Metallica la turci. Istanbul city break. Cand e vorba de destinatie, de calatorie dar mai ales de prieteni.

  • by

Cinci ani şi jumătate au trecut de la incursiunea în Istanbul şi tare rău îmi pare că nu am scris mai devreme povestea experienţei orientale. Amănuntele ar fi fost mai multe şi mult mai simpatice. Cum am ajuns la o excursie cu gaşca în Istanbul? A existat o dorinţă puternică a unuia dintre noi de a vedea Metallica în concert, în special la Praga iar până acolo să ajungem cu dubiţa. Dar, după multe calcule, deoarece combinaţia Praga – Metallica – dubiţa implica un număr mai mare de zile de concediu în cazul în care mergeam cu duba sau costuri mari dacă ne deplasam cu avionul am reanalizat problema şi am ajuns la o variantă economică atât din punct de vedere timp cât şi bani: Istanbul, o aventură un pic europeană şi mai mult asiatică. Metallica inclusă.

La momentul pregătirii excursiei ideea unei călătorii cu duba de 8+1 ne-a entuziasmat maxim, pe mine chiar mai mult decât concertul aşa că m-am dezumflat puţin când am constatat abandonarea proiectului. Din fericire nu ne-am lăsat şi în mai puţin de două luni, în septembrie 2014, ne-am deplasat cu acest autovehicul încăpător în Lefkada. 8 persoane, 14 ore închişi într-o dubiţă la dus şi probabil tot atâta timp petrecut şi la întors doar că împărţit în două zile ca să nu ne sfâşiem între noi. A fost o experienţă de neuitat dar pe care nu aş mai repeta-o deşi amintirile îmi provoacă zâmbete acum. Atunci a provocat nu doar zâmbete, a fost o experienţă plină de sentimente contradictorii. Cea de la dus o găsiţi dacă apăsaţi aici şi dezumanizarea de la întoarcere aici. Această paranteză e un motiv evident de a prezenta două postări care presimt că vă vor distra.  

Revenind la aventura orientala aceasta se rezumă în câteva cuvinte la: 10 – 14 iulie 2014, 4 nopţi cazare la Sapphire un hotel în stil otoman clasic situat la 500 de metri de Palatul Topkapî în cartierul Sultanahmet, Ramadan, podul Galata, Moscheea Albastră, Hagia Sofia, piaţa de peşte, piaţa de mirodenii, Taksim, Marele Bazaar, croazieră pe Bosfor şi Golden Horn, palatul Dolmabahce, Topkapî cu sabia lui Fane şi haremul, Fashion Show, Metallica pe apă plată, finala campionatului mondial de fotbal Germania – Argentina, Cisterna Basilica, jdemii de locaşuri de cult, oriunde îţi arunci ochii în zare zăreşti cel puţin două turle, câteva minarete şi neapărat o cupolă şi nu în ultimul rând o vacanţă caracterizată de o stare neîntreruptă de bună dispoziţie. A fost una dintre cele mai frumoase aventuri cu gaşca şi am avut parte de multe ieşiri împreună, am cu ce să compar.  

Primele amintiri din Istanbul sunt copleşite de imensitatea acestei metropole cu o populaţie ce se apropia de 15 milioane de locuitori în 2014, cu o întindere pe două continente şi cu linii de metrou ce străbat sute de kilometri în subteran inclusiv pe sub Bosfor. Pe mine asta cu metroul m-a dat pe spate, Metrorex mai are ceva de muncă ca să ajungă la acest calibru. Chiar aşa, o să ajungem cu metroul prin Drumul Taberei anul ăsta?

Beneficiind de transfer de la Aeroportul Ataturk oferit de hotel, probabil voiau să fie siguri că ajungem în regulă şi facem check-in-ul, nu am avut griji prea mari. La ieşire ne-au reperat repede responsabilii, ne-au îmbarcat şi mai repede şi apoi nu ne-a rămas decât să admirăm oraşul de la geamurile curate ale microbuzului. Ce m-a uimit, pe lângă cele şase şapte  benzi ale autostrăzii şi imensitatea oraşului a fost numărul mare de oameni care dormeau pe iarbă, la umbra copacilor, în miezul zilei. Iniţial când l-am văzut pe primul întins pe iarbă am crezut că îi e rău de la căldură, la următorii am crezut că sunt turişti obosiţi dar erau din ce în ce mai mulţi. Unde te uitai găseai câte un leşinat sau mai mulţi la umbra unui copac sau a unui zid. Ne-am lămurit repede, probabil am întrebat şoferul microbuzului: turcii în timpul Ramadanului ziua, lihniţi fiind, dorm pe unde apucă ca să treacă timpul mai repede şi la apusul soarelui se pun pe mâncat.

