21 ianuarie 2017. De la multele grade cu minus crăpa gresia în Gara de Nord, îmi îngheţau degetele pe paharul cu cafea fierbinte şi pantalonii ce mi se lipeau de piele parcă frigeau. Incredibilă senzaţie. Multă minte n-am avut sigur când am ales blugii în locul pantalonilor de munte. Aşteptam cu nerăbdare să mă urc în tren deşi destinaţia Gheorgheni, via Miercurea Ciuc, nu garanta caniculă în minivacanţa ce tocmai începea.
În capătul peronului privirea mi s-a oprit pe un personaj mult prea pitoresc ca să nu îl recunosc, stâlp de bază în Vama Veche. Şi gândul mi-a zburat la Vamă, la vară, la mare, la soare.
Pe geam se derulau imagini ce mi-au adus aminte de ce iarna e anotimpul meu preferat. Cerul de un albastru infinit era brăzdat de ramurile pline de promoroacă ale copacilor. Cerul curat de iarnă, nu o să mă satur niciodată să îl privesc.
În tren era răcoare iar la vederea colegului de vis-a-vis frigul a pătruns şi mai bine în oase. Tânărul domn a scos pe masă, tovarăş de drum, un PET de 2.5L de bere Cornel. E abia 12.00 şi foarte frig, cum să intre berea în aceste condiţii oare? m-am întrebat în gând. A intrat chiar foarte bine mai ales că şi-a găsit şi partener de bere cu care, în 3 ore, a legat o prietenie bazată pe respect reciproc.
În staţie la Braşov prietenul pe care eu îl credeam coborât la fumat s-a întors cu 4 doze de bere, tot Cornel, aşa durabilă era. Una dintre ele a ajuns pe jos deoarece începuseră să devină neatenţi. “A cerut morţii” a zis posesorul PET-ului. S-au despărţit la Sf. Gheorghe fără schimb de numere de telefon dar cu multe sfaturi din ambele părţi. Citez din memorie. “Şi, nu uita ce ţi-am zis. Tu eşti din Harghita, eu din Iaşi. Ne-am întâlnit şi ne-am înţeles. Ai încredere în oameni.”
La Miercurea Ciuc cele -4 grade Celsius mă duceau cu gândul la Tropice. Degeaba mă pregătisem să fac print screen cu datele de la weather.com. Vremea nu era cu mine, mama ei de încălzire globală. Mai uimitor decât cele doar 4 grade cu minus de la Miercurea Ciuc a fost parcursul trenului care nu a avut nici un minut de întârziere. După 5 ore şi 33 minute descindeam în gara din Gheorgheni cu surle şi trâmbiţe (în imaginaţia mea). Cu o parte din gaşcă ne-am întâlnit rapid, veneau să ne ridice de unde ne lăsase CFR-ul.
Prima oprire nu putea fi mai pitorească decât o incursiune în universul Kaufland. Magazinul ne aştepta cu uşile deschise că tot le are automate. Deoarece ne era foarte foame am cumpărat mai mult decât era nevoie. Din fericire aveam în faţă un sejur de trei zile, era timp să terminăm proviziile. Am terminat rapid achiziţia din acea seară iar vizitele la Kaufland au fost o constantă ele având loc o dată pe zi, în fiecare zi.
Mereu aveam nevoie de câte ceva. Ne priveau doamnele de la mezeluri ca pe Făt Frumos cu stea în frunte. Nu ştiu câţi locuitori ai Gheorgheniului cumpără la o singură vizită un kilogram de halcă sigilată de muşchiuleţ şi 32 de crenvurşti de curcan. Iniţial trebuiau să fie 30 dar am fost corectată din cască, nu dădea porţia. 8 combatanţi x 4 crenvurşti nu o să dea niciodată 30 bucăţi.
