi de bătut poteci, îşi gătea la primus, stătea la poveşti, citea etc. Ne-am dedat şi noi cu rapiditate îndeletnicirilor casnice că eram lihniţi şi după ce ne-am liniştit stomacurile am admirat pe îndelete apusul, soarele ce se ascundea după zimţii Porţii Bucurei. Când, ce să vezi? ce să auzi? Un bubuit îndepărtat m-a scos rapid din starea de zen. Puţin mai târziu, în timp ce analizam posibilitatea unei furtuni şi îmi făceam un plan de atacare al refugiului Salvamont, din aceeaşi direcţie în care soarele se dusese la culcare un fulger a crestat cerul. Situaţia devenea câcănie din punctul meu de vedere, descărcările electrice speriindu-mă cel mai mult când merg pe munte, mai mult decât posibilitatea unei întâlniri cu ursul. La Moş Martinez poate ai noroc, se sperie şi fuge, dar în caz de fulgerică ce poţi să faci în afară de o cruce mare şi să te rogi la toţi zeii? 

Din punctul de vedere al colegilor de excursie situaţia nu era de speriat dar eu nu i-am crezut şi am mers ţeavă la Salvamont să îi întreb dacă pot să dorm pe prispă, că mie îmi e frică de descărcările electrice şi oricum pe prispă nu cred că îi deranjez cu nimic. Pe măsură ce vorbeam cu băiatul de la salvamont privirea îi era din ce în ce mai veselă, aproape că schiţa un zâmbet colţul gurii, se vedea că se stăpâneşte să nu îl buşească râsul. Nu m-a impresionat prea mult impresia făcută, doar m-am întors la cort să îmi pregătesc sacul de dormit şi izoprenul ca să fiu prima când se declanşează apocalipsa, să ocup cea mai bună poziţie sub streaşină. 

Pe măsură ce întunericul se lăsa tunetele erau din ce în ce mai aproape şi fulgerele luminau din ce în ce mai grandios cerul. Intenţia mea era din ce în ce mai clară şi expusă fără menajamente colegilor de excursie. “Pe mine nu mă interesează ce faceţi voi, eu la cort în noaptea asta nu dorm.” La început nu m-au crezut dar pe măsură ce spectacolul de sunet şi lumini oferit gratis de mama natură se înteţea nici ei nu mai erau foarte siguri că vor să doarmă la cort în acea noapte. Apoi lucrurile s-au precipitat, stihiile s-au dezlănţuit grav şi dintr-o fricoasă cu sacul de dormit după ea care voia să doarmă pe prispă refugiului s-a ajuns în câteva ore la cel puţin douăzeci de oameni care au căutat adăpost. Cu greu am încăput cu toţii, unii în paturi alţii sus în pod.

Peste noapte, pe lângă partea sonoră şi luminoasă, a intrat în drepturi vântul. Mă simţeam ca Dorothy, protagonistă în “Vrăjitorul din Oz”. Vântul a luat cu el o parte din corturile nestranse şi a înălţat valuri pe Bucura iar la un moment dat am crezut că o să ia pe sus refugiul. Afară nu puteam sta fără să ne ancorăm de stânci. Încântător. 

Ziua 4 a fost o zi ploioasă dar mai ales vântoasă în care am jucat Poker pe bomboane, Wist şi 66 cu băieţii de la Salvamont. Noroc că mai am notiţele de atunci în care cu mâna mea am scris că am jucat acest joc de cărţi ca dacă mă întrebai înainte de a începe articolul dacă am auzit de 66 aş fi negat cu cea mai curată sinceritate. Peste zi refugiul s-a golit, majoritatea celor care fuseseră în camping şi-au strâns bagajele şi au pornit la vale spre Poiana Pelegii sau peste Curmătura Bucurei la Pietrele. Noi am mai rămas o noapte. 