Şi noi eram lihniţi, nu chiar ca adoratorii islamului dar eram, aşa că după ce ne-am cazat şi Grigore a negociat pentru a doua zi un tur ce includea o croazieră pe Bosfor, palatul Dolmabahce şi o scurtă trecere în Asia, am plecat în căutarea unui restaurant. Din această primă explorare îmi aduc aminte zumzetul continuu al străzilor, mulţimea pestriţă care le împânzea, tramvaiele care circulau cu viteză la milimetru de pietoni, tonetele cu mâncare ce mirosea greu şi Podul Galata, mirositorul pod Galata, cu multe terase cu chelneri insistenţi. Am servit masa la una din ele, ne-a convins un chelner până la urmă. 

Moscheea Albastră văzută de pe Podul Galata. Beţele ce se văd deasupra sunt undiţele pescarilor.

După masă am mers întins la Moscheea Albastră, unul din simbolurile Istanbulului şi unul dintre cele mai renumite lacase de cult din lume. A fost construită în timpul domniei sultanului Ahmed I între anii 1609 – 1616 şi este renumită pentru domurile şi minaretele sale. Acesta a decis construirea clădirii din dorința de a ridica în Istanbul o moschee care să îi poarte numele, dar și care să concureze sau chiar să depășească în măreție cea mai importantă moschee din oraș la acea vreme, Hagia Sophia. La interior este decorată cu peste 20.000 bucăţi de faianţă în 33 de nuanţe de albastru, de aici numele. Clădirea are o capacitate de 10.000 de persoane, 260 de ferestre și adăpostește o școală religioasă, un spital, un caravanserai și o cantină gratuită.

Faianță de Iznik

Accesul la interior nu este condiţionat de plata unui bilet de intrare dar ce e sigur e că trebuie să fii acoperit cât mai mult mai ales dacă eşti de sex feminin: nu ai voie în pantaloni şi cu capul descoperit. În plus, trebuie să te descalţi, nu ai voie să calci pe covoare altfel. La intrare ţi se oferă suficiente eşarfe şi şaluri cu care să te acoperi plus pungă în care să îţi ţii încălţămintea pe durata vizitei. În urma acestei experienţe, cu toată părerea de rău vis-a-vis de credinţele poporului musulman şi de frumuseţea clădirii, pe mine de vizita în Moscheea Albastră mă leagă în principal o amintire olfactivă greu de uitat: mirosul de şosete / picioare nespălate dus la extrem. La fiecare pas îmi imaginam cum împrumut ciuperca piciorului sau alte nenorociri care atacă pielea tălpii, unghiile sau orice altceva ce atinge mocheta. Apoi vin amintirile cu multă faianţă albastră, chiar drăguţă.

Înalta Poartă

Înalta Poartă, Poarta Otomană sau Sublima Poartă sunt termeni similari care descriu ceea ce în limba turcă otomană era denumită Bâb-ı  li, poarta de onoare monumentală a Marelui Vizirat din Constantinopol, sediul guvernului sultanului Imperiului Otoman. Citat din wikipedia. Se afla aproape de cazare, am trecut de câteva ori pe lângă ea. 

Seara am petrecut-o în piaţa dintre Moscheea Albastră şi Hagia Sofia, cu o mulţime flămândă ce aştepta în jurul cutiilor cu mâncare semnalul de apus al soarelui supravegheată de un elicopter ce survola destul de aproape. La momentul zero oamenii au început la unison să mănânce, grupuleţe grupuleţe, sute de suflete.

