La Frontala spre Varful Negoiu (2535m)

Multe discutii au fost inainte de aceasta tura. Cea mai haioasa este dezbaterea asupra mersului la frontala. Eu si Luminita am incercat sa le explicam celorlalti ca in cazul in care ajungem tarziu in Porumbacu vom merge noaptea, la frontala. Pentru unii “la frontala” era un loc la care trebuia sa ajungem. Pentru altii insemna ca vom merge pieptis, urcam frontal. Cu greu ne-am dat seama ca fiecare intelegea alt lucru din mersul la frontala, si nu ce este de fapt. Pana la urma s-au rezolvat neintelegerile, fiecare s-a echipat cu o sursa de lumina si am demarat plini de avant din Bucuresti.

Impreuna cu Cristi ma ocupasem de cazare:
– Andreea: relatez exact ce mi-a zis cabanieru “pai pentru prima noapte… facem loc pe mese, vedem noi”
Intre timp mai vorbeste Cristi ca eu nu ma intelesesem cu cabanierul.
– Cristi: da ma, nu sunt probleme. E totul rezervat 6+4+2. Din noaptea asta. L-am pus sa repete tot si sa zica cu gura lui ca avem cazarea asigurata pentru 2 nopti
– Andreea: atunci s-a stabilit ….
– Cristi: cica urcam la etajul 2, ultima camera, acolo doarme el si batem la usa pana se trezeste
– Andreea: trebuie sa mai stabilim ora de la care se urca de jos si gata… sa fim in formatie completa.

Luminita s-a ocupat de transport:
Ola, chicos!
Am rezolvat cu trasportul din Porumbacu de Sus pana la capatul drumului forestier.
Ne costa 150 Ron/transport, deci o sa vina 12,5 RON/pers/drum adiq 25 Ron dus-intors.
Se va ocupa de kuru nostru domnul Nicodim.
Tel: 0745.588.180 sau 0269.522.773
A ramas ca ne asteapta la 12 juma la intrarea in Porumbacu de Sus. Are o camioneta portocalie cu prelata albastra. Zice ca incap 12 insi in ea …ORGIEE!!
Daca ajungem mai devreme sau mai tarziu il sunam in timp util. Prima masina care ajunge trebuie sa-l sune cam cu o jumatate de ora inainte.
Are loc pentru 3 masini in curtea lui, a zis ca vedem ce facem si cu a patra, deci avem si parcare. Pazita.
Poate sa vina sa ne ia duminica la 4 de unde ne lasa diseara. Asta inseamna ca in jur de 2 ne tiram de la cabana in jos.
Hai frontalistii!!!
Luminoasa 

Altii comenteaza:
Irina: eu nu mai zic nimic…sunt muta…12 noaptea prin padure…ursul…ce bine ca sunt mai slabutza, fara grasimi…nu ma vrea ursul…
Boddo: si daca-i la regim? 😀 

Pofta de mers “la frontala”, orice ar fi fost frontala aia, a fost taiata de drumul lung si obositor de la Bucuresti pana la Porumbacu de Sus. Mai ales ca am ajuns la destinatie in jur de doua dimineata, cu o intarziere de doua ore cred. Ma incercase pe drum ideea dormitului in masina doar doar o sa evit marea frontalizare, nu de alta dar tare urat imi e sa merg pe intuneric. Dar, cum domnul Nicodim ne asteptase rabdator atatea ore, n-am avut ce sa fac si vrand nevrand am urcat bagajele si pe noi in camioneta si dusi am fost.

Pana la baza traseului am mers ca o doamna in cabina. Restul s-au resemnat in remorca. Atipeam in hopuri, functie de cat de mari erau bolovanii intalniti pe drum. Din partea stanga se auzea huruitul puternic al Raului Mare. Pe fondul oboselii zgomotul apei, intunericul care era strapuns cu greu de farurile masinii si hurducaielile dadeau proportii apocaliptice senzatiilor mele. Cand am ajuns la momentul zero al marii descinderi deja ma treceau transpiratiile si pisarea in acelasi timp, dar imi era frica sa ma indepartez de masina ca sa nu ma muste ursu de fund. Am zis totusi sa evit momentul jenant, sa nu fac pe mine ca un infantil. Ursul sa mai astepte pana ma usurez.

