Vasile.popescu: @marcelstamate: eh, domnu’ inginer doctorand şi pretin drag, cum îţi sună: “nirvana”? pai Nirvana suna … suna a numele unei formatii… sauuu? ca la dex: NIRVÁNA f. art. (în religia budistă, în filozofia indiană etc.) Stare de fericire totală la care se ajunge prin eliberarea de grijile vietii, de suferinta si prin contopirea sufletului cu esenta divina cu
ajutorul contemplatiei si al ascezei. /<fr. nirvâna
sau suna a inceputul, de fapt mai mult jumatatea unei ture de … socializare…
Traseul:
Prima zi: Halta Timisul de Sus – Spinarea Calului – Valea cu Noroi – Poiana Inului – Cheile Rasnoavei – Cabana Poiana Secuilor
A doua zi: Cabana Poiana Secuilor – Cabana Trei Brazi – Vf. Fetifoiu – Predeal
M-am gandit muuuult (5 minute maxim) pana m-am inscris in tura postata pe site-ul carpati.org… Apoi ii zic cirinutei… doamna ma inscriu clar.. e o tura usoara, e aproape de casa, am cu ce ajunge… in acelasi timp cat ii ziceam astea imi apare asa un flash prin creieras.. un’te duci tu meluleeee.. ca ai concert haggard duminica atunci… cum ajungi tu in timp util ca sa mai poti misca si la eveniment?.. las ca te descurci babaciune, de la Poiana Secuilor pana in Predeal e putin, poti face drumu si singura daca e ca sa prinzi trenu…
Intre timp au mai fost cateva deliberari cu Irina. Ca sa nu plictisesc auditoriu nu de alta.. si sa nu povestesc toate gandurile (vorba aia nu poate vorbi dar poate sa scrieeeeeee) se hotaraste doamna sa mearga.
Dupa ganduri sumbre cum e sa te trezesti la 4 dimineata sa prinzi personalu, apoi un flirt cu ideea de a merge cu acceleratu si perpedes sau taxi pana la locu de intalnire ajungem la concluzia LOGICA ca usor si fara griji de intoarcere este sa mergem cu masina dansei. E destul de tarziu cand ne hotaram la acest mijloc de locomotie pentru a mai anunta pe thread-ul turei ca are doua locuri in masina asa ca plecam doar noi doua….
Ne gandim amandoua. Pe cine cunoastem noi? Pai pe unu singur, pe Mugurel cu care am fost in Cozia. In rest… pauza. Din cauza de agitatie mare nici macar nu avem timp sa ne uitam pe profilurile colegilor de tura… lasa ca suntem noi firi sociabile si vedem la fata locului cum sta treaba.
Sambata dupa cum am stabilit dar cu 20 de minute intarziere cirinuta e in fata blocului meu sa ma ridice si plecam doua floricele pe acorduri de Nightwish si Tarja pana la Predeal…
Over the hills and far away for ten long years he’ll count the days. Over the mountains and the seas, a prisoner’s life for him there’ll be…
Ajungem cam cu 10 minute inainte sa plece trenu in Predeal. Organizatoare din fire, Irina deja imi da target-ul pe care daca nu il indeplineam eram mancata… doamna tu du-te si cumpara bilete cat parchez eu masina. Se duce fizicu meu sa ia bilete si ii spune doamna de la gara ca trenu are treij’de minute intarziere… deci ce sa ne mai grabim. Ma intorc agale in vals de rata la dansa care deja suferea pentru iresponsabilitatea de a pleca de acasa si a lasa treburile organizatorice pe mainile altcuiva si parca din privirea ei simteam ca ar vrea sa se ntoarca.
Mbine mbine dar nu e bine…. in gara stam si ne uitam dupa colegii de tura. Gasim o gasca si sunt unsa pe loc in rolul de ambasador al pacii sa vad daca sunt cei cu care vom merge. Cum nu prea ma ridicam la titulatura nou capatata tot ea face introducerea… sunteti cu tura de pe Carpati.org? Nu, nu suntem.. bineeee… deci nu sunt.