Tot uitându-ne la ei ni se făcuse şi nouă foame, oricum trecuseră 5-6 ore de la masă. Noroc cu Grigore care, probabil din curiozitate, s-a împrietenit cu un furnizor de mâncare pentru credincioşii musulmani şi s-a întors înapoi la noi cu câteva cutii de unică folosinţă destinate uzului alimentar ce conţineau mâncare, pâine, o apă şi un suc la cutie. O cutie la două persoane. Nu ne-am săturat dar a fost o experienţă interesantă. 

Pentru că am tot menţionat în paragrafele anterioare Moscheea Albastră şi Santa Sofia voiam să atrag atenţia asupra unui fapt. Să nu credeţi că în articol le-am scris numele din prima, fără prealabile verificări. Graţie concentrării minunate de care dau dovadă aceste minunate obiective aşezate atât de aproape unul de celălalt au fost pe rând în sejurul oriental denumite “Sofia Albastră”, “Moscheea Sofia”, “Santa Moscheea”, “Albastra Sofia” sau alte combinaţii funcţie de cât de ageră eram.

A doua zi la porţile orientului a început dis de dimineaţă. După micul dejun, ne-a aşteptat autocarul în faţa hotelului, ne-a învârtit pe străduţe înguste până ne-a lăsat pe malul gârlei Bosfor la o ambarcaţiune ce ne-a purtat turistic pe valuri printre cele două continente Europa şi Asia. Din goana bărcii am admirat Fortul Rumeli, Moscheea Ortaköy, Palatele Dolmabahçe şi Beylerbeyi plus altele pe care din păcate nu mi le aduc aminte. 

Fortul Rumeli

Rumelihisarı (cunoscut și sub numele de Castelul Rumelian și Castelul Roumeli Hissar) sau Castelul Boğazkesen (care înseamnă literalmente „Castelul Strâmtorii”) este o fortăreață medievală situată în Istanbul, pe o serie de dealuri de pe malurile europene ale Bosforului. Construit între anii 1451 și 1452, la ordinul sultanului otoman Mehmed II, complexul a fost comandat în pregătirea unui asediu otoman planificat asupra orașului bizantin Constantinopol. Scopul a fost tăierea ajutorului militar și logistic maritim care ar fi putut veni în ajutorul bizantinilor prin strâmtoarea Bosforului. După cucerirea otomană a orașului Rumelihisarı a servit ca punct de control vamal și închisoare ocazională, în special pentru ambasadorii statelor care se aflau în război cu Imperiul. A suferit daune mari în timpul Marelui Cutremur din 1509, dar structura sa a fost reparată și a fost folosită continuu până la sfârșitul secolului XIX. Astăzi, fortăreața este un muzeu deschis publicului dar şi spaţiu în aer liber pentru concerte de sezon, festivaluri de artă și alte evenimente speciale.

Pe malurile opuse ale Bosforului se află mai vechea Cetate Anatoliana (Anadoluhisari) iar cele două cetăți au lucrat în tandem în timpul asediului final pentru a accelera traficul naval de-a lungul Bosforului ajutând astfel otomanii să își atingă obiectivul făcând orașul Constantinopol (redenumit ulterior Istanbul) noua lor capitală imperială în 1453.

Moscheea Ortaköy

Moscheea Ortaköy este una dintre cele mai celebre moschei din oraş. A fost construită între anii 1854-1856 din ordinul sultanului Abdul-Medjid într-o combinație între stilul otoman târziu și stilul barocului european. Arhitecții care au proiectat-o sunt Garabet Balyan și Nigoğos Balyan, tată și fiu de origine armeană. Tot ei au mai proiectat și Moscheea Dolmabahçe și Palatul Dolmabahçe.

La finalul croazierei am ajuns şi pe braţul Golden Horn (Cornul de Aur), estuarul râurilor Alibeyköy și Kağıthane. Are o lungime de 7,5 kilometri și o lungime de 750 de metri. Adâncimea sa maximă, unde se varsă în Bosfor, este de aproximativ 35 de metri (115 ft). Apele Cornului de Aur definesc granița nordică a peninsulei constituind „Vechiul Istanbul” (vechiul Bizanț și Constantinopol). Această intrare estuară separă geografic centrul istoric al Istanbulului de restul orașului și formează un port în formă de corn care în cursul istoriei a protejat navele de comerț maritim grecești, romane, bizantine, otomane etc. 

