Iezer, in cautarea triunghiului pierdut. Partea 2. Cand Papaul nu mai are secrete.

Ultima zi petrecută în Iezer (luni 30 iunie 2014) avea acelaşi scop cu a precedentei. Definitivarea găsirii potecii marcate Triunghi Roşu ce pleacă din satul Slatina, cătunul Bahna Rusului, către creastă. Traseul care trebuia definitivat la sfârşitul zilei era: Bahna Rusului – Muntele Şeţu – Curmătura Păpăului – Obârşia – Iezerul Mic. Îl începusem de jos în sus acum urma abordarea inversă.

Era evident că până seara nu aveam timp să urcăm, să continuăm până în creastă pe poteca găsită duminică şi să ne şi întoarcem la o oră decentă în Bucureşti, chiar dacă totul ar fi mers strună şi am fi fost extrem de norocoşi din naştere. Dat fiind circumstanţele s-a optat pentru urcarea cu maşina pe forestierul ce urma cursul Râuşorului până la Cantonul Şeţu şi cât mai sus funcţie de cât ţinea drumul şi motorul bineînţeles.

De la acel punct maxim raportându-ne la coordonatele marcate în gps în ziua precedentă urma să o luăm în jos spre unde vedeam cu ochii dar mai ales funcţie de fler, regăseam marcajul, ne întorceam la maşină şi vaya con dios. Cu acest plan în minte am mers la somn, nu înainte de a vedea cu băieţii meciul Olanda – Mexic. Campionatul mondial era în toi. Ţineam cu frumuseţea jocului aşa că rezultatul nu m-a afectat, oricare ar fi fost el. Rău puţin pentru Ochoa tot mi-a părut, ca să fiu cinstită, dar mi-a trecut repede.

Dimineaţă a fost călduţă comparativ cu celelalte două. Soarele bătea generos în geam invitându-mă să sar din pat direct în bocanci. I-am ignorat avansurile de licean la prima întâlnire. Întâi m-am oprit la o cafea că fără nu e poate. Apoi am făcut bagajele şi le-am aliniat soldăţeşte lângă uşă ca la întoarcere doar să le înhaţ din mers în drumul spre casă. Graţie experienţei în timp record eram în maşină echipaţi, gata pentru o nouă aventură. Şi aventură nu s-a lăsat aşteptată.

Forestierul ce urmărea cursul Râuşorului (acum îmi dau seama că Râuşorul are aceeaşi denumire cu a cursului de apă şi a barajului de pe cealta parte de munte, apele neavând legătură una cu cealaltă… lipsă de imaginaţie ce mă miră) trebuia să treacă pe lângă cantonul Şeţu. Cel puţin aşa zicea harta şi Florin care probabil cita harta. Eu canton nu am văzut şi sunt sigură că nici ceilalţi doi n-au avut parte de alte viziuni.

În schimb am dat peste o stână cu multe miresme şi ciobani furnizori de informaţii ce s-au dovedit a nu fi bune pentru noi. Eram la o răscruce de drumuri şi indicaţia lor ne-a dus spre dreapta, într-o direcţie bună pentru cei care vroiau să o ia spre şes nu spre munte. Ne-am dat seama repede şi am făcut cale întoarsă. “Nu cred” că erau rău intenţionaţi dar mi s-a părut ciudat să fii acolo la buza muntelui şi să nu ştii să ajungi în vârful lui.

Valea Râuşorului, Jupâneasa

După stână drumul (din direcţia corectă adică înainte) a continuat tot pe lângă apă o perioadă scurtă de timp, 15 minute cred, apoi a cotit-o stânga şi a început să urce o pantă destul de înclinată. Timp de încă 15 – 20 minute au urmat multe serpentine ace de păr. La un moment dat mă dezorientasem îngrozitor, nu mai ştiam din ce direcţie venisem. Ce ştiam, conform hărţii din dotare, era că drumul ar fi fost practicabil pentru autoturisme până pe la 1200 metri altitudine. Şi totuşi el urca si urca deşi trecusem de 1200m.

