Cafeaua a fost proastă. Micul dejun excelent dar cafeaua proastă. Din fericire lângă stația de metrou Praterstern sunt fast food-uri cu tot ce trebuie pentru o dimineață minunată: cafea și sandvișuri. Din metrou am coborât după 2 stații la Stephansplatz în centrul Vienei. Ne-am învârtit câteva minute deoarece am nimerit ieșirea nepotrivită până am dat cu ochii de Stephansdom, Catedrala Sfântului Ștefan, imaginea Vienei ilustrată pe magneți și alte suveniruri.
Întâi am dat roată catedralei ca să ne acomodăm cu imensitatea, apoi am intrat. Nu am vizitat eu multe catedrale la viață mea dar constat că tare seamănă între ele. La interior sunt grandioase, cu coloane înalte, scaune stânga dreaptă, ceva sculpturi, cruci și un altar în față. Ce e frumos la catedrale, din punctul meu de vedere, de fapt se întâmplă la exterior, atunci când urci în turn și după ce transpiri, sufli greu, te rogi să nu te întâlnești cu mulți turiști ce vin din sensul opus și te întrebi cum coborî pe treptele spiralate (eu am o problemă cu coborâtul pe scări dar mă tratez) dai de panorama orașului. Panorama aceea merită mereu, nu există oraș urât atunci când este văzut de sus. Stephansdom nu iese din caracteristicile mai înainte prezentate. Am urcat în Turnul Sudic, cel mai înalt. Pe lângă priveliște mi-a plăcut acoperișul fotogenic cu țigle colorate care mi-a amintit de unul din turnurile în care m-am cocoțat în Sibiu.
343 de trepte se pot număra până la platforma panoramică aflată la 67 metri înălțime. În total Turnul Sudic are 137 metri înălțime măsurați până în vârful turlei. În imaginea de mai sus apare şi turnul Nordic, mult mai alb şi mai scund.
Panoramă din Stephansdom
Programul acelei zile a fost preluat în proporție de 80% de pe un “City Guide” găsit la cazare, foarte explicit, pe sufletul meu. Deși mă documentasem cu mult timp înainte din ghidul cu atracții turistice format hard copy cumpărat special și citisem câteva bloguri în care am încredere deoarece sunt surse serioase tot nu îmi făcusem o imagine clară. Era un mare talmeș balmeș în capul meu, Viena nu prea îmi intrase la suflet. Ghidul găsit mi-a simplificat mult existența.
După Stephansdom Graben a fost următorul punct de pe lista. Este o zonă centrală pietonală eleganță ce are pe mijloc terase și este străjuită stânga dreaptă de clădiri cu fațade frumoase și cu magazine la parter. Strada este împopoțonată de un monument în stil baroc poleit pe alocuri cu “haur”: Pestsaule-Coloana Ciumei. Povestea monumentului începe în 1679 când în Viena a avut loc una dintre ultimele epidemii mari de ciumă. Părăsind orașul impăratul Leopold I a promis să ridice o coloană a milei divine dacă epidemia se va termina. Inițial a fost construită, în același an, o coloană de lemn provizorie care apoi a fost înlocuită cu o coloană de marmură la care s-a început construcția în 1683. De-a lungul anilor mulți sculptori au lucrat la ea, coloana inaugurându-se în 1693.
Am continuat tot în stil baroc cu o biserică frumoasă, St. Peter’s Church, ce este în apropierea Graben pe o stradă laterală liniștită. Încă câteva străduțe liniștite și am dat în Piața Hoher unde se află Anker Clock, un ceas muzical în jurul căruia zilnic se adună mulți turiști când se da ora 12. Noi am ajuns cam pe la 11.30 și nu am stat până la fix deoarece pierdeam timp prețios. Ne-am mulțumit să admirăm ceasul care e foarte frumos decorat și avea pe ecran una din figurinele ce apar la orele 12.00 fix.
St. Peter’s Church
Anker Clock
Maria am Gestade
De la ceas am urmat Salvatorgasse până la Maria am Gestade, una dintre cele mai vechi biserici gotice din Viena alături de St. Peter’s Church pe care o admirasem mai devreme și St. Rupert’s Church la care nu am ajuns deși era tot în zona. Tot nu îmi dau seama cum am ratat-o.
Judenplatz a fost centrul cartierului medieval evreiesc până la pogromul din 1421 când sinagoga a fost dărâmată iar pietrele zidurilor sale au fost reutilizate pentru a extinde Alte Universitat. Astăzi aici se află Memorialul Victimelor Holocaustului care îi comemorează pe cei 65.000 de evrei austrieci uciși de naziști și statuia lui Ephraim Lessing (odată distrusă de naziști) scriitor, filozof și critic literar german.
