Hai hui prin Piatra Craiului, Spirla si Umerii Pietrei Craiului

Imi era atât de foame încât aş fi mâncat şi coada ursului din rezervaţie fără probleme ulterioare de digestie. Barbecue să fie. Cu astfel de simţăminte am păşit pe iarba arondată pensiunii Vlad pe care urma să o calc în următoarele zile. N-am fost cea mai simpatică persoană prima jumătate de ora dar după ce am pus stomacul la cale am început să recunosc oamenii, mulţi deja ştiuţi culmea. Cu restul am făcut cunoştinţă pe parcurs, de-a lungul celor două zile de plimbări din seria “Prin munţi cu Asociaţia Montana Carpaţi” de data asta în Piatra Craiului.

Planul propus a fost pe cât de inedit pe atât de meticulos pus la cale şi recitat de coordonatorul Zoff vineri seara, rar şi sacadat, să ne intre bine-n minte. Pentru început traseul de sâmbătă, 31 august 2013:

Plaiul Foii (849 m) – Refugiul Şpirla (1440 m) – Umerii Pietrei Craiului (1720 m) – Şaua Tămăşel (1656 m) – Izvorul Oteţelii – Curmătura Foii (1374 m) – Plaiul Foii (849 m); marcaje: BR Plaiul Foii – Curmătura Foii, TA Curmătura Foii – Plaiul Foii.

Întrebările ulterioare explicaţiilor au fost puţine şi legate îndeosebi de sursele de apă. Întrebări pertinente când vine vorba de Piatra Craiului cea rară în izvoare. Dacă n-ai grijă ţi se cam usucă buza de sete şi nu numai buza.

Deşi am fost mai mult decât matinali pentru o zi de sâmbătă de plecat am plecat târziu, cam cincisprezece minute trecute peste 10. Am avut şi motiv, îl aşteptam pe Bubu ce venea tocmai de la Cluuuuuj. A sosit cu zâmbetul pe buze:  “Niiiiii la voi, că mulţi sunteţi!”. Eram aproape de 30 cred. La un moment dat am pierdut şirul, nici degetele de la mâna nu-mi ajungeau… După ce l-am văzut cu talpile-n bocanci şi cu rucsacul în spate am declarat ziua “Waiting for Bubu” oficial deschisă şi-am purces la drum.

Menţionez că o parte din noi ca să treacă timpul mai repede şi să ne facem şi încălzirea l-am însoţit pe Mugurel care ne-a arătat intrarea în Padina lui Călineţ. Escapadă a fost însoţită de explicaţii detaliate, nici un crenel n-a rămas nedenumit, nici o văiugă, padină sau peretel n-au fost uitate. De Mugurel bineînţeles. Eu n-am reuşit a ţine minte decât la ce ne arăta intrarea – Padina lu’ domnu Călineţ.

Revenind. Mă uit la poză şi îi dau dreptate lui Bubu. Niiiiii la voi, că mulţi sunteţi! Imi permit să îl completez. Mulţi, veseli, coloraţi şi vorbăreţi. De la atâta sporovăială am acoperit susurul Bârsei Tămaşului pe lângă care am mers o bună parte din drum, cam cât a ţinut forestierul. Cu toată veselia noastră vremea a fost mai mult închisă, presiunea atmosferică ridicată, norii de peste tot ne ameninţau cu ploaia de la ora 12 iar sportul (meu) preferat a fost scoaterea şi băgarea polarului în rucsac.

La locul unde forestierul şi-a dat obştescul sfârşit am luat şi noi fireasca pauză. În afară de câteva raze să ne încălzească aşteptam coordonatorul care era cam în spate. Se tot asigura de ceva vreme să nu rămână cineva în urmă dar deja devenise prea minuţios. A ajuns în uralele noastre, ne-a sfătuit să luăm apă de la izvorul din apropiere (ultima sursă de apă până coborâm din creastă), ne-a dat binecuvântarea lui şi ura şi la gară.

Niiiiii la voi, că mulţi sunteţi!

