Aventuri cu bicicleta pe tren, de la Brasov la Rupea. Calatorii cu boss.

Un week-end prelungit (cel cu Sfânta Maria) te face să visezi mai mult decât de obicei îţi permite plapuma. M-am aruncat vremelnic în planuri. Unele au ieşit altele nu. În rândurile următoare voi vorbi doar despre cele ce au ieşit, cu plusuri şi minusuri, frumos sau “neaşteptat”, cu siguranţă toate experienţe de neuitat.

Totul a gravitat în jurul traseelor de bicicletă amenajate în Transilvania cu finalizare în mult lăudatul pom Viscri. Nefiind prinţul Charles ca să am cazare permanentă am căutat intens un acoperiş deasupra capului dar toate erau antamate. Cea mai apropiată şi disponibilă cazare a fost la Motel Rupea, două steluţe situate pe marginea drumului aproape de Rupea Gară. Nu îmi inspira încredere multă dar cum altă opţiune nu aveam am zis că nu o să crăpăm două nopţi. În plus deplasarea o făceam cu trenul şi apropierea gării de cazare era un lucru bun.

Din păcate în ţara noastră mai avem mult de aşteptat şi de tras până să avem o infrastructură care să sprijine orice mijloc de locomoţie în general, bicicleta şi transportul cu trenul în special deoarece despre ele este vorba în această excursie. Trenurile cu vagoane de bicicletă sunt rare spre deloc şi acelea care au vagoane special amenajate de fapt pot să găzduiască maxim 15 biciclete (cu indulgenţă) pe toată garnitura.

Cum tren direct până în Rupea care să aibă şi locuri de bicicletă nu există a trebuit să facem din legături drumul. Consecinţa directă este mult timp pierdut pe drum (ilustrare perfectă a zicalei “Trăim în România şi asta ne mănâncă tot timpul”) şi comoditate zero. Planul a fost un tren până în Braşov (de preferinţă interregio) şi din Braşov un tren regio (personalul de altădată) până în Rupea. Adică 2h 45 Bucureşti Braşov pe 250km şi 2h Braşov Rupea pe 60km plus 2-3 ore staţionare în Braşov. Super afacere.

Tur Bucureşti – Braşov – Rupea

La dus locuri pentru biciclete n-am găsit la CFR dar am reuşit să prindem la un Regio Trans (companie privată) ce pleacă la 08.50 din Bucureşti – adică în loc de 2h 45 s-a plusat la 3h30 dar nu aveam încotro. Din faţa monitorului totul părea roz dar la faţa locului noi am avut loc dar bicicletele, pentru care evident că plătisem bilet, mai aveau puţin şi mergeau agăţate pe lângă tren. Cu chiu, cu vai şi cu multă imaginaţie am reuşit să le plasăm pe toate. Cei de la Regio Trans se pare că dau bilete fără număr fără număr, mult peste capacitatea spaţiilor.

După trei ore jumătate de mers cu trenul şi încă două ore de aşteptare în Braşov eram plictisiţi şi amorţiţi. Starea n-a durat mult, ne-a scos din letargie vederea personalului 3503. Iniţial am crezut că nu e trenul nostru deoarece era o mare de oameni, toţi ţigani, care se grăbea să urce. Aruncau plase de rafie cu o mare viteză dând impresia că trenul intenţionează să plece atunci şi ei nu şi-au plasat toate sarsanalele. În acea mare de chestii murdare, într-un colţ al holului, se afla un troller mare roz, curat, şi doi oameni cu feţe de străini ce se uitau la situaţie puţin şocaţi de ce li se întâmplă. Mai târziu i-am văzut coborând, din fericire pentru ei gresisesera trenul.

Din păcate noi nu îl greşisem. Controlorul ne-a confirmat că e personalul 3503 spunându-ne în acelaşi timp “Mergeţi mai în faţă că aici e cam negru”. Un poliţist care era pe peron şi urmărea împreună cu noi “transhumanţa” ne-a zis din acelaşi repertoriu şi a mai şi plusat. “Mergeţi mai în faţă că e mai alb. Şi aveţi grijă la biciclete, legaţi-le bine, fiţi cu ochii pe ele ca să nu vă treziţi fără.” Aproape cu lacrimi în ochi m-am întors către Carmen, era cea mai aproape, şi am declarat cu ultimele mele puteri “Eu cu asta nu merg”. N-am fost ascultată, băieţii deja o luaseră la picior spre primul vagon şi n-am avut încotro. Acolo situaţia era într-adevăr mai albă la nivel de colegi de drum.

