După ce a lecturat retrospectiva zilei petrecute în Brno Cristina (prietena şi colega de călătorie) mi-a atras atenţia că am uitat să menţionez două momente importante ale incursiunii în Cehia. Primul este greşirea neintenţionată a numelui oraşului, cred că cel puţin o turmă de bârsane ar trebui să duc în faţa catedralei.
- Cristina: Măi păpushelule, dar cum ai spus tu de circa O SUTĂ de ori Bîrno în loc de Brno, de m-ai derutat în aşa hal că nici nu mai ştiam cum îi spune, de fapt, asta nu ne povesteşti? Hahaha!
- Andreea: Păi te-ai uitat atât de reprobator la mine după a enshpea oară când foloseam Bîrno în loc de Brno (probabil te exasperasem) încât mi-am reprimat orice amintire.
- Cristina: Dar nu trebuia! Mie asta îmi vine prima oară în minte din ziua aia! Unde am fost noi, Bibicule? La Brno sau la Bîrno?
Al doilea aspect este, citez din Cristina, “O remarcă făcută de al treilea excursionist, pe nedrept omis din povestire, după părerea mea. La cafea, Bodo a ţinut să ne demonstreze că nu degeaba a fost ditamai olimpicul la matematică, şi a făcut repejor un calcul complex: deci se cheamă că noi, în trei zile, am fost în trei ţări (Austria, Slovacia, Cehia, n.n.)”.
Ultimile amintiri ceheşti fiind scrise se făcea că ne întorsesem de la Bîrno (haha deja nu mai stiţi cum se zice, v-am derutat), petrecusem încă o seară de calitate la un restaurant aflat la umbra Turnului lui Maicăl, dormisem neîntorşi obosiţi fiind de peste zi, luasem ultimul mic dejun inclus, ne decazasem şi era ultima zi de concediu, ultima zi de Bratislava. Deşi oraşul îmi intrase la inimă evident cel mai rău îmi părea de faptul că e ultima zi de concediu. Plecarea spre aeroport era în jurul prânzului fapt pentru care am zis să nu pierdem timpul şi să mai vizităm câteva puncte de interest pe nedrept neatinse încă.
Ne-am îndreptat spre Biserica Albastră care era la 3 minute de cazare, nu mă aşteptam să fie atât de aproape. Şi nici atât de frumoasă nu m-am aşteptat să fie. Totul e albastru: faţadă, acoperişul, geamurile, interiorul. Fix ca în melodie: I’m blue da ba dee da ba daa. Îmi pare rău că nu am văzut interiorul decât prin deschizătura uşii deoarece era în plină desfăşurare ceva ceremonie (botez) şi nu am vrut să spargem solemnitatea momentului cu stilul vestimentar adoptat de inspiraţie vânătorul de crocodili (Steve Irwin) doar că în loc de cămaşă aveam tricou.
Biserica Albastră sau Biserica Sf. Elisabeta a fost construită la începutul secolului XX în stilul Art Nouveau şi este memorabilă evident pentru faptul că este albastră dar şi pentru atenţia la detalii cu care a fost construită, au fost minuţioşi arhitecţii.
Odată terminat momentul religios al zilei a urmat momentul science fiction, cel mult aşteptat. Deşi nu am spus în postările precedente de când am debarcat în Bratislava una dintre dorinţele mele a fost să urc în turnul UFO de preferinţă la apus că atunci ieşeau poze bune de instagram. N-am prins nici un apus dar bine că am urcat până la urmă, nu?
Podul SNP – culoarul pietonal şi biciclist
Cam aşa văd marţienii 🙂
Turnul a fost inaugurat în 26 septembrie 1972, construcţia lui începând în 1967, şi are o înălţime totale de 95m. La 85m se află un restaurant unde se recomandă să serveşti masa la apus, bineînţeles, pentru o experienţă completă. Nu am servit nimic deoarece eram pe grabă dar am fost la toaletă unde chiar a fost memorabil. O budă cu panoramă chiar e de neuitat. Deasupra cupolei restaurantului este o punte de observație recent deschisă care oferă o vedere panoramică a Bratislavei și a zonei înconjurătoare pe o rază de 100 km în zilele senine, ceea ce clar nu a fost cazul nostru.
Dunărea
“We are proud member of the world federation of great towers” scrie pe cartea de vizită primită la achiziţionarea biletului de intrare. Pentru un mare amator de urcări în turnuri ce sunt afirmaţia mi-a deschis ochii şi promisiunea că o să ajung în cât mai multe dintre turnurile din această înălţătoare federaţie a apărut. It’s a big world out there. And it’s all for me to discover. UFO Tower a fost al treilea urcat după The Shard (Londra) şi Donauturm (Viena) şi uitându-mă pe site-ul great-towers.com îmi dau seama că am ratat Turnul TV din Praga.
Pe final de excursie am mai mers încă o dată în centru vechi ca să achiziţionam ultimele suveniruri, câţiva magneţi şi bineînţeles paharul de shot deja suvenir tradiţional. De obicei paharul îl cumpăr la finalul excursiei, să fiu sigură că îl aleg pe cel mai reprezentativ pentru experienţa trăită de mine.
Nu mă puteam despărţi de Bratislava fără încă o privire aruncată Catedralei Sf. Martin care m-a cucerit cu graffiti-urile ei ce contrastează cu solemnitatea momentului. De fapt tot oraşul este fain decorat cu graffiti-uri şi e o plăcere să le descoperi. Nu sunt dese ca să nu agaseze dar sunt destul de multe cât să nu uiţi de această formă de artă.
Nu e graffiti dar e super fain… şi clincăne
Întoarcerea la Aeroportul Internațional Viena am făcut-o cu un autobuz Regio Jet pe care l-am luat din aceeaşi autogară SNP de unde am luat şi autobuzul spre Castelul Devin cu două zile înainte. Biletul a fost 10 euro faţă de cei 30 de euro daţi pentru excursia cu catamaranul. Am ajuns şi mai repede şi în plus ne-am oprit direct la aeroport, ceea ce ne şi interesa de fapt. Din păcate nu am văzut decât câmp. Din fericire înainte de plecare, în autogară sub celebrul pod SNP ne-am întâlnit cu Cristina şi cu prietenii ei (alţii decât noi… daa, are mulţi prieteni), am mai glumit puţin, ne-am pupat pe ambii obraji şi duşi am fost. Noi spre Bucureşti ei spre Viena cu catamaranul. I-am invidiat puţin.