Mai vedem un grup… ma uit eu la ea, ea la mine… sa fie ei? Memoria mea foarte proasta, dar greu incercata simte o steluta… el e.. n-are cum, el e… cine cine? Razvan organizatorul. E singura persoana la care m-am uitat. Am zis macar organizatorul sa il tin minte ca altfel nu e bine… si ne indreptam timide spre grupul de la peron… noroc cu Razvan ca imi zice “Buna Andreea, ce faci?” si s-au spulberat indoielile… in timp ce asteptam personalul facem cunostinta cu restul plutonului.
Nu ai cum sa retii oamenii din prima asta e clar. Eu am o teorie care pana acum nu prea a dat gres. Intr-o tura cu multi participanti cunosti astfel: pe traseu pe cei care au acelasi ritm ca si tine, apoi seara la cabana/ refugiu/ cort pe cei carora “le place viata” la fel cum iti place tie. A doua zi nu iti ramane decat sa aprofundezi.
In tren stateam linistita si adormita pe un scaun asteptand sa treaca cele 10-15 minute pana la intalnirea finala cu toata gasca. Deodata vad fata Irinei umplandu-se de un zambet mare si zic hopaaaa, clar e o persoana cunoscuta… intr-adevar ca la Andreea Marin… surprize surprize…
Coboram din tren la Halta Timisu de Sus. Asteptam intarziatii, ne trecem toti pe listuta, servesc un Fagaras congelat, cateva poze taca paca de plecare in tura, si asta la vista beibi pe traseu, deoarece calatorului ii sta bine cu drumu… care nu iti dai seama cum trece pana la cabana.
Incepem in forta cu sarituri peste sinele de cale ferata. Continuam cu o proba de inot prin noroaie, apoi o ascensiune la 45 de grade plus pe Valea Calului pana sus pe Spinarea dansului, adica a Calului (1020m). Din cand in cand primesc apostrofari pe post de incurajare gen “hai doamna mergi, ca se pare ca tare iti place azi sa te grabesti” (cam asa am tradus eu ce a zis cirinuta, ca am uitat exact exact cum a formulat).
Spinarea Calului asta cu cei peste o mie de metri pe care ii are e un fel de minunata rascruce a traseelor “postavarene” Spre dreapta te-ndrepti cu gratie catre cabanele Postăvarul şi Cristianul Mare, iar spre stânga cobori in toata splendoarea articulatiilor spre cabanele Poiana Secuilor şi Trei Brazi.
Precum ziceam mai sus, Valea Cu Noroi pe care coboram ne face partasii unei experiente duioase pentru genunchi pana la forestier. De acolo purcedem la pas mancand un mar verde ca in reclamele la Colgate, sporovaind de zor si admirand stanga dreapta. Din Poiana Inului Peretele Animalelor ni se infatiseaza in toata splendoarea lui. Probabil avea o zi buna, se simtea fotogenic – a facut dragoste cu camerele tuturor… era un fel de “iubita” companiei.
O mica pauza de masa si ne indreptam spre Cheile Rasnovului pe un drum serpuit, bun cadru pentru un spectacol oniric care sa se termine neaparat cu o numaratoare de oi. Am ajuns acolo pe jumatate adormita pe jumatate toropita de caldura. Cateva poze si inapoi la traseul spre Poiana Secuilor.
Peretele Animalelor
Poiana Inului
Postavaru
Cheile Rasnovului
Ajunsi acolo Razvan ne organizeaza ca la armata frumos pe camere, fetitele cu fetitele, baieteii cu baieteii… Eu trebuie sa recuperez cheia pentru a ajunge in camera de la Carmen.. mai greu e cand stai in camera cu doua fete pe care le cheama Carmen. Din fericire pana la urma nu spargem usa asta e clar.
