Iasi. Cultura, religie, moaste si Rotting Christ.

  • by

Iaşiul mi-l aminteam vag, din copilărie când am participat la o excursie cu clasă şi părinţii. Autocarul ne-a purtat atunci prin toată Moldova dar, odată cu trecerea timpului, amintirile din copilărie s-au estompat. Singurele conturate cât de cât clar în memorie, la momentul februarie 2019, sunt plimbarea printre nuferii de la Ipoteşti (Botoşani), iar din Iaşi teiul lui Eminescu legat în chingi în grădina Copoului şi Bojdeuca lui Creangă. 

Deşi îmi doream să văd capitala Moldovei nu am avut multă vreme un motiv întemeiat până la vestea că formaţia vocal instrumentală Rotting Christ va susţine două concerte în oraş, primul duminică 10 martie care era sold ouţ şi al doilea luni la care încă mai erau bilete la vânzare. Cum ar fi să îmbinăm plăcutul concertului cu plăcutul turismului? Aşa s-a înfiripat ideea unei excursii de trei zile în Moldova.

Drumul de dus l-am împărţit în două cu o oprire de o seară la Adjud, la părinţii mei. Aşa mai stăteam şi cu ei puţin la poveşti, era mai puţin obositor şi următoarea zi puteam să ne oprim la un obiectiv frumos şi din punctul meu de vedere prea puţin cunoscut: Castelul Sturza de la Miclăuşeni.

Prima zi. Planul era să plecăm din Adjud pe la 10.00 şi să ajungem la Miclăuşeni în jur de orele 12.00. Intrarea în castel se face din oră în oră, grupurile formate astfel fiind însoţite de ghid şi voiam să prindem un astfel de tur. Din păcate, în ciuda estimărilor, am nimerit între grupuri şi ne-am mulţumit cu exteriorul palatului, mănăstirea şi o scurtă plimbare prin parc. Nu aveam timp să aşteptăm aproape o oră să intrăm şi încă o oră cât mai dura vizita. Ajungeam prea târziu în Iaşi şi ratăm alte obiective propuse pe ordinea de zi.

Ansamblul de la Miclăuşeni este format din trei obiective majore înscrise pe lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi:

  • Biserica „Sf. Voievozi”, „Bună Vestire” – datând din 1787
  • Castelul Sturza – datând din secolul al XVII-lea, reclădit în 1752 și în secolul al XIX-lea. Castelul a fost ridicat în perioada 1880-1904 de către Gheorghe Sturză și soția sa Maria în stil neogotic, distingându-se prin blazoanele și stemele ornamentale ce-i împodobesc fațada și turnurile de pază ce străjuiesc parcul.
  • Parcul Dendrologic Miclăuşeni (30 de ha) – datând din secolul al XIX-lea

Odată ajunşi în Iaşi intenţionam să mergem la Bojdeuca lui Ion Creangă dar am realizat că are un timp de vizitare foarte scurt şi mai bine o lăsăm pentru ultima zi, înainte de plecare. Ne-am reorientat spre Palatul Culturii care solicită o staţionare şi o atenţie îndelungată şi mai bine ne luăm de-o grijă. Nu aveam cum să îl lăsăm pentru următoarea, singura petrecută full în Iaşi, deoarece era luni şi palatul e închis luni. Opţiunile erau duminică, ziua sosirii, sau marţi, ziua plecării. 

Palatul Culturii
Cei doi oşteni pictaţi care străjuiesc ceasul sunt plăieşii lui Dragoş Vodă, descălecătorul Moldovei

Palatul Culturii este una dintre cele mai impresionante clădiri ale României şi din punctul meu de vedere una dintre cele mai frumos luminate, e o plăcere să îl priveşti noaptea. De asemenea e o plăcere să îl vizitezi, imposibil să nu găseşti ceva pe placul tău: informaţii istorice, etnografice şi ştiinţifice, arhitectură impresionantă (ceva mai frumos până acum în România nu am văzut) şi un turn cu ceas patriot cântător. Clădirea a fost ridicată între anii 1906 – 1925 pe locul unde cândva se afla Palatul Domnesc de către arhitectul Ion D. Berindey în colaborare cu Filip Xenopol şi Grigore Cerchez. Înăuntru sunt patru muzee: Muzeul Ştiinței și Tehnicii “Ştefan Procopiu”, Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul de Artă și Muzeul Etnografic al Moldovei. 

