Muntii Vrancei cu galeata-n mana. Remarcare Soveja Zboina Neagra.

Că mi-s mândră sovejeancă am ţinut să mă laud peste tot aşa că ocazia remarcării traseului Soveja Zboina Neagră nu m-a lăsat indiferentă. Nu mi-aş fi iertat prea curând absenţa la “operaţiunea bidineaua”, operaţiune care de fapt e mult mai complexă decât mi-aş fi închipuit.

Soveja (595m) – Şezătoarea Lupilor (1050m) – Cabana forestieră Zboina (1250m) – Vârful Zboina Neagră (1350m).

Marcaj cruce roşie.

Plecarea din Bucureşti s-a făcut vineri cu mare întârziere dar a avut loc până la urmă. Drumul nostru asfaltat a urmat calea înserării suflându-i în ceafă. S-au făcut planuri pentru viitoare remarcări deşi încă nu ştiam cu ce se mănâncă una, s-a fantazat pe seama luminilor intermitente ale eolienelor ce se vedeau în depărtare şi creau o atmosferă de Independence Day, fără Will Smith din păcate. Pe sfârşit de la Valea Câmpului atmosfera “the end of the world is near” s-a întregit. Plouase înainte puternic. Asfaltul încins şi plin de aluviuni scotea aburi groşi şi lăptoşi ce lăsau farurile lipsite de scop. Orbecăiam într-un mare fel. După dealuri fulgerele se simţeau ca la ele acasă. Nu ştiu de ce dar le presimţeam un fel repetiţie înaintea spectacolului final.

Cu inima cât un purice (eu) în jur de orele 22.30 am ajuns în Poiana Punga, locul de campare pentru prima seară. Înspre pădure se vedea focul de tabără în jurul căruia se adunaseră colegii de voluntariat ajunşi cu mult înainte. Sentimentele îmi erau amestecate dar în principiu frica domina orice aş fi raţionat. Sechelele ieşirii de anul trecut pe Jepii Mici au ieşit la iveală. Sursa tremuriciului: armata de fulgerică bubuitori ce luminau cerul mai rău ca la Rock the city. Adevărat spectacol de sunet şi lumini. Hotărârea a fost bruscă şi de neschimbat: “Ştiu, dorm în maşină!”.

Cu aceste gânduri declarate am putut să mă simt bine în restul serii, cât mai rămăsese din ea. Entertainment-ul cu specific montaniard – foc de tabără, cântece şi voie bună – s-a produs până târziu în noapte. Poiana Punga era plină de veselie şi de cai. Pe fundalul fulgerelor li se vedeau siluetele suple şi înalte, ca-n scenele nocturne cu haiducii lui Pintea… sau Andriiiii Pooooopa hoţ vestit. Obosită fiind n-am asistat la tot show-ul dar din maşină mi s-a încântat auzul de cântece urlate cu multă răspundere de cei mai rezistenţi insomniaci. Petrecerea a fost încheiată sub auspiciile răpăielilor, pe fundal sonor şi luminos. Visele ce m-au cuprins au căutat cuvintele uitate în umbra marelui urs dar nu le-au găsit aşa că… am dat un search pe gugle.

Stau singur şi mă-ntreb / De ce-am plecat de-acasă…

Şi timpul vostru s-a scurs / La umbra marelui urs / Dar ghearele v-au rămas / În orice-mbrăţişare / Astăzi doare sărutul pe obraz!

La poveşti cu nea Mărin

În jur de orele 3 – 4 dimineaţa în maşină condensul îşi făcuse treaba bine. Pe dinafară se vedea ca-n scena aburitoare şi romanţată din Titanicul cu Kate şi Leo. Am deschis geamul să intre aerul rece al dimineţii şi-am adormit în timp ce făceam recensământ la stele. Multe mai erau. M-am trezit puţin mai încolo stropită bine, ploaia o dădea în rafale. Pleoapele îmi erau grele de la picăturile căzute peste ele dar am izbândit să-nchid geamul şi să adorm la loc. Dimineaţa tot udă a fost. Oare câte şanse de succes va avea operaţiunea noastră? S-o prinde vopseaua?

