Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu e a voastră, ci a urmașilor voștri și-a urmașilor urmașilor voștri în veacul vecilor… (Barbu Stefanescu-Delavrancea, Apus de soare, Actul III, Scena VIII). Cam asta spunea Fane Babanu cu intelepciune. Daca ar fi stiut el cum e treaba cu urmasii urmasilor urmasilor versus improprietarirea… se gandea de doua ori inainta sa emita sfinte judecati.
Ne indreptam spre Valea Uzului. La Darmanesti parasim drumul national in favoarea unuia judetean. In localitatea Salatrucu admir in fuga cateva porti parca de inspiratie maramureseana.
Poarta din Salatrucu, Darmanesti – Imi place forma de potcoava, amuleta aducatoare de noroc
Poarta dateaza in 1946, conform inscriptiei
Te uiti stanga dreapta si ti se strange sufletul. Sondele pentru forat petrol sunt obosite de atata odihna. Totul e inchis, ruginit. Scartaie cand bate vantul. Comparativ cu imaginea dezolanta numele strazilor pare din alt film – strada Energiei, a Uzinei, etc. Trecem de rafinaria Darmanesti, acum falimentara. La o intersectie cu o salcie, o bodega si o fantana dezafectata facem dreapta.
Lacul de acumulare de la Valea Uzului este situat in masivul Nemira la o altitudine de 550 metri. Alimenteaza cu apa potabila mai multe localitati din judetul Bacau astfel incat vizitarea acestuia este restrictionata. L-am admirat de la distanta. Si el pe noi, ca eram frumosi.
Barca la mal
Pana sa ne prindem cum e cu vizitatul lacului parcam. Intalnim un domn sofer pe care il intrebam cum e drumul judetean in continuare pe Valea Uzului. “Cum sa fie domne? PROST. Asta am vrut, asta am avut.” Cu raspunsul prietenos rasunandu-ne in creier ne indreptam spre baraj. Mama gandeste cu voce tare. “Ce o fi cu romanii in ultima vreme? Sunt din ce in ce mai cinici, mai rautaciosi. Oare de ce?”
Meditatia ei intrebatoare era prea inteligenta pentru mine la ora aceea. Temperatura ridicata dadea niste crosee de dreapta in moalele capului. Ma simteam pe post de adversar capacit bine de Rocky in meciul de final. Cinismul romanilor in prag de referendum ma lasa rece. Bine, vorba vine ma lasa rece ca afara era cald. Si tot asa se ametisera gandurile in mintea mea.
In zona se pot face trasee in masivul Nemira dar si spre Muntii Ciucului. De data aceasta nu m-am dedat activitatilor turistice de tocit talpa bocancului pe poteci de munte. Doar am batut ceva timp drumul judetean forestier pana spre coada lacului si-napoi. M-a invins praful, cele patruzeci si ceva grade la umbra si proprietatea privata… care este (dreptul asupra bunurilor mobile sau imobile, bunuri asupra carora proprietarul exercita atributele dreptului de proprietate in interes propriu, dar in limitele legii).
Referitor la proprietatea privata iata un detaliu care a mi-a facut cunostinta cu toate rudele primare dar si din spete mai indepartate ale lu’ Scaraotchi, adica pe scurt m-a umplut de draci. Plecam de la baraj si dupa ceva hurducaieli decidem sa lasam masina la umbra pe marginea drumului. Pentru putina vreme, cat ne mai plimbam prin zona… Nu inchidem bine usile masinii ca auzim strigatele unei doamne. Vorbea cu aplomb. Pe masura ce tragea aer in piept i se scutura o parte din burta. Nici piciorusele gen caltabos in pantaloni scurti nu erau o priveliste mai incantatoare.
– Nu va suparati, da’ n-aveti voie sa parcati aici.
– De ce?
– Pai, e proprietate privata. Nu vedeti placuta?
– Pai nu prea o vedem spunem noi uitandu-ne crucis.
– Uitati. E aici pe stalp si e si peste drum. Deci, nu aveti voie sa lasati masina. Ne pare rau.
Eu catre mama. “Vezi. Asta am vrut, asta am avut.” Unde esti tu Stefan doamne cu Moldova ta care e a urmasilor urmasilor si tot asa pana in vecii vecilor Amin? Nu-i asa ca pe vremea ta avea omu dreptu sa-si parcheze armasarul la orice pom fara sa i se spuna sa-l miste de-acolo?
