Cu bicicleta prin Bucuresti. Calatorii cu Boss.

În primăvara lui 2015 a încolţit în gaşcă ideea de a ieşi cu bicicleta. Eram trei începători şi un expert în ale mersului pe două roţi. Eu eram printre începători. Practica mi se reducea la un singur drum, scurt dar intens, trăit în copilărie. A fost scurt deoarece nu la mult timp după ce mă suisem în şa pe traiectorie a apărut un gard şi intens deoarece nu am avut timp nici să frânez nici să îl ocolesc aşa că l-am sărit, doar eu. Bicicleta a rămas înainte de acrobaţie. Contactul cu solul a fost dur şi în cap. În consecinţă aproape treizeci de ani după nu m-am mai atins de acest mijloc de deplasare.  

După ce o perioadă am exersat cu biciclete închiriate prin Parcul Carol convinsă fiind că am o şansă în lumea ciclismului de performanţă şi că următorul pas e Turul Franţei am studiat intens ofertele de pe piaţă şi mi-am ales victima. Iniţial i-am zis Captain. Tocmai apăruse Captain America Civil War şi dintre toţi avengerii el e idolul. Probabil de la Chris Evans se trage că personajele cuminţi, care respectă regulile, nu intră în categoria celor agreate. Dar să revenim la nume. Captain suna prea cuminte. Nu ieşea nici când aveam cuvinte de laudă nici când îmi treceau sudălmi prin minte. Pe când “Bine Boss, hai că am urcat bordura” cum sună? Excelent, nu? Sau “Păi ce facem Bossulică, dai cu mine de pământ?”. Şi aşa i-a rămas numele.

Scutul Căpitanului

Despre începuturile relaţiei am mai vorbit într-o postare. Ce pot să vă zic e că în continuare îşi are domiciliul în bucătărie. Deşi, din când în când, e şi pe post de suport de rufe ar trebui să îmi mulţumească că nu e parcat în balcon împreună cu vicisitudinile vremii, aşa cum văd multe biciclete în complex. Ce să faci. N-ai ce să faci.   

În afară de turele de week-end în afara Bucureştiului cât a fost dispoziţie, vreme bună şi lumină până seara târziu am ieşit împreună şi prin oraş, prin parcuri dar şi prin zone mai puţin circulate de maşini. Am văzut împreună un curcubeu, nori de furtună, câteva apusuri, raţe şi evoluţia unor pui de lebădă în parcul IOR, de la răţuşca cea urâtă până la nişte răţuşte mai mari. Era să călcăm nişte bichoni în complex. Bichonii din rasa Răsărit de Soare sunt nişte animale needucate care îţi sar în faţă când ţi-e lumea mai dragă deoarece stăpânii lor nu au grijă să îi ţină din scurt, doar le vopsesc cozile în roz şi îi lasă să se cace peste tot. Tot pe două roţi am ajuns la cea mai veche gară a Bucureştiului, Filaret, şi pe una din cele mai înclinate străzi din capitală, strada Mitropolit Filaret. Multe am trăit împreună, vi le las ilustrate mai jos, şi sper să avem parte de multe aventuri şi de acum încolo.

Casa cu glicină

Curcubeul l-am prins la prima ieşire pe ploaie şi m-a făcut să nu-mi pară rău că am scos bestia afară din casa. Mă deranjează foarte tare să merg pe vreme umedă (nu trebuie neapărat să plouă) deoarece îi scârţâie saboţii în asemenea hal de aproape îmi sângerează timpanul. Odată chiar am avut performanţa să iasă un şofer cu capul pe geam să vadă ce naiba îl loveşte din lateral aşa gălăgie răspândeam. 

“Răţi, răţi”

Umbrele din IOR

ecranizare după” Răţuşca cea urâtă” doar în IOR

Pe Strada Dianei

Parcul Natural Văcăreşti

Clădirea în care funcționează muzeul Theodor Pallady, cunoscută și drept Casa Melik este una dintre cele mai vechi clădiri din Bucureşti, datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Pe strada Corbeni cineva mi-a scris o urare de “La Mulţi Ani” şi mi-a dedicat şi-o inimioară. Nu am putut decât să mă bucur. #heartsofbucharest

Capitala se pregătea de furtună. Şi ce-a mai plouat, şi ce-a mai fulgerat. Noroc că am ajuns repede acasă, până la prima picătură.

Cresc răţuştele

un alt apus în IOR

Pe Strada George Folescu

Calea Victoriei

un pub ce mi-a adus aminte de proaspăta excursie la Londra 

Una din cele mai înclinate străzi din Bucureşti, strada Mitropolit Filaret

Strada Xenofon, singura stradă în trepte din Bucureşti (aproape de parcul Carol)

Apus cu fundal de Casa Poporului

 În parcul IOR. Una dintre pozele mele preferate.

Răţuştele au crescut

Puii de lebăda din IOR

Într-o după amiază de toamnă am ajuns pe Strada Toamnei

Această faţadă ce mi-a adus aminte de Amsterdam m-a făcut să mă opresc din drum ca să o fotografiez

Pe Insula Lacul Morii am găsit o ruină frumoasă şi plină de rezonanţă

Răsplata după o tură lungă

pauza de toamnă din IOR

Ne place cum foşnesc frunzele? Ne plaaaace, cum să nu ne placă.

Detaliu de toamnă

Cine-i mic şi bea lăptic? Bossulică şi Casa Poporului

cu Casa Scânteii pe coarne

Parcul Herăstrău. The Shining. 

Sun Selfie

cu prietena sa îmbulinată