Fiecare cu maratonul lui. Drumul Granicerilor la pas de fuga. Suporter la Marathon 7500.

A treia oara intr-un loc in juma’ de an nu-i de ici de colo pentru un om care se plictiseste destul de repede de orice mai putin de mult iubitul Iezer. Daca stau si ma gandesc putea sa fie chiar a patra dar Fulgerica s-a impotrivit. Cum nu prea-mi place sa ma gandesc la ce-a fost sau la ce va fi constat ca iar ma aflu la Padina. De data asta e vara si iarba verde. Tres ciudat.

Prima data am ajuns innotand prin zapada via Saua Laptici, stilul fluture cu parazapezi. A doua amerizare a fost tot prin zapada dar cu terebentina la dos din cauza de frica de urs via Nucet si Lacul Bolboci. A treia trebuia sa fie via Babele da’ n-a fost sa fie ca am fost impiedicati de niste chestii gen fortele naturii aka warriors of the world united. A patra oara am ajuns la Padina cu masina via Saua Dichiului si s-a incadrat in categoria e frumos da’ nu pentru cardiaci si persoane cu rau / frica de inaltime.

Panorama din Saua Dichiu

Curba periculoasa, de fapt tot drumul e o curba periculoasa

Iubesc inaltimile da’ sa nu fiu la marginea lor. In acele momente mi se incetoseaza privirea, pulsul creste pana se umfla jugulara, creierul refuza sa faca cel mai natural lucru pe care ar putea sa-l faca adica sa gandeasca si tot asa.  Singura decizie inteleapta  este sa inchid ochii si sa astept depasirea momentului Saua Dichiu. Apoi sa astept depasirea momentului forestierul cam ingust ce inconjoara lacul Bolboci. Drumul e destul de prost in schimb Cheile Tatarului sunt frumoase si vara. Inaintam anevoios, in spatele unor care de filmare nemtesti. Ajungem la Padina si petrecem seara de vineri cum nu se putea mai frumos, la munte privind apusul.

Sambata dimineata a venit prea devreme din cauza de concurente la Marathon 7500, colege de camera si bune prietene. Bine, in acele momente crunte uitasem partea cu prietenia. Nu vroiam decat sa dorm iar fetele sa prinda startul la ora 6 dimineata, la sectiunea Hobby. Intr-un sfarsit parasesc camera in tromba si eu pic in cele mai dulci vise. Pasi repezi si apasati se aud pe hol, usa la camera scartaie, intunericul camerei este invadat de lumina si de o persoana ce gafaie. Deschid ochii speriata si imi dau seama ca nu mai e vis. In mijlocul camerei se afla o persoana bezmetica ce incepe sa caute ceva pe masa. Ah, e doar Luminita, isi uitase ochelarii.

Asta e tati, nu-i pentru mine somnul dulce pana la pranz, cel putin nu azi. Bolborosind pun capu’ pe perna si ma mai trezesc din cauza de batai de soare-n geam. Iiii, nu se poate. E 10.30. La ora asta trebuia sa fim sus la 2504 metri. Parasim incinta in tromba si in goana calului pe la 11.00 trecute fix. Halal suporteri. Ne mai intersectam noi oare cu fetele la Omu la punctul de control?

Traseul: Cabana Padina – Hotel Pestera – Valea Ialomitei, Cascada Obarsia Ialomitei – Mecetu Turcesc – Cabana si Vf. Omu’ – Vf. Bucura (Vf. Ocolit) – Saua Batrana – Drumul Granicerilor (pe sub Coltii Tapului)– Saua Strunga –Cabana Padina – Hotel Pestera – sosire Marathon 7500

Ialomita

Tabara de corturi la Pestera. Pe fundal Cheile Zanoagei si Varful Zanoaga

O altfel de capra neagra

Vaca Mu

Valea Ialomitei pe Banda Albastra

Muntele Batrana

Cheile Zanoagei si Muntele Zanoaga in ultimul plan

Culmea Doamnele

Culmea Doamnele pe stanga

Contraste

Abrupturile Obarsiei

Mersul pe munte in doi este o incercare destul de mare atat pentru mine cat si pentru Andi, doi fricosi din nastere. E suficient sa rosteasca unul dintre noi intrebarile magice “Hiii. Ce-i asta? Ai auzit si tu?” ca s-a compromis toata tura. Din fericire urcusul pe Valea Ialomitei s-a desfasurat in conditii excelente si intr-un ritm sustinut. Muntele era populat atat de bipezi cat si de multe patrupede din rasa bovina si canina. Legam prietesug mai ales cu cei cu colti deoarece erau de talie mica si insotiti de stapani. Pe unii dintre ei i-am si ajutat sa urce cate un bolovan mai mare. Deh, picioare scurte, curu mare… cunosc senzatia.

