Lefkada, mai o plaja mai un supermarket

În prima zi am dorit să dormim până nu mai putem şi încă ceva în plus, apoi încă puţin somn şi după aceea câteva băi în piscină şi iar somn. Plus o vizită la supermarket care era mult mai importantă decât orice plajă de pe insulă. Spre dubă încolonarea, şoferul apasă ambreiajul, apoi acceleraţia în timp ce dă drumul uşor ambreiajului… ştiţi voi toate manevrele acelea în care pleacă un autovehicul de pe loc… ia curba şi apar primele proteste. “Grigoreeee, nu transportăm cartofi aicisea… deşi, poate dacă transportai cartofi erai mai blând!”. Here we go again. La vale voinicii mei. La supermarkeeet! Şi apoi la plaaaajaaaa! Dacă mai avem timp bineînţeles.

Întoarcerea în treijdemii de mişcări

În câteva cuvinte sejurul grecesc a însemnat plaje şi supermarket-uri, “nisip fin”, mare de turcoaz, snorkeling pentru toată lumea şi scuba diving pentru cei aleşi, o croazieră de o zi cu opriri în golfuleţe sălbatice, cascada de la Dimosari, plimbări pe străduţe, suveniruri, soare şi ploi torenţiale, tzatziki nelipsit la orice masă, Mythos şi pisici – fără număr din ambele categorii, ture de piscină mai dihai ca Michael Phelps, săritura tip bombaaaaa vs. liniştea lui infinity pool, multe ore petrecute în dubă glumind, admirând peisagiul, căutând obiective sau certându-ne pe diverse teme, drumuri înguste şi prăfuite cu curbe în ac de păr şi privelişti ameţitoare, dimineţi cu omlete savuroase şi seri cu multe jocuri de cărţi, spirale aprinse şi ţânţari kamikaze, melcul Vasilică şi păianjenul terorist, izuri ameţitoare şi o fosă septică plină ochi, un radio de pe vremea bunicii la care prindeam Kiss Fm Lefkada şi nu în ultimul rând un drum de întoarcere la fel de memorabil precum cel de la dus.

Trecând la detalii numărul plajelor vizitate a fost dovedit de frecvenţa cu care am vizitat magazinele pentru aprovizionare. E o experienţă de neuitat să faci cumpărături pentru 8 personalităţi prea diferite ca să aibă ceva în comun – la profilul cumpărătorului mă refer. Aveam o listă prestabilită bine pusă la punct, actualizată la minut cu nevoile celor 8, dar care era dată uitării cum intram pe uşa magazinului şi ne împrăştiam în patru zări ca potârnichile.

Unul visa la salată, altul ar fi mâncat toată ziua pepeni, nişte ciocolată n-ar fi stricat altuia sau nişte alune, apă plată sau minerală şi nişte suc natural… dar ce arome naturale să fie oare, la bere situaţia în loc să fie clară devenea cam ca în Divergent, facem sau nu grătar, legume de care să fie şi câte kile, la hârtie igienică cum mai stăm? (un subiect important şi imposibil de neglijat), nici saci de gunoi nu avem şi nici pastile de ţânţari, unul cu suflet de copil se proptise în standul de mingi de plastic şi saltele… continui? Şi multă apă plată. Mereu eram în pană de apă plată. Sticlele dispăreau la o distanţă de maxim jumătate de oră după ce erau scoase din pungi. Fiecăruia îi era sete, îşi mai punea un pahar sau pleca cu sticla unde vedea cu ochii şi o uita acolo iar dimineaţa la tras linia constatai cu stupoare că iar eram în pană sau cu prea puţine. Acele puţine se luau în dubă şi se beau / uitau acolo … şi dai iar şi cumpără. De fapt era plaja, market-ul şi baxul de apă plată.

După achiziţie şi lungul drum hurducăit către vilă urma inerent descărcarea organizată a bagajelor. Shobo a avut chiar o idee bună ca să ne fie bine să nu ne fie rău. Să ne aşezăm în şir şi să pasăm cumpărăturile din mână în mână. “Să formăm un lanţ uman de bere”, că tot urma descălecarea baxurilor din dubiţă.

 

Cumpărători fericiţi: pepene (sus), minge şi ouă cheked

Inimă de gheaţă

Vasilică, melcul eşuat pe masa lu’ Magdo. Timid îşi scotea din când în când picioruşele din cochilie

 Păianjenul terorist ce cânta serenade la geamul Alexei, sau Alexa a început să cânte când l-a văzut…

 Un crustaceu căruia îi cam plăcuse viaţa

 Infinity Pool cu pepeni şi minge

 Bombaaaaa

Bombaaaa, Michael Phelps şi pepenii în infinity pool

Mythos şi pisici… fără număr fără număr

I’ve got the look… zise mâţa

mângâie-mă, iubeşte-mă, adoră-mă

Mare şi munte la Mikros Gialos

 transparenţe

Nisip fin

Motivaţionale de dimineaţă, la cafea

Cumpărături pe ploaie

Suveniruri

 Croazieră cu delfini

Entuziasm la cote maxime şi… întrebări existenţiale

De ce când suntem noi la volan e linişte şi pace în spate pe când atunci când e Grigore e haos?

