Loro Parque & Orotava. Animale si balcoane.

Ziua 3 – Miercuri 03.04.2019

Cel mai obiectiv turistic tenerifez este grădina zoologică Loro Parque, grădina zoo numărul 1 din lume. Toți cei cu care am vorbit și vizitaseră insula mi-au spus să merg acolo. Toate ghidurile turistice îți spun să mergi acolo. Internetul la o simplă căutare “Tenerife ce să vezi” te trimite acolo. Așa că am mers. A fost interesant, nu zic nu. În afară de multe vietăți marine pe care le văzusem în Lisabona la Oceanariu nu cred că văzusem alte specii exotice până acum. Îmi aduc aminte doar de o maimuță cu care făcea lumea poze la Neptun în vremuri de demult când se purta poza cu maimuța, de o coadă de delfin zărită în Lefkada cu ocazia unei croaziere și de câțiva flamingo jumuliți pozați printre boscheți într-o grădina particulară la Amsterdam.

Parcul se află în orașul Puerto de la Cruz, în partea de nord vest a insulei. Din Santa Cruz am făcut aproximativ o ora, timp în care vremea s-a schimbat la 270 de grade: soare, nor, ploaie și iar nor. La un moment dat în stânga spre munte, adică unde știai că e muntele că de văzut nu îl vedeai, era ceață deasă iar în dreapta la ocean soare și frumos, apa sclipea sub raze și te îmbia la o baie.

Loro Parque este imens, se întinde pe 12 hectare, cu zeci de specii de animale exotice din toate colțurile lumii. Totul a început în 1972 cu o grădină cu 150 de papagali (loros). De aici și numele. Astăzi secțiunea de papagali este impresionantă, 4000 de exemplare din 350 de specii. Pe lângă ea se află un delfinariu, un centru marin, o colonie de gorile, o peștera cu lilieci, grădini de cactuși, de palmieri, de orhidee etc.

Loro-Parque-1
Loro-Parque-2
Loro-Parque-3
Loro-Parque-4

Vizita a durat patru ore și jumătate, nu am alergat dar nici nu am lălăit-o. Cred că se poate sta și o zi acolo, mai ales că sunt restaurante la interior, mănânci ceva și pleci iar la vizionat. Când zic vizionat chiar asta e, ești la vizionare. Nu pot zice că nu mi-au plăcut spectacolele cu orci și cu foci, că nu m-am bucurat mai mult decât copiii la vederea pinguinilor, că nu m-am înfiorat la vederea leilor sau a crocodililor sau că nu m-am minunat la vederea altor animale. Dar faptul că sunt închise în niște spații mici, îngrămădite, ca la expoziție, mi-a creat o stare de disconfort. Nu știu dacă o să mai merg prea curând, sper că niciodată, la o grădina zoologică.

Loro-Parque-5
Loro-Parque-6
Loro-Parque-7
Loro-Parque-8
Paella-cu-fructe-de-mare

Paella cu fructe de mare

Prânzul l-am servit în Puerto de la Cruz. Din oraș am reușit să vedem doar una din pietonalele cu terase dar ne-am propus să revenim. Ne-am grăbit să mergem spre La Orotava o localitate care se află la câțiva kilometri de Puerto de la Cruz, al doilea obiectiv al zilei pentru mine cel mai mult că restul nu țineau neapărat să îl vadă dar au zis să ne ținem de plan. Au fost atâtea balcoane și au fost atât de frumoase încât mi se pare că am pozat mult prea puține pentru cât de minunate erau.

Orotava-02
Orotava-03
Orotava-04
Orotava-05
Orotava-06

La Orotava se află în valea cu același nume, principala cale de acces spre Parcul Național Teide. În zilele cu vreme bună se poate vedea însuși Padre Teide dar aceea nu a fost una din acele zile. Este un orășel muzeu cu clădiri renascentiste colorate care a păstrat atmosfera colonială. Balcoanele din lemn atent lucrate cu multe detalii și străduțele pietruite în pantă au fost preferatele mele. 

Orotava-07

Și bisericile au balcoane

Orotava-08
Orotava-09
Orotava-10
Orotava-11
Orotava-12
Orotava-13
Orotava-14

Tot ce puteam să vreau de la incursiunea în Orotava într-o singură poză: clădiri renascentiste colorate, atmosferă colonială, balcoane din lemn și străduțe pietruite în pantă.

Orotava-15

Cireașa de pe tort este Casa de los Balcones unde evident elementul principal de admirat îl reprezintă balcoanele în detaliu sculptate, opere de artă și mai multe nu. Au fost realizate în jurul anului 1670 de unii dintre cei mai pricepuți dulgheri de pe insulă.

Orotava-16
Orotava-17
Orotava-18
Orotava-19
Orotava-20
Orotava-01

Iglesia de San Agustin (1694) cu o clopotniță din rocă vulcanică

Soarele din La Orotava ne-a îndemnat să facem planuri suplimentare. Cum ar fi să nu mergem direct la cazare, dacă tot avem timp să ne oprim în orașul La Laguna că tot e în drum și auzisem numai lucruri bune despre el? Vremea nu a fost de acord cu noi. Din cauza ploii și a diferenței semnificative de grade în termometru ne-am limitat doar la a face câțiva zeci de metri spre centru dus, câțiva întors și cumpărături la supermarket.

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.