Fasaitul frunzelor sub picioare, rapaitul ploii, sunetul scos de tecile uscate de fasole ce crapa, de papusoi cand se curata cu razatoarea sau de perele ce cadeau pe pietrele din curte, toate reprezinta pentru mine toamna. Iarna e scartaitul zapezii sub talpa bocancului si sub sinele saniei, troznetele lemnelor in soba, fluieratul ceaunului cu mamaliga cand ramanea fara apa, si pocniturile plugusorului. Vara mi-o aduce aminte harsaitul coasei prin faneata si sfaraitul fanului uscat, iar serile erau mai vesele cu oracaitul broastelor si taraitul greierilor prin curte. Ciripitul pasarelelor, susurul apelor prea mari, mielutii ce behaie fericiti – aceasta e primavara.
Toate sunt redarile fonice ale anotimpurilor copilariei mele petrecute la Soveja, la bunici. Singurul pe care mi-l aduc aminte cu tristete este guitatul porcilor cand le venea sorocul de Craciun. Recunosc cu mana pe inima ca il vedeam destul de des friptura pe cocosul bunicii, cu trilurile lui ragusite de la 5 dimineata. Atemporal si mereu frumos – torsul pisicilor.Am crescut si a venit vremea scolii. Iubeam clinchetul clopotelului ce vestea recreatia. Cu aceeasi intensitate uram scartaitul cretei pe tabla. Imi displacea darabana batuta pe catedra de unghiile invatatoarei, desi avea cele mai frumoase unghii lungi si rosii pe care le-am vazut eu vreodata (proiectia copilariei). Mergeam din ce in ce mai rar la Soveja, chiar imi era greu sa dorm acolo pe timpul vacantei de vara. “Ascultam” linistea si parca ma dureau urechile. In schimb ma adormeau zanganitul geamurilor la trecerea tirurilor apartamentul nostru fiind cu fata la E85 iar termopanele inexistente pe vremea raposatului.
Cum se-ntampla-n viata de obicei, iar am crescut. Facultatea o asociez cu mersul sacadat al rotilor de tren pe post de somnifer. Macar asa trecea drumul mai repede pana acasa la parinti. Usile trantite, murmurul colegelor de camera era ceva obisnuit si din fericire nu ma deranja nici de la somn nici de la invatat. Zgomotul tacamurilor ce se loveau de farfurii in timp ce mancam sau cand se tranteau la spalat in chiuvetele metalice era ceva obisnuit pentru cantina studenteasca si parca imi cresteau pofta de mancare.
Din categoria acum sunt si mai mare si stau prost cu nervii:
– Nu suport plescaitul si nici suptul maselelor.
– Celor care sparg baloane de guma de mestecat le doresc o pierdere inceata si dureroasa a tuturor plombelor pe care le poseda si le vor poseda vreodata ei si urmasii urmasilor lor, si asa mai departe
– Spargerea bulelor din foliile de plastic ma duce deja cu gandul la sucirea degetelor de la maini si de ce nu si de la picioare al celui care imi deranjeaza pana la sangerare timpanele
– Bazaitul frezei dentistului ma terorizeaza de-a dreptul
– Natura o percep altfel fata de cum o vedeam si simteam in copilarie, tunetele sunt mai amenintatoare, apele mai zgomotoase, cainii de la stana mai rai, totul se misca in intuneric. Este terifiant sunetul unei trosnituri in padure, imi ingheata sangele in vene iar mintea mi-o ia razna.
Iar de bine:
– Ma relaxeaza valurile ce se sparg la mal, vantul ce inclina iarba inalta prin fanete. Gafaitul dupa un urcus puternic este binevenit.
– Sunetele civilizatiei desi nu imi plac cateodata abia le astept, mai ales dupa jumatate de ora petrecuta in padure cautand marcajul si cu o frica constanta de urs
– Mi se pare melodioasa curgerea berii in pahare si imi provoaca setea instantaneu
Sigur mai sunt si altele dar nu mi le aduc aminte acum. Revin.