Ziua 5 – Vineri 05.04.2019
Îmi doream să ajung în Masivul Anaga cât de repede în ideea că dacă ne plăcea poate mai mergeam şi în altă zi. Mă chema acolo un tunel natural mult prea instagramat ca să îl ratez, el era scopul, el era ţinta. Din cauza vremii am amânat o zi incursiunea şi nici în ziua aleasă vremea nu a fost prea prietenoasă, cel puţin nu la început. De fapt şi atunci când tot restul insulei este scăldat de soare în Anaga predomină umezeala chiar dacă nu plouă propriu-zis. Nu te poţi pune cu specificul insulei.
Parque Rural Anaga, Rezervaţie a Biosferei UNESCO din 9 iunie 2015, domină extremitatea nordică a insulei. Rezervaţia acoperă 48.727 hectare din care 15.489 terestre iar restul marine şi se întinde pe o lungime de 20 km, lăţimea variind între 5 şi 10 km. Altitudinea variază de la 600m până la 1024m în Cruz del Taborno. Vârfurile masivului sunt acoperite de păduri de laur din perioada terţiară, partea de mijloc de ienuperi şi palmieri iar în zonele inferioare întâlnim tufărişuri, arbuşti scunzi. Zona găzduiește diverse medii și peisaje și este casa pentru 22.000 de persoane. Anaga include şi atracţii turistice geologice, cum ar fi Roque de Taborno, Roques de Anaga şi Roque de las Animas – care sunt deschideri geologice, aflorimente. Afloriment = Loc unde rocile din subsol apar la suprafața scoarței pământești datorită eroziunii sau a descompunerii artificiale. Hai că odată cu mine prindeţi şi voi câteva cunoştinţe de geologie. Anaga şi Las Animas le-am văzut chiar în acea zi, Taborno în ziua următoare. Cea mai impunătoare mi s-a părut Taborno.
Am plecat din Santa Cruz prin La Laguna cu oprire la punctul de informare al parcului de la Cruz Carmen. Aşa se recomandă şi pe bună dreptate. La punctul de informare primeşti o hartă cu traseele din masiv şi informaţii de la persoanele autorizate ce cunosc zona. Altfel nu prea ai de unde să îţi faci idee care e infrastructura montană din Anaga, ce mai citeşti pe net dar prea puţin. Eu deşi am căutat informaţii nu am dat de site-ul oficial al masivului. Probabil nu am dat în căutare pe cuvintele care trebuie. Fapt pentru care las aici site-ul oficial, cu multe date pentru curioşi: http://reservabiosfera.tenerife.es
Majoritatea traseelor pornesc din creastă şi coboară prin pădure spre una din plajele de pe coastă. Sunt diferite ca dificultate, lungime şi e bine să te informezi înainte de a porni la drum. Echipamentul trebuie şi el să existe, mai ales bocancii şi hainele impermeabile.
Revenind la oile mele, după cum spuneam, raţiunea incursiunii în Masivul Anaga pentru mine era tunelul natural şi abia aşteptam să aflu exact unde este de la ghidul atotştiutor de la recepţie. Domnul cu informaţiile părea cam zen, zdrăngănea la o chitară absorbit de melodie şi cu greu ne-a observat dincolo de tejghea aşteptând să termine Râpa varianta în spaniolă. A urmat un schimb de amabilităţi, where are you from etc, ne-a dat o hartă pe care a marcat câteva puncte de interes explicându-ne cum putem ajunge la ele, cam cât e de mers pe jos, unde sunt punctele de belvedere. La sfârşit bineînţeles amabil ne întreabă dacă mai avem nevoie de alte informaţii.
- Eu: Şi tunelul? Aveţi un tunel. Unde este tunelul?
- Ghidul uitându-se mirat, neînţelegând entuziasmul: Da, avem şi un tunel.
- Eu: Unde este, unde? În tot acest timp încercam să intru de pe telefon pe internet la poze cu ţinta să fiu sigură că a înţeles la ce mă refer dar din păcate nu era semnal.
- Ghidul uitându-se şi mai mirat: tunelul este aici, şi marchează pe hartă locul.
- Eu, puţin dezorientată: Aici e tunelul? Sigur, sigur?
După ce m-a asigurat că da, acolo e tunelul, schimbul de multumescuri şi la revedere, have a nice trip, enjoy Anaga etc am părăsit incinta punctului de informare. Eram puţin descumpănită, tunelul indicat era în cu totul altă zonă faţă de ce mă documentasem. Undeva se rupsese informaţia şi nu ştiam unde. Am lăsat pentru moment descumpănirea deoarece trebuia să mă concentrez la găsirea punctului de plecare în traseul indicat de ghid, Casa Forestal de pe TF-12, la 7 kilometri distanţă.
Deşi puţini aceşti 7 kilometri au fost suficienţi pentru o mică revelaţie. La un moment dat din drumul principal pleacă o şosea către Pico del Ingles, am văzut din fuga calului o săgeată ce indica spre dreapta “miradorul”. Rotiţele au început iar să funcţioneze descumpănite. Din cercetările mele tunelul natural era la Pico del Ingles, de ce ghidul a arătat în altă parte pe hartă? De ce e Pico del Ingles acolo? S-a rotit săgeata? Ce e greşit în ecuaţie? Am lăsat repede întrebările deoarece imediat am ajuns la punctul de plecare în drumeţie.
