Two sunny cities one break, Tel Aviv Jerusalem, cam aşa se prezintă la tv în pauza de publicitate excursia în Ierusalim. Spre deosebire de cele prezentate la tv la noi a plouat, până la prânz numai soare nu a fost. Pe o ploaie măruntă ne-am îndreptat spre Oraşul Vechi. Diferit faţă de ziua precedentă, pe lângă ploaie, a fost sumedenia de evrei remarcaţi pe stradă cu ocazia Shabatului. Poate ne întâlnisem cu ei şi în ziua de dinainte dar pentru că nu purtau hainele festive nu ne săriseră în ochi.
Shabat Shalom
Încă nu îmi trecuse supărarea că ratasem excursia la Massada şi voiam cumva să ies din Ierusalim deşi eram conştientă că mai are multe de oferit. Câţiva taximetrişti au încercat să ne agaţe cu o excursie la Bethleem. Era şi locul de naştere al lui Isus în planul meu dar în varianta ajuns acolo cu mijloacele de transport în comun care evident că nu rulau în ziua de Shabat. La Taxi nu mă gândisem aşa că mi-am arătat puţin interesul vis-a-vis de propunerea lor şi nu am mai scăpat de ei nici după ce eram la 100m distanţă. Costa doar 100 euro deplasarea dus întors cu aşteptat acolo două ore. Cam mult pentru 20km dus, 20km întors plus că nu ştiu cât de încredere erau oamenii aceia.
Intrarea triumfală în oraşul vechi a avut loc pe Poartă Noua, una dintre porţile la care nu ajunsesem în ziua precedentă. Este cea mai nouă dintre porţi, a fost construită în 1889 pentru a oferi acces direct între Cartierul Creştin şi noile cartiere ce apăreau în afara zidurilor.
Cartierul Creştin
Până la orele prânzului am hălăduit prin Cartierul Creştin în căutare de suveniruri. Nu plecasem cu scopul achiziţionării de cadouri dar am profitat de faptul că erau deschise magazinele în zonă şi am rezolvat cu greu problema: să fie magneţi, cruci, jocuri, eşarfe, păhărele, portofele etc? Hai să fie de toate că fără suveniruri mai bine nu ne întoarcem. Cât eram în magazin pe stradă a trecut un sobor de preoţi aproape egal cu infinitul la număr. Nu am aflat care era ocazia defilării, dar nici nu ne-am străduit prea mult.
Cu desagii plini de cadouri ne-am îndreptat spre poarta Zion trecând prin Cartierul Evreiesc care este o minunăţie arhitecturală, curată şi fotogenică. Dintre toate cartierele mi-a plăcut cel mai mult, de aici rezultând numărul mare de poze făcute pe străzile lui.
Muntele Templului şi Zidul Plângerii
Străzile din Ierusalim. Cartierul Evreiesc.
Muntele Templului şi Zidul Plângerii
Ierusalim Cartierul Evreiesc
Menora şi Sinagoga Hurva.
Menora este un sfeşnic cu şapte braţe, unul dintre cele mai vechi simboluri evreieşti şi un simbol consacrat al statului Israel. Acest sfeşnic a fost aşezat de Moise în Cortul Sfânt, iar mai apoi în Templul din Ierusalim.
Cardo, sit arheologic
În zilele noastre The Cardo este una dintre atracţiile Cartierului Evreiesc, păcat că noi am descoperit doar partea cu coloanele. Măcar sunt minunate şi te duc cu gândul la vremuri demult apuse.
Cardo era strada principală a Ierusalimului cu 1500 de ani în urmă. Cardo a fost inițial pavată în secolul al doilea, când împăratul Hadrian a reconstruit Ierusalimul ca un oraş roman numit Aelia Capitolina. Cardo-ul a fost extins spre sud în secolul 6 de către împăratul bizantin Justinian până în zona cartierului evreiesc de astăzi. În zilele sale de glorie, Cardo era o stradă cu coloane, extrem de largă, care trecea prin inima (cardo) orașului, legând multe instituții importante din Ierusalimul bizantin. O secțiune din Cardo a fost reactivată ca o stradă comercială, plină de magazine ce vând obiecte de artă. În partea cea mai bine conservată școala franceză de creație Creation de la Câte a instalat un tablou mare al Cardo-ului bizantin în care o fetiţă din acea perioadă dă o rodie unui băieţel din secolul al XXI-lea. Într-o altă secţiune din Cardo (partea deschisă situată lângă piaţa principală a cartierului evreiesc) există doar câteva coloane, cele pozate de noi.
Moschee
O plantă care nu ştiu cum se cheamă
Poarta Zion
Poarta Zion a fost construită în 1540 la vest de locația porții medievale, care a fost o continuare directă a străzii evreilor cunoscută şi sub numele de Cardo. Șase turnuri de santinelă au fost ridicate în segmentul sudic al zidului, patru dintre ele situate în secțiunea Muntele Zion.
Fiind confuză şi neînţelegând prea bine cum stă treaba cu muntele Zion am dat câteva căutări pe google şi iată ce mi-a zis preţioasa wikipedia. Numele Muntele Zion se referă succesiv la trei locații deoarece locuitorii Ierusalimului au schimbat de câteva ori locaţia venerată ca punct central al Ierusalimului biblic dar i-au păstrat denumirea.
