Bienvenido a Tenerife, Santa Cruz de Tenerife.

Ziua 1 – Luni 01.04.2019

Aterizare Aeroport Tenerife Sud 17.45, preluat mașina de la închirieri, părăsire aeroport în jur de orele 19.00. 61 km până la cazare în Santa Cruz de Tenerife – sosire aproximativ 20.00. Vizitat Santa Cruz dacă mai avem chef – un restaurant ceva. Acesta era planul primei zile.

Realitatea s-a prezentat puțin altfel. Avionul a plecat cu întârziere evident totul decalandu-se. Am ajuns la cazare în jur de orele 20.45 la timp totuși ca să prindem deschis la supermarket-ul Spar de la parter. După sesiunea de cumpărături, aprovizionare pentru mic dejun și altele ce lipseau de la cazare, am mers la o pizzerie din apropiere.

Începusem să mă relaxez, scăpasem de stresul celor 6 ore de avion, de agitația cu închiriatul mașinii, de întrebările cum arată cazarea, ce minusuri are (există mereu) etc. Pe lângă minusuri am găsit și un mare plus, panorama oferită.

Santa-Cruz-de-Tenerife-01
Santa-Cruz-de-Tenerife-02

Locuiam la etajul 8 cu vedere spre Parcul Natural Anaga, munții din nord ai insulei care arată demențial, și spre Oceanul Atlantic și ale sale răsărituri. Unii dintre noi au bănuit chiar că după niște blocuri înalte din depărtare se află Marele Teide chiar el dar vremea pe perioada sejurului nu i-a lăsat să își confirme bănuiala. Eu totuși mă îndoiesc că s-ar fi văzut.

Pe drumul spre pizzerie am admirat palmieri înalți și mulți alți arbori pe care nu i-am identificat. În plus, remarcasem și mă îndrăgostisem încă de la ieșirea din aeroport de aerul parfumat, amestec dintre aromele vegetației și vaporii sărați ai oceanului. Începuse să plouă, un plus de prospețime. Simțeam că îmi va plăcea în Tenerife.

Santa-Cruz-de-Tenerife-03

Ziua 2 – Marti 02.04.2019 – Santa Cruz de Tenerife

Prima dimineață de concediu a venit cu o ploaie deasă care ne-a muiat entuziasmul deoarece nu părea a fi din aceea de vară, scurtă și intensă. Inainte de ploaie am reusit sa prind un rasarit superb, fix inainte sa se strice treaba. Urmărisem prognoza cu interes deoarece făcusem un program flexibil pe zile, putea suferi modificări, funcție de starea vremii știind că e super schimbătoare, mai ales în nordul insulei unde eram cazați. Program flexibil în sensul că puteam inversa unele zile, să mergem într-un oraș în loc de excursie pe munte. Dacă părea că pe munte plouă prea tare, îl lăsam pentru următoarea zi.

Santa-Cruz-de-Tenerife-04

 Răsărit ca la Constanța

Alesesem nordul, capitala Santa Cruz, deoarece era în zona verde a insulei comparativ cu sudul și centrul vulcanic, uscat și secetos. Nu venisem în Tenerife pentru plajă și relaxare (încă nu era vremea oricum), venisem pentru plimbări și descoperiri. Ploaia nu a reușit să ne strice entuziasmul, doar programul. În prima zi aveam programat Puerto de la Cruz cu Loro Park și ce se mai putea pe lângă dar l-am lăsat pentru o altă zi preferând să vizităm la pas orașul în care ne aflam, capitala insulei, Santa Cruz de Tenerife.

Orașul are multe parcuri cu vegetație subtropicala, muzee, o zonă pietonală cu străduțe înțesate de magazine și restaurante, piețe etc. Noi ne-am mulțumit să ne plimbam printre picăturile de ploaie ce alternau cu razele de soare și să admirăm de la exterior, fără muzee.

Santa-Cruz-de-Tenerife-05
Santa-Cruz-de-Tenerife-06-Plaza-de-Espana

Plaza de Espana este cea mai întinsă piață din arhipeleagul canarez, aproximativ 5.000 mp. A se ține cont că Santa Cruz nu este doar capitala insulei ci al întregului arhipeleag. În piață se află un lac artificial cu o fântână arteziană în mijloc (când am fost noi era fără apă), un Monument al eroilor căzuți în Războiul Civil Spaniol, Palacio Insular de Tenerife (sediul autorității administrative a insulei) și nu în ultimul rând literele supradimensionate ce alatuiesc numele SANTA CRUZ (înălțime de 1.4m și lungime de aprox 11m) cu care se pozează majoritatea celor ce trec prin piață.

