Anul trecut, 2018 la sfârşit de iulie, ne-am dorit să urcăm din nou în Făgăraş pe Moldoveanu şi de data asta abordarea să fie prin Valea Rea, cea mai scurtă cale de acces spre cel mai înalt vârf din România. În caz că nu ieşea urcarea am luat şi bicicletele. Din Nucşoara până la Stâna lui Burnei erau 41 de kilometri, jumătate pe asfalt jumătate pe forestier ce se puteau parcurge pe mountain bike. Probabil nu i-am fi mers pe toţi dar măcar 20 până la Barajul Văsălatu care se află la jumătatea distanţei tot i-am fi parcurs.
Week-end-ul se anunţa ploios, cu multe descărcări electrice, ceea ce s-a şi întâmplat vineri seara. Turna atât de tare încât au fost momente în care ştergătoarele abia mai făceau faţă şi mă întrebam dacă nu e cazul să propun o staţionare pe dreapta până când trecea apocalipsa. Singurul lucru bun a fost spălarea bicicletelor de pe capotă. Ajunşi la cazare am prins un moment de pauză între ruperile de nori şi am reuşit să scoatem din maşină bagajele şi bicicletele de deasupra. Bicicletele le-am adăpostit într-un garaj în care, deşi planurile au fost mari, au rămas până la finalul week-end-ului pentru că dacă nu e să fie ziua lor nu e.
Seara s-a prelungit la un grătar cu multă voie bună, atât de multă încât era evident, deşi nu voiam să recunoaştem, că a doua zi clar nu vom vedea cei 2544m ai Moldoveanului. Ceea ce s-a şi întâmplat.
Ziua de sâmbătă s-a rezumat la o plimbare pe dealurile din jurul localităţii Nucşoara cu atingerea mai mult sau mai puţin întâmplătoare a câtorva obiective turistice de interes local şi turistic: Casa Elizabetei Rizea care s-a ivit în drumul nostru şi pe care am privit-o de peste gard, Lacul Învârtita pe care ştiam că o să îl vedem şi spre care ne îndreptam, Copacul Crucificat pe care l-am găsit întâmplător pe google maps şi pe care am uitat să îl pozez şi ultimul dar nu cel din urmă Vârful Strunga cu ai săi 1167 metri, vârf pe care ulterior am descoperit că l-am atins în urma studierii hârtii şi al altimetrului unui ceas deştept. Urmează o serie de poze ce vor ilustra cât de frumoasă a fost acea plimbare fără ţintă pe coclauri. Ar fi fost şi mai frumos să atingem 2544m dar câteodată nu e să fie aşa că e bine să te mulţumeşti cu ce primeşti.
Elisabeta Rizea (1912 – 2003) a fost o eroină a rezistenţei româneşti care, împreună cu soţul ei Gheorghe Rizea, a înfruntat cu mult curaj autorităţile comuniste de ocupaţie sprijinind lupta partizanilor din munţii Făgăraş.
Lacul Învârtita am înţeles că este o tipologie de apă stătătoare extrem de rară în România. Nu fac decât să redau în rândurile următoare ce am găsit pe net, mai multe nu m-a tentat să cercetez.
Lacul Învârtita (Nucsoara) este cel mai mai mare lac carstic format pe gips (sulfat de calciu şi rocă solubilă) din România. Apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea, lacul are o suprafaţă de 2,2 ha şi o adâncime de 5 m şi s-a format într-o dolină pe gips, prin dizolvare, apoi a suferit procese de sufuziune şi de tasare. Este considerat un important monument al naturii patriei noastre, care face parte din rezervaţia naturală Măgura – Nucşoara, împreună cu brazii din partea de estică a localităţii.
Duminică, la întoarcere, ne-am oprit la Mănăstirea Corbii de Piatră, situată în satul Jgheaburi, comuna Corbi. Mănăstirea este un ansamblu rupestru din secolul XIV, reînființat în anul 1512 în perioada domnitorului Neagoe Basarab.
Biserica mănăstirii este săpată în stâncă iar pictura de la interior datează şi ea din secolul al XIV-lea sau chiar mai devreme. Pe lângă biserica în sine, spectaculoasă prin simplul fapt că e în stâncă şi e foarte veche mi-au mai plăcut priveliştea de deasupra bisericii şi urcuşul abrupt până acolo.