Vasul ne-a debarcat în apropierea unui teleferic. Nu mai îmi aduc aminte cum am ajuns în vârful dealului de unde am admirat Golden Horn, probabil cu autocarul, dar ştiu sigur că am coborât cu gondola de acolo. Tot cu autocarul am ajuns la un restaurant unde am servit masa şi apoi la Palatul Dolmabahce unde am învăţat despre baroc şi simetrie dar am sfârşit penibil în faţa unei oglinzi cu întrebarea “Oglinda asta te arată mai slab sau mai gras?” 

Palatul Dolmabahçe
Oglinda asta te arată mai slab sau mai gras?

Palatul Dolmabahçe a fost construit între anii 1843 – 1856 la ordinul sultanului Abdülmecid I, al 31-lea sultan al Imperiului, şi folosit în scopuri administrative. Construcția a costat cinci milioane de lire de aur otomane, sau 35 de tone de aur, echivalentul a cca. 1,5 miliarde de dolari în valorile de astăzi (2013) această sumă reprezentând aproximativ un sfert din veniturile fiscale anuale – o cheltuială uriaşă ce a contribuit la deteriorarea situației financiare a Imperiului Otoman. Este cel mai mare palat din Turcia, are o suprafață de 45.000 m2 și conține 285 camere, 46 de săli, 6 băi (hamam) și 68 de toalete.

Dolmabahçe este decorat excesiv cu aur şi cristal, paisprezece tone de aur au fost folosite la aurirea plafoanelor şi cea mai mare colecție de candelabre din cristal Bohemian și Baccarat din lume se află în acest palat. Cel mai mare candelabru din cristal din Boemia se află în Sala Ceremonială, cu 750 de lămpi și cântărește 4,5 tone. Candelabrul s-a presupus a fi un cadou din partea reginei Victoria. Totuşi, o chitanţă descoperită în 2006 dovedeşte plata sa integrală. 

Welcome to Asia

Turul organizat s-a încheiat cu o plimbare până în Asia, unde am petrecut cam o oră la o cafenea scumpă în vârful unui deal. La întoarcere ne-am oprit în piaţa Taksim, de care auzisem prin prisma protestelor împotriva guvernului Recep Tayyip Erdogan ce avuseseră loc cu un an înainte, sfârşit de mai 2013. 

piaţa Taksim
Nu stiu de ce erau decoraţiuni cu specific hibernal

Zona aceasta mi-a plăcut mult datorită autenticităţii sale. Îmi aduc aminte steagul roşu cu semilună fluturând în bătaia vântului, un kebab servit la colţ de stradă, tramvaiul roşu ce aproape împingea mulţimea încercând să îşi facă loc pe stradă, primul loc în care am simţit după multă vreme că trebuie să îmi ţin sub observaţie atentă geanta că poate mă trezesc fără ea.

După ce ne-am luat de o grijă, adică am recuperat biletele la concert de la un punct Biletix şi am achiziţionat tricouri cu Metallica fiecare după gust, restul serii s-a dus relaxat la mai multe beri Efes pe o terasă la înălţime de unde am urmărit traficul aerian intens. Eram în concediu, nu aveam nici o grijă decât să numărăm avioane…

A treia zi orientală a avut ca punct principal pe ordinea de zi palatul Topkapî cu sabia lui Fane drept atracţie de neratat. Palatul, simbol şi centru al Imperiului Otoman ridicat la ordinul sultanului Mehmed al II-lea Fatih în 1459 şi terminat în numai 6 ani, are o vedere de senzaţie asupra Strâmtorii Bosfor. Ziduri înalte înconjoară curţi interioare şi clădiri / zone de sine stătătoare: biserica Hagia Eirene, Muzeul de Arheologie, Haremul Imperial, Turnul Justiţiei, pavilionul Sfintei Mantii (conţine rămăşiţele profetului Muhammad: mantia, două săbii, un arc, un dinte, un păr din barbă).