Trenul nostru era compus dintr-o locomotivă şi patru vagoane de care îşi bătuse joc un pseudo-artist cu o colecţie mare de spray-uri pentru graffiti. Fiind mâzgălit integral pe geam nu intra deloc lumină zile şi te simţeai ca în tunelul timpului. Visele mele de admirat peisajul se năruiseră. N-am plâns prea mult din acest motiv deoarece situaţia se agrava. Făceam pe mine şi toaleta era defectă. Defecţiunea nu era semnalizată printr-un afiş temporar ci scria direct pe uşă cu markerul permanent. Prin deducţie logică nu urma a se repara în curând. Asta-i România reală. Ce să faci? N-ai ce să faci… Oare?

Cele două ore au trecut uimitor de repede, cu un ochi pe biciclete cu altul pe colegii de drum, atenţi la fiecare staţie de pe traseu să vedem cine urcă, cu ce coboară. În acel timp unii chiar şi-au făcut planuri. De exemplu Mishu socotea în cât timp îşi recuperează investiţia într-un portbagaj de maşină cu suporţi de biciclete.

Călătorie în timp cu personalul 3503. Peisajul e deosebit. Avem chiar şi scaune.

Gara Rupea

Retur Rupea – Braşov – Bucureşti

Biletele de întoarcere le-am luat de la dus din gara Braşov pentru a nu avea probleme. Cu toate astea mie îmi venea să mă întorc pe bicicletă la Braşov decât să călătoresc iar în acel hal de condiţii. Pe de altă parte 60km nu mă ţineau baierele să îi fac pe repede înainte aşa că mi-am acceptat demnă soarta.

De data aceasta am avut parte de altă surpriză pe lângă cele douăzeci de minute întârziere. Trenul nostru avea doar două vagoane inclusiv locomotiva. Vagoanele erau model înalt, compartimentate, cu un hol foarte îngust şi fără spaţiu larg la capăt ca să poţi depozita bagajele mari cum ar fi, de exemplu, bicicletele. Controlorul nu vroia să ne lase să urcăm dar noi nu ne-am lăsat. “Aveţi biciclete, de ce nu mergeţi pe ele? La ce vă trebuie tren?”. Dar noi aveam şi bilete pentru biciclete şi aveam de gând să le folosim într-un fel sau altul.

Bineînţeles că am urcat pe uşa pe care am văzut-o prima în faţa ochilor şi naşul ne-a trimis în partea cealaltă a vagonului, tocmai la capătul trenului ca să nu încurcăm circulaţia pe culoar. Ne-am deplasat în hopuri, împingând la biciclete, cu coarnele ţinute strâmb deoarece drepte nu treceau pe culoar mai ales în dreptul uşilor ce ieşeau cu câţiva centimetri în afară în zona mânerului. Într-un interval de 15-20 minute am parcurs un vagon şi am reuşit să implementăm un plan ingenios. Toate cele patru biciclete plus doi dintre noi am încăput în ultimul compartiment. Urma să vedem cum o să le scoatem, din fericire Braşov era capătul.

reţeaua de spiţe

Cele două vagoane aveau geamurile neprihănite de vopsea, am admirat în voie peisajul. Pe partea cealaltă părea că e un alt univers, cu dealuri şi câmpii verzi, cu căi ce păşteau în voie şi berze ce brăzdau văzduhul, unele chiar însoţeau trenul pentru un scurt timp.

în urma trenului praful se alege

În Augustin situaţia s-a înnegrit brusc, toată şatra a urcat în tren. Aceeaşi şatră am văzut-o câteva ore mai târziu în gara Braşov. Noi din fericire eram bine baricadaţi în compartimentul nostru din care am ieşit cu greu la capăt.

Mai aveam 3 ore până la plecarea Interegio spre Bucureşti aşa că am dat o fugă până în centru, să revedem Piaţa Sfatului. Merita să încheiem cu o imagine frumoasă un week-end fabulos. Iar ce s-a întâmplat între cele două călătorii cu CFR-ul veţi afla în episodul următor.