Priponim autovehiculul la urmatorul arbore liber si plecam in plimbare. Frumoasa tare este zona, nici nu mi-am inchipuit. Merita sa revin. Nu mai zic ca n-am ajuns pana la debarcader deoarece am dat intr-o alta proprietate si alte cateva istorii. Toropiti de caldura ne intoarcem spre masina si parasim zona. Doamna proprietara cu picioruse stil caltabos frigea cativa mici pe marginea drumului. Masinile treceau ridicand praful direct in gratarul dansei. Trei copii chiuiau de mama focului.
Muntii Nemirei si doi stropi din lacul de acumulare Valea Uzului
drumul judetean forestier Valea Uzului
Muntii Nemirei si lacul de acumulare Valea Uzului
Urmatoarea oprire s-a vrut a fi la “Ansamblul Castelului Ghika” de la Dofteana. Unde bineinteles ca era inchis. Un gard metalic de vreo 2 metri inaltime plus 10 cm de tepi ascutiti inconjura cele 10 hectare de parc si castelul aferent. O fila format A4 printata alb negru expusa intr-un panou facea reclama la pensiunea turistica Dofteana Park. Aceasta se afla in cadrul parcului astfel incat turistii cazati acolo au acces nelimitat in zona verde. Pentru ceilalti vizitatori parcul este deschis in timpul zilei si doar cand este disponibil. La asta cu disponibilitatea sigur nu mi s-au aliniat bine planetele ca in afara de grilaje visinii, corturi si rufe atarnand pe sfoara la uscat n-am vazut nimic. Frumos castelul in poze. Viva la democracia y la libertad! Cum o spunea Fanel pe aia cu Moldova, stramosii, urmasii si in veacul vecilor?
Welcome To Dofteana Park!
La Biserica din Borzesti am avut relativ mai mult noroc. Noroc ca ma rodasem / resemnasem pe timpul zilei altfel stricam sigur nunta cuiva. N-am intrat in biserica ca deh, nu vroiam sa fac pe fotograful oficial al evenimentului de legare prin verigheta a doua destine necunoscute mie. In schimb am vizitat Muzeul de Cultura si Arta Religioasa, ce contine obiecte de cult religios din secolele XVII – XIX, cel mai vechi exponat fiind Cazania lui Varlaam datand din 1643.
Biserica din Borzesti
Piatra de temelie a bisericii s-a pus la 9 iulie 1493 iar zidirea s-a terminat la 12 octombrie 1494. Locasul de inchinare este printre putinele ctitorii ale lui Stefan, nu intr-un oras de marea importanta pentru vremea sa, sau pe un camp de lupta (cum este cazul bisericii Razboieni-Neamt), ci intr-o localitate de care el era legat sufleteste. Dupa traditie biserica a fost construita pe radacinile stejarului in care ar fi murit strapuns de sagetile navalitorilor tatari Mitrut, prietenul din copilarie al voievodului.
Cazania lui Varlaam
Multe glasuiesc legendele, istoriile invartindu-se in jurul unui arbore care multe vazuse la vremea lui. Batranul stejar, cruce de mormant pentru lui Mitrut “hanul tatarilor” prietenul din copilarie al domnului Moldovei, a fost martor atat al carnagiului ce a marcat tineretea voievodului dar si al razbunarii de peste ani. Pe scurt: un joc copilaresc nevinovat a sfarsit intr-o varsare de sange nejustificata urmata peste ani si ani de o razbunare si ea innecata in sange. Razbunarea sa zicem ca era justificata, cel putin asa imi dicteaza patriotismul sa zic. La sfarsitul faptelor domnitorul a dat porunca sa se dea foc stejarului, ca sa-l purifice prin ardere banui. Pe locul lui a inaltat biserica. In prezent masa altarului se afla chiar pe trunchiul arborelui.
In rest, sa auzim de bine! Si sa ne bucuram de apusuri. Cine stie cand o sa mai fie asa de frumoase.
O Floare la Apus de Soare
Moldova unui Apus de Soare!
Exista ceva posibilitati de cazare in zona Lacului de pe Valea Uzului? Ati mers pana la coada lacului, sau ati inaintat mai mult? Stit ceva de drumul de dupa coada lacului, e practicabil, se poate ajunge la Sanmartin? Va multumesc!
Buna ziua. Am mers ceva cu masina si apoi pe jos pana aproape de coada lacului. Nu pot spune de drumul mai incolo de coada lacului cum este dar cel pe care am mers eu nu era prea bun. Se poate merge pe el dar cu grija.
De cazare noi nu prea am vazut, erau multe vile particulare dar nu stiu si daca se gasesc pe net oferte. Vilele pareau doar pentru folosul proprietarilor mai mult.
Imi pare rau ca nu pot sa ajut cu mai multe detalii.