Muzeul de Istorie a Moldovei prezintă descoperiri arheologice printre care o colecţie de ceramică de Cucuteni, cultură antică ce se presupune că ar fi existat în perioada 3700-2500 înainte de Cristos. Locuitorii din Cucuteni se pricepeau la olărit şi îşi ornau vasele cu elemente simetrice. 

Stema Moldovei (secolul XV), buzdugan şi secure de luptă (secolul XVI)
Reconstituirea unei locuinţe cu platformă din lut ars, tipică pentru cultura Cucuteni

Muzeul Ştiinței și Tehnicii are o colecţie bogată de instrumente muzicale din secolele XIX şi XX dar şi alte colecţii de instrumente fotografice şi cinematografice, piese de referinţă pentru evoluţia comunicaţiilor (telegrafie, telefonie, radiotehnică, televiziune) şi multe altele. E de văzut şi de alocat mult timp deoarece merită. 

Orgă de stradă Kopeczky. Producător J. Kopeczky, Timişoara, 1936. Suport de înregistrare tip cilindru cu pini, 42 tuburi de orgă, sistem de acţionare mecanic şi pneumatic. 

Orchestrion Valsonora, cca 1905, produs de Sächsischen Orchestrion Fabrik F.O.Glass la Klingenthal, Germany. Orchestrionul conţine 6 instrumente (pian, tobă mare, tobă mică, talgere, xilofon şi castaniete) şi este amplasat într-un dulap din lemn lustruit. În partea superioară se găseşte mecanismul de antrenare a cilindrului cu pini şi instrumentele pe care le comandă iar cilindrii de rezervă se află în partea inferioară a aparatului. Funcţionarea se bazează pe o transmisie cu roţi dinţate care foloseşte la ridicarea unei greutăţi plasată în spatele automatului precum şi la rotaţia cilindrului. În momentul în care cilindrul se roteşte pinii şi punţile pun în mişcare un sistem de pârghii care acţionează asupra instrumentelor. Automatul era răspândit în săli de dans, parcuri sau alte localuri publice, cu posibilitatea de a fi declanşat şi prin introducerea unei monede. 

Orchestrion Hupfeld Phonoliszt – Violină model B (1910 – 1918), producător Ludwig Hupfeld A.G., Leipzig, Germania. A fost unul dintre cele mai bine vândute, spectaculoase şi apreciate automate muzicale existente pe piaţă în primele decenii ale secolului XX. Automatul electropenumatic conţine un pian şi trei viori montate frontal, vertical şi acţionate de un arcuş circular compus din 1300 fire de păr de cal. Un sistem pneumatic foarte sensibil permite, în funcţie de programul de pe ruloul de hârtie perforată, ca cele trei viori să apese mai mult sau mai puţin asupra arcuşului rotitor. Pianul poate fi acţionat singur sau împreună cu cele trei viori. Sistemul pneumatic este controlat de un motor electric de curent continuu.

Gramofon Parlophon (suport de înregistrare pe discuri din ebonită, turaţia 78 rotaţii / minut), producător Carl Lindstrom Company Germania 1905 – 1910. 

Patefoane portabile
Radio Pionier, aproximativ 1949/1950, Model: Pionier S 503A – Radio Popular, Bucureşti.

Unitate Centrală – Convex Supercomputer (1989, S.U.A.). Compania Convex a fost înfiinţată în 1982 în scopul proiectării de supercalculatoare pentru domeniul ştiinţific şi tehnic. Convex este bazat pe vectori sau pe un sistem paralel cu regiştri de tip vector, reducând lăţimea benzii de memorie disponibilă pentru fiecare procesor la o singură operaţie de ciclu. Convex C1, un computer de tip vector cu un singur procesor a apărut în 1985. În ceea ce priveşte tehnologia Convex C1 s-a bazat pe CMOS-uri şi ASIC-uri şi rulează pe un sistem de operare UNIX variantă OS, numită şi Convex OS, fiind dotat cu compilatori automaţi paralelizatori de tip C şi Fortran. Caracteristici tehnice: Hardware Procesor C120 proiectat pe 64 biţi cu funcţii integrate scalare şi funcţii vectoriale. Sistem de memorie 4 GB memorie virtuală şi 1 GB memorie fizică. 