- Lower Eastern Hill (Orașul lui David). La început Muntele Sion a fost numele dat de către Iebusiți orașului fortificat situat în partea de jos a dealului estic, cunoscut și ca orașul lui David. Conform Cărţii lui Samuel, Muntele Sion era locul cetăţii lui Jebusite numit “cetatea Sionului”. Acesta a fost cucerit de regele David, apoi redenumit şi parţial reconstruit de el ca “Oraşul lui David”, acolo ridicându-şi palatul.
- Upper Eastern Hill (Temple Mount). Denumirea de “Muntele Sion” menționata în părțile ulterioare ale Cărții lui Isaia, în cartea Psalmilor și în prima carte a Macabeilor (c. Secolul al 2-lea î.Hr.) pare să se refere la vârful dealului, cunoscută în general drept Muntele Templului.
- Western Hill (Muntele Zion din zilele noastre), care este mult mai înalt decât Eastern Hill şi părea locuitorilor Ierusalimului de la începutul secolului întâi a fi locul potrivit pentru pierdutul, pe atunci, palat al regelui David.
În acest munte Zion actual am vizionat în ordinea numerelor de intrare: locul în care se presupune că a avut loc Cina cea de taină, Mormântul regelui David şi Biserica Adormirii Maicii Domnului.
Despre Mormântul Regelui David nu îmi aduc aminte nimic pentru că nu am ce să îmi aduc aminte mormântul aflându-se în secţiunea rezervată bărbaţilor. Evident acolo nu am avut acces.
La etajul unei clădiri ridicată în evul mediu pe locul în care se presupune că a avut loc Cina cea de taină, ultima cină alături de apostoli, se află Room of the Last Supper. E o sală mare cu coloane şi mereu plină de lume. Iar n-am simţit fiorul, recunosc. Credincioşii să arunce cu pietre în mine dar înainte de a întreprinde fapta să îşi amintească vorbele unui om celebru: să arunce întâi cu piatra cel care e fără de păcat. Clădirea nu trebuie ratată şi pentru că oferă o vedere panoramică de neuitat dacă te prinzi că poţi să urci pe acoperiş. Biserica Adormirii Maicii Domnului, Muntele Măslinelor şi Zidurile ce înconjoară Oraşul Vechi se pot admira de acolo. Văd că în selecţia pentru blog au rămas doar pozele cu biserica dar garantez că şi restul privelistelor sunt minunate.
Hagia Sion – Biserica Adormirii Maicii Domnului
Biserica Adormirii Maicii Domnului văzută de pe acoperişul clădirii ridicate pe presupusul loc în care a avut loc Cina cea de Taină
Biserica Adormirii Maicii Domnului e magnifică la exterior, nu m-am putut abţine să nu fac câteva zeci de poze după cum aţi văzut mai sus. Seamănă cu o fortăreață puternică cu o clopotniţă înaltă şi cu domul conic. Şi la interior e faină, stilul biserică evident. În plus în criptă se găsește locul unde Maria a trăit și a murit după învierea lui Isus.
Cripta Bisericii Adormirii Maicii Domnului
Eu si marele David
Shalom Shabat. Pe băieţii ăştia i-am pândit după zid şi am dat click la ghici. Sunt greu de importalizat pentru că, evident, nu stau la poză. Îi înţeleg dar şi ei ar trebui să înţeleagă că, până la urmă, sunt o atracţie turistică că vor sau că nu vor
Ho Ho Holy Land
Mormântul din Grădină a fost următoarea atracţie turistică vizitată. Ierusalimul e plin de atracţii turistice şi parcă e păcat să ratezi vreuna. Cred că mai am nevoie de încă o excursie acolo în care să mă bucur de oraş nu doar în pauzele dintre atracţiile turistice.
Acest mormânt se presupune a fi un alt loc în care este înmormântat Isus dar cercetările arheologice au scos la iveală că ar fi mult mai nou decât timpurile în care a trăit Mântuitorul. Bineînţeles că şi el are lângă o Golgotă, aceasta e la exterior şi se vede cel mai bine de la autogara de lângă.
Golgota
Mormântul din Gradina este un loc important de pelerinaj pentru protestanţi. Am constatat o mare diferenţă de atmosferă comparativ cu cea de la Sfântul Mormânt din Oraşul Vechi.
Pisicile sunt peste tot în Ierusalim
O casă întâlnită pe drumul de întoarcere la hostel, în afara Oraşului Vechi
Spre seară am urmat tradiţia excursiilor în străinătate şi am servit o răcoritoare la Irish Pub-ul cel mai titrat pe google maps, Dublin Irish Pub. Pub-ul arată fix cum trebuie şi am prins şi happy hour – mai bine de atât nu se putea. Din pub am continuat seara în minunata piaţă Mahane Yehuda de care v-am zis şi în postările anterioare că m-am îndrăgostit. Am ajuns mult mai devreme faţă de prima seară fapt pentru care piaţa abia se trezea la viaţa de noapte. Sub ochii noştri se aranjau terasele, se plantau mesele şi scaunele ce îşi aşteptau clienţii iar oamenii încet încet începeau să vină.
Mahane Yehuda Market. Did you know this? By day, it’s a market and at night it’s full of pubs and bars.
🙂 Because no great story starts with a salad
Înapoi la hostel nu ne-am băgat la somn, noaptea era încă tânără. Am petrecut timp de calitate la bar jucând fussball cu nişte americani vorbăreţi care auziseră de România şi jucau fussball mult mai bine decât noi. Am luat o bătaie cinstită dar măcar ne-am simţit bine.