Syvota

 Snorkeling

scuba diving

Concluziile fiind trase şi pentru că această postare şi următoarele sunt dedicate excursiei în Lefkada şi nu studiului comportamentului unui cumpărător / consumator / turist controversat următoarele rânduri şi postări le dedic plajelor vizitate (Egremni, Porto Katsiki, Afteli Beach şi Mikros Gialos), cascadei de la Dimosari, croazierei pe Marea Ionică, ruinelor Castelului Agia Mavra (sau Santa Maura) şi nu în ultimul rând drumului de întoarcere cu oprire la Salonic şi cazare la fraţii noştri bulgari şi geriatrici.

Egremni Beach a fost prima recomandare a lui Geronimo Fernandez Garcia Jardel Roger Jeraldo Ronaldo cel cu nume de scenă Jerome pe care vi l-am prezentat în postarea anterioară. Ca un turist responsabil şi respectându-mi tabieturile habar nu aveam care e Egremni şi cum arată, nu o asociam cu pozele din Lefkada. De ce fac asta? Pentru că… surprize. Dacă am şti chiar tot ce ne-ar mai uimi?

Pentru început m-a uimit căldura dată la maxim de mama natură – probabil prima şi ultima zi în care am suferit din cauza ei. În dubiţă bineînţeles că nu răsărise peste noapte aparatul de aer condiţionat şi curgeau apele pe noi de la căldură, pardon emoţie. Drumul era din ce în ce mai îngust, curbele în ac de păr se luau cu strângeri pentru pasagerii care aveau vedere la “hău”. Hăul părea frumos, o culoare turcoaz se întrezărea printre frunzele copacilor, dar nu îndulcea prea mult răul de înălţime.

Am continuat coborârea cu maşina cât de mult s-a putut, aproape de un băruleţ (închis) ce oferea sucuri şi îngheţată şi preciza cu litere aldine pe o tăbliţă că are şi toaletă. Mi-a ridicat un semn de întrebare semnalizarea mult prea stridentă dar am trecut repede peste. Marea ne chema la ea. Ne-a avut aproape după ce am coborât aproximativ 300 de trepte şi am făcut zeci de poze. Treptele sunt întâi de ciment şi la sfârşit de lemn.

 

pe alocuri, printre crăpăturile treptelor, îşi făcuseră loc floricele galbene

Ultimele trepte

Când am pus picioarele pe nisip am avut un mic şoc. Nisipul era de fapt pietricele albe, mici, rotunde şi fierbinţi. Pe care păşeam ca pe sponci, piciorul se afunda destul de uşor – parcă eram într-o mlaştină dar în loc de nămol era nisip. Tabăra ne-am stabilit-o în partea dreaptă a plajei, mai spre margine. Nu ştiam cum să lăsăm mai repede toate şi să sărim în mare. Apa de turcoaz era îmbietoare şi incredibil de sărată cam ca la bazinele de la Sărata Monteoru. Ce scufundări, ce baie… pluteai fără colac şi fără şanse să te inneci chiar dacă ai fi vrut.

Cu pielea albă de la saramura în care ne bălăcisem şi sfârâind de la soarele dogorâtor o parte dintre noi a tăiat-o cu toată viteza spre băruleţul pe care îl ochisem de când pusesem primul pas pe plajă. Singurul altfel de pe plajă. Ceilalţi au preferat să îşi ia umbreluţă şi să se bucure de caniculă ceea ce pentru mine deja era prea mult. Priveam albastul infinit al mării de la umbra terasei micuţe şi îmi savuram pentru prima dată cu adevărat concediul. Ah, mi-e dor de clipele acelea. Chiar dacă la acel moment mie îmi era dor de o toaletă pentru că nu exista pe plaja Egremni iar marea nu îmi era neapărat suficientă. Dacă vrei să ai parte de momente în locul în care şi regele merge singur trebuie să urci îndărăt cele 300 de trepte până la barul de sus acolo unde văzusem eu tăbliţa semnalizată puternic.

  perdeluţa barului

După multă leneveală şi savurare a senzaţiei de concediu am reluat treptele, acum de jos în sus. Bineînţeles iar cu pauze de poze. Nu se urcă greu dar pe mine mă toropise căldura şi sarea încinsă pe care o scuturam în straturi de pe piele. Cu ultimele puteri am ajuns la locul cu buda pe care oricum îl ştiam închis. În pădurice nu prea aveai cum să te ascunzi că era deasă şi exista riscul să te răneşti de la crengi şi spini. Ne-am suit de urgenţă în dubiţă şi am demarat în trombă.

Hăul îmi era indiferent, aveam probleme mult mai importante asupra cărora mă concentram. Să nu fac pe mine şi să descoperim cât de repede o terasă la care să luăm masa, să mergem la budă, să stăm la umbră şi să ne hidratăm – ordinea era la fiecare dată de priorităţi. Kilometrii parcurşi erau din ce în ce mai mulţi, tensiunea se tăia cu cuţitul mai rău ca maioneză şi noi încă nu găsisem un loc de popas. Din fericire ne-am împiedicat de Taverna Oasis şi toate neînţelegerile s-au rezolvat. Cocoţată în vârful dealului într-o pădurice umbroasă prin care vârful adie răcoritor, cu hamace ce te îndeamnă la somn şi cu loc de belvedere taverna e tot ce îşi poate dori un turist hămesit, însetat şi cu alte nevoi fiziologice. Nevoi pe care nu e necesar să le menţionez că se citesc printre rânduri… şi dinţi scrâşniţi.