Traseul: Porumbacu de Sus – Cabana Negoiu (somn si papa) – Piatra Caprei – Piatra Pranzului – Saua “Popasul lui Mihai” (impropriu denumita “Saua Cleopatrei”) – Varful Negoiu – retur la Cabana Negoiu (bere, papa, somn)

Am ajuns in zori de zi la cabana. Incuiat totu. Nu prea am avut cum sa ajungem la etajul doi. Cu chiu cu vai s-a trezit cabanierul, probabil de la rasetele noastre. Cam matinale ce e drept, probabil ca am stricat somnul la jumatate din locatari, fapt pentru care ne cerem scuze. Intarziate.

Ne-am bagat la somn in jur de sapte iar trezirea a fost pe la 10 – 11, doream sa terminam in timp util traseul. Ni se spusese ca e mancare la cabana asa ca nu am cumparat prea multa. Doar ca nu s-a precizat ca masa se serveste doar la anumite ore, care evident nu se facusera pana sa plecam noi pe traseu.Multumim pe aceasta cale domnului Chelutu pentru extraordinara prezenta de spirit si elanul in achizitii culinare, a cumparat atata mancare pentru el incat a ajuns la inca treisprezece. Ne-a tinut in viata pe acolo. Daca nu era el eram gasiti rupti de foame rozand la bolovani. Probabil ca nu ajungeam nici pana la Piatra Pranzului – ca tot are un nume predestinat. Oameni rai sunt aia care nu te mai lasa acum sa mai cumperi mancare la iesiri mai Kelule mai.

Drumul de la Cabana Negoiu pană la Piatra Caprei (partea cu podetele) a fost construit special pentru turism şi a fost numit “Cărarea Zmeilor”. Frumos si ametitor cand ma uitam printre zabrele in jos. Trecem peste si ajungem la partea interesanta, urcusul. Nimic, dar nimic, nu mai imi aduc aminte din prima parte. Probabil a fost tulburator rau. De la Saua Cleopatrei am niste franturi. Bolovanii mari pe care topaiam ca o caprioara nu am cum sa ii uit vreodata. Gandul ca o sa alunec si fac buba inca imi da fiori si cosmaruri noaptea.

Acolo in Sa a fost un moment de cumpana. Ceata ne inconjura din ce in ce mai tare. Era frig si umezeala. Asteptam pe cei din urma, mai neantrenati . Cu totii eram obositi. In plus eram si infometati. Iar varful nici macar nu se intrezarea. Trebuia sa ne grabim sa ajungem ca sa avem de unde ne intoarce. Nu de alta dar masa de seara era intre anumite ore si nu ne permiteam sa o ratam ca ne mancam urechile la propriu. Mergem in virtutea inertiei. Negoiu este cunoscut drept fiind polul instabilității atmosferice din România. Si nu s-a dezmintit. Nimic n-am vazut. Nici macar trei metri patrati in jurul varfului.

Cateva cuvinte despre Saua Cleopatrei, etimologie. Numele este in legatura cu Acul Cleopatrei si a aparut pe harta de atunci tocmai pe a indica turistic prezenta in zona a acelui “ac”. Cleopatra a fost sotia unui functionar din Ministerul Instructiunii Publice – careia i s-a facut dedicatia respectiva din motive pe care doar le putem banui. Era in perioada 1934 – 1936, a treia perioada de (re) denumiri din Carpati, din motive turistice.

Numele mai cunoscut (si nume initial) este Popasul lui Mihai, popas in legatura cu Piatra Pranzului de mai jos. Este numele acceptat “ciobanesc” si numele considerat corect.

La coborare genunchii tremurau dar nu mai stiu daca de la oboseala (nesomn) si solicitare sau de la foame. Cand am ajuns inapoi la podete ii spuneam providerului de mancare Kelutul ca simt miros de haleu in aer. Gainile de la cabana deja le vedeam sub forma de pui Shanghai. Totul era aromat, miresme de friptane pluteau in aer. Mergeam sontac sontac. Eram ultimii. Ceilalti fusesera delegati sa ajunga la timp ca sa putem comanda in timp util de mancare. Ajungem la cabana si calea ne e taiata chiar de gainile buclucase, frumoase copaneleaveau. Pusesem ochii pe una, i-am dat si nume chiar. COCO. Daca ratam masa, a mea era. Fara scrupule. Survival domne’. Legea junglei la Negoiu.