Aproape de izvor, ultima sursa de apa

Pauza de la izvor a fost plină de amintiri sforăitoare, fiecare a rememorat experienţe nocturne mai mult sau mai puţin traumatizante, din noaptea precedentă sau din alte nopţi dormite la comun în priciuri sau camere mari şi primitoare de cabană. Cea mai înţeleaptă concluzie a fost cea a Roxanei: “Ce dopuri de urechi… dacă nu l-am auzit pe Florin din Făgăraş tot e bine”. Iar cea mai simpatică mi s-a părut o amintire de la Podragu: “…şi sforăia omul. Ştii cum? Zguduia toată cabana. Nimeni nu dormea. Am ieşit pe la 3 noaptea afară şi erau vreo doi care fumau resemnaţi, unul păzea uşă la bucătărie, altul dormea afară pe pietre…Dimineaţa eram toţi buimaci. O singură persoană era fresh, aia care dormise”.

Din punct de vedere ascensiune bătălia finală pentru Şpirla s-a dat la momentul când poteca a cotit-o dreapta în pădure, după ultima sursă de apă. Simţeam în aer că e aproape (şi săgeata indicatoare a avut ceva aport totuşi). Andreico bagă mare. Capu-n pământ şi genunchii la piept. Nu te uita pe unde şi pe lângă cine treci. În urmă nici atât. Şi cam asta a fost. Şpirla. 1440m. Soare şi un sandviş. Şi o schimbare de plan, un mic ocol pe la “La Zăplaz”. Dacă tot eram în zonă nu era păcat să nu-l vedem?

Refugiul Şpirla

Prin munţi cu AMC! Promoţia Şpirla, august 2013

Mai puţin cu trei care s-au dus direct la Umerii Pietrei Craiului noi am luat drumul Zăplazului. Întâi a fost puţin prin pădure dar odată cu golul alpin am dat şi de specificul Craiului: grohotiş şi multe verticale albe de calcar. Ceea ce nu m-a încântat, mai mult m-a luat cu tremurici. N-ai ce-mi face, alta mama nu mai face. Craiul cu ale sale calcare imi dă fiori mai rău decât toţi craii cu care am avut de-a face de-a lungul vieţii, începând din şcoala primară că atunci am avut cele mai răsunătoare succese.

Ne regrupăm după ce depăşim un pasaj mai dificil (probabil doar pentru mine) în care exclamaţiile lui Mugurel mi-au adus aminte de ieşirea la escalada în Herculane… “Vaaaaaai, nu pune genunchiuuu. Mă fac că nu văd ce ai făcut mai devreme”. Norii acopereau ca o păturică culmile molcome şi împădurite din faţa noastră. Noi nu am beneficiat de prezenţa lor aşa că ne-am copt la soare. Gânduri multe mă năpădesc. Personale. Fără legătură cu tura. Noroc că apare Tudor de după un boschete cerând opinii avizate regarding problema sinusurilor. Nu alea de te fac să-ţi curgă nasu celelalte, mai grele, matematică gen. Din fericire gugle rezistă şi la altitudine iar Tudor va trebui să facă în curând clătite drept pedeapsă.

Regrupare înainte de urcuşul spre “La Zăplaz”

Sinusul = cateta opusă / ipotenuză

Cu toţi visăm la o Bandă Rosie

La Zăplaz

La Zăplaz

“La Zăplaz” văzut mai de departe. Ce mici suntem comparativ cu Maria Sa Muntele

Fotosinteză

Găurile de “La Zăplaz” sunt chiar fotogenice văzute de jos. Bănui că sunt fotogenice şi de sus dar n-am avut curajul şi nici dorinţa. I-am aşteptat cuminte pe cei mai în vână, făcându-mi planuri de cum voi aborda mai uşor grohotişul la coborâre.”Nu merge tati pe cur, că te juleşti rău. Ochii mari, grijă la genunchi şi poate scapi”. Din fericire n-am coborât pe unde am urcat. Partea de întoarcere a mers ba pe curbă de nivel, ba pe coborâre într-o vălişoara urmată de urcarea aferentă şi de explicaţiile lui Mugurel “Locului acela îi zice la Cărămidărie” sau “Porţiunea aceasta e mai periculoasă, se desprind bucăţi din perete” cu continuarea noastră “Hai să mergem cât suntem în siguranţă, nu vrem să aflăm cum e când pică zidăria pe capul nostru”.