Cat timp sunt in camera aud cateva hurducaituri. Se rearanjeaza mobilierul pe terasa. Cert este ca printre noi se afla cineva cu reale veleitati de creator de buna-dispozitie. Vad o masa maaaaaaare ca la nunta si un Razvan cu o listuta intrebandu-ne ce vrem sa mancam… dar de ce trebuie sa vreau sa mananc daca nu mi-e foameeeeeeee?… lasa, ca pana vine mancare ti se face si foame…
Se mananca, io vacuta (precum in comanda). Dar vacuta mea se lasa asteptata. La cererea Irinei care era racita si “nu prea putea vorbi” spre fericirea noastra (cum a zis cineva de la Cluj mai tarziu) se face o tuica fiarta. Aceasta trece din mana-n mana pana-n fund la taxatoare. Expresiile celor care au incercat licoarea au fost imortalizate dar cenzura ne omoara… nu stiu de ce dar eu am fost catalogata dupa intalnirea cu licoarea la un alt nivel.
Dupa ce ne-am ghiftuit cum se cuvine o mare parte din gasca a plecat la o plimbare prin imprejurimi. N-as putea sa relatez ce au facut ei acolo, dar am bagat de seama ca s-au simtit binisor functie de bagajele lichide pe care le-au carat, lucru pe care as putea sa il zic si despre noi cei detasati la cabana… Ce au vorbit prin preumblarile lor n-am de unde sa stiu dar as putea sa va zic ca eu am auzit despre niste origini tulcene, catolicism si alte religii, doua renumite societati de telefonie mobila, si nu in ultimul rand despre cum sa ghicesti varsta unei persoane… unii reusesc unii nu. Din nefericire pentru impricinati dar spre buna-dispozitia grupului nu toti suntem “adevarata nepoata a lu’ Mama Omida”. Expresia de baza ar putea fi 35…
A urmat un minunat foc de tabara la care gasca se apropie, se dezleaga limbi si sticlute. Nu stiu de ce dar “noaptea si nu numai” are darul acesta de a apropia oamenii…
Hai sa iti arat care e caru mare… te va ajuta sa te orientezi daca te pierzi… hmmm, si daca ma pierd ziua… Vezi femeile astea… mereu au ceva mai mult de zis… Pareri de rau pentru trecut si de bine pentru revazut, lamuriri la probleme demult uitate…
Sfarsit de foc, sfarsit de noapte….un inceput de zi si sper ca un alt inceput…
vedere din Poiana Secuilor
Conform teoremei lu’ Andreea enuntata mai devreme fiecare a aprofundat… (Intr-o tura cu multi participanti cunosti astfel: pe traseu pe cei care au acelasi ritm ca si tine, apoi seara la cabana/ refugiu/ cort pe cei carora “le place viata” la fel cum iti place tie. A doua zi nu iti ramane decat sa aprofundezi).
A doua zi gasca avea un alt tonus dupa o noapte zbuciumata…
Luam agale calea cea serpuita a forestierului pana la Trei Brazi. Admiram Bucegiul cu ale lui atat de recognoscibile Ace ale Morarului si un Bucsoiu batut bine de vant. Urcusul spre Fitifoiu scoate ce-i mai bun (aburii alcoolului) din noi. Caldura ne toropeste. Noroc cu spiritul civic al unuia dintre noi care ne trezeste la realitate. Pana jos adunam cateva deseuri, in urma noastra ramane o padure mai curata.
Bucegi
Bucsoiu cel batut de vanturi
Regruparea finala e in gara la Predeal la o terasa…. Depanam din amintirile tulburi de peste noapte… mai nu mai face zgomot ca e aici cu noi un om batran si il sperii…. ne despartim in graba cu speranta revederii… prieteni la …. CATARAMA
PS: mi-a ciripit o pasarica ca ne revedem in Iezer-Papusa, dar rog eu providenta sa nu fie in wk-ul cu 16 mai 2010. Nu de alta dar vine AC fulger DC si nu mai poate prospaturile sa realizeze performante munte concert tinand cont ca ambele vor fi muuuult mai hard-core.