De sâmbătă până luni (c-aşa beu oamenii buni) am fost în Iezer Păpuşa la recunoaşterea a două trasee ce urmau a se marca între 4 şi 13 iulie 2014 de către Asociaţia Montană Carpaţi. Primul a fost un traseu cicloturistic la poalele Muntelui Şeţu şi al doilea un traseu montan care pleacă către creastă din Bahna Rusului spre Curmătura Oticului (marcaj TR).
Sâmbătă la prima oră, cu ochii întredeschişi, înhăţam bagajele. Iezer, muntele meu de suflet, mă aştepta şi eu nu puteam întârzia la întâlnire. Cu planuri multe şi discuţii despre viitorul glorios al AMC-ului nu mi-am dat seama când am ajuns la Berevoeşti. Din descrierea lui Florin “vom urca, sâmbătă dimineaţa, devreme, la pensiunea Cabana Bârlogul Lupilor, pe valea Râuşorului (de la Berevoieşti, între Câmpulung şi Curtea de Argeş, spre nord), cu maşini (drum bunicel, cu răbdare poate fi parcurs de orice autoturism)” reţinusem partea cu urcatul şi îmi imaginasem că pensiunea este undeva izolată la altitudine într-o pădure de brazi. Omul nu spusese nimic de izolare sau de o pădure de brazi dar imaginaţia mea aşa vroia a crede.
Nu mă simţeam bine şi nu aveam o explicaţie la starea de rău ce mă încerca. Îmi aduc aminte şi acum senzaţia de dat la raţe pe care o aveam şi dorinţa de izolare în pădurea de brazi. Aşteptam cu nerăbdare mirosul pătrunzător de conifere şi aerul rece de munte ca să mă revigorez.
Ce să vezi, surpriză. N-am urcat mai deloc şi eram la poalele unei minunate păduri de foioase. Puţin dezamăgită am fost, recunosc. Dar mi-a trecut repede, pensiunea arăta excelent şi avea şi câţiva căţei frumoşi ce întreţineau bine atmosfera.
Din fericire starea de rău a fost combătută de atitudinea colegilor de tură care au tras puţin de mine şi m-au remontat aşa că după o oră de la sosire eram echipaţi şi plecaţi la drum în echipă completă. Scopul zilei de sâmbătă era, după cum precizam la începutul postării, detectarea unui traseu cicloturistic în zona Muntelui Şeţu mai pe la poale, cu plecare de la Cabana Bârlogul Lupilor.
Prima parte a drumului a fost parcursă cu maşinile din dotare până gps-ul a spus stop. Nu ştiu logica aparatului şi nici a posesorului dar din fericire au avut amândoi dreptate. Retrospectiv uitându-mă îmi pare rău că nu m-a interesat şi am mers ca teleghidată neinvestigând motivele, de ce ne-am oprit acolo pe forestier şi nu mai sus sau mai jos, de ce am luat-o la stânga şi nu la dreapta etc. într-adevăr unele răspunsuri sunt intuitive şi de bun simţ dar tot aş fi avut ceva de învăţat.
De la maşini am cotit-o stânga din forestierul principal pe un drumeag mai puţin umblat, forestier secundar să îi zicem. Pe ăla l-am urmat până ne-am proptit în nişte bălării dar am ieşit nesifonati din greaua încercare. Bălăriile au scăpat şi ele nevătămate deoarece ne-am schimbat întors din drum până la un punct şi am tras o altă direcţie. Bălăureala noastră a ţinut preţ de câteva ore bune culminând cu un urcuş accentuat prin pădure la capătul căruia ne-am premiat cu o pauză mai lungă, la lizieră în vârful dealului.
Nu o să uit prea curând popasul deoarece mi-a plăcut mult zona cu toate că nu arăta nimic. Mă săturasem de pădure, de umbră şi de cer văzut printre crengi. Acolo, sus în vârful dealului, mă simţeam liberă să îmi iau zborul. N-am făcut totuşi acest lucru, că nu-mi crescuseră pene de la plecare, preferând să socializez şi să pozez picăturile, gărgăriţele şi alte chestii din lumea celor care nu cuvântă ce mişunau nestingherite.
Forestierul secundar
Aproape în vârful dealului
La lizieră
sexy gândacu
Pe cât am urcat pe atât am şi coborât că nu puteam rămâne pe drum, tot la cazare trebuia să ne înapoiem. Maşinile urma să le recuperăm a doua zi, petreceau o noapte singure în pădure la adăpostul întunericului. Pierderea în altitudine a fost la fel ca şi luarea în altitudine, dintr-o dată. Mai să mă rostogolesc şi să mă opresc în primul bolovan mai răsărit în drumul surpat de ape. Nu ştiu cei cu bicicleta cum se vor descurca dar sigur de adrenalină nu vor duce lipsă.
şi la vale fără coarne
Sfârşitul coborârii a fost aromat de multe tufe de frăguţe pe care nu le-am lăsat neciugulite. După ce ne-am îndestulat, asigurându-ne că ursului nu-i lăsăm nimic, am urmat forestierul lălăind şi povestind până ce am ajuns la valea Râuşorului fix în drumul pe care mersesem dimineaţă din Berevoieşti. De la intersecţie am mai mers maxim doi kilometri înapoi spre pensiune. În concluzie ruta aleasă a fost ok, am găsit punctul de pornire al unui circuit pitoresc, un traseu cicloturistic marcat mai apoi cu CLR (capete lup roşu).
Seară după o masă copioasă şi zboruri cu tiroliana ne-am umplut de planuri (unii şi de contradicţii) pe marginea hărţii şi a traseului ce urma a fi descoperit a doua zi. Noroc că eram obosiţi şi n-au ţinut mult discuţiile. O zi plină ne aştepta. Plecam spre creasta Iezerului în căutarea triunghiului roşu.
Pozele au fost realizate de Corina, Felicia, Floriana, Sorin şi subsemnata.