Ne-am întâlnit cu Cristina în gara din Bratislava care era super aglomerată. Noroc că ajunsese ea mai devreme și luase bilete că nu știu dacă ne încadram altfel. După o ora și jumătate de călătoritcoboram în gara din Brno, Cehia, cu ochii pe o catedrala superbă în stil gotic care se vedea de departe. Ceasul indică 11.45 când am coborât din tren. Nu aveam mult timp la dispoziție așa că am încercat pe repede înainte dar totuși în tihna să vedem cât mai multe din obiectivele orașului.
Brno, capitala Moraviei, este al doilea oraș ca mărime din Cehia după Praga. Are cele mai multe universități din țară de aici rezultând o comunitate studențească bogată și un spirit tânăr deși orașul este atestat documentar din secolul al XIII-lea.
Pentru început ne-am îndreptat către ce admirasem de la distanță, Catedrala Sfinții Petru și Pavel cea cocoțată pe Dealul Petrov. Mi-au plăcut zidurile înalte din cărămizi închise la culoare, turlele subţiri ale celor două turnuri și cum se așeza auriul statuii lui Isus răstignit în tot ansamblul. Unul din turnuri este deschis pentru vizitatori și bineînțeles că nu am ratat ocazia să urcăm ca să vedem orașul de sus.
Nu îmi aduc aminte la ce mă uităm acolo dar par foarte atentă 🙂
Sus, cocoţat pe deal, se vede castelul Špilberk, o reşedinţă regală din secolul XIII transformată mai târziu în fortăreaţă şi temniţă.
După catedrala am făcut o pauză de cafea deoarece se cerea, în tren nu am avut parte de un vânzător ambulant de “de toate”. Am ales o cafenea cu terasă stradală decorată în stil modern, hipsteresc. Decorul și modalitatea de servire a cafelei au stârnit instagramărul din mine și am muncit ceva până la un cadru mulțumitor. Noroc cu Cristina că a imortalizat zbaterile.
Cum se realizează o poză demna de Instagram (behind the scenes). Se face o prima încercare în care se aduce vaza cu flori în cadru, se mută scrumieră, se mută țigările. Se face o a două încercare moment în care se observă o floricică ofilită căzută pe tavă. Se înlătura floricica ofilită, se mai mută ghiveciul până se potrivește perfect. Se face poza, se caută filtrul perfect și la sfârșit se admiră rezultatul.
Al doilea cocoț pe ordinea de zi a fost în Turnul Vechii Primării, cel mai vechi edificiu din Brno care datează de la începutul secolului XIV. Până în 1935 a fost sediul administraţiei locale. În holul intrării atârnă de tavan un crocodil imens, probabil la dimensiuni reale (?) pe care tot turistul îl pozează. Crocodilul face parte dintr-o legendă dar în poveste dinţosul e mai degrabă un dragon care atacă orașul și este pus la respect de locuitori.
Din observatorul turnului (63m înălțime) se văd turlele minunate și întunecate ale Catedralei Sf. Petru şi Pavel, acoperişurile portocalii ale caselor şi, în depărtare, pe un deal împădurit, silueta castelului Špilberk, o reşedinţă regală din secolul XIII transformată mai târziu în fortăreaţă şi temniţă. Din lipsa de timp nu am ajuns la castel deși mi-aș fi dorit.
Mașina timpului sau Ceasul Orașului din Freedom Square (Piața Libertății)
Ceasul este făcut din granit negru, are o înălțime de 6 metri și este realizat intenționat în formă de glonte comemorand apărarea eroică a orașului împotriva armatei suedeze în timpul Războiului de Treizeci de Ani. Ceasul bate la ora 11, cand eliberează o bilă de sticlă pe care turiștii încearcă să o prindă pe principiul cine-o prinde o păstrează ca suvenir. Legenda orei 11 în loc de 12 vine din timpul războiului de 30 de ani când Brno a reușit să reziste asediului suedez mai mult de 100 de zile. Conducătorii suedezi ar fi luat decizia să renunțe la asediu dacă până la ora 12.00 nu cuceresc orașul. Atunci apărătorii orașului au avut o idee bună, să sune clopotele bisericii mai devreme, la 11.00.
Cu ocazia urcării în al doilea turn eu îmi satisfacusem dorințele vizitatorului de Brno așa că am lăsat loc celuilalt mare doritor, adevăratul inițiator al excursiei la Brno, Cristina. Spre deosebire de obiectivele mele aeriene ale ei ne-au purtat în adâncurile pământului la Osuarul de la Biserica Sfântul Iacob, labirintul de sub piața de legume și la cripta Capucinilor.
Biserica Sf. Iacob
Osuarul l-am nimerit greoi. Știam că ar trebui să fie la Biserica Sf. Iacob, am intrat în biserică dar intrarea ciuciu. Cristina a vorbit cu un preot care ne-a spus ceva, nu mai îmi aduc aminte ce dar eu știu că am ieșit derutată de acolo și bănuiala mea e că am descoperit intrarea în osuar din greșeală nu pentru că am fost noi vigilenți.