Judenplatz, Memorialul Victimelor Holocaustului
Judenplatz, statuia lui Ephraim Lessing
Am Hof
Din neatenție după Judenplatz nu am mai urmat ghidul nimerind într-o piațetă în spatele Bisericii Catolice Am Hof și ea construită în dulcele stil baroc. A fost o eroare binevenită deoarece acel loc străjuit de ziduri imense luminate de soare era atât de liniștit încât m-a liniștit și pe mine. Mi-am dorit să mă întorc acolo dar din păcate am avut prea puține zile dedicate Vienei ca să îmi satisfac acest hatâr. Cumva am ajuns înapoi pe turul din ghid la piețele Am Hof și Freyung și apoi la clădirea Universității dar începusem să mă plictisesc de atâta somptuozitate și opulență austriacă încât nici măcar poze nu am mai avut chef să fac. Cheful a revenit la clădirea în stil neogotic a primăriei, Rathaus. Păcat că partea din față era acoperită de un ecran imens unde pe timp de seară rulau filme sau se țineau concerte deoarece era un festival în plină desfășurare.
Rathaus
Burgtheater
Vis-a-vis de primărie se găseşte o altă clădire frumoasă – Burgtheater şi vis-a-vis de ea intrarea în parcul grădină Volksgarten. Primăvara aici este o nebunie vizuală şi olfactivă când cele aproximativ 200 de specii de trandafiri înfloresc.
Volksgarten
Din Volksgarten am ieşit spre Heldenplatz („Piața Eroilor”) un loc istoric din centrul Vienei. Aici au avut loc multe evenimente istorice importante, printre care proclamarea de către Adolf Hitler a anexării Austriei la Reichul german în 15 martie 1938. Deoarece eu nu am înţeles mare lucru după ce mi-am tocit tălpile printre clădirile încărcate de istorie (o expresie uzitată la tv care mi-a venit acum în minte în lipsă de inspiraţie) las wikipedia să descrie Heldenplatz deoarece face o treabă bună.
Heldenplatz este piața exterioară a Hofburgului și a fost construită în timpul domniei împăratului Francisc Iosif, ca parte a ceea ce urma să devină Kaiserforum (forumul imperial), dar care nu a fost niciodată finalizată. În nord-est, ea se învecinează cu Aripa Leopoldină a Hofburgului, în sud-est cu Neue Hofburg și în sud-vest cu Ringstraße, de care este separat prin Äußeres Burgtor („poarta exterioară a palatului”). Partea de nord-vest, în care nu există clădiri, oferă o vedere a Ringstraße cu clădirea Parlamentului, Primăria și Burgtheater.
În piață se află statuile ecvestre ale prințului Eugeniu de Savoia și arhiducelui Carol al Austriei, care sunt rememorați ca mari lideri militari. Ea găzduiește și mormântul soldatului necunoscut din Austria.
Piața se învecinează și cu un alt mare spațiu urban, Piața Maria Tereza sau piața muzeelor, flancată de clădirile gemene ale Kunsthistorisches Museum (Muzeul de istorie a artei din Viena) și Naturhistorisches Museum (Muzeul de istorie naturală).
Heldenplatz cu statuia arhiducelui Carol al Austriei (cel cu suliţă) în fața aripii Neue Burg a Palatului Hofburg.
Statuia prinţului Eugeniu ridicată în 1865 de către Anton Dominik Fernkorn. François-Eugène, Prince of Savoy-Carignan, (16 octombrie 1663 – 24 aprilie 1736) a fost unul dintre cei mai strălucitori generali din istoria Imperiului Habsburgic.
Arhiducele Carol al Austriei
Hofburg mi-a creat aceeaşi stare de confuzie precum Heldenplatz. Oriunde mă uitam eram înconjurată de clădiri frumoase, impunătoare şi cu o amprentă la sol atât de mare încât poţi să organizezi lejer un semimaraton în jurul lor fără să le dai roată de multe ori . Le plăcea opulenţa maxim habsburgilor. Acest complex grandios pe numele lui Palatul Hofburg include:
-
- Apartamentele Imperiale (Kaiserappartements). Primele șase încăperi sunt dedicate Muzeului Sissi. Le-am vizitat în ultima zi, înainte de plecarea spre Bratislava.
-
- Argintăria – Colecția Imperială de Argintarie și Veselă. Tot în ultima zi am văzut și zestrea.
-
- Școală Spaniolă de Călărie unde caii lipitani fac spectacol în arena elegantă – aici nu am intrat.