Cu ochii zorilor de zi mi-am văzut şi colegii de muncă. Veseli şi ageri cum stă bine oricărui muntoman. Corturile răsăriseră ca ciupercile după ploaie în poiană. Din câte unul se mai auzea o sforăitură. Concluzie: toţi muntomanii sunt ageri la primele ore dacă nu dorm… dar şi când s-or trezi… pre munţi îi vor popi. Asta ca să adaptăm puţin cuvintele lu’ Lapuşneanu Vodă.

Izvorul fiind departe se caută sticle cu apă pentru cafea. Noroc că veselia nocturnă nu se întreţine cu apă chioară. Am găsit suficientă pentru a face cafele la un regiment întreg cu tot cu căpitan.

Ne reunim la marginea pădurii aşteptând să treacă răpăiala venită pe neaşteptate. Nu ţine mult şi lasă în urmă două curcubee fotogenice la care ne zgâim cu ambii ochi din dotare. Şedinţa tehnică se ţine în jurul materialelor care se împart benevol, funcţie de cum se înhamă lumea. Cei mai grei au fost sacii de ciment care se dădeau la promo (ediţie limitată a câte 15 kile) şi cei mai incomozi stâlpii. În vâltoarea împărţirii m-am nimerit mândră posesoare de mănuşi, perie de sârmă, două bidinele şi trei cutii de vopsea (una roşie şi două albe) toate într-o pungă roşie cu Mircea Geoana. Nu joc singură ci în echipă dar ne vom împărţi pe drum sarcinile.

Dezorientare Turistica

Prima parte s-a consumat pe un forestier noroios în care ne-am afundat cu fiecare pas. Drumul însoţea Dragomirna care ne susura pe la urechi. Atmosfera era mai mult decât umedă şi transpiram la fiecare pas. Rucsacul îl simţeam pe umeri din ce în ce mai greu şi abia începusem. Colac peste pupăză în faţă îmi atarna un kil juma’ de Nikon cu două obiective. Cine-o face poze eroul meu va fi. La o oră de la plecare ne reunim la locul unde traseul părăseşte drumul forestier ca să avem de unde ne împărţi pe echipe. Mă nimeresc nu ştiu cum dar acolo unde de obicei îmi e locul, la echipa din urmă. Un făcut ce să mai, că eu de obicei sunt printre “fruntaşi”. În faţă erau purtătorii de ciment, stâlpi şi marcaje şi încă o echipă de pictori în devenire. Ei au început să zugrăvească pomii de la jumătatea traseului încolo, ca să avem şi noi ce face în urma lor.

Zboina Neagră e drept în sus

,,Margarete pentru fete / Pentru cei ce le iubesc”

La cât am cerut-o bidineaua nu s-a lipit de mine. Am fost alocată unei perii de sârmă cu care am mângâiat cu răspundere copacii ca să se prindă bine vopseaua. Începutul a fost plin de stângăcii, până am prins mişcările. Urma ce scapă turmă era formată din două echipe, fiecare având în componenţă o periuţă şi două bidinele, una de roşu şi una de alb. Marcajele se făceau şi pentru sensul de urcare şi pentru cel de coborâre după îndelungi dispute legate de amplasarea şi vizibilitatea lor, timp în care am raşchetat mai mulţi copaci decât trebuia.

• Îţi zic eu pe copacul ăla e cel mai bine.
• Care?
• Bradu ăla gros.
• Care dintre ei? Că toţi sunt groşi.
• Ăla din faţă.
• Ahaaaa. Deci care?

La intersecţia potecii cu una dintre serpentinele forestierului ne-a prins din urmă echipa vrum vruuum aka băieţii cu drujbele. I-am lăsat să ne depăşească ba’ le-am dat şi un avans, să beneficiem de roadele muncii lor: o potecă fără obstacole.