Între timp, pe măsură ce scriam, am vorbit cu Cristina și m-am lămurit / adus aminte. În biserica era o nuntă și preotul nu a înțeles întrebarea, credea că vrem să vizităm incinta și ne spunea că nu se poate, că e nuntă. Iar noi nu și nu, că vrem la osuar. El o ținea că nu se poate, că până la 5 e închis când se termina nunta și noi nu înțelegeam ce-are sula cu osuaru’.
Referitor la obiectul vizitei las următoarele rânduri. Existența bisericii St. James / Jacob a fost menționată de la începutul secolului al XIII-lea. În aceeași perioada a fost fondat în jurul bisericii unul dintre cimitirele importante ale orașului. Pe măsură ce localitatea se dezvolta capacitatea cimitirului a fost depășită așa că a fost adoptată o soluție “regenerabilă”: după ce treceau 10 – 12 ani de la înmormântare mormântul era deschis, rămășițele mutate și un alt decedat îi lua locul. Rămășițele originale erau plasate în alte încăperi subterane speciale denumite osuare. În consecință o criptă cu trei camere a fost construită sub biserică aproximativ în secolul al XVII-lea. Din cauza epidemiilor de ciumă ori holeră și a războaielor cele trei camere inițiale au devenit insuficiente osuarul extinzându-se sub cimitir și conectandu-se cu cripta bisericii. În 1784 din motive de igienă cimitirul a fost desființat, rămășițele scoase din morminte au fost duse în cripta și apoi toată zona a fost acoperită cu pietre de mormânt suplimentare. În timp osuarul, dimensiunea și locația sa au fost uitate.
Prima fotografie a criptei descoperite, 2001.
În 2001, în timpul unor lucrări de reparație subterane într-una dintre pieţele centrale de lângă Biserica Sf. Iacob s-a descoperit un număr impresionant de rămăşite pământeşti adică cripta și osuarul mai sus menționate. În urmă cercetărilor numărul de persoane îngropate acolo a fost estimat la 50.000 de persoane, majoritatea victime ale epidemiilor de ciumă ori holeră şi ale războaielor. Acest număr de persoane înmormântate face din Osuarul de la Brno al doilea din Europa după catacombele Parisului.
Abia așteptam să ies la soare după atâtea catacombe dar din păcate faza solară nu a durat mult, urmând vizitarea labirintului de sub piaţa de legume: o impresionantă reţea de coridoare şi pivniţe folosite în evul mediu pentru păstrarea alimentelor, a butoaielor de bere şi vin ori pentru depozitarea diferitelor bunuri.
Labirintul se vizitează doar cu ghid, în grup organizat, la anumite ore. Ne luasem bilet din timp, cu două ore înainte. Din păcate ghidul de care am avut parte deși a fost amabil și simpatic se vedea că e pe lângă subiect. Citea de pe niște fițuici informațiile aferente fiecărei camere în care ajungeam într-o engleză cu accent ciudat din care eu nu înțelegeam totul. Din fericire nu a primit prea multe întrebări suplimentare că situația ar fi fost și mai jalnică. La sfârșit mai aveam puțin și o tăiam înainte dar reținerea că nu nimeresc canalul de ieșire corect m-a ținut pe loc. Nu îmi doream să fiu prezentată câteva sute de ani mai încolo drept un exemplar de turist neascultător ce încerca să scape de ghid.
Între obiective am servit și o masă rapidă. Nu mai aveam mult timp de petrecut în Brno și eram nerabadatoare să văd alte subsoluri că osuarul și tunelele de sub piață îmi deschiseseră apetitul. Evident glumesc, nu sunt fana călătoriilor pe sub pământ deoarece îmi dezvoltă senzația de claustrofobie pe care încerc să o ignor.
O colecție mult mai inedită și dătătoare de fiori față de Osuar se află în cripta Bisericii Capucinilor de lângă piaţa veche a oraşului. Aici niște băieți morți de ani buni, destul de bine conservați, sunt înșirați în sicrie în diferite încăperi, pe peste tot. Oriunde te uiți dai de o prospătură. Nu n-am rezistat mult acolo. Am ieșit în pas alergător cu ochii acoperiți de foile cu informații primite pe lateral de parcă aveam ochelari de cal. Altfel riscam să visez urat o săptămâna cel puțin. Din fericire despre ei am scris la lumina zilei că altfel iar riscăm să am niște vise agitate.
Cripta între 1656 și 1784 a servit la înmormântarea Călugărilor Capucini și a binefacatorilor Ordinului. Peste 150 de Capucini și în jur de 50 de binefăcători și-au găsit aici locul de odihnă. Un sistem sofisticat de ventilație, grație căruia cripta a fost bine ventilată de secole, a cauzat mumificarea naturală a corpurilor decedaților.
The Capuchins – Brno Underground Boyz
După această ultima incursiune în subteran am tăiat-o spre gara sperând să găsim un tren cât de repede dar nu am avut noroc așa că am mai frecat puțin menta admirând zona. Spre uimirea noastră trenul a venit în plus și cu 35 minute întârziere, deci se mai întâmplă acest lucru și în zone mult mai dezvoltate din punct de vedere infrastructură, nu doar la noi.
Gara din Brno
Gara din Bratislava
Înapoi în Bratislava eram la 18.00, timp suficient cât să mai dăm o raită prin centrul vechi.
