Halmyris, cand trecutul iti iese la drum de zi

Istoria iti da dar nu-ti baga in traista. Trebuie sa fii dispus sa o asculti mai ales daca prinde si voce. Vocea pentru noi a luat forma unei ghide amabile, bine informata si dornica de a-si impartasi cunostintele. Cand am ajuns la locul faptei era la mijlocul vizitei unui alt grup de turisti. Ne-a rugat sa o insotim si cand a ajuns la finalul vizitei grupului anterior a luat-o de la capat cu noi.

Cetatea este foarte aproape de Murighiol (Judetul Tulcea). Nu este foarte bine semnalizata sau n-am fost noi atenti. Fapt pentru care am nimerit initial la Manastirea Halmyris, cea care pastreaza moastele sfintilor Epictet si Astion, decapitati in timpul domniei imparatului Diocletian, in perioada persecutiei crestinilor. Osemintele s-au gasit in cripta bazilicii. Istoria celor doi propovaduitori ai crestinismului pe meleaguri dobrogene se stie din actul de martiraj ce este pastrat in biblioteca Vaticanului, in Acta Santorum, dupa cum era sa aflam putin mai tarziu de la ghida noastra.

Cetatea romano-bizantina are o forma trapezoidala, alcatuita fiind din zid de incinta, 15 turnuri de aparare, doua porti de acces (Nord si Vest) si trei valuri de aparare. In interiorul cetatii s-au descoperit: terme romane, bazilica, cladiri administrative (ex. comandamentul) dar si locuinte. Noi am intrat in cetate prin Poarta de Vest.

Halmyris inseamna Saratura in greceste. Cetatea este mentionata in scrierile vechi (secolul I d. Hristos) ca fiind situata la vărsarea Dunării în mare, în apropierea lacului Razelm (care se numea în trecut Halmyris, adică „apă sărată“), un fost golf al Mării Negre. Portul naval era foarte aproape de zidul cetatii. In zona s-a descoperit o inscriptie cu expresia “vicus classicorum”, adica satul corabierilor. Cu timpul din pricina de evenimente naturale cursul Dunarii s-a modificat departandu-se de Halmyris. Cetatea nu si-a mai onorat numele de sat al corabierilor. Comertul a scazut, gloria a inceput sa paleasca pana la momentul in care Halmyris a fost parasita pentru un vad comercial mai bun.

Ghida ne-a explicat pe indelete evolutia cetatii, stadiile prin care a trecut. Fiecare loc prin care trecem este important, o parte din viata cetatii, din trecutul nostru. E fain cand iti deschide cineva ochii. La inceput trecusem pe langa niste chiup-uri ochioase fara sa le vedem chiar. Cand am ajuns din nou la ele si ne-a explicat ce rol aveau deja erau mai usor de sesizat si retinut. Ar trebui peste cativa ani sa mi se dea un test fulger, sa vad daca lectia predata la fata locului a avut rezultatele scontate: Chiup, repede. Ce e aia chiup?

Chiup = vas mare de lut in care se pastrau alimente (miere, untdelemn, vin) si nu numai. Ghida ne-a povestit ca intr-unul dintre ele s-a gasit de fapt un fel de magiun alcoolizat semn ca la vremea lui fusese vin. Plini de admiratie pentru stramosi ne intrebam cum reuseau sa scoata bautura din ditamai oloiu. Sigur se descurcau ei.

In acest recipient se tinea apa sfintita cu care comandantul dadea soldatii inainte de o batalie.

Baza unei coloane, foarte bine pastrata

Fantana avea in jur de 7 metri adancime.  Cu ajutorului unei oglinzi folosindu-ne de reflectia luminii am luminat fundul fantanii – si da, nu era foarte aproape. Persoana care a construit-o sigur trebuia sa stea bine la partea registrul claustrofobic. Erau mai multe astfel de puturi in cetate.

Imi aduc  aminte ca ne arata Poarta de Nord a cetatii (cred) si ne explica cum a trecut cetatea printr-un incendiu intr-o perioada. Si-au dat seama dupa pietre care erau fumurii. Vazusem si eu ca o parte din bolovani erau o alta culoare dar pana la incendiu mai era cale lunga sa ma prind. Credeam ca erau mai noi, din aia folositi la restaurare.

Acum ceva timp pe  langa zidurile cetatii curgea Dunarea.

In poza de mai sus sunt casete la care se continua sapaturile. Pe langa studentii la Arheologie / Istorie care vin in practica se accepta si voluntari, doritori sa fie. Intr-un an au fost voluntari americani care au lucrat cu sarg. La reconstructia unor ziduri au lucrat soldati.

 

O chestie putin cam SF din punctul meu de vedere (asta daca am inteles-o bine) – posibila existenta a unui culoar subteran de cativa kilometri ce lega Halmyris de o alta cetate, Gratiana. Am cautat la intoarcere pe internet mai multe informatii dar nu am gasit sa imi hraneasca foamea de cancan. Si multe altele.

Purta mereu cu ea o carte de specialitate cu imagini exemplificative vis-à-vis de obiectele gasite la Halmyris si care acum se afla in diferite muzee din tara si strainatate. O imagine de ansamblu luata de sus din elicopter m-a impresionat, nu imi inchipuiam ca ruinele pe care le vad de la sol alcatuiau la un moment dat o cetate infloritoare, care se intindea pe doua – trei hectare de pamant. In zare ne arata cateva ridicaturi. Acolo erau turnurile de aparare ale cetatii, in numar de 15, inalte de peste 25 metri. Repet. Inalte de 25 metri. Uau, intr-adevar oamenii acelor vremuri nu se jucau prea mult. Ori construiau ori nu mai construiau.

In perioada imparatului Constantin (inceput de secol IV) cetatii Halmyris i s-a adaugat o bazilica, ale carei ramasite inca se vad si astazi. Cetatea devenise un centru important al crestinismului. In cripta bazilicii s-au gasit osemintele sfintilor Epictet si Astion, de care vorbeam la inceputul scrierii. Am intrat in cripta unde am vazut pe peretii acesteia urme de picturi, cu rosu si verde – foarte frumoase. La capatul criptei era chiar o portiune mare pictata pastrata intacta. Constructia de protectie este ridicata pe conturul fostei bazilici, iar in mijlocul ei partea de stuf protejeaza cripta.

Incet dar sigur ajungem la a doua zona acoperita – Termele romane. Sunt protejate si de intemperii si de intrusi. Acolo arheologii au descoperit trei zone cu bazine de apa (caldarium- camera calda, tepidarium-camera calduta, frigidarium-camera rece) si doua culoare de acces.

Ghida ne-a condus si intr-o mica camera in care erau pastrate mai multe obiecte descoperite cu ocazia sapaturilor arheologice si care nu au luat drumul muzeelor.

Mi-a placut modelul sculptat pe piatra funerara (struguri si frunza de vita de vie), grija la detalii de care dadeau dovada artistii pe vremea aceea este impresionanta. Probabil cel ingropat sub acea piatra fusese un ditai bastanu, nu cred ca isi permitea oricine o ditamai piatra si cu model pe deasupra, atata mana de lucru.