Pe lângă periuţe şi bidinele cu noi mai era şi responsabilul cu filmarea remarcării. Aşa că vrea nu vrea aşteptăm să devenim vedete odată cu premiera, poate o punem şi de un covor roşu… de frunze tomnatice. Eu am profitat de faptul că nu lucram cu vopseluri şi am pus Nikon-ul la treabă între două periaje, să simtă şi lentila dânsului că face ceva. Până o veni recunoaşterea cinematografică şi vre-un Oscar pentru interpretare aştept un Pulitzer mic, cât de mic, pentru fotografiile făcute.

Panta s-a accentuat şi pauza cea mare (prima din multele) a venit de la sine odată ce am trecut un pârâiaş rece şi cristalin. Poteca părea că va da ocol piciorului de munte şi nu eram prea curioşi ce va urma aşa că ne-am oprit. Locuşorul fusese amenajat în trecut dar acum era în paragină. Pe o pancartă ruptă se putea citi “Loc de odihnă şi fumat”. Am luat în serios indicaţia, eu doar partea cu odihna alţii pe amândouă.

 Odihnă şi pentru instrumente

După pauză şi răsplată. Cum bănuiam cotul dat de potecă ne-a revelat un nou urcuş din ce în ce mai strâns în serpentine până sus la “Şezătoarea Lupilor” (sau ,,La bradul uscat”) loc de belvedere care nu trebuie ratat. Tot traseul de până-n şezătoare este cam fără perspectivă din cauza pădurii dese prin urmare primul loc cu vederi largi merită apreciat… cu o nouă pauză bineînţeles.

Belvedere la Şezătoarea Lupilor

Indicatorul vechi

S-au pierdut şuruburi oare?

În cartea lui Florin Roman (Munţii Vrancei) zice fain de ireal: “De la ,,şezătoare” poteca străbate codrul de molid, poienit cu afiniş, urcând domol (vreo ½ oră) până la o cabană de vânătoare şi sediul cantonului silvic “Zboina”.” Noi am făcut doar vreo patru ore şi patruzecişicinci de minute contorizate pe ceas. Nici nu ne-am grăbit ce-i drept pauzele fiind luate la fiecare copac vopsit. Şi fără opriri tot nu cred că s-ar face jumătate de oră. Probabil din 1989 când s-a scris cartea până în zilele noastre ori s-a mutat cabana ori relieful a suferit o serie de modificări parte inerente din cauze naturale parte cauzate de intervenţia dăunătoare a omului, gen alunecări de teren consecinţă a defrişărilor necontrolate. Astfel a apărut o vale pe care am coborât-o şi urcat-o cu gâfâieli şi sudalme, o poiană ameţitoare în care fiecare se descurcă cum poate că poteca nu se vede sub copacii căzuţi pe care trebuie să îi încaleci, sari, etc…

 

 Drujba asigură accesibilitatea potecii. Una din puţinele dăţi când îi consider benefică prezenţa în pădure

N-ai vrea să te întâlneşti cu el prin pădure :))). Umbrele ce-i cad pe faţă îi dau un aer fioros ce aduce aminte de filmul “The Chain Saw Massacre”

In Vrancei se-ntâlnesc ozn-uri de mici dimensiuni

Cea mai mare şi mai mare dintre opriri s-a luat în proaspăt botezata poiana lu’ Claudiu. Ne încurajam unul pe celălalt să mergem dar fără spor. Pe o husă de aparat foto 11 fluturi închişi la culoare se încălzeau la soare. Alţi trei portocalii preferau un stâlp de marcaj sprijinit de ramura unui brad ce se bălăngănea la fiecare fâlfâială de vânt. Mă aşez chiar lângă stâlp întrebându-mă dacă îl voi lua frontal la o adiere mai puternică. Deşi cu ameninţarea deasupra capului nu mă învrednicesc să mă ridic. Scena aducea ridicol de mult cu povestea drobului de sare.

