Proaspăt întoarsă de pe meleaguri britanice vreau să las posterităţii blogului primele impresii. (N.A. proaspătă eram la momentul începerii scrierii dar până am terminat postarea m-am mai învechit, ca vinul sper)
- Din fericire, faţă de prima incursiune, aveam temele făcute şi ne-am prins repede cum găsim Naţional Express-ul. Din păcate îmi era foame şi aproape făceam pe mine iar renunţarea la primul autocar care pleca nu era o soluţie. Am ajuns după o oră jumătate de la plecarea din Luton în centrul Londrei la Victoria Station. Cu toate că scria şi pe bilet, îmi spusese Ina şi citisem şi pe net nu mă aşteptam la acest timp nici eu, nici vezica, nici stomacul deoarece în 2013 am făcut în jur de 50 de minute. Într-adevăr atunci era aproape de miezul nopţii dar nici foarte multe lucrări nu erau. Acum blocajele în trafic sunt la ordinea zilei, cauzate în mare parte de lucrări de construcţie / reparaţie. Din autocar am coborât în urale de píckhammer ce accentuau vâjâiala cauzată de foame. Welcome to London! îmi strigă Bodo vesel în ureche.
- The Tube e The Tube. Mă înclin în faţa imaginii şi vechimii dar permiteţi să raportez: nu prea bagă viteză, am pierdut ceva timp din viaţă călătorind cu District Line. În plus, o mică observaţie, acest Undergound de multe ori iese over ground şi te zăpăceşte ca să nu zic dezamăgeşte. Iar Overground-ul ajunge underground câteodată. Partea cu transportul public pe care am expus-o e fix punctul de vedere al turistului grăbit. Sunt sigură că un rezident al acestei metropole nu are ce să reproşeze transportului pe şine dat fiind că în cel pe roţi mai ai puţin şi îţi scrii testamentul. Precizam mai devreme că Londra e plină de lucrări de reparaţie.
- Revederea cu Marele Ben a fost exact aşa cum îmi doream, însorită, şi el la fel de frumos şi mândru. De data asta am băgat şi un selfie dar cum nu mă avantajează nu îl public.
- N-au scapat neadmirate nici alte simboluri ale Londrei:
London Eye
St. Paul’s Cathedral
Westminster Abbey
Westminster Cathedral
Trafalgar Square
- Mult aşteptata revedere a pub-ului Sherlock Holmes a fost plină de sentimente contradictorii. Pe de o parte recunoştinţă pentru că mi-am potolit, în această ordine, vezica şi stomacul şi pe de altă parte frică amestecată cu oboseală. O perioadă genunchii i-am ţinut la piept fără sprijin deoarece am împărţit spaţiul cu un şoricel ce se plimba nestigherit pe sub masa vecină.
- Vremea a fost fix britanică cu ploi multe, bogate cantitativ, şi reprize de soare. Primul meu contact cu vremea englezească în 2013 a fost cu totul altfel (nici o picătură de ploaie). Trebuia să mă trezesc la realitate.
- Micul dejun englezesc a fost la fel de bun, aş mai fi mâncat unul dar nu ne lăsau dimineţile ocupate să ne desfătăm cum se cuvine.
- Nu m-am obişnuit cu volanul pe dreapta şi mersul invers, mi se părea că suntem pe contrasens şi că maşinile circulă fără şofer. Deşi nu m-am obişnuit m-am adaptat repede şi întoarsă în România am rămas o perioadă pe ambele setări, la trecerile nesemaforizate îmi făceau ochii în cap precum ventilatorul.
- Englezilor, în continuare, le place berea şi socializarea. Imediat după serviciu se opresc în pub-uri, bagă repede două trei pint-uri şi apoi se îndreaptă spre casă pe o singură cărare, că au antrenament. Multe pub-uri din centru pe la orele 17-18 au în faţă o mare de oameni la costum care stau în picioare, beau bere, vorbesc mult şi tare. Da, le place să stea în picioare la socializare. Printr-un concurs de împrejurări am ajuns la o petrecere şi se vedea clar care sunt englezi şi care imigranţi. Cei din urmă stăteau la masă.
after work beer
- Pub-urile englezeşti sunt incredibil de frumoase, arhitectura e preferata mea (am pozat clădiri din exterior fără număr fără număr) dar şi atmosfera e faină cu toate că vorbesc atât de tare încât nici gândurile nu ţi le mai auzi. Totuşi cred că într-un pub irlandez m-aş simţi şi mai bine.
