Decizia de a merge în Israel în martie a venit uşor fiind una dintre puţinele destinaţii din oferta Tarom cu vreme bună primăvara. Vreme bună înseamnă cât mai multe grade cu plus indicate de termometru, maxim 25 că apoi încep să mă coc, grade cărora tare le-am dus lipsa în alte excursii primăvăratice.
Mai grea după decizie a fost documentarea. Ierusalim este locul în care trei religii monoteiste se întâlnesc, religii despre care aveam mai mult sau mai puţin spre deloc habar la momentul achiziţiei biletelor de avion. Să aduni multe informaţii despre creştinism, islamism şi iudaism într-un timp foarte scurt nu-i lucru uşor. Să le reţii şi cristalizezi în acelaşi timp e treabă de supererou cu ore suplimentare. Eu mantie nu am şi nici chiloţi peste pantaloni aşa că tare greu a fost.
Joi 22.03.2017. După orele 17.00 se anunţa că vine peste capitală prăpădul, cod portocaliu de ninsoare şi viscol. Avionul ar fi trebuit să decoleze la 16.25 conform scriptelor Tarom dar la acea oră abia ne ocupăm locurile în avion. Eram la limită, portocaliul se aşeza în valuri de fulgişori pe aripile avionului. Nu voiam decât să plecăm mai repede. Îmi dorisem mult prea mult excursia pe Pământul Sfânt ca să renunţ la ea din pricina unui amărât de cod. După degivrare am pornit hotărât spre nori şi după un minut două de zgâlţâituri am ieşit deasupra pufoşilor, fix pe terenul soarelui. Asemenea contrast mai rar, mi-a plăcut momentul: jos apocalipsa codului portocaliu şi sus raiul.
Degivrare
Dincolo de nori 🙂
Am avut un zbor fără probleme şi apoi o coadă de aproximativ 30 minute la paşapoarte. La ghişeu ni s-au adresat câteva întrebări de amănunt dar şi de bun simţ: unde călătorim, pe ce perioadă, de cât timp suntem împreună, dacă cunoaştem pe cineva în Israel etc. După îndeplinirea formalităţilor am primit viză fix pe perioada pe care am declarat că stăm si am plecat spre Terminalul 3 pentru a găsi un mijloc de transport către Ierusalim.
În afară de alfabetul ebraic care m-a fascinat a mai fost ceva la care deşi mă aşteptam că o să mă şocheze tot nu am fost pregătită, anume gradele de afară. Era cald, incredibil de cald. Plecasem de la -5 grade şi ajunsesem la +20 de grade. Corpul meu nu era pregătit. În aeroport dădeam jos hainele de pe mine ca baba Dochia cojoacele, fericită că stilul ceapă (in multe straturi) e uşor de gestionat. Am terminat de dat jos ţoalele în microbuz.
Există trei variante motorizate de deplasare de la aeroportul Ben Gurion către Ierusalim, aflat la o distanţă de 50km de locul aterizării:
- Maxi – taxi: microbuze care funcţionează în regim de taxi pentru mai multe persoane Share Taxi (Sherut). Programul este 24/7, lucru important în Israel unde Shabat-ul dă peste cap turiştii neobişnuiţi cu regulile evreieşti. Maşinile pleacă pe măsură ce se umplu. Preţul călătoriei a fost de 64 shekel, cash la şofer. Avantajul este că te lasă fix la cazare, în măsura în care dai adresa exactă şi cazarea nu se află în oraşul vechi – acolo nu au voie să intre.
- Autobuzul 485 care pleacă de la aeroport, tot de la Terminalul 3, din oră în oră mai puţin în perioada de Shabat adică în intervalul vineri orele 14:00 – sâmbătă orele 19:00. Biletul este 16 shekel. Autobuzul te lasă la Central Bus Station, adică autogara centrală, care era la aproximativ 20 minute mers pe jos de cazarea noastră, Abraham Hostel.
- Taxi, care costă aproximativ 250 shekel. Tarifele pot creşte noaptea, în week-end sau în funcţie de numărul de pasageri şi bagaje.
Noi am optat pentru maxi-taxi. Deşi costă mai mult comparativ cu transportul public nu ai bătaie de cap – te predă fix în faţa hostelului în măsura în care dai adresa exactă, după cum precizam mai sus.
Hostelul ne-a lăsat o bună impresie de la itrare, domnea o atmosferă prietenoasă care evident crea o stare de bine. Camera arăta fix ca în poze, baia avea de toate… totul era şi aici bine. La barul hostelului de la etajul unu era în plină desfăşurare o petrecere cu tematică braziliană unde lumea se simţea foarte bine. Ca să intrăm în starea lor am luat şi noi bineînţeles o bere locală marca Goldstar. Şi ea era bună. Cum ziceam, totul era bine.
Noaptea era încă tânără şi am profitat de acest lucru îndreptându-ne spre Mahane Yehuda Market de care auzisem numai de bine, ca să rămân în registrul pozitiv. Din fericire piaţa nu că nu a dezamăgit, a fost dragoste la prima vedere şi ne-a chemat înapoi la ea în fiecare zi.
Mahane Yehuda Market mi-a iscat un sentiment de Vama Veche cu un amalgam nebun care ori îţi place ori nu, cale de mijloc nu există. Este o hală imensă plină cu terase cu oameni veseli și muzică bună, fast-food-uri care servesc mâncăruri de care ne dumiream mai mult din poze ce reprezintă ca multe denumiri erau scrise în ebraică. Este o explozie de senzaţii, culori, gusturi, mirosuri etc. Şi totuşi nu asta a fost marea surpriză oferită de Mahane Yehuda Market, ea ne-a fost servită în ultima zi şi o voi povesti când îi va veni rândul.