Plaiul Şeţului

Verifică te rog ce zice gps-ul, zise Florin uitându-se peste umăr la mine în timp ce lua un viraj strâns pe o pantă cu o înclinaţie atât de considerabilă şi cu o margine atât de abruptă încât m-a făcut să închid ochii şi să mă rog să se termine drumul ca să continuăm pe jos.
Verific verific. Asta fac de ceva timp. Arată în jur de 1600 metri, răspund cu vocea sugrumată. Şi uită-te la drum înainte nu la mine, bombăn mai mult pentru mine.
S-a stricat sau ce are? N-are cum să arate 1600 metri că nu duce drumul atât pe hartă, a răspuns Florin Gânditorul din Iezer Păpuşa.
Ştiu asta dar după gps mai avem puţin şi ajungem în creastă. Nu mai e mult şi cred că dăm în Plaiul Rusului spre Păpău după estimările mele. Credeţi-mă băieţi că simt muntele ăsta, nu ştiu de ce dar îl simt am răspuns eu. Dacă era să îmi pun status pe reţeaua lui Ţucănberg sigur mergeam pe “feeling confident” în Iezer Păpuşa.
Să vezi că ne duce până sus. Mergem cât merge drumul a răspuns şoferul apăsând puternic pe pedale şi dând la deal de mă simţeam ca la Pariş Dakar.
Ochii după marcaje da? Grija mea pentru poteci regăsite încerca să aducă colegii cu gândurile pe pământ, spre aceleaşi poteci. Doar că ei erau mult prea entuziaşti de experienţa off-road până aproape de 1700 metri de care aveam parte, deoarece nu mai aveam mult şi atingeam şi acea curbă de nivel conform gps-ului pe care nu îl credea nimeni. În pauzele dintre frici şi ace de păr le înţelegeam entuziasmul. Culmi verzi se prevesteau la orizont, soarele bătea optimist în parbriz, caseta cu Pasărea Colibri rula fin, fără număr şi fără să ne plictisim de aceleaşi piese. Nu în ultimul rând în loc să fiu la serviciu într-un birou fără geamuri eram închisă în munţi.

Încotro se grăbesc ei,

Aprigi, însetaţii zmei?

Colb prin bărbi şi praf prin plete,

Hohote vin pe-ndelete.

Ei se duc la hanul,

Hanul ulciorului nesecat…

Mai băieţi am văzut o chestie ruginită ce aduce a jumătate de săgeată pe un bolovan.
Unde unde? Frână bruscă.
Am trecut de ea acu 15-20 de secunde. Mai văzusem cu un minut înainte pe un bolovan un triunghi alb, doar conturul de alb, dar am crezut că mi se pare. Dar acum că am văzut şi săgeata am zis să îndrăznesc să vă opresc conversaţia.
Ahaaa. Florin dă maşina cu spatele până la bolovanul cu pricina şi DA. Era o săgeată odată folosită în ghidarea turiştilor acum piesă de muzeu. Şi decor pe balconul meu deoarece am vrut să am un suvenir. Unii îşi iau magneţi de frigider…

Chestia ruginită

Din acel punct a început căutarea. Cu toate că ne-am împărţit era greu de acoperit ditamai golul alpin, zeci de hectare. Puteai ghici direcţia. Era în jos.

zeci de hectare

Important era să dibuim intrarea în pădure. Cum gps-ul cu al său punct marcat nu ne ajuta prea mult ne-am bazat pe perseverenţă. Am coborât toţi trei spre pădure fiecare în alt punct şi am început să scanăm copacii. Pe Sorin l-am lăsat în partea dreaptă, eu am fost mai pe mijloc şi Florin în stânga. După 10 minute de vizionat liziera în zadar m-a prins plictiseala. Aşa că l-am prins şi eu pe Florin din urmă cu gândul să îi iau gps-ul să mă dumiresc unde eram fată de punctul marcat. N-aveam prea mare treabă cu ziua precedentă, nu ne apropiam deloc. Părea că punctul e pe un alt deal şi ne despărţea de el o vale. Îmi pare rău că nu am fost apoi la remarcare când s-a făcut reunirea traseului ca să mă lămuresc cât de încâlcită este poteca.

Ambiţios şi, zice el, intuitiv, Florin a luat-o de-a dreptu la vale pe direcţia punctului marcat iar eu cum nu îmi doream să rămân singură prin pădure m-am ţinut iute după el. Sorin rătăcea în vârful dealului la fel de plin de speranţe ca şi noi. Călcam pe covoare de muşchi moi ca persanele abia cumpărate de la Obor. De aşa senzaţie nu îmi fusese dat să am parte până atunci aşa că o să o păstrez într-un sertar şi o să o asociez cu acelaşi munte de suflet, Iezerache. Toate gândurile frumoase către el se adună mereu. Iar cel mai frumos a fost “răcnetul” colegului de recunoaştere la momentul în care i-a ieşit în cale mult aşteptatul Triunghi Roşu.