Urcusul este sustinut, nici nu mi-am dat seama cand am ajuns la Cascada Obarsia Ialomitei. Probabil pentru ca era secata. Mecetu’ Turcesc in schimb imi sare in ochi, nici n-avea cum altfel la cata-i bolovanu este. Aproape de varf intalnim un biciclist vitezoman, noroc ca-l ajutau franele. Era si un Marathon al biciclistilor in aceeasi zi cu 7500.

Cascada Obarsia Ialomitei cea secata, se poate observa cu greu in spatele stancii in partea stanga o dara pe perete

Cascada adiacenta formata de paraul Sistoaca

Valea Ialomitei in toata splendoarea sa

Mecetu’ Turcesc

Mecetu Turcesc si Pestera din capul Vaii Obarsia, in stanga imaginii pata neagra de sub calcar

Varful Ocolit (Bucura)

La Cerdac

Varful Costila

La Omu’ lume multa. Renunt sa intru in cabana desi nu mai fusesem din 2008 pe acolo. Intra doar Andi sa achizitioneze niste lichid vital. Intre timp ma interesez la check point: “505 a trecut? Inca nu. I-auzi, am ajuns bine.” Nu trec doua minute si prima componenta a echipei “Talpa Iute” isi face simtita diafana prezenta urmata la scurt timp de colega. Hai feteleeee. Ca doar eu v-am botezat. Fiti tari pentru nasica. Nu pauzeaza prea mult, doar pentru doua trei patru “haaai inca una ca nu-mi sta bine paru” poze, ca le sufla-n ceafa concurenta.

Noi ne continuam pauza. O fi rau sa lenevesti la o racoritoare in timp ce pe langa tine isi taraie picioarele in pas saltaret oameni transpirati si obositi care au pornit la drum de la 6 dimineata sau chiar de cu o seara inainte? Unii dintre ei imi aruncau duios fulgere din priviri dar asta e. Pana la urma viata se rezuma la alegeri, iar ale noastre clar erau diferite.

Incotro?

Albastru de Bucegi

Statia meteo

Costila si Valea Cerbului

Obositi de urmarit maratonisti luam drumul Varfului Ocolit (Bucura-Dumbrava) ca sa dau o bifa in excel. Nu cred ca am povestit vreodata istoria excelului si a bifelor din el dar simt ca e momentul. “El Excelo” este tabelul minunat cu toate varfurile peste 2500m din minunata noastra tara si inca mai am de bifat in el Parangu Mare, Lespezi, Caltun si Dara.

El Excelo

Varful Ocolit (Bucura)

cu gandul la excel

Momentul bifei dispare rapid deoarece cad in admiratie pentru minunata Vale a Gaurei ce bine se mai vede de sus. Varfurile Gavanele, Doamnele si Gutanu le salutam din mers si pe partea dreapta. Ele sa fie iubite ca noi avem un alt drum. Mai mult decat incantata sunt cand apare la orizont maiestuoasa Piatra a Craiului cu mandra Papusa a Iezerului in spate. No mah ‘ti-ar Iezeru omniscient, omniprezent si cu daru’ ubiguitatii sa-ti fie ca apare in orice povestire nu te-ai mai satura de el…

Valea Gaura

Gavanele si Doamnele in plan apropiat, Leaota in ultimul plan

Compozitie cu o momaie si Costila la 2503m, Varful Ocolit (Bucura)

2503m vs 2505m

o stanca fal(n)ica

Aproape de Varful Doamnele

Costila si Cerdacul

La Cerdac

Leaota

Muntele Gaura

Pregatiti de jnepening

Un Crai si Piatra dansului

Ajungem si-n zona de jnepenis dar stufarisu ala de delta montana nu-mi place si incerc sa-l uit. Cred ca nici el nu m-a placut prea mult ca ma plesnea cand imi era lumea mai draga. Batuta bine am iesit din confruntare dar imi repet, imi repet, imi repet… ce nu te omoara te-ntareste, ce nu te omoara te-ntareste, etc.

Saua si Refugiul Batrana se itesc in zare odata cu aura mesei mele. Nu de alta dar as fi mancat si bordura la bocanci d’apai snitelasul din rucsac. Cand infulec din snitel, cand din castravete, cand mai supraveghez un maratonist, uite asa se duce pauza.

Jnepening

Refugiul din Saua Batrana

Odata burta multumita salut varful Batrana din mers si ma dedic scopului turei – Drumul Granicerilor. In sfarsit ceea ce am tooot colindat cu ochii mintii timp de doi trei ani e aievea la picioarele mele. Coboram spre Coltii Tapului cei care arata mai mult a canini de baba stirba. De fapt abrupturile care au influentat nasul de botez sunt pe cealalta fata a versantului. Partea noastra e domoala, inierbata si cu topping de jnepeni. Poteca curge lin la baza coltilor si ma imbie la fotografiat.

Coltii Tapului

Coltii (stirbi) ai Tapului. Acu’ intrebare de baraj – ierbivorele au colti?

