Balea, traseu Valea Doamnei. RT de remarcare plouata

A fost odată ca niciodată cea mai plouată fată. Adică eu, cea proaspăt întoarsă de la Orient, din Stambul ca să fiu mai precisă decât marmota. N-am stat locului decât o zi şi apoi am tăiat-o feroviar până în gara Avrigului. Acolo am aşteptat împreună cu Mitză şi Selma, nerăbdători ca mireasa ziua nunţii, pe Florin să ne ridice cu autovehiculul. A venit… cu o oră jumătate întârziere. Măcar a venit. De luat asfaltul la pas era cam dificil din cauză de distanţă prima la mână şi a doua la mână din cauză de ploaie puternică şi fulgerică.

Voluntariatul spune ceva despre tine, despre ideile şi cauzele în care crezi. Aşa că

“Fii om şi pe munte”… că te ia mama naibii 🙂

Din păcate pentru avântul meu intemperiile nu s-au limitat la ziua de marţi. Miercuri, joi şi vineri a plouat cu spume şi bulbuci, în reprize mai scurte sau mai lungi dar toate dese. Fapt pentru care am socializat, am citit, am păzit intrarea clădirii Salvamont, am jucat ping pong, am dat ture dus întors până la cabana Bâlea şi am muncit la varii panseuri pe teme de voluntariat. Poate poate mai iese ceva din promovarea pentru AMC (Asociaţia Montană Carpaţi).  Ce a ieşit puteţi citi mai jos:

“Dacă ai aplicat pentru un loc de munca full time sau part time, o bursă în străinătate etc, cu siguranţă ţi s-a cerut să treci în CV şi activităţile de voluntariat pe care le-ai întreprins. De ce? Pentru că voluntariatul spune ceva despre tine, despre ideile şi cauzele în care crezi.

VOLUNTARIATUL este des practicat în ţările Europei Occidentale şi SUA de către foarte multe persoane indiferent de situaţia lor profesională. Student, şomer, angajat sau pensionar, fiecare simte nevoia de a da ceva în schimb către societate, de a-i ajuta pe cei mai puţin norocoşi sau de a lupta pentru o cauză umanitară. După modelul importat din Occident, voluntariatul a fost adus în România de organizaţiile neguvernamentale (ONG) care, prin definiţia lor, realizează acţiuni caritabile şi de ajutorare a unor categorii de persoane sau în sprijinul unor acţiuni. ONG-urile lucrează cu voluntari deoarece resursele nu le permit angajarea unui număr mare de oameni, voluntariatul fiind activitatea desfăşurată din proprie iniţiativă, de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestaţie materială.

De ce Voluntariat alături de Asociaţia Montană Carpaţi? Iată câteva din motive:

• Îţi pasă de Munţii Carpaţi şi de patrimoniul montan al României
• Refacerea infrastructurii montane este vitală pentru un turism montan pedestru de calitate şi tu vei fi parte din cei care ajută la acest lucru
• Faci parte dintr-o echipă, alături de o organizaţie de prestigiu
• Dai înapoi o parte din ceea ce ai primit de la alţii
• Îţi asumi responsabilităţi dar poţi aduce schimbări comunităţii în care trăieşti şi poţi să îi înţelegi problemele
• Înveţi lucruri noi şi îţi formezi deprinderi utile
• Te simţi util şi nu pierzi vremea acasă
• Câştigi experienţă în vederea obţinerii unui serviciu mai bun sau chiar îţi poţi găsi o nouă vocaţie
• Îţi poţi face contacte utile ce îţi pot folosi de-a lungul carierei
• Legi noi prietenii, din experienţă munca cot la cot creează unele din din cele mai trainice legături
• Te distrezi la înălţime alături de prieteni

În concluzie şi tu poţi avea un cuvânt de spus în comunitatea montană, să fii parte din cei care fac schimbarea. Avem nevoie de implicarea şi de ideile tale. Îţi oferim şansa să te implici în  domeniul care te interesează, să te afirmi şi să te dezvolţi din punct de vedere personal sau profesional.

Alături de Asociaţia Montană Carpaţi fii voluntar la înălţime, fii „Voluntar în Carpaţi”!”

 Cabana şi Lacul Bâlea

Transfăgărăşanul înceţoşat. E frumos să munceşti cu o astfel de privelişte, chiar dacă e muncă de birou.

Cât eu eram cu mapa sus la laptop compunând panseuri colegii cu sapa încercau, în scurtele pauze de ploaie, să vopsească un bolovănaş doi. După fiecare acţiune se întorceau muraţi dar optimişti. Optimismul a pierit la epuizarea schimburilor uscate. Câţiva dintre băieţi au cărat ditamai generatorul până sus la lacul Capra şi câţiva saci de ciment. Se lucra de zor la refacerea Monumentului Alpiniştilor, neobosita doamna Rodica Rădulescu fiind artizanul acestei lucrări.

băieţii şi generatorul

În rest zilele s-au desfăşurat aatfel: Plouă. Plouă de rupe. S-a pus ceaţa. S-a ridicat ceaţa. Nu mai plouă. Stai că plouă iar. Parcă s-a mai luminat. Hai să mai jucăm un ping-pong. Neţ. Servă. Set. Meci. Iar pierde Florin. Bah da’ ce plouă. Mâine se anunţă vreme bună. S-a lăsat ceaţa. De la 11 dă soarele. Plouă cu spume. Plouă cu bulbuci. Se luminează. Zici că-i iarnă afară. Hai să mai jucăm un ping-pong. Neţ. Servă. Set. Meci. Iar pierde Florin. Ce faţă plouată ai. Mâine e cald şi soare. Creşte presiunea. Şi ce se-ntâmplă dacă creşte? Păi dacă creşte va fi frumos, vreme bună. În curând mă duc să dau zăpadă cu lopata. Care e diferenţa dintre ceaţă şi nor? Mâine e cald şi soare. Nu mai plouă. O fi soare dar nu-l văd ioooo.