Stau singur şi mă-ntreb / De ce-am plecat de-acasă…

Am fi continuat pauza la nesfârşit dar simţeam în aer furtuna ce se apropia. La intervale nu foarte dese ne avertiza sonor. Am lăsat în poiană echipa ce se ocupa de instalatul stâlpului şi noi am continuat atacul bidinelelor. Sprintul final s-a terminat într-un mic “balauring”. E fain să te rătăceşti la remarcare. Poiana dinainte de cantonul vânătoresc arată ca după o nemiloasă defrişare ceea ce de fapt se şi întâmplase. Poteca era de negăsit. S-a mers pe bâjbâite. Din fericire n-a durat mult orbecăiala, la timp a apărut în raza vizuală cabana vânătorească Zboina. În acel moment de revelaţie cu umilinţă recunosc: am uitat şi de remarcare şi de periat copaci şi de tot. Am păşit pe prispă exact când primii stropi de ploaie au coborât printre noi. Ce a fost după? Duşul lu’ nea Noe varianta minimalistă, ploaie cu bulbuci, perdea de apă… până s-a oprit.

La umbră de codru des

Un bâzoi ce mă tratează cu dorsala

Se montează săgeţile pe stâlp

Echipa Van Gogu, cu găleata-n mână

Echilibru în culoare altfel s-ar fi dus poza-ntr-o parte

Poteca necurăţată arăta ca în halul de mai sus

aşa că drujba intră în acţiune

Cabana forestieră Zboina

Paragina “prosperă”

Plouă incet, dacă nu chiar anost… Nici nu mai ştii dacă are vre-un rost

Aţi văzut filmul The Mist?

Iar timpul nostru s-a scurs … fain frumos cu poveşti în jurul mesei sau în jurul focului funcţie de gaşcă. Seara precedentă trăită intens şi oboseala remarcării îşi puseseră amprentă, niciunul nu mai era la fel de ager. Înainte de orele 11 şi jumătate în noapte toată lumea închinase steagul.

Peste noapte am înţeles că a plouat zdravăn. Eu n-am auzit nimic dar i-am crezut pe cuvânt pe cei cu somnul mai uşor mai ales că umezeala era mare afară. O mare parte dintre noi a fost cuprinsă de lene fapt pentru care remarcarea ultimei părţi a traseului (de la cabană până în vârful Zboina) a fost făcută la efectiv înjumătăţit. Însă am muncit cu spor şi cu mare drag încât nu s-a simţit prea mult reducerea de personal.

Apropos de muncit cu spor şi cu mare drag… pe mine nu mă includ în categoria “muncit” că nu ştiu cum am scăpat şi de perie şi de bidinea şi de orice altă responsabilitate. Singura mea dorinţă era să imortalizez în mii de pixeli frumuseţile Vrancei. Atmosfera ceţoasă era fotogenică şi cerea a fi pozată din orice unghi, voluntarii harnici, ciupercuţele, căpşunelele, floricelele, gărgăriţele, fluturaşii, totul trebuia înregistrat deci am fost mult prea ocupată ca să mă mai îndeletnicesc cu ceea ce de fapt era treaba mea, periatul copacilor.

Din calitatea mea de observator pot spune că voluntarii au făcut treabă bună, au vopsit pictural copacii din dotare, au înfipt stâlpul fix pe vârf, au făcut poza de grup în jurul stâlpului şi au plecat mulţumiţi spre casele lor cu o ultimă oprire la cantonul Zboina ca să îşi ridice bagajele.