Cazarea mi-a plăcut de la prima vedere de aceea o şi menţionez, merită o vizită. Pe numele ei Pensiunea 7 Flori (7 Virag) are 7 case numite după 7 flori: Genţiana, Untul Vacii, Bulbuc, Brânduşa, Iarbă Moale (Rocoina), Barba Popii şi Grâul-prepeliței sau Miazănoaptea. 4 case au câte două apartamente şi 3 sunt cu trei camere. Noi am fost distribuiţi în casele cu 3 camere. Acestea pe lângă locurile de cazare au şi o sufragerie / bucătărie comună, imensă şi cu şemineu, bine utilată. Tot confortul. Să nu mai pleci de acolo.
Totuşi am plecat a doua zi până în localitatea Ciumani. Acolo se află o pârtie pe care doream să ne exprimăm acrobatic artistic. La faţa locului am constatat că nu prea e loc de desfăşurare deoarece era deschis un singur teleschi din două şi pârtia funcţională avea o impresionantă lungime de 580m.
un energizant înainte de marele traseu
De la cabana Veresvirag un traseu marcat cu triunghi albastru se avântă spre înălţimi. Din păcate nu îmi aduc aminte destinaţia finală a traseului. Nu am fost inspirată să fac o poză săgeţii pentru aduceri aminte iar informaţiile despre această zonă sunt ca şi inexistente. Păcat că nu există pic de promovare cum ar merita.
Creasta Ciumaniului este ultima din Masivul Gurghiu spre Masivul Harghita. Vârful Ciumani are o înălţime de 1695m. Mai jos câteva informaţii găsite în Ghid Gurghiu – Harghita, apărut în 1964, autor Al. Vasilescu.
Masivele Gurghiu şi Harghita formează partea centrală şi sudică a lanţului eruptiv Căliman – Harghita, situat în vestul Carpaţilor Orientali, pe care îi separă de Depresiunea Transilvaniei.
Relieful lor este relativ simplu: o creastă generală orientată nord-vest — sud-est, ferestruită lateral de pîraie ce dau naştere la creste cu orientare estică şi vestică. Pe acelaşi aliniament se înşiră cîteva „căldări” mărturii ale activităţii vulcanice de aici: Fîncel, Seacă, Şumuleu şi Ciumani în Gurghiu, Harghita Mădăraş, Cucu şi Puciosul în Harghita. Pereţii acestora sînt de fapt vîrfurile cele mai înalte din regiune şi închid în interior pîraie dispuse radial, adunate de o vale mai mare care le poartă apele spre un colector principal, fie el Mureşul, Oltul sau una din cele două Tîrnave.
În interiorul acestor căldări sînt pante abrupte, pline de blocuri de stîncă şi bolovăniş, greoaie atît la urcat, cît şi la coborît. În schimb la exterior sînt pante domoale, regulate, ce coboară lin spre Depresiunea Gheorgheni şi Ciuc la est, spre Mureş la nord şi spre Depresiunea Transilvaniei la vest.
Considerând că acei 580m lungime de pârtie nu merită efortul de a închiria echipament am preferat o mică urcare până la capătul superior al primului teleschi. Am mers pe poteca de lângă teleschi împreună cu triunghiul albastru. Ne-am despărţit de marcaj într-o poiană întinsă nu înainte de a constata că ar fi nevoie de câţiva stâlpi ca să nu rătăcească turistul chiar de la intrarea în traseu.
Pârtia de ski Csata-veszi sau Ciumani 1 are un nivel de dificultate mediu şi lungimea de 580 m. Altitudinea la plecare este de 925 m, iar la sosire de 835 m, diferenţa de nivel fiind de 90 m şi panta de 17%.
Pârtia de ski Veresvirag sau Ciumani 2 are un nivel de dificultate ridicat şi lungimea de 980 m. Altitudinea la plecare este de 1.150 m, iar la sosire de 950 m, diferenţa de nivel fiind de 200 m şi panta de 23%.
Turnul Belvedere situat pe dealul Veresvirág
De aici, pe vreme bună, se poate admira întreaga Depresiune a Giurgeului. În cazul nostru… atât s-a putut. Apoi a urmat un Gulaş cinstit şi un desert unguresc celebru Somlói galuska. Eu l-am asemuit cu un cozonac însiropat şi cu multă frişcă.