Prima zi acceptabilă a fost sâmbătă, ca înainte de a pleca fiecare la casele lui. Peste noapte trupa se mărise considerabil, veniseră întăriri din Bucureşti. Voluntarii de week-end. Care împreună cu noi au admirat toata dimineaţa ce frumos plouă la peste 2000 de metri. După prânz vremea s-a mai răzbunat, cerul era împânzit de nori care nu păreau a dori să ne mureze. Vântul bătea, îi ducea departe şi ne dădea aripi de speranţă. În jur de 14.00 am atacat Crucea Roşie cu găleata-n mână. Traseul pe care îl voiam remarcat era Cabana Bălea Lac – Curmătura Bâlei – Valea Doamnei cu Căldarea Lacului Doamnei şi privelişti frumoase (când nu e ceaţă se văd Piscul Bâlei, Piscul Doamnei, poieniţe, cascade, stâne) – Cabana Bălea Cascadă.

S-a mers încet, ca la remarcare. Pentru început am avut parte de puţină organizare în urma căreia ne-am dat seama fiecăruia ce rol i se potriveşte cel mai bine. Una e la teoria de dinainte alta e la practică, în teren. Eu ca de obicei am fost băgătoare de seamă şi fotograf, dar uite ce jurnal frumos iese. (cu puţină întârziere) După, mai cu o vorbă, mai cu o glumă, mai cu o poză am terminat urcarea în Curmătura Bâlei (2202m). Eram mulţi şi lucram în echipă. Cei din faţă lustruiau pietrele. Îi urmau îndeaproape purtătorii de şabloane şi pictorii cu alb. Culoarea roşie s-a lăsat pentru a doua zi, nu se putea întinde pentru că nu avea timp suficient albul să se usuce.

Doamna Rodica Rădulescu a dat o mână de ajutor. Mulţumim.

 Corina ne arată direcţia spre Valea Doamnei

 Vedere din Curmătura Bâlei (2202m)

Căldarea Pietroasă

Muchia Piscul Bâlei

Din Curmătura Bâlei până în Valea Doamnei trei căldări glaciare (Căldarea Pietroasă, Căldărușa cu Iarbă și Căldarea Lacului) au fost văruite cu rapiditate. Recuperam zilele pierdute în cabană, la adăpost de ploaie. Ne împrăştiasem cât era muntele de lat. Veselia şi hărnicia îşi făceau loc în peisaj printre ceţuri şi stropi rari de ploaie. Zburdam pe poteci bălăngănind aparatul foto încercând să surprind cât mai mult. Ceţurile valsau fascinant dezvăluind printre faldurile rochiei muchii semeţe când la stânga (Muchia Piscul Doamnei) când la dreapta (Muchia Piscul Bâlei).

 Cei din faţă curăţau pietrele

 după pragul glaciar urmează Căldărușa cu Iarbă

Lacul Doamnei este situat la o altitudine de 1860m. Marcajul nu trece pe la lac.

Căldarea Lacului

Pârâul Doamnei

ca măgaru-n ceaţă

 Valea Doamnei

Pensulele s-au pus în cui la momentul în care am intrat în pădurea de molid. Nu mai era timp. Incepea să se însereze şi de acolo mai e o porţiune bună de parcurs până la Bălea Cascadă. Deşi ne grăbeam nu am mărit pasul. Am rămas printre ultimii, la poze. Mă fascina pădurea cu frumuseţea ei enigmatică. Părea că ascunde sub muşchii copacilor multe mistere precum adolescenţii din alte vremuri ascundeau scrisori de dragoste sub covoarele persane.

covoare persane

 cucuuuu bauuuu

La amurg eram la Bâlea Cascada. Speram să vină Florin cu o maşină să recupereze şoferii care la rândul lor să recupereze maşinile de sus de la Salvamont şi apoi să se întoarcă după noi. Mai aveam de aşteptat, cei pe care îi credeam disponibili erau de fapt la o operaţiune de salvare a doi turişti răniţi într-un accident stupid la Cabana Negoiu. Oamenii se sprijiniseră de balustrada de la balcon care a cedat şi s-au trezit rapid şi dureros la parter.

În timp ce aşteptam am combătut cum am ştiut mai bine setea şi foamea. Cum mâncam de zor pe marginea drumului din conservele cărate toată ziua aud: Ursuuu, vine ursuuu. Moş Martin ieşise pe bulevard la ciugulit, poftea şi el la mâncarea noastră. N-a avut noroc, ne-am tirat ca potârnichile cu tot cu provizii. Nu muncise cât muncisem noi, nu merita haleu. Restul serii, până la recuperare, am petrecut-o ciopor în faţa gheretelor luminate de un bec slab de frica unui alt atac la conserve.

Soarele a apărut duminică, parcă să ne facă în ciudă. Punea punct unei acţiuni de remarcare neproductive din punct de vedere al kilometrului de potecă remarcată. Dar productivă pe alt plan, uman. Ca de fiecare dată am cunoscut oameni faini şi am revăzut alţii dragi. Am părăsit Făgăraşul pe la prânz cu părere de rău, neîmplinită în ţeluri voluntare. N-ai ce se faci, cu vremea nu te pui. Dar nici cu vointa voluntarului. O parte dintre ei au revenit în toamna lui 2014 pe trasee pentru a finaliza potecile începute şi neterminate. Cinste lor. Voluntariatul spune ceva despre tine, despre ideile şi cauzele în care crezi. Închei în acelaşi ton optimist cu care am început: “Fii om şi pe munte”… că te ia mama naibii :).

Sediu Salvamont Sibiu