Santa-Cruz-de-Tenerife-07-Plaza-de-Espana
Santa-Cruz-de-Tenerife-08-Plaza-de-Espana

Unul din cei doi eroi sprijiniți în spadă, parte din Monumento a los Caidos

Originile Santa Cruz (Sfânta Cruce) sunt legate de conchistadorii spanioli care au debarcat pe coasta în anul 1494, i-au alungat pe Guanches (nativii ce populau arhipeleagul Canare) și au instalat o cruce pe noul teritoriu cucerit. Crucea se află astăzi în biserica Nuestra Senora de la Concepcion. În acea zi nu am reușit să întrăm în biserica deoarece ușile erau ferecate deși conform programului ar fi trebuit să fie deschisă. Dar și când am intrat oricât de vigilenți am fost crucea nu am depistat-o. Erau mai multe dar niciuna semnalizată corespunzător.

Santa-Cruz-de-Tenerife-09-Nuestra-Senora-de-la-Concepcion

Biserica Nuestra Senora de la Concepcion

Santa-Cruz-de-Tenerife-10-Nuestra-Senora-de-la-Concepcion
Santa-Cruz-de-Tenerife-11-Nuestra-Senora-de-la-Concepcion
Santa-Cruz-de-Tenerife-11-Calle-de-la-Noria

Calle de la Noria

Calle de la Noria este una dintre străzile pietonale ce pornesc din piața cu biserica cu crucea (Plaza de la Iglesia de la Concepcion). În această zona pietonală se găsesc multe cafenele, restaurante, locuri de petrecere a timpului liber dar și unele dintre cele mai vechi clădiri din oraș. 

Santa-Cruz-de-Tenerife-12-Calle-de-la-Noria
Santa-Cruz-de-Tenerife-13-Calle-de-la-Noria
Santa-Cruz-de-Tenerife-14-Calle-de-la-Noria
Santa-Cruz-de-Tenerife-15-Calle-de-la-Noria
Santa-Cruz-de-Tenerife-16-Calle-de-la-Noria

Am pozat câteva clădiri vechi pe Calle de la Noria, mi-a plăcut mult arhitectură colonială, cu verande și balcoane, lucru nemaiîntâlnit până acum în zonele în care am călătorit. Până la sfârșitul excursiei nu m-am lăsat până nu am găsit un magnet cu balcoane, spre hazul colegilor de călătorie. Chiar a fost greu să găsesc, magneții tenerifezi prezentând cu precădere Teidele, plajele și alte atracții mult mai importante din punct de vedere turistic.

Santa-Cruz-de-Tenerife-18-Auditorio-de-Tenerife

Auditorio de Tenerife, sala de concerte de muzică clasică, a fost inaugurat în 2003 și este opera unui arhitect celebru, Santiago Calatrava. Eu sunt o ignorantă în ale arhitecturii de orice fel și de domnul Santiago nu auzisem până la citirea ghidului turistic. Cu toate astea clădirea Auditorio te lasă cu gură căscată când o vezi la exterior. Am înțeles că ai parte de spectacol și la interior dar din păcate nu am reușit să îl vedem.

Santa-Cruz-de-Tenerife-19-Castillo-de-San-Juan-Bautista

Castillo de San Juan Bautista sau Castillo Negro este un turn singuratic pe malul Atlanticului construit între 1641 și 1644, un element important în sistemul defensiv al orașului la acea vreme.

Santa-Cruz-de-Tenerife-17

Torres de Santa Cruz, doi zgârie-nori gemeni ce se înalță până la 120m, construiți în 2004 și 2006. Auditorio și turnurile gemene se văd de departe de pe autostradă când intri în oraș, e una din imaginile pe care mi le voi aduce mereu aminte. După patruzeci de minute petrecute într-un peisaj arid când vezi civilizația si verdeața orașului ți se ridică brusc moralul.

Santa-Cruz-de-Tenerife-20-Auditorio-de-Tenerife

Auditorio de Tenerife, Castillo de San Juan Bautista cu Masivul Anaga pe fundal

Singurul obiectiv turistic indicat de ghid în care am intrat a fost Grădina Botanică Palmetum pe principiul că se afla la capătul plimbării noastre și trebuia să avem un scop, era păcat să facem cale întoarsă fără să vizităm totuși ceva.