Drumul Granicerilor – poza-i cu zoom facuta

Ciudat e alt moment, acela in care imi dau seama ca am ramas singurica singurica. Andi e hat departe, zici ca e urmarit de zmei asa ritm are. Clipesc des la descoperire si ma-ntreb ce l-a apucat de alearga tocmai pe traseul meu mult dorit. In loc sa facem poze, sa ne simtem bine. Pana cand o viata amara si-n doi?

Uaaa, suntem doar noi duuuoi? Aaaasteaaapta-maaa. Uitasem  ca potecile noastre de suporteri se despartisera in Saua Batrana de cele ale concurentilor. Acestia isi dadeau penultimele suflari intr-un micut ocol via Poiana Gutanu’ – Muntele Grohotis – Muntele Strungile. Ne reintalneam hat departe in Saua Strunga.

Canionul Horoabele

Strungile

Strungile Mari

Costila si Babele in dreapta

mult asteptatul Drum al Granicerilor

Gandurile preconcepute gen mersul in doi fricosi pe munte e periculos, dupa fiecare ridicatura se afla un urs pofticios si violator de turisti, s.a.m.d incep sa ma-nconjoare si nu-mi dau pace. Totusi prea mult am asteptat momentul Drumul Granicerilor ca sa mi-l strice un amanunt infim cum ar fi frica. Incep chiar sa cred acest lucru cand la un moment dat… se-ntampla “neintamplatul”.

AAAAAAAAAAAA, Alma mater (Woolfheart 1995).  Urlete prelungi ne-nconjoara. Nu mai era cazul sa rosteasca unul dintre noi intrebarile magice “Hiii. Ce-i asta? Ai auzit si tu?”. Juma’ din fauna Bucegilor era oricum la curent cu faptul ca doi turisti stresati si sensibili la urlete treceau prin Drumul Granicerilor la pas de fuga.

Ce maraton, ce suporteri? Alergam asa cum n-am alergat niciodata in viata noastra. Scantei mai trebuiau sa ne iasa de sub calcaie. Iar ca sa pedalam cu spor urletele ce veneau din vale cateodata pareau chiar mai aproape. Probabil suntem cireasa de pe tortul cainilor de la stana ce se vedea in vale. Cum nu vroiam sa aflam pe viu ce dantura teapana au ciobanestii de Bucegi continuam sprintul si mai cu spor. Sa vezi ce timp bun scoatem.

In goana calului fiind Strungile Mari nu le-am vazut cum trebuie. Nimic nu ne-a priit pana n-am ajuns deasupra Refugiului din Saua Strunga. Sufletul ni l-am tras abia cand i-am vazut acoperisul si cativa maratonisti ametiti pe langa el. (Pozele de mai sus au surprins Drumul Granicerilor atat cat mi-au permis hoardele de caini turbati care mi-au influentat imaginatia in acea zi.)

Refugiul din Saua Strunga

Saua Strunga – nod potecatar, adica intersectie de poteci

Poti porni spre unde vezi cu ochii ca sigur nimeresti ceva:

–          Fundatica prin Curmatura Fiarelor – 4 ore 30 minute, pe banda rosie

–          Satul Simon prin Poiana Gutanu – 5 ore, pe banda rosie

–          Comuna Moieciu de Sus – 4 ore, pe cruce rosie

–          Varful Omu – 5 ore, pe banda rosie (traseu dificil iarna)

–          Cabana Leaota – 8 ore 30 minute, pe banda rosie (traseu dificil iarna)

–          Cabana Padina – 45 minute, pe banda rosie

Coborare via muntele Colti

Dupa pozele de rigoare la refugiu ne scoboram cu ultimele forte de pe muntele Colti in drumul nostru spre Padina. Constientizam cu tristete ca n-avem cheie de la camera asa ca ne uitam gales la Padina in drumul nostru spre Pestera unde gasim echipa Talpa Iute la finish. Victorioase ma anunta ca au luat premiul trei, sectiunea Hobby feminin. Asta fiind prima lor participare la un marathon montan zic ca nu-i rau. Seara ne prinde sarbatorind si incurajand alti maratonisti, ba cu o vorba buna, ba cu o gura de ambrozie cu hamei – dupa solicitari. Ei trebuiau doar sa ceara.

A doua zi a urmat festivitatea de premiere unde am aplaudat, chiuit, pozat si tot ce mai intra in job description-ul unui suporter dedicat. Pe final va las cu cateva poze din perspectiva maratonistului iubitor de frumos dar mai ales de pauze de pozat:

Start Marathon 7500, sectiunea Hobby

praf si pulbere

Punct de control La prepeleac

Cucerirea Bucsoiului

Greu la deal cu boii mici

Statia meteo Omu

pe sub Coltii Tapului

Diploma, cupa si hidratarea

Maratonul Bucegilor – checked

Talpa Iute ne trateaza cu spatele