De pe dealul Veresvirág spre baza partiei
Pârtia Ciumani şi dealul Veresvirág cu turnul Belvedere în dreapta imaginii
Următoarea zi era dedicată unei incursiuni în masivul Hăşmaş, destinaţie finală Cabana Piatra Singuratică. Pe baza noastră piatra a rămas în continuare singuratică deoarece n-am ajuns la ea. Pentru a face traseul dus întors la lumina zilei trebuia să plecăm devreme de la cazare dar ne-au plăcut mult prea mult aşternuturile moi şi căldurica camerei.
Ca să ne scoatem pârleala şi să ne pregătim pentru grătarul ce urma să vină am dat o raită prin împrejurimi, direcţia fiind un vârf de deal pe care l-am denumit Pârţag în amintirea vârfurilor pe care atinse de unii dintre noi în vremuri mult mai tinere. Nu îndrăznesc să spun că sunt şi apuse acele vremuri. După ce am studiat post factum harta munţilor Giurgeului afirm că acel Pârţag este de fapt Dealul Urşilor.
Nu pot să nu remarc că sunt constantă în plăcerea mea. Abia după ce vizitez un loc şi îmi place îl studiez cu adevărat. Riguros documentată fiind acum mă simt pregătită pentru a doua vizită.
Pârţag
iarna pe deal
Vis-a-vis Dealul Domocos (988m)
Clişeu
Pensiunea 7 Flori (7 Virag)
Un grătar regulamentar
Dimineaţa ultimei zile ne-a întâmpinat însorită, cu un Pârţag semeţ printre valuri de ceaţă. Nu m-am putut abţine şi iar l-am tras într-o serie de poze, era o imagine mult prea faină ca să nu o imortalizez. Mai ales că aşteptam să se răcească cafeaua şi nu aveam ce face.
Din păcate soarele n-a ţinut mult, o ceaţă groasă, umedă şi friguroasă în acelaşi timp s-a lăsat peste oraş. Împotriva condiţiilor meteo nefavorabile cei 5km de la pensiune până la gară i-am parcurs pe jos, aveam mult timp de pierdut până la ora de plecare a trenului. Umezeala pătrunsese până la oase. Cel mai mult fusese atrasă de genunchiul stâng care nu mai răspundea la comenzi cu rapiditate. Tot ca să treacă timpul am făcut şi două pauze. Prima am făcut-o şi de foame la un restaurant local prost încălzit unde am servit un preparat local (gulaş). A doua pauză a fost la Kaufland, nu pentru aprovizionare cum ne obişnuisem, ci pentru că îngheţasem de-a binelea şi bănuiam că gara din Gheorgheni nu era dotată cu sală de aşteptare încălzită. Am avut dreptate, era mai frig decât afară.
Irina a găsit în bagaj un şoricel. Pe lângă ea a aflat tot complexul şi jumătate din localitate descoperirea deoarece urletele au fost puternice. Am înţeles animăluţul acela drăguţ că se cheamă chiţcan. Cred că voia să emigreze a Bucureşti dar nu a ştiut să se ascundă ca un profesionist. Cu dedicaţie pentru Irina, acest Cristofor Columb al chiţcanilor, las aici acest afiş. Nu ştiu ce scrie dar desenul spune totul. Long live The Chiţcan!
Biserica Armeană
Kaufland Selfie
Iar ca încheiere iată o parte din gândurile mele pentru 2017, deşi mai e puţin şi se încheie a doua lună din el. Eram în restaurantul prost încălzit menţionat mai sus. Aşteptam gulaşul şi bâţâiam picioarele ca să menţin temperatura constantă membrelor inferioare când am constatat că prima lună din an mi-a adus o călătorie într-un loc în care nu am mai fost. Cum ar fi ca în fiecare lună din 2017 să îmi reuşească o astfel de călătorie, într-un loc în care nu am mai fost. Acum, aproape la sfârşit de februarie, pot spune că în această lună nu am ajuns în nici un loc nou dar zilele nu au intrat de tot în sac. Revin cu veşti cât de curând. O să fie frumos. Adeus!