Ziua 5: Lacul Bucura – Vârful Peleaga (2509 m) – Curmătura Bucurei (2206 m) – Lacul Pietrele (1990 m) – Bordul Tomii (1915 m) – Cabana Genţiana (1672 m) 

Dimineaţa celei de-a cincea zile petrecute în măreţia Retezatului a fost frumoasă şi senină, nici nu ziceai că în zilele de dinainte aproape se întâmplase apocalipsa. Cu părerea de rău am strâns rucsacul, era semn că vacanţa se apropia de sfârşit. Sfârşitul ăsta avea şi o parte bună, mâncarea se mâncase, butelia se terminase, cafeaua se băuse în concluzie rucsacul era considerabil mai uşor. Că tot urma o ascensiune brutală pe alocuri spre cel mai înalt vârf din masiv, Peleaga (2509 m). 

Deoarece tot am menţionat de-a lungul acestei scrieri greutatea ce îmi îndoise şalele vreau să precizez, în apărarea lui, că rucsacul în sine nu era greu pentru unul cu capacitate de 60L. În schimb conţinutul său a încercat lui chingile şi mie spatele şi picioarele. La startul excursiei purta mâncare pentru cinci zile sub formă de conserve şi pliculeţe, 500g de lipie, dulciuri, cafea şi zahăr că fără ele dimineţile ar fi urâte, primus şi o butelie, cană, oale şi tacâmuri, haine subţiri şi groase, geacă de ploaie, sacul de dormit (1800 grame) şi nu în ultimul rând, nu greu dar foarte important, un sul de hârtie igienică. În aceste condiţii am ridicat mult mai senină rucsacul uitându-mă în sus la traseul spre Peleaga. 

Căldarea Berbecilor

Poteca porneşte de la izvorul de lângă refugiul Salvamont Bucura, pătrunde în căldarea glaciară de sub vârful Peleaga, aproape de pârâul Berbecilor, urcă abrupt în serpentine printre bolovani până pe piciorul Pelegii iar de acolo urmărind piciorul Pelegii se ajunge în vârful Peleaga. Traseul refugiu Salvamont Bucura – Vf. Peleaga l-am parcurs în aproximativ 1h 45 de minute şi are o ascensiune de aproximativ 500 metri diferența de nivel.

Peleaga şi inculpatul, prea mult menţionatul rucsac
Deşi din acest unghi pare o piramidă ascuţită vârful ţuguiat ce se vede e Retezatul, chiar el. 

Din vârful Peleaga a urmat o coborâre continuă până la Cabana Genţiana (aproximativ 850 m diferenţă de nivel) cu multe opriri de poze: lângă vestiţii Colţi ai Pelegii, pe vârful Custura Bucurei la poze cu tricolorul, în Curmătura Bucurei unde ne-am luat la revedere de la frumosul Lac al Bucurei şi la Lacul Pietrele. 

Lacul Bucura
Colţii Pelegii
Colţii Pelegii
Tricolorul de pe Custura Bucurei cu Peleaga pe fundal

Vârful Custura Bucurei (2388 m) este vârful secundar al Pelegii, am înţeles că sunt mulţi începători care îl confundă adevăratul vârf pe traseul de urcare evident. Din păcate află pe pielea lor că a fost doar o iluzie şi că mai au ceva de tras până la izbăvire. 

Traseul Curmătura Bucurei – Genţiana îl parcursesm în sens invers, cu trei ani în urmă. Aveam ceva amintiri cu larga şi lunga Căldare Pietrele, la urcare părea că nu se mai termină. Eram chiar curioasă cum e la vale. A fost tot lungă dar mai uşor de abordat evident, la vale totul este mai uşor.

Caldarea Pietrele
Deşi din acest unghi pare o piramidă ascuţită vârful ţuguiat ce se vede e Retezatul, chiar el.
Valea Pietrele
Lacul Pietrele
Lacul Pietrele

După Bordul Tomii, imens ştei de piatră reper al montaniarzilor ce parcurg acest traseu, am început o coborâre anevoioasă prin labirintul de jnepeni. Cred că tare m-au înjurat genunchii pentru chinul la care i-am supus. Au răsuflat uşuraţi când am ajuns la puntea pe care am traversat apa înspumată a Pietrelor. De acolo am mai avut încă o coborâre prin pădure, mai domoală, până la poiana în care se află Genţiana. Din fericire am găsit locuri, nu a trebuit să punem corturile. Am găsit chiar şi bere rece, nici nu mai ştiam ce gust are. A fost bună. 