Nu mă așteptăm să îmi placă atât de mult o grădină botanică, admiratul “boschetilor” nu e una din plăcerile mele decât dacă sunt sus în vârf de munte. Cu toate astea Palmetum m-a uimit cu varietatea de plante pe care o adăpostește, în mare parte palmieri, peste 600 de varietăți provenite din întreaga lume, pe o suprafață de 12 hectare. Grădina este într-o pantă ușoară, un deal artificial ce are la bază o acumulare de deșeuri din anii 1970. Reamenajarea peisagistică a început în 1995 și a durat câțiva ani, pe locul fostelor gunoaie apărând o grădina cu mici cursuri de apă, poduri, cascade și lacuri, organizată în zone biogeografice funcție de proveniența speciilor de palmieri: arhipeleagul canarez, zona Caraibelor, America de Sud, America Centrală, Hawaii, Australia, Melanezia, Polinezia, Asia, Africa etc.

Santa-Cruz-de-Tenerife-21-Palmetum

Baobab cu fructe

Santa-Cruz-de-Tenerife-22-Palmetum
Santa-Cruz-de-Tenerife-23-Palmetum
Santa-Cruz-de-Tenerife-24-Palmetum

Banan

Santa-Cruz-de-Tenerife-26-Palmetum

Ca-n Madagascar

Santa-Cruz-de-Tenerife-28-Palmetum
Santa-Cruz-de-Tenerife-29-Palmetum

Auditorio și Parque Maritimo Cesar Manrique văzute din vârfului dealului de la Palmetum.

Parcul maritim a fost construit după planurile lui Cesar Manrique, un artist originar din Lanzarote – una din insulele ce fac parte din arhipeleagul Gran Canaria. Parcul are o suprafață de 22.000 mp prezentându-se ca o înlănțuire de piscine cu apă sărată. Pentru amenajarea sa s-au folosit materiale naturale precum roca vulcanică.

Santa-Cruz-de-Tenerife-30-Palmetum
Santa-Cruz-de-Tenerife-31-Palmetum
Santa-Cruz-de-Tenerife-32-Palmetum

Ia banane neamule

Santa-Cruz-de-Tenerife-33-Palmetum

Baobab

Santa-Cruz-de-Tenerife-34-Palmetum
Santa-Cruz-de-Tenerife-35-Palmetum
Santa-Cruz-de-Tenerife-37

Străzile din Santa Cruz sunt și ele pline de vegetație

Santa-Cruz-de-Tenerife-36

Auditorio văzut din alt unghi mi s-a părut că seamănă cu Predator

Ziua turistică am încheiat-o în stil cu o masă servită în centrul vechi, la un restaurant evident turistic cu prețuri pentru turiști. Dar nouă ne-a plăcut, mâncarea a fost bună și clădirile din jur aveau balcoane frumoase.

Santa-Cruz-de-Tenerife-40

Restaurantul La Hierbita

Santa-Cruz-de-Tenerife-38-papas-arrugadas-con-mojo
Papas arrugadas con mojo

Papas arrugadas con mojo, vedeta gustărilor tapas din Tenerife. Sunt cartofi noi fierți în coajă în apă foarte sărată până când se evaporă. Se servesc cu sosul local Mojo canario care e în două variante: mojo verde, cu pătrunjel și coriandru, și mojo rojo, picant cu mult ardei iute. Mi-a plăcut mult această gustare și cartofii și sosurile, sunt delicioase. Aproape în fiecare zi am servit niște papas arrugadas con mojo, poate și din cauza că specificul restaurantelor frecventate de noi era pescăresc iar eu nu aveam prea multe opțiuni. După întoarcerea în România nu m-am mai atins de cartofi vreo două săptămâni.

Santa-Cruz-de-Tenerife-39

Produse locale pescărești și berea locală Dorada care este produsă de către Compañía Cervecera de Canarias, prima berărie din Tenerife localizată chiar în Santa Cruz de Tenerife

Santa-Cruz-de-Tenerife-41

La întoarcerea spre cazare am fotografiat iar clădiri, multe clădiri. Și mai noi și mai vechi. Nu m-am putut abține. Asta de mai sus are doar o singură ușa, eu la prima vedere am văzut trei și m-am întrebat ce făceau cu atâtea intrări.

Santa-Cruz-de-Tenerife-42
Santa-Cruz-de-Tenerife-43
Santa-Cruz-de-Tenerife-44
Santa-Cruz-de-Tenerife-45

 Palmier până la cer

Santa-Cruz-de-Tenerife-46

Aici mi-a plăcut cum au integrat clădirea nouă galbenă, din spatele celei galbene vechi

Santa-Cruz-de-Tenerife-47
Santa-Cruz-de-Tenerife-48
Santa-Cruz-de-Tenerife-49

Balcoane

Santa-Cruz-de-Tenerife-50
Santa-Cruz-de-Tenerife-51
Santa-Cruz-de-Tenerife-52
Santa-Cruz-de-Tenerife-53
Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.