Coach & Horses
În acelaşi registru de herghelie vă prezint The White Horse. Avem unul cu acelaşi nume şi noi la Costineşti, doar că nu e pub.
The White Cross
The Royal Oak la Windsor
The Albert. Numele este dat în cinstea soțului reginei Victoria, Albert, prinţul consort. Pub-ul a fost construit în 1862 pe strada Victoria pe locul unui alt pub, The Blue Coat Boy, care a fost înregistrat pentru prima dată în 1831. Este singura clădire rămasă din faza inițială a dezvoltării Victoria Street.
The Sherlock Holmes a fost inițial un hotel mic, cunoscut pe scurt în anii 1880 ca Hotelul Northumberland, și mai târziu ca Northumberland Arms. Sub acest nume a apărut în 1892 cartea Sherlock Holmes The Adventure of the Noble Bachelor.
The Old Bell Tavern se află pe Fleet Street 95 şi a fost construit în 1670 pentru zidarii care lucrau la refacerea bisericii St. Bride după Marele Incendiu din 1666.
Ye Olde Cock Tavern – originile sale datează din 1549, este cunoscut ca fiind pub-ul cu cea mai îngustă faţadă din Londra. A fost închis în 1665 din cauza Marii Ciume dar s-a redeschis în 1668 ca Ye Olde Cock Tavern.
The Shakespeare’s Head a fost construit în 1735, aparţinea lui Thomas şi John Shakespeare, rude îndepărtate ale lui William Shakespeare. Designul casetei ce semnalizează pub-ul este o reproducere a portretului artistului realizat de către Martin Droeshout. Pe o partea a clădirii se poate vedea bustul acestuia ce pare a se uita la stradă. Dacă te uiţi cu atenţie poţi observa că o mână lipseşte, s-a pierdut în timpul Primului Război Mondial când o bombă a explodat în apropiere.
The Blackfriar este unul din cele mai cunoscute puburi londoneze. A fost construit în 1905 pe locul unei foste stăreţii dominicane al cărei nume l-a luat şi care a şi inspirat firma. Încăperile sunt decorate cu frize reprezentând călugări dominicani ce cultivă viţă de vie, produc bere sau fac vinul.
- Am întâlnit mulţi cerşetori români. Nu aş vrea să fac o afirmaţie exhaustivă, cum că toţi cerşetorii din Londra sunt români, dar cei pe care i-am remarcat rupeau excelent dulcele grai românesc. “Dă la mama please” mi-a spus o bătrână cu privire vicleană care se strecura prin mulţime cuo voce tânguitoare.
- Brexit-ul era pe buzele multora, ţinea prima pagină a ziarelor alături tragedia uciderii lui Jo Cox (politician, membru al Parlamentului) şi de perfomanţele ţărilor din Regatul Unit la Campionatul European de Fotbal UEFA 2016. Multe dintre case aveau în geamuri lipite mesaje pro sau contra ieşirii din Uniunea Europeană.
- Am urmărit un meci de fotbal al Angliei într-un pub împreună cu localnicii, o experienţă pe care mi-am dorit-o de când am realizat că mergem în Anglia în perioada campionatului. Trei televizoare din pub dădeau Anglia vs. Slovacia şi unul singur dădea Tara Galilor vs. Rusia. Dacă în faţa celor trei era o mare mulţime televizorul ce rula meciul Ţării Galilor avea doar trei privitori. A fost suficient deoarece au strigat băieţii cât tot pub-ul la un loc, scorul final de 3-0 făcându-le o seară minunată. Come oooon, come oooon… get him, get him îi strigau lui Bale.
- Camden la a doua revedere nu mi-a mai făcut aceeaşi bună impresie, poate pentru că am fost ziua şi am văzut toată mizeria. The Stables, în schimb, vor rămâne mereu în inima mea.
- În schimb m-au impresionat clădirile noi, partea de sticlă a oraşului. Nu ştiu de ce dar nu mi-o aminteam deloc din 2013.
City Hall – Primăria
The City Hall & The Shard
The Walkie-Talkie & The Gherkin
Nou şi vechi. The Walkie-Talkie & The Gherkin vs. turlele Turnului Londrei
Tower of London, Tower Bridge & City Hall
View from The Shard
Millenium Bridge este dedicat doar transportului pietonal şi face legătura dintre St.Paul’s Cathedral şi Tate Modern.