Urcare spre Vârful Zboina Neagră

 

Fantomatic

Mânătarcă

Căpşunică

Instrumentul muncii

Se frământă cimentul

Se fixează stâlpul

Se bătătoreşte bine pamântul

şi iată rezultatul… stă in picioare

privire seducătoare

printre ceţuri vedem ceva ceva de pe vârf

Cina Oanei

Luceafăr pleoştit

Luceafăr mai puţin pleoştit

Seamănă cu un fluturaş

Paianjenul Sorel

Domnul Florin Roman, mai sus menţionat, în cartea sa “Munţii Vrancei” spune: “Returul în Soveja este posibil şi pe două variante nemarcate: una, coboară prin ,,Piepturile Zboinei”, pe potecă şi drum de căruţe (aproape 4 ore); cealaltă, urmează spre sud poteca până în pasul Soveja, de unde se foloseşte DJ 205F către stânga (timp total, aproximativ 5 ore). Recomandabil este ca nici una dintre aceste rute să nu fie parcursă fără a avea însoţirea unui bun cunoscător al locului.” Cum niciunul nu ne încadram la categoria bun cunoscător al locului plus că exista riscul ca şi pe acele părţi relieful să fi suferit schimbări în timp ne-am întors pe acelaşi traseu, proaspăt marcat, fără şanse de rătăcire. Pe drumul de întoarcere s-au mai corectat marcaje sau s-au făcut altele noi unde ratasem în ziua precedentă.

Panorama de la Şezătoarea Lupilor

O vară întreagă m-a ţinut pădurea
Cu faţa în iarbă şi cu gândul aiurea
Iar acum, toamna, la plecare
Se tânguie că mă rup din inima ei şi o doare

defrişare nemiloasă

Gaşca s-a separat încă de la canton mai rău ca la marea schismă. Cu părere de rău nu mi-am luat rămas bun de la o parte din participanţi pentru că au plecat înainte să ne întoarcem noi de pe vârf. Poate cu proxima ocazie vom avea timp şi de la revedere, cine ştie. Şi trupa în care am rămas eu s-a separat în două mai mici, eu fiind în prima parte. Urma a scăpat turma cu obrazul curat terminând de marcat şi partea de forestier restantă. Respect pentru voinţa lor, mie nu îmi mai rămăsese nici măcar un strop. Le-am aşteptat întoarcerea la umbra pădurii sorbind o bere rece, pozând artistic vacile şi caii aflaţi la păscut şi admirând joaca umbrelor peste Poiana Punga. Vă las cu ultimul calup de poze şi câteva detalii vizând următoarele acţiuni de remarcare ale Asociaţiei Montane Carpaţi.

 Poiana Punga

Un element nu se potriveşte în cadrul ăsta. Care oare?

Câte doi incolonaaaarea!

Vaca MU

Stai că iau obiectivul ăla mare să bat până în curu calului, am zis înainte de poză… Am fost aproape 🙂

Calul cu mai multe picioare decât prevede legea

A game of shadows

Poiana Punga, exponat din tabăra de sculptură

M-a dus cu gândul la “Nebunul cu ochii închişi”

Şi-am încălecat pe-o şea şi v-am spus povestea aşa

Remarcarea traseului Soveja – Zboina Neagră este parte a programului de refacere a traseelor turistice montane din vara anului 2013 în cadrul proiectului „Voluntar în Carpaţi” al Asociaţiei Montane Carpaţi.

• Munţii Vrancei, zona Soveja – Zboina Neagră: 6-7 iulie
• Munţii Făgăraşului, în zona cabanei Negoiu şi pe creastă, între Lacul Avrig şi Lacul Călţun: 20-28 iulie
• Munţii Făgăraşului, zona Bălea – Podragu, refacerea monumentului Nerlinger: 2-4 august
• Munţii Lotrului, zona cabanei Prejba. Refacerea traseelor turistice ce acced la singura cabană din munţii Lotrului din Sadu, Talmacel, Râul Sadului, Lazaret: 12-18 august
• Munţii Făgăraşului, refacerea refugiului turistic Podul Giurgiului: 26 – 31 august
• Munţii Godeanu, traseul de culme acum complet lipsit de amenajări: prima săptămână din septembrie
• Munţii Vrancei, zona Căldările Zăbalei. Va include şi repararea traseului Poiana Şindriliţa-Nereju: a doua jumătate a lunii septembrie

Mai jos câteva detalii despre desfăşurarea unei acţiuni de remarcare date de Florin Fratu, membru al Asociaţiei Montane Carpaţi, coordonator de proiect.

