Little talks OFF. Mountain sound ON. OFF monsters and men.

Vineri seară. Farurile taie cerneala nopţii. Retina suferă până la lacrimi. Casc de aproape mi se dislocă fălcile. Doamne’ feri să nu adorm cu capul pe umărul şoferului. Halal copilot. Mă activez de parcă mi s-ar fi pus un pumn de pioneze sub fund pe partea de final aproape de ieşirea din DN (?). Acolo calea noastră trage dreapta spre Peştera. Clipind des şi oarecum nedumerită încerc să recunosc drumul pe care îl parcursesem cu alte ocazii doar ziua. Noaptea perspectiva e alta sau mai mult nu este.

• Uite, vezi acolo sus pe deal nişte faruri? Acolo ajungem şi noi.
• Unde? Nu văd nimic.
• Uite, uite. Acolo sus.
• Acolo? Aşa departe?
• Da, da. Acolo o să fim şi noi în câteva minute.
• Eşti sigură?
• Normal că sunt.

Bineînţeles că nu eram atât de sigură dar am avut dreptate până la urmă iar laudele mi le-am primit ca şi cum aş fi deţinut adevărul absolut. Urcam în curbe strânse, cu o deschidere mare pe partea copilotului. Hăul cel odios de negru era luminat undeva prea departe în vale. M-a luat cu ameţeli instant şi cred că am strâns din diverse părţi ale corpului aşa de tare că a doua zi aveam începuturi finuţe de febră musculară. Jdemii de învârteli, un drum îngust şi plin de junghiuri pentru maşini and we reached our destination – Casa Folea.

Pentru început până la acomodare am fost neprietenoasă. Nu ştiu de ce mi se întâmplă mereu aşa dar am început să mă obişnuiesc. Noroc că îmi revin repede altfel stric cheful oamenilor. Care în cazul de faţă era în creştere. Cheful, despre el vorbesc. Două chitare, voci melodioase sau mai puţin (dar destoinice), cântece de munte mai mult sau mai puţin ştiute, bunătăţi pe masă şi grade în pahare. Multe acorduri s-au risipit în “vânt”, mulţi au răguşit, multe pahare s-au golit, multe cântece s-au repetat, multe versuri s-au uitat, multe corzi au sfârâit şi degete au belit.

Don’t listen to a word I say. Hey!

The screams all sound the same. Hey!

Cei din urmă petrecăreţi s-au introdus în lumea viselor odată cu zorii de zi sau chiar mai târziu. Cam în acelaşi timp cei care reuşiseră să închidă geană peste geană se pregăteau de drum – o tură uşoară până la Refugiul Grind cel de mai joasă altitudine, mereu uit cum îi zice şi îmi e lene să caut informaţia. Traseul a fost de fapt o mare pauză, cu poveşti, amintiri râsete, poze şi multă voie bună. Şi multe pauze într-o mare pauză.

Echipa noi suntem ultimii ca să ne întoarcem primii

Organizatorii si Zoff – Il capo di tutti capi

trufandale de la MPC

Faptul că eram la tura culinară şi aveam multe bunătăţi ce ne aşteptau să le pregătim nu ne-a împiedicat să ne înfruptăm din trufandalele maratoniştilor de la MPC ca hunii, doar doar vom avea forţa să luăm dealul în piept. Cu ultimele eforturi, extenuaţi şi dezhidratati am ajuns la refugiul Grind. Unde, ghici ce? O altă pauză. În care ne-au mângâiat razele soarelui, unii au urlat la un elicopter în speranţa că le răspunde pilotul, alţii au mâncat prea multe mere pentru capacitatea lor şi alţii au luat decizia să urce până la Piscul Baciului. Hotărâre puţin contestată deoarece nu intra în programul turei dar până la urmă… poţi să nu faci pe placul omului? Mai ales dacă promite că se întoarce la timp să cureţe cartofi pentru gulaş.

Trupa la refugiul Grind

Noi restul coborâm pe unde urcasem, cu paşi cam şovăielnici. E frumos sus la munte şi îndeletnicirile gospodăreşti nu ne făceau cu ochiul prea mult. Fapt pentru care eu cel puţin abia ajunsă am şi plecat cu Ionuţ spre un magazin sătesc pentru a mai cumpăra câte ceva de-ale gâtlejului. Magazinul parcă intrase în pământ aşa că am petrecut minute faine împreună ascultând Phoenix şi admirând Măgurile Branului până la următoarea dugheană. Din păcate momentul descoperirii nu a întârziat prea mult. La intoarcere ne-am găsit camarazii luptându-se cu ciorbele doamnei Folea, doar doar vor mai căpăta puteri.

Inevitabilul s-a produs şi a trebuit să dovedim că într-adevăr suntem la culinară nu la tras chiulul. Muncile s-au împărţit pe echipe. Nici o ceapă nu a fost iertată, nici un cartof necurăţat, nici un ardei lăsat cu seminţe, nici un cocoloş nesfărâmat, nici un deget nears sau neopărit funcţie de reţetă, nici un ochi neafumat, nici un acord uitat. Căci da, de muncit s-a muncit în acompaniament muzical, să fim mai spornici.

Şi de mâncat s-a mâncat tot cu spor. Şi de cântat iar cu spor. Şi, şi… cine pleacă e un bulangiu, e un bulangiu, e un bulangiu…

Luaţi-l de aiiiici… se uită urât la miiine

Gulaş – the beginnings

Fraţii Brothers

Mămăligă incipientă

vicii

arzi în flăcări

ingredientele gulaşului, o parte din ele

Vin fiert, vin oricum

brânza de burduf şi tratamentul aplicat

Colecţie aurie

Master of Gulaş

and his masterpiece 🙂

că tot a muncit pentru el

direct din oala cu bubulina gospodina

sau… femeia la cratiţă

clătiteeeee

zeamă de varză sau suc de zmeură 🙂

Cafeneaua sau … fum în barul de zi

cine pleacă e un bulangiu, e un bulangiu

om şi pe munte

Photo credit: Alina Gherghe, Obyy,  Max, Bubu si aparatul lui

Tura culinara a fost organizata de Asociatia Montana Carpati ).