Casa Folea, la poalele Craiului – desi Craii nu au poale

Neaparat sa mergem la Casa Folea cand da zapada, sa facem un mini-Craciun. Stii ce fain e? Sa te dai cat e ziua de lunga din varful dealului pe derdelus cu sania sau cu sacul. Cand te intorci in cabana sa bei o cana cu lapte fiert cu putin caimac. Uaaaa. Din acela fierbinte de-l simti pana-n stomac? Da, da. Si niste branza de casa smantanoasa de ti se topeste in gura. Doar sa spui ca vrei sa mananci, ca oamenii te si servesc. Da’ niste vin fiert cu putina scortisoara? Nici acela n-ar fi rau. Fierbinte, sa nu poti tine cana in mana. Da’ nici n-o dai pana n-o termini. Da, da… seara sa facem un gratar sa scoatem ursii din barloguri. Vorba lu’ Rambo: I’m your worst nightmare… ursulica.

Cam acestea erau planurile din 1 decembrie 2011. Dar cum la pomul laudat sa nu te duci cu sacul asa n-am ajuns nici noi sa ne dam cu sacul pe dealurile Magurene pentru ca zapada a fost lipsa. Si s-a amanat. Si iar s-a amanat. Zapezile au venit cu nemiluita dar din ianuarie, pe la sfarsitul lunii. Tone de nameti pufosi, sa te tot saturi sa te dai pe derdelus. Doar ca era mai greu de ajuns acolo.

Nici nu mi-am dat seama cand s-a-ntamplat sa treaca de jumatate luna lui Prier. Doua iesiri pline de senzatii la Padina ma facusera sa uit de Folea, de Mini-Craciun si de multe altele. Intre timp se-ntamplase si Pastele. Incurajati de prognoza meteo care arata vreme proasta in toata tara, in special la munte, plecam spre Casa Folea via Pestera. Daca nu acum, atunci cand? Daca nu noi, atunci cine? Daca nu La Om atunci unde? Doar e traseu ce pleaca chiar de la Folea via La Table si Refugiul Grind. Asa vad si drumul pe care l-am ratacit prin 2006 cand am petrecut noaptea initial prin padure la lumina lanternelor de la brichete si telefoane. Vremuri bune de inramat si aratat nepotilor. Muntomani sa fie. Vezi mamaie, asa am facut eu. Da’ tu sa nu faci ca mine… sa faci mai rau :).

Casa Folea

Satul Pestera ne intampina mohorat, mai ca-mi venea sa fac cale intoarsa. Nici nu ajungem bine ca incepe sa ploua. Ultima casa din sat e Folea, o combinatie interesanta intre cabana si pensiune. Atmosfera e prietenoasa, numeroasele animalute din jurul casei au grija sa destinda si cei mai incordati nervi.  Debarcam bagajele si la semnul primei raze de soare intram in traseu. Soarele ne pacaleste ca vom avea parte de vreme buna, macar la inceputul drumului.

Plecam de la 1100m altitudine. Foioasele sunt inca prietene bune cu coniferele pana le vor ceda incet incet teritoriul. Frunzele cazute pe jos de toamna fosnesc sub picioare. E trecut de jumatatea lui aprilie dar ma simt ca si cum ar fi septembrie. Iarna grea, omatul mare n-au ajutat prea mult copaceii. Mugurii nu s-au grabit deloc sa apara.

Drumul forestier serpuieste incet printre curtile oamenilor. Apoi face un U incat ajungem paralel cu casa Folea de unde plecasem.  Panta nu are inclinatie prea mare. Unii dintre noi urmaresc printre crengile dese ale padurii cateva caprioare. Eu din pacate nu le-am vazut nici macar coada. Ele sa fie sanatoase ca noi mult drum avem de strabatut. Doua ore jumatate spune indicatorul pana la Refugiul Grind si de acolo inca doua ore jumatate pana la inaltimea celor 2238m ai varfului La Om. Si n-avem patru picioare zvelte ca dansele. Zvelte poate sunt ( specia rupicapra supraponderala) dar patru in nici un caz.

Lasam Casa Folea in urma

UUUU, nu mai bine o luam de-a dreptu?

E primavara in caz ca nu va dati seama

Forestierul nu tine mult, maxim 45 de minute. Apoi ascensiunea se produce pe poteca. Apar primele petice de zapada. Timide la-nceput apoi din ce in ce mai dese pana se unesc formand un covoras alb murdar cu ace verzi de cetina cazuta din copaci. Coniferele sunt la putere, majoritare teritorial. Inaintam pasind incet. Nu suntem dornici sa ne afundam in zapada. Chiar daca e tare ne joaca feste cand lumea mai draga ne e. In poiana inainte de Saua Joaca (1436m) incingem o sesiune foto cu branduse, minunandu-ne de gingasiile naturii, asta ca sa ma dau poeta. Fie vorba intre noi n-o sa-mi reuseasca niciodata latura poetica. E adanc ingropata in pragmatism asta daca am avut vreodata ce sa ingrop.

Poalele Craiului, probabil sambata poarta kilt de ceata

Saua Joaca imi prezinta o belvedere de imi vine sa plang la propriu. S-a muncit intens ca sa iasa tabloul defrisarilor cum trebuie. Hai o drujba aici, o umbra lipsa dincolo. Asta apropos de pragmatism, branduse, frumusetile naturii si oameni. Scoate o rima daca poti. Imi dau seama ca nu recunosc nimic. Cum nu recunosti? Ca doar ai fost pe aici. Asa ai spus. Daaaa, dar cand am fost eu aici era inca padure. Nu vedeai dincolo. Deprimant si diferit tablou.