Bordul Tomii
Puntea peste Pietrele
Genţiana

Ziua 6: Cabana Genţiana – Cabana Pietrele – Cârnic cu oprire la Cascada Lolaia – Ohaba de sub Piatră – Petroşani – Bucureşti

Dimineaţa ultimei zile am petrecut-o la cafea, liniştiţi şi odihniţi. Dormisem bine, la egal cu somnul dulce de la Cabana Buta. Înainte de plecare am dat o tură de cabană ocazie cu care am găsit un bolovan mare cu multe plăcuţe pe el şi în vârf cu o cruce inscripţionată “Amintire veşnică”. Locului am aflat că i se spune Sarcofag şi e un omagiu adus oamenilor de munte, veteranilor, mulţi dintre ei membri ai clubului montan “Floarea Reginei”. Mai multe despre inscripţiile de pe plăcuţe am scris în această postare, chiar m-au impresionat mesajele. 

Cu părere de rău am strâns iar rucsacii, acum chiar era ultima zi a concediului în Retezat. Mai aveam de coborât pe picioare încă aproximativ 650 m diferenţă de nivel până la capătul satului Cârnic, puţin după cascada Lolaia, unde se afla staţia microbuzului ce făcea curse între Cârnic şi Ohaba de sub Piatră. Traseul a fost pe potecă la început pe lângă Valea Pietrele, în dreapta auzeam apa învolburată, până în dreptul cabanei Pietrele, şi apoi pe drum forestier 3.5 kilometri până la intrarea în Cârnic. 

Ca să ajungem la Cascada Lolaia ne-am abătut puţin din drum spre dreapta. Căderea de apă este formată de pârâul care adună, cu un kilometru mai sus, cele 4 pâraie de pe văile foştilor gheţari: Stânişoara, Pietrele, Valea Rea şi Galeşul. Apa cade de la 15 m înălţime în două fâşii zgomotoase. Mai jos de cascadă acest pârâu se uneşte cu o altă apă şi astfel ia naştere râul Nucşoara. 

Cascada Lolaia

Pe lângă râu am mers câţiva kilometri cu microbuzul, până acesta s-a dus în stânga şi noi dreapta spre Ohaba de sub Piatră. În spate panorama Retezatului se contura pe măsură ce ne îndepărtăm de el, accentuând greutatea despărţirii. 

Spre halta Ohaba de sub Piatră

În haltă am ajuns mult mai devreme decât estimam aşa că în aşteptarea personalului am admirat împrejurimile dezolante: clădirea veche şi neîngrijită a haltei, placa ruginită ce semnaliza intrarea în staţie şi alte detalii care arătau delăsarea autorităţilor şi câtă nevoie de îngrijire are România noastră.

Într-un final glorios a venit şi trenul nostru care ne-a purtat încet, ca să nu se rupă şi să avem timp de făcut poze pe geam, 40 de kilometri până în Petroşani. Acolo am mai petrecut ceva timp (5 ore) până târziu în noapte aşteptând rapidul ce urma să ne ducă în Bucureşti. Am ajuns în capitală la 7 dimineaţa obosiţi dar fericiţi. A fost frumos la munte, mi-a plăcut.

Am fost la munte şi mi-a plăcut

8 thoughts on “6 zile in Retezat de la Cheile Butii la Pietrele cu oprire la Bucura si alte incursiuni”

  1. Hehe, 2012. Ce tineri eram pe atunci :)))

    Frumoase amintiri. Cred ca în acel an am fost prina și ultima data iarna în Retezat.

  2. AAl.C - alcaz67@yahoo.comm

    Excelentă prezentare – mult mai eficient decât un “ghid” anost cu “h” & marcaj…Nu te gândești la editarea unei broșuri – cel puțin – pentru tine, dacă nu și pentru mulți începători ?

  3. Multumesc, Andreea! Atatea amintiri frumoase! Ai uitat sa precizezi ca ne-ai adus un munte de clatite facute de tine, de-aia era rucsacul greu…Imi amintesc si cum umblam dupa mancare in asteptarea trenului la intoarcere…am gasit niste carnati traditionali din zona, nu retin numele.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.