Receptor Televiziune K.V.N., U.R.S.S. 1961

De la Muzeul de Artă nu îmi aduc aminte mai nimic, am trecut prin el ca gâsca prin apă aşa cum mi se întâmplă de obicei când intru în orice zonă cu picturi. Singurul rămas în memorie este un minunat portret de ţigancă pictat Nicolae Grigorescu. Țiganca din Boldu (cunoscută și ca Ursăreasa din Bolduri) este una dintre picturile reprezentative ale lui Nicolae Grigorescu alături de Ţiganca de la Ghergani. Pictorul are multe tablouri cu scene ce reproduc crâmpeie din viaţa ţiganilor dar cele două menţionate anterior sunt reprezentative.  

Muzeul de Etnografie a Moldovei mi-a plăcut şi el mult, e al doilea în top după ştiinţa şi tehnică cu a sa colecţie impresionantă de unelte utilizate în gospodăriile ţărăneşti şi superbele costume populare din adunate toate zonele ţării. 

Costum popular, zona Vrancea, secolul XX 

Tipare pentru caş din Tara Vrancei, sec XIX. Evident că le-am pozat cum le-am văzut, doar caşcavalul de la Soveja cel mult prea lăudat de mine într-unul din astea se făcea pe vremuri. În zilele noastre s-au mai simplificat modelele de pe tipare, nu mai sunt aşa frumoase. 

Scoarţă, judeţul Suceava 

Sala Voievozilor iese în evidenţă dintre toate încăperile graţie ornamentării sale. Numele se datorează galeriei de portrete ale domnilor Moldovei şi ale strămoşilor daci şi romani. De peste tot ochi pătrunzători te urmăresc, te bântuie istoria. În stânga sălii se află un şemineu de marmură decorat cu un basorelief aurit ce reprezintă un arbore istoric.

Sala Voievozilor
Pe mijloc se vede şemineul de marmură decorat cu un basorelief aurit ce reprezintă un arbore istoric
Vodă in Sala Voievozilor

Frumoasă este şi Sala Henri Coandă. În perioada în care clădirea actualului Palat al Culturii a fost Palat de Justiţie şi Administraţie această încăpere era destinată Curţii cu Juri. Materialul din care sunt realizate lambriurile a fost inventat de Henri Coandă, numit “bois cement”, imită bine lemnul de stejar oferind acelaşi efect optic.

Sala Henri Coandă

Pe lângă cele două săli m-au impresionat scările monumentale, simetrice. Păcat că am o singură poză care nu le scoate prea mult în evidenţă, am fost mult mai preocupată să le admir decât să le pozez. Sunt construite din marmură de Carrara iar parapetul este realizat din baluştri în acoladă decoraţi cu acvile cu scut. 

În turnul central, la etajul al patrulea, se află orologiul cu carillon, sistem format dintr-un sistem de opt clopote acordate care reproduc din oră în oră Hora Unirii. Orologiul cu trei cadrane are diametrul de 3.24m, acele măsurând 1,25m şi respectiv 0.9m. Vitraliile cadranelor cesului sunt decorate cu cele 12 zodii. Turnul atinge înălţimea de 55 de metri şi se poate urca în el. Este bilet separat, vizită doar cu ghid începe la fix şi 45 astfel încât să prinzi ora exactă sus în vârf, să îţi cânte cu spor patriotic ceasul. 

Cele opt clopote patrioate

Culturalizaţi până la degetele mici de la ambele picioare ne-am deplasat lihniţi spre cazare ca să scăpăm de grija bagajelor şi apoi spre o cârciumă ca să ne ostoim şi foamea de mâncare. După îndestularea stomacului am pornit la pas explorarea străzii principale, la adăpostul întunericului. Din plimbarea nocturnă, secţiunea Luminile Iaşiului, Palatul Culturii a ieşit cel mai câştigat la capitolul poze, că multe i-am făcut.  