M-a cuprins iar bucuria, l-am fotografiat şi ne-am întors către maşină. Cu mai puţin avânt deoarece aveam de urcat ditamai dealul înapoi.

credincioasa Suzi

Entuziasm maxim

Reunită într-un final trupa de trei voinicei a decis să nu se întoarcă, pentru moment, ci să meargă pe drumul ce o atrăgea către crestele munţilor. Timp mai aveam aşa că puteam urmări liniştiţi traseul. Cum recunoaştere din maşină mai rar se întâmplă nu puteam să ratăm şansa. Suzy ne-a purtat credincioasă pe ,,Plaiul Păpăului” pe sub vârful Păpăului (2093 m) până în larga Curmătura Păpăului (1930 m alt.) cu micul ei lac de scochina semipermanent. Sa ii zicem “Lacul de scochina semipermanent al Păpăului” că a început să îmi placă cum sună Păpău. Să nu credeţi că sunt expert în termeni geografici, doar am găsit denumirea “scochină” într-un ghid şi mi-a plăcut cum sună. SCÓCHINĂ s. v. adâncitură, cavitate, gaură, scobitură.

rhododendron

Creasta Iezer (Iezerul Mic – Iezerul Mare – Vârful Roşu) văzută din Curmătura Păpăului

Pe măsură ce ne apropiam de Curmătura Păpăului undeva în zare se evidenţia un drum la dreapta care parcă nu mai avea mult până ce cădea pe-o coastă a muntelui. Imaginaţia mea o luase razna şi mă rugam să nu fie traseul nostru.

Lacul de scochină semipermanent al Păpăului

După pauza de admirat în Curmătura Păpăului a urmat un scurt popas şi în Curmătura Groapelor (2030 m alt.). Succesiunea de pauze nu a fost din cauză că am fi făcut cine ştie ce efort şi am fi fost obosiţi. De vină era Maiestatea Sa care ne îndemna la sesiuni foto. Versantul nord-vestic brăzdat de numeroase fire de vale şi de tot atât de numeroase picioare de munte era de-a dreptu seducător. Hai Iezerache pozează. Hai şi din profil, ţuguie buzele, vrăjeşte camera. Eşti sexy şi rău, nimeni nu mai e ca tine.

de veghe în Curmătura Groapele

Din Curmătura Groapele bineînţeles că drumul a cotit-o dreapta pe curba de nivel ce îmi stârnise imaginaţia de când o văzusem după cum menţionam mai devreme. Din fericire la faţa locului situaţia nu este chiar aşa prăpăstioasă. Cu toate astea am preferat să merg pe jos, în spatele maşinii, pe motiv că peisajul e frumos, rozaliu de la rhododendron şi vreau să fac poze.

Traseul s-a abătut către dreapta, pe curbă de nivel, şi trece uşor pe pantele sudice ale Muntelui Obârşia (2314 m), dominat din depărtare de piscul Iezeru Mic (2409 m).

În spate se distinge clar versantul sudic al muntelui Cârligele (cu cele două vârfuri ale sale: 2171 m şi 2109 m).

pe curbă de nivel pe pantele sudice ale Muntelui Obârşia

colegi de trafic… un cal putere

Iezeru Mic (2409 m)

Am continuat pe forestierul de culme până în punctul unde apare dinspre dreapta, urcând pe culmea Portăreasa, un alt drum forestier şi traseul marcat cu Triunghi Albastru care urcă din Valea Bratiei. Acela a fost şi punctul în care foamea ne-a dovedit că e mai puternică decât voinţa, dorinţa şi putinţa. Ne-am ghiftuit sub vârful Iezerul Mic şi bine ne-a mai fost. Mult nu mai era până în Crucea Ateneului dar nu am continuat, nu avea rost. Traseul era clar şi timpul nu mai avea răbdare cu noi, vorba cărturarului.

Crucea Ateneului (2275 m) este un punct important de reper situat pe culmea principală a Munţilor Iezer, exact deasupra căldării glaciare pe fundul căreia se zăreşte lacul alpin Iezer şi refugiul cu acelaşi nume. Mai multe imagini cu ea şi descrierea traseului din Voină pe Muchia Văcărea găsiţi în acest articol.

Calea întoarsă am ales-o palpitantă. Ce rost avea să mergem la sigur când puteam să o luăm pe culmea Portăreasa şi să ne rugăm să fie drumul bun până jos la civilizaţie ca să ajungem cu Suzy întreagă. Rugăminţile ne-au fost ascultate şi după două ore hurducăite ne oglindeam în apa Râuşorului, la coada lacului. Traseul parcurs a fost pe sub Vf. Danciu – Şaua Portăreasa cu lacurile sale şi Colţii Caprei – Stâna din Portăreasa – coada lacului şi barajul Râuşorul.