Bosfor

Dar ce e cel mai important, undeva acolo, printre alte comori se află sabia lui Ştefan cel Mare. O sabie muncită, zgâriată şi ciobită în tăiş, se vede că Fane a dat cu sete în duşmani. Am găsit-o greu dar satisfacţia a fost imensă. Mi-o aduc aminte clar şi acum după cinci ani. Îmi aduc aminte şi întrebarea ce mi-a iscat-o: Cum naiba putea să mânuiască ditamai săbioiul şi să şi omoare duşmani pe bandă rulantă? Sabia are lungimea totală de 125 cm, din care lama 102 cm, cu un mâner îmbrăcat în fir din argint împletit. Cântărește cca. 2,5 kg. Mânerul se termină cu un buton aplatizat sub formă de disc pe care apare inscripţia în slavonă: Eu domnul Ştefan, voievod! împreună cu semnul crucii.

The Gate of Salutation

The Gate of Salutation, intrarea în a doua curte a palatului. Deasupra intrării dar şi stânga dreaptă se poate observa Tughra, sigiliul sultanului Mehmed II. 

Tughra, sigiliul sultanului Mehmed II
The Gate of Felicity

The Gate of Felicity este intrarea în a treia curte a palatului ce cuprinde zonele private și rezidențiale. Este o grădină luxuriantă înconjurată de Sala Camerei Private (Hâş Oda), Tezaur, Harem și de biblioteca lui Ahmed al III-lea.

Haremul Imperial, punct de atracţie pentru orice turist, este un mega cumul de modele de faianţe, cu greu m-am putut hotărî ce design îmi place mai mult. Evident glumesc, e mult mai mult acolo decât pereţi frumos decoraţi, recomand oricui merge la Istanbul să îl viziteze.

Curtea Concubinelor

Apoi am dat o fugă prin Piaţa de condimente (cunoscută şi sub numele de Bazaarul Egiptean), un loc plin de culoare şi de arome, încântare pentru ochi şi bineînţeles vedeta instagramului.  Este al doilea bazar din Istanbul după Marele Bazar şi este locul în care se găseşte cea mai mare diversitate de condimente din Istanbul. A fost deschis în secolul XVII, are 2 nivele şi este vizitat de mii de turişti zilnic. Găseşti pe lângă sute de condimente (şofran, cardamon, scorţişoară, boia, mentă, curry etc) multe dulciuri turceşti (rahat, baklava, halva) şi fructe uscate (kiwi, ananas, caise, mango, papaya etc).

A urmat Piaţa de Peşte din cartierul Karaköy (pe dreapta cum traversezi podul Galata) cu tarabe pline ochi de peştiuc crud, proaspăt disecat, şi printre ele grătare pe care sfârâiau pe lângă peşti legume apetisante. Mie nu îmi place peştele, nici mirosul nici gustul, dar uitându-mă la pofta cu care restul găştii privea grătarele şi cum înfulecau din celebrul sandviş cu peşte Ekmek Balik parcă mi-ar fi venit şi mie să încerc.

A patra zi orientală avea drept punct culminant concertul Metallica by request iar până la el, ca să nu pierdem timpul, am vizitat două obiective importante: Hagia Sofia şi Cisterna Basilica.

Hagia Sofia (Sfânta Sofia), capodoperă a arhitecturii bizantine, a fost catedrala Patriarhiei de Constantinopol (timp de 916 ani), după cucerirea turcă moschee imperială (482 ani) luată drept model pentru alte moschei din Istanbul: Moscheea Albastră, Moscheea Suleiman, Moscheea Shehzade şi Moscheea Rustem Pasha iar astăzi e muzeu (din 1935). 

Prima biserică a fost ridicată pe acest loc în sec. al IV-lea de către împăratul Constantin cel Mare dar nu a mai rămas nimic din ea în urma unui incendiu. Tot un incendiu (în timpul unei răscoale din 532) a distrus biserica reconstruită de împăratul Teodosiu al II-lea în 415. Forma actuală a primit-o între anii 532 şi 537, sub împăratul Justinian I. Cutremure şi incendii au produs de-a lungul timpului daune mai mult sau mai puţin semnificative dar de fiecare dată a fost restaurata.

Poarta imperială

Poarta imperială şi un interior care nu se vede din cauză de schele, biserica fiind supusă unei restaurări ce dura de zeci de ani. Nu ştiu cum e în prezent, poate au dispărut schelele, chiar mi-ar plăcea să mai ajung odată să o văd.