Totodată am constatat existenţa unei iniţiative înflăcărate de prezentare a Iaşiului prin intermediul unor trasee tematice: proiectul INTERFACE-IS (Designing Thematic Routes to Foster destination experience în Iaşi, România) dezvoltat de o echipă de voluntari în vederea promovării turistice a oraşului. La întrebarea ,,Care sunt particularitățile care transformă Iașul într-o destinație unică?” echipa de voluntari a identificat 7 mari teme, 7 laturi distincte ale Iașului materializate ca experiență prin 7 trasee turistice tematice: Traseul Unirii (România s-a născut la Iaşi), Traseul Artelor (Capitala culturală a României), Traseul Comunismului (Amintiri din Epoca de aur), Traseul Pelerinului (oraşul celor 100 de biserici), Traseul Evreiesc (Prima sinagogă din România), Traseul Romantic (Iaşii marilor iubiri) și Traseul Activ (Şapte coline pe bicicletă). Prin preumblările noastre am întâlnit hărți turistice și panouri stradale cu informaţii bogate, referitoare la atracțiile turistice (clădiri, piețe, străzi, monumente) lângă care erau amplasate, prezentate în română, engleză şi franceză.

Palatul Culturii

În poza de deasupra, în centrul ei mai exact, bine mascată de umbrele nopţii se află glorioasa Statuie ecvestră a lui Ştefan cel Mare pe care am reuşit din neatenţie să nu o pozez deloc şi nici să o văd cum trebuie, că e şi mică rău cu a sa înălţime de doar 4.5 metri.

Ziua a doua. Iaşiul este capitala istorică a Moldovei. Prima referinţă istorică a oraşului datează din 1408 deşi probabil este mult mai vechi. Alexandru Lăpuşneanu a proclamat Târgul Ieşilor capitala Moldovei în 1564. În curând a devenit un important centru religios, artistic şi cultural. După alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în 1859 ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti Iaşiul a împărţit statutul de capitală cu Bucureştiul până în 1862. Capitală culturală a “vechiului regat” (Moldova unită cu Tara Românească a purtat şi numele de regat) Iaşiul a avut o solidă tradiţie a poeziei, artei, literaturii şi publicisticii. Prima universitate a României a fost înfiinţată aici în 1860 iar în perioada 1867-1885 mulţi dintre cei mai remarcabili scriitori români au făcut parte din cercul literar Junimea. Cu acest bagaj de informaţii acumulat în liceu la ora de istorie, uitat în proporţie de 90%, dar reamintit cu ocazia lecturării ghidurilor turistice am plecat în explorarea capitalei Moldovei în a doua zi a excursiei. Plus dorinţa personală de a înţelege fascinaţia pentru moaştele sfintei Parascheva. 

Ziua am început-o cu Parcul Copou şi Teiul lui Eminescu până la care am ajuns per pedes ca să avem timp de admirat pe îndelete: Râpa Galbenă, o zonă frumoasă dar pe care o primăvară timpurie la lumina zilei nu o avantajează din punct de vedere fotografic, Casa Ghika fost sediu al securităţii în anii 1950 – punct de interes pe Traseul Comunismului, clădirea Universităţii şi altele. 

“Râpa Galbenă” sau “Esplanada Elisabeta” reprezintă zona de trecere dinspre Bulevardul Copou spre Gară. Denumirea de “Esplanda Elisabeta” se datorează perioadei în care a fost construită, atunci era la modă ca străzile să poarte nume princiare. Cealaltă denumire, “Râpa Galbenă”, se explică din faptul că înainte ca zona să fie amenajată de acolo olarii şi constructorii din zonă se aprovizionau cu lut galben. 