Defrisari masive in Piatra Craiului

Spot the cat… adica marcajul

Incerc sa identific poiana unde am innoptat acum sase ani dar nu-mi iese. Poate pentru ca totul acum e o mare poiana. Coboram din sa spre La Table. Topaim peste trunchiuri de arbori cazute la sol. Pamantul musteste sub noi. Clar bocancii nu o sa faca fata daca fac un pas gresit. La o rascruce (doar pe harta e rascruce ca in the real life acolo e camp deschis, liber de optiuni) gasim un stalp cu sageti indicatoare. Luam drumul spre Refugiul Grind dar ne impotmolim precum cel mai credincios supus al regelui Cioaba, la mal. Poteca nu se intrezareste. Toata partea aceea de munte fiind rasa cu briciul cel mai fin semnele de pe copaci au disparut odata cu purtatorii de semne.

Bajbaim si ajungem undeva sus, oarecum paralel cu Saua Joaca. Depasim zona defrisata si gasim un marcaj. Poteca urca accentuat prin padure, asa de accentuat incat la un moment dat era sa musc din neatentie un muschi pufos. Trecem de pe un versant pe celalalt. Zapada se zbate sub noi. Nu prea imi place cum suna asa ca trec repede, oarecum in goana. La iesirea din padure vad Refugiul Grind. He he, haine noi. De tabla. Mi-l aduceam aminte invechit, imbracat in lemn.

Cu ocazia revederii luam o pauza. Merge un sandwich cu drob. Ca tot s-au intamplat sarbatorile Pascale. Mi-e tare lene sa urc. Ceata este din ce in ce mai deasa si se coboara dinspre creasta. Nu o vad prea bine si nici ea pe noi. Clar imi e un lucru, n-ajung sus la cum se prezinta pantele spre ea, pline de zapada.  Portiunea din creasta pana la refugiul Grind nu este chiar pentru orice psihic. Grohotisul te lucreaza marunt si bine. Cand ajungi jos nu mai rationezi cum trebuie. Ochii iti joaca pe pietricelele mici si albe iar tu trebuie sa ai grija sa nu aluneci. Nu vreau sa imi inchipui cat de frumos poate fi grohotisul inghetat sau si mai rau amestecat cu zapada. Vai de curu’ aventurierului.

Incepem sa urcam asa, de palmares. Tot de palmares incepe sa ploua cum parasim refugiul. Trecerea e interesanta. Cu fiecare metru luat in altitudine ploaia se transforma in grindina. O simt pe fata, oarecum ustura. Ratiunea isi spune cuvantul, cel putin in cazul meu. Decid sa ma intorc orice ar face restul. Restul decide la fel ca mine si ma si depaseste, eu avand o jale incipienta in genunchi. Aproape de refugiu se da si un fulgero-trasnet ca sa fiu motivata, sa am un mers ager si saltaret cum ii sta bine unui muntoman de cariera.

Grindina

Urcus de la Refugiul Grind

Nu m-ar deranja sa stau o noapte la refugiu daca ar fi vremea urata. Dar cum nu e chiar asa Baba Cloanta decidem sa plecam pe principiul “Hai ca nu e mult. Cat poa’ sa ploua”. Intr-adevar nu e mult. Portiunea prin padure pana La Table chiar imi place. Sunt ultima. Luminoasa ma asteapta la fiecare cotitura dubioasa de pom. Ma simt ca acasa. Chiar nu imi e urat si ma intreb de ce. Glumesc. M-a trecut fiorul de cateva ori cand era padurea mai deasa. Ploaia inca nu ajunge pana la noi dar se aud picaturile cand se aseaza pe cetini. Din cand in cand dar totusi din ce in ce mai des apa se scurge pe fetele noastre de pe acele brazilor. Ploua tare. Imi dau seama de asta cand ajung in zona defrisata.

In 15 minute sunt ciuciulete de la brau in jos dat fiind ca doar geaca e impermeabila. Pantalonii din material de polar absorb de numa’ numa’ orice picatura. Ma simt din ce in ce mai grea. Cred ca aveam cate un kil’ de apa pe fiecare buca si inca unu in bocanci. Fleosc fleosc. Tranca tranca. Noroc ca barfa intre fete face timpul sa zboare.

Ploaia s-a oprit cand eram aproape de drumul forestier. La Casa Folea ne-au intampinat si cateva raze de soare. Numa’ bun pentru cateva poze. Bineinteles dupa ce ne stoarcem bine bine, ne schimbam, mancam ceva. Imi era atat de foame incat cocoselul pitic ce defila tantos prin fata mea il vedeam rumenit la rotisor si daca ma intrebai nici o ciorba de cocos nu-mi displacea. Ne potolim foamea si purcedem la plimbari prin jurul cabanei. Ce-am vazut vedeti si voi mai jos. Zona este mai mult decat superba, imi doresc sa revin cat de repede.

Carlige de prins in poza 🙂

Peisaj cu o puicuta buna… de o ciulama

…galben ca lamaia

Bucegii

Mesteceni infumurati

Gramada de lemne ma duce cu gandul la Lord Of The Rings, la semnalizatoarele rudimentare aflate in varf de munte carora li se dadea foc in  caz de pericol.

Casute presarate pe dealuri

Lucrari agricole de primavara

dinspre Pestera

Copacul singuratic

Bucegii

doamna se intorcea de la biserica

Pui de ciobanesc romanesc (erau la vanzare intr-o parcare din culoarul Rucar Bran)