-
- Stallburg – grajdurile Scoalii Spaniole de Călărie. Nu sunt deschise publicului.
-
- Biblioteca Națională unde se află peste două milioane de manuscrise, cărți tipărite precum și hărți, partituri și documente pe papirus. Mi-ar fi plăcut să văd Prunksaal (Marea Sala) – unul dintre cele mai importante interioare baroce seculare din lume dar în zăpăceala pe care mi-o crease opulența habsburgică nu m-am orientat suficient de bine cât să nimeresc intrarea din prima. Iar când am realizat unde e intrarea aș fi avut de mers pe jos cel puțin 15 minute înapoi și deja tălpile mele nu mai răspundeau cum trebuie la comenzi.
-
- Schweizerhof – Curtea Elvețiană. Aici se află Schatzkammer (Trezoreria) ce găzduiește nenumărate exponate printre care două coroane imperiale și câteva artefacte religioase. Am vizitat expoziția în ultima zi, revin cu detalii.
- Augustinerkirche, biserica barocă în care aveau loc cununiile Habsburgilor
Augustinerkirche
Următorul în ghid a fost palatul habsburgic Albertina care găzduiește una dintre cele mai importante colecții de artă grafică din lume, cu peste 60.000 de desene originale și peste un milion de gravuri în lemn și cupru. Nu am vizitat colecția de artă, doar am urcat pe terasa care îți oferă o vedere frumoasă a Operei de Stat și a hotelului Sacher care a fost deschis în 1882. Anna Sacher, care l-a condus în primii ani, era o gazdă renumită anticipând toate nevoile musafirilor săi. Ospitalitatea ei a atras la hotel din ce în ce mai mulți musafiri de seama: curteni, aristocrați, diplomați etc. Cel mai faimos tort de ciocolată din lume la acest moment, Sachertorte, a fost creat de Franz Sacher în 1832 pentru prințul Matternich, acesta dorind ceva nou și impresionant pentru o ocazie specială.
Hotel Sacher
Opera de Stat
Albertina Square
Mersesem câteva ore prin soare fapt pentru care Burggarten, parcul palatului Hofburg, liniștit și umbros a venit la fix pe rută. Parcul adăpostește Palmenhaus (Casa de sticlă) în cadrul căreia este integrat și Muzeul Fluturilor – Schmetterlinghaus. Muzeul spune că găzduiește sute de fluturi tropicali care zboară liber într-o re-creare a mediului lor natural. Temperatura este de 27 ° C, iar umiditatea este de 80%. O cascadă, un mic iaz și mai multe poduri creează un fundal pitoresc. Eu cred că am văzut maxim 6-7 fluturi diferiți din acele sute. Să mă consider ghinionistă, s-au ascuns toți de mine?
Burggarten
Burggarten Palmenhaus
Muzeul Fluturilor
Academia de Arte Frumoase, următoarea pe ordinea de zi, am ratat-o și nici că am realizat dar am nimerit în față Clădirii Secesiunii pe care am pozat-o din cauza cupolei aurii din frunze de laur. La acel moment habar nu aveam că e o atracție turistică. Abia apoi, uitându-mă în ghid, mi-am dat seama ce obiectiv turistic era deoarece mi-a sărit în ochi “haurul” din ilustrată. Este clădirea grupului secesionist format în 1897, când 19 artiști (printre care și faimosul Gustav Klimt de care eu auzisem cu jumătate de an înainte și Bodo deloc) au decis să facă notă discordantă cu, spuneau ei, spiritul artistic reacționar vienez. Tot ulterior am aflat că localnicii au botezat clădirea “varza aurie” din cauza sau datorită cupolei.
Ne apropiam de finalul traseului, piața Naschmarkt, una dintre cele mai pline de viață zone din Viena. Știa ghidul de ce ne lasă acolo. Cu cele aproape 120 standuri şi localuri, cea mai renumită piaţă a Vienei oferă o vastă varietate culinară: fructe, legume, condimente, dulciuri si restaurante cu bucătărie vieneză, indiană, vietnameză, italienească, chinezească etc. Cu foamea-n gât ne-am înfipt în primul cu specific austriac întâlnit. O poza cu un șnițel superb și mare cât farfuria aflat pe meniul mai înalt decât mine ce străjuia intrarea mi-a făcut cu ochiul. La față locului a fost prezentabil doar pe jumătate de farfurie și în niciun caz superb iar la cât a costat putea să fie mult mai gustos. La Schweizerhaus mancasem mult mai bine.