Casa Ghika (casa cu coloane) fost sediu al securităţii în anii 1950
Palatul Universitar din Copou a fost construit între 1893 şi 1897

La fel ca Râpa Galbenă nici Parcul Copou nu este avantajat de primăvara timpurie. Copacii goi şi pământul reavăn maroniu, lipsit de vitalitatea unui gazon verde crud, nu te îmbie la plimbare. Cu toate astea pe mine tot m-a impresionat acel minunat “Teiul lui Eminescu” copacul de umbra căruia se bucura poetul. Arăta aproape la fel ca în copilăria mea deşi au trecut ani peste el ca şi peste mine. Mi-l aminteam, imens, susţinut de chingi şi m-am bucurat că încă l-am prins pe “picioarele” lui. În plus mi-a plăcut scena în sine, bustul poetului la umbra unui tei muribund, ca un bătrân pe perfuzii, şi în faţa lor precum un covor persan în sufragerie desfăşurate versurile din poezia “Dorinţă”. 

Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.

Turnul Goliei – Mănăstirea Golia. La Golia am ajuns doar pentru că citisem că are un turn clopotniţă în care, după ce urci 120 de trepte, ajungi pe o terasă de unde poţi vedea lumea Iaşiului de sus. Din păcate accesul spre înălţimi ne-a fost obstrucţionat de un afiş sec ce anunţa că turnul e închis aşa că ne-am mulţumit cu cele pământene, mult mai frumoase decât mă aşteptam. 

Turnul Goliei

Ansamblul se prezintă ca o fortăreaţă medievală, mănăstirea fiind protejată de ochii străzii de un zid înalt de piatră. Biserica a fost construită iniţial de boierul Ioan Golia în 1564, apoi a fost refăcută de către domnitorul Vasile Lupu între anii 1650-1653 şi finalizată de către fiul său Stefăniţa Lupu (Papură Vodă) în 1660. Interiorul m-a impresionat mult, cel mai mult din toate interioarele de lăcaşuri religioase văzute în Iaşi: picturile, arhitectură, jocul de lumini şi umbre sau faptul că e mult mai luminoasă şi permite să admiri picturile de la interior, nu ştiu exact ce probabil toate împreună. 

Pe lângă biserică şi turn în ansamblul Golia se mai află şi o casă veche unde a locuit între anii 1866-1871 Ion Creangă cât a fost diacon, acum un mic muzeu etnografic cu obiecte decorative ce provin din zona Neamţului, mai cu exactitate din Pipirig.

Zidurile groase ale Goliei

Dat fiind faptul că ne aflam în oraşul celor 100 de biserici dar şi al celor şapte coline şi pentru că Mănăstirea Cetăţuia îndeplinea ambele condiţii (e una dintre cele 100 şi e şi cocoţată pe unul din cele 7 dealuri) dar şi pentru că e celebră nu doar la ea pe colină ci şi la nivel naţional am ales-o drept următoarea destinaţie. Ca să ajungem acolo într-un timp decent de la Golia ne-am întors în pas alergător la cazare să luăm maşina, fiind cea mai uşoară şi rapidă cale. 

În vârful colinei, la poarta Cetăţuii, vântul bătea tare, din toate părţile, ridica mult praf care ne intra în ochi de parcă ne aflam pe platoul unde se filma un western, ca în vestul sălbatic. Aceasta este prima amintire ce îmi vine în minte când mă gândesc la Cetăţuia, recunosc cu toată ruşinea provocată de uitare. Apoi mai sunt zidurile de piatră groase şi înalte care ţineau vârtejul la exterior şi o ceată de pisici ce stătea la plajă. Probabil dacă mă mai scarmăn puţin în poze îmi stârnesc şi alte amintiri. 

Mănăstirea Cetăţuia

Mănăstirea Cetăţuia a fost construită în perioadă 1668 – 1672 de către voievodul Gheorghe Duca şi legendele spun că era legată printr-un tunel de Curtea Domnească. În curte spune pancarta de la intrare că se observă cuhnea (bucătăria), Casa Domnească cu Muzeul Monahal şi Sala Gotică, Turnul Clopotniţă şi altele. Le-am remarcat şi doar atât, nu am putut intra în nici o clădire oricât de insistenţi am fost şi nici nu am încercat să escaladăm vreuna ca să vedem din vârful colinei. 