Cupola centrala

Cupola centrală e o adevărată minune arhitectonică, atât prin mărimea ei (diametrul de 31 m), cât și înălțimea la care e ridicată (54 m).

Domul şi două sigilii cu texte islamice pe pereţi
Mozaic

Wikipedia zice: Galeriile de la etaj dețin cele mai spectaculoase mozaicuri cu figuri umane din arta bizantină, dar și acoperiri cu mozaic pe bolte și arcuri. Se amintesc mozaicurile: Iisus încadrat de împăratul Constantin al IX-lea Monomachos și împărăteasa Zoe, un tablou al Fecioarei cu Pruncul în brațe, încadrată de Ioan al II-lea Comnen și împărăteasa Irina, un tablou al prințului nefericit Alexios, fiul celor doi, pătrunzătorul tablou Deisis, în care Iisus are alături pe Sfânta Fecioară și Sfântul Ioan Botezătorul, împăratul Alexandru, asociat la domnie cu Leon al VI-lea.

Pe fundal Moscheea Albastra
de la etaj
Mi-a placut atentia la detalii
Hagia Sofia
Minaret

De obicei nu îmi doresc să mă întorc în obiectivele pe care le-am văzut în călătorii dar bineînţeles că sunt şi excepţii:  din Istanbul Palatul Topkapî pentru Harem şi Hagia Sophia pentru mozaicuri şi imensitate, Moscheea Al Aksa (Dome of the rock) din Ierusalim pentru că e frumoasă, Turnul Asinelli din Bologna pentru priveliştea oferită, The Bell Tower din Split pentru senzaţiile de la urcare şi Muzeul Van Gogh din Amsterdam pentru că Van Gogh. 

Cisterna Basilica este cel mai mare dintre rezervoarele antice care se aflau sub oraş. A fost construit în sec. al VI-lea, în timpul domniei împăratului Iustinian I. Acoperă o suprafaţă de 9800 mp, are o lungime de 140 metri şi o lăţime de 70 metri. Bolţile sunt susţinute de 336 de coloane din marmură dispuse pe 12 rânduri a câte 28 de coloane fiecare plasate la 4m 90cm distanţă una de cealaltă.. Coloanele au înălţimea de 9 metri. Cisterna este înconjurată de un zid din cărămizi şi mortar special, rezistent la apă, cu o grosime de 4m. Apa a fost adusă de la 19 kilometri distanţă, din pădurea Belgrad. În zilele noastre apa are un volum scăzut, pentru a se facilita accesul publicului în subteran, şi este populată cu o sumedenie de peşti de diferite dimensiuni.

O altă atracție pe lângă impresionanta pădure de coloane o reprezintă două dintre ele care au la bază fiecare câte un cap de meduză dispus ciudat: unul întors cu susul în jos, celălalt dispus în lateral. Mie nu mi s-au părut aşa deosebite dar las o poză aici să vă lămuriţi singuri.

Medusa

După cele două incursiuni turistice, în vederea pregătirii concertului, am mai mers odată în cartierul Karaköy să luăm masa. Am ales o terasă unde am servit specialităţi turceşti şi gustat nişte Efes cât să intrăm în atmosfera. Concertul Metallica by request se desfăşura pe İTÜ Stadium. Aveam aproximativ 50 de minute de unde eram din care vreo 20 în subteran şi restul de 30 pe jos din care 15 minute înainte de a lua metroul din staţia Şişhane şi 15 după, de la staţia İtü-Ayazağa İstasyonu până la stadion. 

Oare primesc si eu ceva?

Cele 15 minute până la Şişhane au fost la deal, pe străduţe înguste pitoreşti, unele în trepte. Am trecut pe lângă Turnul Galata, unul dintre simbolurile oraşului, la care era ditamai coada la intrare. Noi din păcate am ratat acest obiectiv, poate într-o altă excursie. Tot ce am urcat, pe unele porţiuni chiar cu genunchii la piept treptele fiind înalte, am coborât apoi la metrou. Obişnuiţi cu Metrorexul unde cobori odată şi gata am rămas surprinşi de cât de adânc sub pământ putea să fie metroul turcesc. Mai aveam puţin până începea concertul aşa că am coborât cu sufletul la gură mai multe etaje, prin tuneluri şi pe scări rulante minunându-ne non stop. Părea că mai întâi vom atinge centrul pământului şi apoi peronul. 