Îndestulați am hotărât că mersesem suficient pe jos cât să avem voie să luăm metroul două stațîi până la Stadtpark unde se află statuia aurie a lui Johann Strauss, regele valsului vienez pe care țineam morțiș să o fotografiez. De fapt sunt mult mai multe statui reprezentând muzicieni în Stadtpark dar eu cu aia aurită aveam treaba. Din fericire pentru starea de spirit am nimerit din prima, nu am valsat prea mult pe alei. A fost punct ochit punct lovit. Pac statuia, pac poză, pac La Revedere Stadtpark.
Stadtpark
Agale ne-am indreptat apoi spre următorul obiectiv, Hundertwasser House, deoarece nu era chiar departe de Statdpark. Google Maps ne spunea că facem aproximativ 20 de minute cu mijloacele de transport în comun și tot 20 pe jos. A fost simplă decizia deși ne cam lipsea avântul, ne toropise căldura.
Cu fațada colorată și decorată în nuanțe tari, cu ruperi de ritm arhitecturale, cu podele ondulate care te fac să te împiedici (probabil dacă ai consumat alcool ți se par drepte) și cu copaci care ies din apartamente ca ficusul din ghiveci Hundertwasser House este magică între clădirile gri, standard din jurul ei. Este un complex rezidențial pe Kegelstrasse creat de Friedensreich Hundertwasser, unul dintre cei mai faimoși artiști austrieci moderni. Oare cum o fi să locuiești acolo? În afară de faptul că ai o întreținere de te ustură și îți trebuie câte un rinichi nou de vândut pe luna ca să o plătești cum o fi să știi că nu ai cum să întinzi o izmană fără să fie pozată de zeci de paparazzi. Plus că prin contract presupun că nu ai voie să feștelești spiritul artistic. Mi-am încheiat vizita cu o întrebare: de ce nu o fi proiectat Hundertwasser și Răsărit de Soare oare, că tot pare că îi plăceau rezidențialele?
Partea din zi dedicată turismului activ s-a încheiat cu Turnul Dunării, astfel vedeam și în afara centrului ceva. Cei care au mai citit din postările dedicate călătoriilor “în strainezia” știu că îmi place când ajung într-un loc nou să mă cațăr în cel mai înalt punct accesibil. Deja urcasem dimineața central în Stephansdom dar mai aveam o înălțime dorită: Donauturm cu a sa panoramă deoarece în niciun alt loc din Viena nu există o vedere mai bună asupra orașului şi a Dunării, așa se promovează pe internet. Pentru că turnul este departe de casă magică și colorată am ajuns pana in apropierea lui cu metroul, stația Kaisermühlen VIC. Din fericire deplasarea era în direcția cazării noastre plus încă două stațîi de metrou peste Dunăre și peste Dounauinsel.
Până la turn m-am minunat preț de 20 de minute, perioadă în care am mers pe jos de la metrou. Atâta curățenie, verdeață, organizare și civilizație într-un singur loc eu nu mai intalnisem. Faleza Dunării avea pe lângă trotuar piste de bicicletă largi, bine asfaltate. Unde la noi în România găsești o faleză atât de bine întreținută nu știu.
Parcul pe cât de imens era pe atât era de verde și bine întreținut. În jurul lui se invartea un trenuleț turistic și era înconjurat și el de o pistă de bicicletă. De fapt peste tot în Viena am întâlnit piste de bicicletă și bineînțeles mulți adepți ai sportului în care se dă la pedale. Superbă infrastructură are capitala Austriei (transport în comun, piste de bicicletă). După Hundertwassser și experiență Colegăn Schweizerhaus de infrastructură îmi aduc aminte cu cea mai mare plăcere.
Donauturm
Trenulețul
Donauinsel este o insulă cu o lungime de 21,1 km și o lățime oscilând între 70 – 200 m, situată între Dunăre și o ramură a ei numită Neue Donau (Dunărea nouă).
Insula Dunării este o cunoscută zonă de agrement cu baruri, restaurante și cluburi de noapte. Oferă multe oportunități sportive de la biliard, ciclism și înot până la canotaj. Aici există o plajă care, la început, a parut atât de exotică încât a fost poreclită “Copa Cagrana” ca o aluzie umoristică la Copacabana din Rio de Janeiro. Kagran este parte a celui de-al 22-lea district al Vienei, lângă plaja respectivă. În partea de sud și nord a insulei există plaje extinse (și gratuite) pentru nudiști.
Insula găzduiește Donauinselfest, un festival anual în aer liber cunoscut pe plan internațional, cel mai mare eveniment de acest fel din Europa, cu peste 3 milioane de participanți. Festivalul are loc la sfârșitul lunii iunie (vineri până duminică).