Curtea Mănăstirii Cetăţuia

După un mic dejun frugal urmat de o supradoză de cultură şi religie a venit acel moment iubit al zilei numit prânz. Îl aşteptam de dimineaţă şi am vrut să îmi aduc aminte toată viaţa de el fapt pentru care am ales Casa Bolta Rece, unul dintre cele mai vechi localuri din Iaşi datând încă din secolul al XVIII-lea, de la 1786 mai exact cum ne informează plăcuţa de lângă intrare. De ce am ales Bolta Rece, în afară de vechimea care o recomandă? Pentru că de acest loc se leagă prietenia dintre Mihai Eminescu şi Ion Creangă. Le plăcea viaţa amândurora, obişnuiau să se cinstească cu „mâncărică şi băuturică bună”, după cum îi scria Ionică lui Bădie Mihai într-o scrisoare, şi să stea la poveşti şi ei între ei dar și împreună cu alţi membri ai cenaclului literar „Junimea”. 

Bădie Mihai, Slavă Domnului c-am primit veşti de la tine. Eu te credeam mort şi ma luam de dor cu amintirile. Când eraţi în jurul meu, tu, Augura cel blestemat, Conta şi alţii cari acum va fuduliti prin capitală alături cu ciocoii, mânca-i-ar câinii, că sunt fiii lui Skaraoţki şi pe voi norocul şi binele. De ce laşi pe Veronica să se zbuciume? Te-am aşteptat de Crăciun să vii, dar… beşteleu, feşteleu, că nu pot striga văleu, şi cuvântul s-a dus, că fumul în sus şi de venit n-ai mai venit… aferim… Dar noi, adică Ienăchescu, Răceanu şi alţi muşterii pentru mâncărică şi băuturică bună, am tras un bairam de cel turcesc cu vin grecesc de la Amira. Apoi, ne-am dus cu sania afară din oraş, şi acolo pune-te din nou masă. A doua zi la fel, de-abia a treia zi ne-am zburătăcit ca vrăbiile fiecare pe la vatra lui. Acum stau lângă horn cu pisicile mele şi mai pun rânduială în cele insemnări. Tu te cerţi cu politicianii prin «Timpul»; ce-ai păţit de te-ai făcut aşa războinic? Sănătate şi voie bună. Ionică.

În perioada Junimii localul mai era cunoscut şi sub numele “Universitatea vinurilor – Universitas Vinorum de la Bolta Rece”. În aceste hrube în butoaie de stejar se păstra licoarea de Cotnari, de Bucium, de Uricani şi din alte podgorii.

Respectând tradiţia locului am servit mâncăruri tradiţionale moldoveneşti pe bază de porc, asezonate cu mămăligă şi cu un mujdei cinstit. De vin nu ne-am atins din păcate, ziua era încă tânără şi mai aveam multe de văzut cum ar fi o altă serie de cladiri religioase. 

Mujdei, mult mujdei
Cei doi prieteni

Catedrala Mitropolitană, cu hramul Sfânta Parascheva, Întâmpinarea Domnului și Sfântul Mucenic Gheorghe, este reședinta Episcopiei Moldovei și Bucovinei. Interiorul său este pictat de către Gheorghe Tăttărescu într-un stil renascentist. În cei 76 de ani de viaţă, Gheorghe Tăttărescu a pictat 52 de biserici şi a fost considerat cel mai mare pictor religios al timpului său. Dar nu picturile atrag vizitatorii în număr mare ci moaştele Sfintei Parascheva, protectoarea oraşului Iaşi şi a Moldovei. 

Rămăşiţele păstrate într-o cutie de argint l-au costat pe voievodul Vasile Lupu echivalentul bugetului anual atunci când le-a adus, în anul 1641. La aflarea informaţiei am gândit despre Vasile Lupu că a fost inconştient, în loc să dea la săraci a dat banii pe moaşte. Dar după o analiză atentă mi-am dat seama că de fapt a acţionat precum un investitor pe termen lung. Şuvoiul de pelerini ce se adună în apropierea zilei de 14 octombrie este certitudinea că învestiţia funcţionează plus tot turismul ecumenic ce aduce multe finanţe în dulcele Târg al Ieşilor. 