Pisicile sunt peste tot în Istanbul, aceasta de exemplu a vrut să iasă şi ea în poză.
Turnul Galata

Concertul a fost o experienţă de neuitat. Metallica nu mai are nevoie de prezentare, e o formaţie care a influenţat muzica metal şi generaţii întregi de rockeri. Rockeri care de obicei iubesc berea. Dar manifestarea dragostei pentru această licoare din hamei nu ţine la turci sau cel puţin nu în public. Şi mai ales nu în plin Ramadan şi în plină înăsprire a regimului lui Recep Tayyip Erdoğan. După atâta fugă abia aşteptam să ajungem la stand să ne luăm un pahar de bere la dozator când ce să vezi: doar sucuri, apă şi băuturi energizante la vânzare. Mare şoc am trăit. Apa plată nu prea face casă bună cu metalul, că rugineşte, dar în lipsă de altceva a fost perfectă. Muzica a intrat mai pe sponci dar a intrat. 

Ne-am răzbunat arşiţa când, ajunşi înapoi în centru, am văzut baruri încă deschise şi în faţa unora mulţimi ce urmăreau cu sufletul la gură Finala Campionatului Mondial de Fotbal între Germania şi Argentina, câştigată de Germania în prelungiri. Ceea ce am făcut şi noi. După ce s-a terminat meciul barul s-a golit brusc, noi rămânând ultimii luptători împreună cu patronul şi prietenii lui, doi la număr, toţi simpatici. S-a lăsat cu discotecă ad hoc şi schimb de dedicaţii în stilul o melodie pentru fiecare. Noi voiam Şıkıdım a lui Tarkan şi el Ozone, numa numa iei.

Aici se urmărea finala Campionatului Mondial de Fotbal între Germania şi Argentina
Iar aici o turmă de pisici era hrănită cu resturile de la un restaurant

Era 4 dimineaţa când am încheiat paranghelia lăsându-l cu părere de rău pe patron care încerca să ne mai ţină cu încă un Şıkıdım. Din păcate nu mai puteam, fusese o zi plină şi mai aveam 30 de minute de mers pe jos până la hotel. În faţa noastră, petrecăreţi ca noi mai erau şi alţii care mai şi cântau în timp ce se deplasau legănându-se spre casele lor. Veselia a deranjat o doamnă care a ieşit la un balcon ţipând, intenţia ei fiind oprirea gălăgiei. A fost oprită ea în schimb de o voce groasă: Why are you screaming? Don’t you know people are sleeping at this hour? Odată lăsată liniştea vocea groasă a început să fredoneze încet People are strânge when you’re a stranger, Faces look ugly when you’re alone… 

Turnul Galata

Ultima zi, a cincea, a inclus în program doar Marele Bazar, cea mai mare piaţa acoperită din lume, 65 străzi cu peste 4000 de magazine, cafenele şi restaurante. Se comercializează de toate acolo: blugi, geci de piele, covoare, decoraţiuni, aur şi bijuterii din aur plus multe altele, inclusiv ce nu-ţi trece prin minte. Vânzătorii sunt foarte insistenţi, dacă te văd că arunci măcar o privire scurtă dar interesată spre standul lor nu mai scapi de ei. Totul se negociază acolo, niciodată primul preţ nu e cel final, câteodată îl scad la jumătate din prima, ca să te întoarcă înapoi la ei în magazin. 

Înainte de plecarea spre aeroport am luat masa la un restaurant cu mâncare bună şi un chelner simpatic. Notă a fost cam ca peste tot scrisă de mână, nu înţelegeai nimic din ea, mergeai pe încredere. De data asta am avut pe spate un mesaj de la chelner care ne mulţumea anticipat pentru bacşişul pe care spera să îl primească. Am fost darnici, era ultima zi, scăpăm de lirele turceşti şi nu în ultimul rând ne simţisem bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.