- Curiozitate. Pilonii roşii de lângă Blackfriars Railway Bridge au fost parte din podul original, construit în 1864. În 1985 podul a fost declarat că având o structură ce nu poate să susţină trenurile moderne şi a fost îndepărtat. Singurii care au rămas sunt pilonii ce au fost utilizaţi ca platforme pentru echipamentele ce s-au folosit în reconstrucţia statiei Blackfriars. Iniţial au existat 3 perechi de piloni. A treia pereche a fost înglobată în noul pod când a fost construit.
- Tower Bridge. Dacă în prima excursie am admirat podul doar pe exterior în a doua excursie mi-am oferit privilegiul să îi admir şi interiorul, inclusiv sala motoarelor iniţiale, vechea instalaţie cu aburi de ridicare a punţilor. Din păcate nu am reuşit să îl revăd şi noaptea, când e atât de frumos luminat. Tower Bridge Experience merită, să vezi pe sub picioarele tale cum trec double deckere şi vapoare nu e de ici de colo.
Tower Bridge Experience
Tower Bridge Experience Selfie
- Tower of London merită şi el o vizită pentru Turnul Alb (White Tower), corbii ce îi adăposteşte şi bineînţeles pentru spectaculoasele bijuterii ale coroanei. Mi-ar fi plăcut şi mie un glob din acela de aur sau măcar un Koh-i-Noor, diamantul de 108 carate. Cel puțin șase corbi sunt ținuți în permanență acolo în conformitate cu o veche superstiție conform căreia dacă nu sunt corbi la Turnul Londrei, regatul va cădea. Cea mai veche atestare a corbilor Turnului este o pictură din 1883. Ei sunt îngrijiți de Yeomen Warders care în afara îndatoririlor ceremoniale funcționează ca ghizi turistici pentru Turn. Mi-a plăcut şi plimbarea pe ziduri dar odată ce te-ai plimbat pe zidurile Dubrovnikului nimic nu mai e la fel. Ştacheta e mult prea sus ridicată.
White Tower
Vechi versus Nou
Am vrut şi noi să mergem în turul ghidat de Yeomen Warders dar era mult prea multă lume şi am fi pierdut explicaţiile în eter
- Richmond e un cartier fain, curat şi verde, cu clădiri pe maxim două etaje ce inspiră siguranţă şi prosperitate. Foarte des liniştea îi este tulburată de avioanele ce decolează sau aterizează pe Heathrow, este cel mai apropiat aeroport. Zgomotul este enervant până te obişnuieşti cu el. N-am crezut când mi-a zis Ina că e posibil să le aud pe la 5-6 dimineaţa, implicit înseamnă că m-au trezit. Riviera mi-a plăcut şi ea. Poate pentru că ne-am plimbat la apus s-au mai adăugat câteva plusuri. The Red Cow – unul dintre pub-urile cartierului mi-a intrat la corason, tare mi-ar plăcea să mai ajung pe acolo. Richmond Park este o oază de verdeaţă plină de floricele şi căprioare. Sute de căprioare. O să dedic o postare separată cartierului.
Biserica şi avionul
Richmond Park
- The Cotswolds, comoara de la ţară, regiune desemnată în 1966 drept Area of Outstanding Natural Beauty (AONB) şi-a meritat vizita. Îi dedicasem o zi şi aşteptările erau mari. S-a ridicat la înălţimea lor aşa că îi voi dedica şi lui o postare separată. AONB reprezintă o zonă rurală din Anglia, Tara Galilor sau Irlanda de Nord desemnată pentru conservare datorită peisajului.
- Vizita la Castelul Windsor ne-a întărit concluzia că englezilor “Le cam plăcea blingul”. În afară de bling care îmi place şi mie (recunosc, cum să nu recunosc) m-a impresionat St. George’s Chapel, ce adăposteşte mormintele multor monarhi, şi Casa Păpuşilor. Aceasta este o casă în miniatură proiectată în cele mai mici detalii (scara 1:12) şi utilată complet. Este iluminată electric, are lifturi şi instalaţii sanitare funcţionale, picturi şi cărţi în miniatură, o pivniţă de vinuri, grădină. Cele două păpuşi France şi Marianne au fiecare garderoba ei, o mulţime de rochiţe elegante şi accesorii create special pentru ele de nume precum: Hermes, Vuitton, Lanvin, Worth, Cartier.
Windsor Castle
Şi afară plouă plouă