Catedrala Mitropolitana

La momentul descinderii catedrala era aproape goală. Sincer vorbind nici nu îmi doream să intru, nu mă inspira deloc clădirea imensă, albă şi rece dar Bodo a insistat. Dacă tot am venit până aici hai să vedem cum stă treaba. Interiorul e impresionant dar la fel de rece. Pe peretele din dreapta se remarcă de departe Racla aurie a Sfintei Cuvioase Parascheva, zonă în care mişunau câţiva credincioşi. Ne-am îndreptat şi noi într-acolo, să înţelegem mai bine minunea. Eu m-am aşezat la coadă. Erau 3 persoane în faţa mea care atunci când au ajuns în dreptul sicriului şi-au făcut cruce şi au pus mâna pe sticla cu care era acoperit sicriul. Am zis să le imit comportamentul, păreau că ştiu ce fac, aşa că la momentul adevărului am făcut o cruce largă şi am întins hotărât mâna spre zona unde atingeau şi ceilalţi. Doar că ce să vezi, fix în acel punct sticla nu era şi am atins un giulgiu de mătase moale. Uimită de neprevăzut am scos un ţipăt scurt şi am ţâşnit cu viteza luminii din raza de acţiune a moaştelor: Am pus mâna pe moaşte. Deci am pus mâna pe moaşte, nu era sticlă. Hai să mergem că m-am speriat. 

Lângă Catedrala Mitropolitană se află Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, una dintre cele mai populare atracţii ale oraşului. Mie mi-a rămas la suflet, este o clădire superbă decorată la exterior cu elemente decorative minuţios realizate: zigzaguri şi cercuri împletite presărate cu trandafiri, arcuri şi împletituri. M-am învârtit de două ori în jurul clădirii să le observ mai bine, chiar am găsit şi porţiunile din perete cu “There’s a bug în the matrix”, unde nu se potriveau cum trebuie modelele. Cât despre uşă, aceasta din punctul meu de vedere este o operă de artă.

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi
Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi

Mănăstirea Trei Ierarhi a fost întemeiată de către Vasile Lupu şi construită în perioada 1635-1639 şi a adăpostit moaştele Sfintei Parascheva între 1641-1889 înainte de mutarea acestora în Catedrala Mitropolitană de lângă. În interior, pe o laterală, în morminte de marmură neagră se află osemintele lui Vasile Lupu şi ale familiei sale. Vis-a-vis, pe cealaltă laterală, se află mormintele lui Alexandru Ioan Cuza şi Dimitrie Cantemir.  

Mormântul lui Dimitrie Cantemir
Mormântul lui Alexandru Ioan Cuza

Micuţă şi fotogenica Biserică Sfântul Nicolae Domnesc datează din 1491, fiind cel mai vechi lăcaş religios al oraşului Iaşi. A fost întemeiată de Ştefan cel Mare şi aproape toţi voievozii Moldovei au fost miruiţi aici. 

Biserică Sfântul Nicolae Domnesc

Teatrul Naţional Vasile Alecsandri, clădire realizată în perioada 1894-1896 de doi cunoscuţi arhitecţi vienezi: Fellner şi Helmer, care au realizat clădiri similare din Viena, Praga şi Salzburg precum şi teatrele naţionale din Cluj-Napoca, Oradea şi Timişoara. În faţa teatrului este amplasată statuia lui Vasile Alecsandri, pusă pe un soclu cu două basoreliefuri ce reprezintă două personaje din dramaturgia lui Alecsandri.

Teatrul Naţional Vasile Alecsandri

Grupul statuar din bronz “Alexandru Ioan Cuza”, monument închinat primului domnitor al Principatelor Române Unite, se află în piaţa centrală a oraşului: Piaţa Unirii. După unirea Moldovei cu Tara Românească în 1859 Alexandru Ioan Cuza a rostit discursul inaugural aici, ocazie sărbătorită în fiecare an la 24 ianuarie. 

Bravo băieţi! Aţi făcut o treabă excelentă!

