Asociaţia Montana Carpaţi a împlinit pe 10 martie 2018 10 ani de la înfiinţare. Mare motiv de sărbătoare a fost. 10 pe 10 s-a intitulat evenimentul realizat pe facebook la care invitaţii (voluntari şi / sau membri ai asociaţiei) au răspuns pozitiv în număr mare. Am avut parte de două zile în care ne-am sărbătorit cum se cuvine, ziua pe munte cu un traseu şi seara cu un grătar, un balmoş cinstit, tort, dans, artificii mici din alea de le ţii în mână la Revelion şi cântări de chitară la poale de Bucegi.
Vineri a fost o reunire continuă de pe la prânz până seara târziu. Programul zilei a inclus pupături, veselie, povestiri, grătar şi somn devreme deoarece a doua zi urma să se plece pe traseu. Ceea ce o mare parte dintre noi a şi făcut. La cazare au rămas cei care au petrecut până mai târziu dar care urmau să fie şi harnici în acelaşi timp, nu e uşor să pregăteşti masa pentru atât de multe persoane fără cineva care să aibă grijă ca toate ingredientele să fie gata.
Sâmbătă, 10 martie, am încercat să urmăm programul dat de Zoff organizatorul nostru al tuturor. Chiar am reuşit să ne încadrăm în timp deşi condiţiile de drum nu au fost cele mai prietenoase: zăpada era mare, poteca nebătută, în unele zone am înotat până la brâu în nămeţi.
- deşteptarea la ora 07 – 07.30 şi mic dejun (fiecare ce doreşte să-şi pregătească la bucătărie)
- începând cu ora 08:45 se pleacă cu maşinile 5 km până la ieşirea din Moeciu de Sus, intrarea pe drumul forestier (barieră). Se lasă autovehiculele din dotare lângă complexul turistic Mistral situat pe partea stângă cum mergem spre Bucegi.
- apoi la picior până în Poiana Guţanu (1560 m); Triunghi Roşu barieră – Poiana Guţanu (1,5 ore)
- în continuare spre poiană şi stâna din Gaură; Triunghi Albastru Poiana Guţanu – Poiana Gaura (1-1,5 ore)
- iar de aici la cascada Moara Dracului; Punct Roşu Poiana Gaura – Cascada Moara Dracului (30 de minute)
- Întoarcerea la maşini pe acelaşi traseu.
- Durata totală: aproximativ 7 ore.
Poteca ce pleacă din Valea Bângăleasa, urcă pe Culmea Seciu până la Fosta cabană de vânătoare şi Poiana Guţanului (1.460m) se poate parcurge într-un singur fel: cu genunchii la piept. Nu îmi aduc aminte când am urcat tot drumul, a trecut repede ascensiunea, dar ştiu că a fost lung. Cu toate eforturile dacă e să îmi placă o urcare aşa trebuie să fie: abruptă, să te ducă cât mai repede în vârf, dar să nu fie căţărare.
Înainte de Poiana Guţanu, fix la ieşirea în golul alpin, am luat o pauză de soare şi regrupare cu bomboane. Plus câteva întrebări: care mai merge, care se întoarce? Din ce îmi aduc aminte toţi componenţii grupului au decis că merg mai departe dar dacă nu sunt sigură şi îmi adresez această întrebare e posibil ca totuşi să se fi întors câţiva.
Panorama din Poiana Guţanu este una ce trebuie văzută de orice pasionat de munte din România. În faţă, pe măsură ce avansezi, se iţesc crestele aspre ale Bucegilor care zgârie norii iar în spate se iveşte Craiul României cu ale sale creste semeţe ce vor să atingă cerul.
Din Poiana Guţanu se ţine pentru început stânga pe triunghi albastru o perioadă pe curbă de nivel. Apoi se urcă puţin o muchie şi la sfasit se coboară traversându-se Valea Cătunului până în Poiană şi fosta stână din Gaura preţ de 150 metri diferenţă de nivel, mult şi pe uscat darămite pe zăpadă necălcată. Mi s-a părut mult prin prisma faptului că trebuia să ne întoarcem tot pe acolo, să urcăm tot ce coborâm. Tristă conştientizare.
La intrarea în imensa Poiană Gaura s-a produs ceva degringoladă deoarece stâlpul cu săgeţi ce indicau direcţia şi fericirea montaniarzilor era hăt la un kilometru în vale. Se vedea dar era greu de atins. Ar fi trebuit să coborâm până la el şi de acolo să o luăm înapoi la deal.
Deoarece unii colegi de tură ştiau o scurtătură până la cascadă care, evident fiind scurtătură, evita coborararea până la mai înainte menţionatul stâlp am decis să mergem pe mâna lor că prea păreau siguri pe cunoştinţele lor. Când trag linie zic că a fost scurtătură din punct de vedere distanţă dar ca timp nu aş băga mâna în foc. A fost o balaureala printr-un pâlc des de conifere greu de dovedit iar la sfârşit s-a coborât pe rând un derdeluş atunci format la care s-a staţionat funcţie de curajul coborâtorilor. Unii dintre noi au avut nevoie de câteva încurajări, cum aş fi eu de exemplu.
De la derdeluş am mai mers 5-10 minute pe vâlcel în sus până la cascada care era îngheţată. Eu mă aşteptam să o văd în toată splendoarea, nu ştiu de ce nu m-am gândit că ar putea fi cubuleţe bune de pus în cocktail dat fiind temperaturile. Cu toate că nu am putut admira şuvoaiele de apă mi-a plăcut zona.
Cascada Moara Dracului este situată la o altitudine de 1575m. Apa cade de la aproximativ 20 metri înălţime, îşi face intrarea în căldarea inferioară a văii Gaura după care se pierde într-un curs subteran lăsând firul văii sec acoperit cu bolovănişuri.
Întoarcerea a fost pe acelaşi traseu mai puţin scurtătura de la sfârşit, am abordat varianta lungă prin Poiana Gaura. Şi chiar lungă a fost, cât o zi de post, părea că nu se mai termină poiana. Cei 150m diferenţă de nivel coborâţi la dus i-am urcat relativ uşor spre fericirea mea, a uşurat mult faptul că poteca era bine bătută acum. Restul traseului a curs lin, cu poveşti.
Poveştile au continuat seara la pensiune, în jurul ceaunului cu balmoşul în care se mesteca la greu, cu rândul. Mare distracţie a mai fost. Îmi pare rău doar că am adormit ca lemnul, nu am reuşit deloc să mă mobilizez ca să particip şi la seara dansantă care a urmat şi la momentul tortului care a fost tare frumos (aşa reiese din poze) şi gustos, asta pot doar să presupun.
