KunstHausWien, Hofburg cu Bijuteriile Coroanei, Muzeul Sisi si Apartamentele Imperiale pe ultima suta de metri, inainte de La revedere Viena.

  • by

În ultimele ore petrecute în Viena am decis să ne comportăm precum nişte turişti responsabili vizitând două obiective pe care le ratasem. Pe primul, KunstHausWien Hundertwasser Museum, îl ratasem din ignoranţă citind despre el cu atenţie abia seară după ce văzusem Hundertwasser. Pe al doilea, Hofburg, l-am ratat din neatenţie deoarece era închis. În ghidurile turistice era precizat faptul că e închis marţea dar cine s-a uitat atent pe ele. Muzeul Sisi a apărut la sfârşit, mai aveam ceva timp şi eram lângă intrare aşa că am zis de ce nu. Nu mi-a părut rău că am intrat acolo, a fost fain pentru că îmbină viaţa privată cu cea oficială a împărăţiei austriece şi a ieşit mai atractiv.

KunstHausWien (01)

Până la Kunsthaus ne-am deplasat cu tramvaiul. A fost fain să vedem Viena din legănatul acestui mijloc de transport public de suprafaţă, noi până atunci deplasându-ne cu metroul, mai rapid dar fără privelişti. Kunsthaus este propriul muzeu al lui Hundertwasser găzduind singura expoziție permanentă din lume a lucrărilor artistului precum și expoziții temporare ale altor artiști. Mie mi-a plăcut mai mult această clădire probabil din cauza mozaicurilor minuţios aranjate, mult mai multe decât în cealaltă parte, şi a contrastelor mult mai pronunţate – a folosit culori mult mai tari. În plus are un magazin de suveniruri şi un restaurant ambele aranjate în acelaşi stil inconfundabil.  

KunstHausWien (02)
KunstHausWien (03)
KunstHausWien (08)

Coloanele colorate sunt preferatele mele, se întâlnesc atât la interior cât şi la exterior

KunstHausWien (04)
KunstHausWien (05)
KunstHausWien (06)

Cea mai veselă coloană

KunstHausWien (07)
KunstHausWien (09)

Interiorul magazinului de suveniruri

KunstHausWien (10)
KunstHausWien (11)
KunstHausWien (12)

Coloane, multe coloane

KunstHausWien (13)

Kaiserliche Schatzkammer Wien, adică Trezoreria Imperială, conţine atâta aur şi pietre preţioase încât te ia durerea de cap dacă încerci o transformare în euro de exemplu. Cu o pietricică de juma de kil de pe o coroană cred că pot achiziţiona un duplex decent în centrul Bucureştiului. Ce le mai plăcea opulenţa: coroane din aur pur cu perle, smaralde, rubine, safire etc, veşminte şi mantii cu fir de aur, bijuterii a căror greutate îţi îndoaie gâtul, cruci şi alte obiecte bisericeşti din acelaşi metal al săracului adică aur. În plus muzeul se laudă că ar deţine un corn de unicorn şi un bol de agăţ pe post de Sfântul Graal, folosit de Iisus la Cina cea de Taină. Dar astea sunt vorbe, haurul contează, părerea mea. M-a distrat o pereche de mănuşi, asemănătoare cu cea purtată de Thanos, băiatul rău şi mov din Avengers: Infinity War.

Hofburg Kaiserliche Schatzkammer Wien

Apartamentele Imperiale îţi oferă o idee asupra vieţilor oficiale dar şi personale ale Împărătesei Elisabeta (Sisi) şi ale Împăratului Franz Josef în timp ce treci prin cele câteva încăperi (24?) deschise publicului. Primele şase sunt dedicate Muzeului Sisi şi prezintă viaţa împărătesei începând cu copilăria bavareză până la asasinarea sa de la Geneva. Din ce m-am prins doamna era obsedată de sport şi frumuseţe, aranjarea podoabei capilare ocupându-i o mare parte din timp. Şi purta şi un număr incredibil de mic la picior, eu port 36 dar nu cred că îmi încăpeau toate degetele în condurii împărăteşti. Mi-a plăcut extrem de mult o rochie pe care am şi fotografiat-o poziţionându-mă cât mai bine ca să iasă cum trebuie în poză. Chiar am rugat pe cineva să se dea la o parte că îmi strica cadrul. Asta sub privirile oripilate ale paznicei. Evident fotografiatul era interzis. La fel de evident este că nu mi-am dat seama că e interzis şi şi-a dat seama şi dumneaei după privirea mea când m-a anunţat că nu e voie. Mă bucur că nu m-a rugat să şterg poza, e superbă rochia – vedeţi mai jos.

Hofburg Sisi Museum

Am mai văzut şi Colecţia Imperială de Argintărie şi Veselă ce conţine servicii de masă chinezeşti, japoneze, franţuzeşti şi germane pe care nu şi le permite un muritor de rând. O fafurie de acolo probabil face cât toate vasele mele adunate la un loc plus colecţia de cuţite de la Mega Image.

Cam asta a fost incursiunea vieneză, se putea şi mai mult dar a fost suficient cât să îmi fac o idee: curat, civilizat, frumos şi scump, pe maximă opulenţă. Nu ştiu dacă o să revin dar dacă o voi face va fi atunci când îmi va da pe afară contul din bancă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.