Tot în Piaţa Unirii se află şi Hotelul Traian, ce datează din 1882, lucrare a lui Gustav Eiffel. 

Hotelul Traian
Rotting Christ

Seara am încheiat-o glorios cu concertul mult aşteptat al grecilor de la Rotting Christ. Keep the spirit alive băieţi, că faceţi treabă bună. Tare m-a distrat potriveala de nume, o zi încărcată de religie am încheiat-o glorios cu formaţia vocal instrumentală intitulată Rotting Christ. 

Ziua a treia. Ultima zi petrecută în Iaşi a avut de fapt doar câteva ore dedicate micului dejun, strângerii bagajelor şi la sfârşit vizitării Bojdeucii lui Ion Creangă, primul muzeu memorial literar din România inaugurat în aprilie 1918. În această casă micuţă scriitorul a locuit din vara anului 1872 după ce fusese răspopit şi nevoit să părăsească locuinţa de la Mănăstirea Golia. S-a mutat acolo împreună cu fiul său Constantin şi a ocupat camera din dreapta. 

Interiorul bojdeucii, camera din stânga. Pe perete se observă portretul Tincăi, femeia mai tânără cu 15-16 ani pe care a iubit-o Ion Creangă şi cu care a trăit timp de 17 ani până la moartea lui. 

Scriitorul a cumpărat Bojdeuca în 25 iunie 1879 cu 50 de galbeni austrieci printr-un Act de vecinică vânzare, pe numele Tincăi Vartic, el semnând doar ca martor la tranzacţie. În această căsuţa din cartierul Ţicău Ion Creangă şi-a scris cea mai mare parte din operă, inclusiv Amintiri din copilărie. 

În 1867 Elena Grigoriu, soţia lui Ion Creangă, l-a părăsit lăsând în grija soţului pe fiul lor Costache în vârstă de 7 ani. Cauzele au fost multiple, vina rupturii fiind de ambele părţi. Cinci ani mai târziu Ion Creangă a întâlnit-o pe Tinca Vartic şi avea să scrie pe coperta unei cărţi „Astăzi, 16 ianuarie 1872 s-a întâmplat un plăcut accident pentru mine”. Mai multe despre plăcutul accident a scris chiar marele povestitor:

 „Mi-am luat în casă şi o ţăţacă tinerică, de nouăsprezece ani, pe Ecaterina Vartic, ca să aibă grijă de băiat şi de mine, că de când m-a lăsat diavoliţa, nu-s nici bărbat însurat, nici vădoi, ci cum e mai bine: şi una şi alta. Lumea, cum e lumea, că numai moartea îi astupă gura, zice multe, dar cine stă s-o asculte? Zice că Tinca-i prea tinerică pentru un drac bătrân ca mine. Zice că mi-am făcut-o ţiitoare, dacă nu mi-am putut-o face nevastă. Vorbească lumea până ce i-o ajunge gura la urechi! Eu n-am dreptul la viaţă şi trebuie să-mi pun unghia-n gât, ca piţigoiul? Costache, băiatul meu, n-are dreptul la îngrijire şi la mâncare? Dacă mama lui dreaptă l-a lăsat în părăsire, apoi ţiitoarea Tinca nu-i mai bună decât dânsa, că-l hrăneşte şi-l îmbracă? (…) Ea n-are năcăfale, nu-i rea de gură, nu cârneşte din nas şi-i bucuroasă că are unde-şi pleca fruntea şi pe deasupra este robace şi supusă şi mi-i credincioasă. Nu râvneşte la ciolan de vlădică şi se mulţumeşte cu ce-i dau eu. La spartul târgului, se vede că şi ţăranul cel mai prost are noroc, că ţăţaca mea e înger de zugrăvit pe icoană”. 

Bojdeuca lui Ion Creangă

Odată cu o ultimă privire aruncată în urmă bojdeucii am încheiat şi incursiunea mea în Capitala Moldovei. Tare mi-a plăcut. Sper că am redat cât am putut de bine experienţa şi că nu v-am plictisit cu această postare foarte lungă şi plină de poze. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.