Finalul grandios a constat într-un urcuş susţinut pe grohotiş la capătul căruia am poposit fix pe Umerii Pietrei Craiului la 1720m. Fain loc de servit dejunul cu vedere superbă spre Iezerache – partea cu vârful Păpuşa. Pauza a ţinut în jur de 45 minute în care în afară de mulţumit stomacul ne-am însorit, ne-am dat cu părerea asupra înălţimii Vârfului Roşu (2469m), cel mai înalt din Iezer Păpuşa, şi am povestit şi alte amintiri din copilărie. Unele mai apropiate altele mai puţin apropiate, funcţie de vârsta povestitorului. Şi aici gaşca a fost pestriţă cu multe categorii de vârstă. De la -18 până la +50 toţi am mers cu aceeaşi vioiciune şi veselie, nici nu ziceai că nu suntem de acelas leat.

La Cărămidărie, peretele din stânga pozei

La Cărămidărie

spre Umerii Pietrei Craiului

Micuţa Cristina si Marele Crai

Tenerifeeeee! Whop, Whop!

Şi am plecat hai hui prin Piatra Craiului

Iezer Păpuşa

Bubuuuuuu, ia întoarce-te puţin

pe Umerii Pietrei Craiului, sub pleata sa de calcar

Prin munţi cu AMC! Trupa veselă şi colorată

Începe coborârea pe sub Umerii Pietrei Craiului

Trebuia să mai şi plecăm aşa că am început printr-o coborâre accentuată prin grohotiş, o curbă de nivel printr-o pădure luminoasă, iar o coborâre printr-o zonă chelita de copaci dar plină de zmeuriş şi iar pauză. De ce? Păi nu doar ursului îi place zmeura şi mura. Dată fiind întâlnirea cu arome de fructe de pădure am făcut incredibil de mult până în Poiana / Şaua Tămăşelului. Bunătăţile s-au servit în cele mai bune condiţii, cu vedere la creasta crăiască. Se observau uşor Marele Grohotiş, Poiana Ascunsă şi multe altele… Mugureeeeel? Unde eşti să mai îmi explici odată…

Grohoting session

Orga de calcar

Pădurea luminoasă

Marele Grohotiş

Bun de tapet la restaurant, nu?

Lecţia de geografie cu Mugurel! Eu, elevul model bineînţeles. Cu ochii oriunde, numa’ la “hartă” nu. A se vedea privirea traumatizată. Dacă ne dă extemporal?

Mâncarea ursului

Proba de sărit / încălecat copaci căzuţi. La care am ajuns la concluzia că “Picioarele scurte nu-s o investiţie pe termen lung”

Şaua Tămăşel (1656 m)

Încotro?

Deşi am ajuns târziu în poiana alţii în urma noastră au făcut cu mult mai mult (da, se poate) aşa că i-am aşteptat întinşi pe iarbă, pe jumătate adormiţi cel puţin eu. Foşnetul pădurii în bătaia vântului e un puternic somnifer am constatat. Mai aveam puţin şi mi se deschidea lumea viselor, auzeam iarba cum creşte, floricelele cum îşi deschid petalele şi… “Andreea, doooormi? Trezirea, că plecăm”… hai hui prin Piatră Craiului.

Nu a fost chiar hai hui, am urmat triunghiul albastru ce ne-a coborât întâi pe la Izvorul Oteţelii (bună apă, rece şi gustoasă) apoi în Curmătura Foii unde este o bifurcaţie interesantă de trasee. E semnalizat un traseu de coborâre spre Plaiul Foii care te aruncă undeva prin boschetaraie fără indicaţii ulterioare. Din fericire nu au fost incidente majore.

Coborârea finală pe Plaiul Mare este dărâmătoare pentru cei cu genunchii slabi. Chiar a făcut nişte victime şi printre noi, din fericire puţine şi cu capacitate de revenire 100% până la următorul traseu. Pădurea la apus a fost mai mult decât faină. Soarele se strecura printre frunze şi ne mângâia cu o lumină călduţă. Vine toamna, constat uimită. Oare când a trecut şi vara asta?

To be continued…

 Somn de voie în Şaua Tămăşel

şi ascult iarba cum creşte

Izvorul Oteţelii

În mâinile cui, privirile cui te-ating?

Trimite-mi veşti înapoi,

Privirile cui şi mâinile cui te strâng?

Trimite-mi veşti despre noi…

(Căruţă cu flori – Victor Socaciu)

Oare când a trecut şi vara asta?

Fotografiile sunt realizate de mine (acelea mai urâte) şi de Obyy (acelea mai frumoase). Cred că am împrumutat una două şi de la Delia dar nu sunt sigură. Retroactiv 2 poze de la Bubu, veşnic aşteptatul. Nu degeaba s-a declarat a fi tura “Waiting for Bubu”