Fiecare acţiune are particularităţile sale, legate de specificul zonei de lucru, de perioadă, de numărul de participanţi sau starea traseelor de remarcat. În general, însă, participarea la o acţiune de remarcare presupune:

• să aveţi dorinţa de a participa şi de a face, veselia şi bună-dispoziţie constituie avantaj;
• să deţineţi un minim de echipament montan, care, de regulă, este menţionat în textul invitaţiilor de participare;
• să aveţi o condiţie fizică/stare de sănătate care să permită parcurgerea traseelor descrise, uneori cu greutăţi suplimentare faţă de bagajul personal, constând în materialele necesare acţiunii;
• să vă asiguraţi alimentele necesare pentru perioada acţiunii, precum şi minimul de trusă medicală, mai ales în cazul în care urmaţi un tratament;
• să încheiaţi un contract de voluntariat cu AMC în baza căruia vă vor fi recunoscute competenţele dobândite şi/sau vă pot fi rambursate o parte din cheltuielile făcute pentru participare (transport, cazare, masă);

În ceea ce priveşte desfăşurarea propriu-zisă a activităţii aceasta variază de la caz la caz. Dar situaţiile cele mai des întâlnite pot fi următoarele:

• întâlnirea participanţilor se va face, de regulă, la poalele masivului în care vom desfăşura acţiunea, pentru o ascensiune în comun, ca să putem distribui echitabil şi după puteri, sarcinile de transport. Şi ca să reunim cât mai curând ceea ce va deveni, în cele mai multe cazuri, un grup de prieteni.
• acţiunea se va organiza cu o tabără de bază, dacă e posibil într-o cabană turistică sau în corturi, unde vor fi transportate cele mai multe din materialele necesare (anul acesta acest specific îl vor avea remarcările din Făgăraş şi Lotru)
• de la tabăra de bază refacerea traseelor va fi făcută de echipe independente, coordonate în general de membri ai AMC, cu întoarcere în tabăra de bază la terminarea sarcinilor;
• atunci când traseul de refăcut este liniar (anul acesta Godeanu sau Vrancea) acţiunea de refacere se poate face şi simultan cu deplasarea taberei pentru noaptea următoare;
• munca propriu-zisă constă, în general, în refacerea marcajelor turistice prin vopsire, înlocuirea săgeţilor indicatoare, plantarea stâlpilor de marcaj, defrişarea vegetaţiei sau îndepărtarea doborâturilor din potecă, conturare sau consolidare a potecii, refaceri de lucrări de zidărie. Plus munci conexe, când e cazul: bucătar, paznicul corturilor sau fotograful oficial al expediţiei.
• uneltele mânuite sunt, în general, la îndemâna fiecărui participant, cu condiţia manevrării cu atenţie: rucsac, pensulă, ciocan, sapă, lopată, rangă, chei fixe, fierăstrău etc. Pe măsură ce gradul de pericol în exploatare creşte (secure, drujbă) utilizarea e permisă cu tot mai multe restricţii, conform dictonului latin care zice: safety first!

Părţile şi mai frumoase ale acţiunilor sunt cele de seară, în jurul focului de tabără. Dar surprizele cele mai plăcute dintr-o tabără de remarcare vă las să le aflaţi la faţa locului.

În concluzie, nu trebuie să fi urcat Everestul ca să poţi participa, sarcini se găsesc pentru toate calificările şi calităţile. E nemaipomenit sentimentul de după, când amintirile îţi arată că şi efortul tău a contribuit la încă un traseu un pic mai sigur pentru cei ce vin în urma ta! Iar prieteniile legate după munca cot la cot n-au preţ!

Vă aşteptăm, Carpaţii au nevoie de noi toţi!