Traseul ce pleacă de la Casa Forestal şi coboară prin Pădurea Mercedes în Taganana, mic sat de pescari una dintre cele mai vechi aşezări de pe insulă, durează 45 de minute dupa spusele ghidului. Ne gândeam să coborâm pe picioare până în sat şi de acolo şoferul să se întoarcă să ia maşina şi să recupereze drumeţii din Taganana. La o analiză mai atentă ne-am dat seama că era un plan destul de îndrăzneţ pentru ora înaintată din zi la care eram. Ne şi deplasam cu viteza melcului (în grupul nostru era şi un copil de trei ani) fapt pentru care cele 45 de minute ale ghidului erau realizabile doar în realitatea virtuală. Riscam să nu mai vedem nimic altceva aşa că am mers jumătate de ora dus pe traseu inca jumătate de oră întors cât să ne putem bucura de frumuseţea pădurii Mercedes. Vegetaţia luxuriantă (lauri, licheni, ferigi şi liane) şi ceţurile mereu prezente dădeau mister zonei. Au fost avut momente în care m-am simţit ca în copilărie când vizionam filmele cu Fantomas protagonist.
Pădurea Mercedes cea cu laur din perioada terţiară
Pe şosea drumul către Taganana ducea fix pe unde zicea ghidul că e tunelul, ce uşurare. Starea mea de agitaţie creştea pe măsură ce ne apropiam. În zona cu pricina pe maps se prezintă o îmbârligătură de drumuri că nu prea te prinzi pe unde să o iei când priveşti ecranul telefonului. Ne-am şi certat aproape până la cuţite în privinţa direcţiei de mers, eu şi Bodo aveam păreri diferite vis-a-vis de direcţia şoselei. La faţa locului s-a lămurit totul uşor, drumul curgea frumos în direcţia dorită şi la un moment dat ce să vezi… şoseaua a tăiat muntele printr-un tunel. Doar că nu era tunelul meu natural, era unul săpat în piatră cu scop clar de îmbunătăţire a infrastructurii tenerifeze. Mare mi-a fost dezamăgirea. Şi doar în acel moment am înţeles nedumerirea ghidului care nu pricepea de ce sunt atât de interesată de un tunel.
Galeria subterană a fost suficient de lunguţă cât să permită o serie de hohote şi de miştouri la adresa mea bineînţeles. Cele mai multe miştouri oricum eu le-am făcut, nu m-am putut abţine. Am oprit imediat ce am ieşit la lumină pentru a admira mai bine ce se întindea în faţa ochilor: vârfuri ascuţite ce înţepau cerul, coaste de munte cu ravene adânci, în vale satul pescăresc Taganana cu locuinţele presărate pe coamele muntelui şi undeva departe puţin din albastrul oceanului.
În partea dreapta a imaginii, scăldate de apele oceanului, se pot vedea pietricelele Roques de Anaga
Panoramă de pe vârful El Bailadero
El Bailadero
După ce ne-am desfătat cu frumuseţile am început să ne dumirim şi să ne felicităm pentru faptul că am renunţat la traseu: “Aha, deci ăla e satul Taganana de la capătul plimbării de vis prin pădurea Mercedes recomandată de ghid. Dar unde e pădurea, că din ce vedem satul nu este chiar la capătul ei? Mai mergi o bună bucată de drum şi prin zonă descoperită în bătaia soarelui. Mai bine că nu am mers pe recomandarea ghidului că nu mai urca nici naiba înapoi la maşină pe jos. RATB-ul tenerifez sau autostopul ar fi fost salvarea noastră.”
Satul Taganana
În Taganana nu am oprit, ne-am mulţumit cu ce am văzut din mers. Tot din mers am văzut şi Roque de las Bodegas, o plajă cu pietricele şi nisip negru străjuită de o stâncă ce iese din mare, şi Playa de Almaciga, o altă plajă micuţă cu nisip negru. Meritau o vizită dar nu prea era timp. Sunt trei plaje ce aparţin de localitatea Taganana, primele două sunt cele menţionate mai devreme iar a treia este Playa de Benijo – destinaţia finală a excursiei noastre în parcul natural Anaga. Este cea mai izolată din cele trei, se ajunge la ea coborând pe o potecă cu trepte, multe trepte. Mi s-a părut minunată, mai multe nu am de zis.
Roque de las Bodegas
Satul Taganana şi deasupra sa Roque de Las Animas, 375m – unul din aflorimentele menţionate la inceput
Plaja Benijo si Roques de Anaga
Înainte de a coborî am făcut o oprire la unul din cele două restaurante de lângă şosea pentru o mică gustare ca să prindem puteri, părea mult până jos. Meniul fiind exclusiv din peşte eu am optat, ca de obicei, unul din aperitive. De data asta a fost ales platoul de brânzeturi, mă săturasem de cartofi fierţi. Brânzeturile au fost de fapt un singur fel de brânză – foarte bună de altfel. Sosurile Mojo nu au lipsit din meniu pe principiul nici o zi fără Mojo. Cred că după încă două concedii chiar aş putea să fac un top al sosurilor Mojo din Tenerife că în fiecare zi am servit în vreo două restaurante.
Coborârea spre plaja Benijo
Nisip fin aici la Benijo
Traseul de întoarcere la cazare a fost diferit, am reuşit să facem un minicircuit de Anaga. Din Taganana am urcat pe aceeaşi rută (alta nu este) până la tunel şi de acolo am coborât pe altă parte către orăşelul San Andres şi plaja Las Teresitas unde ne-ar fi plăcut să stăm puţin mai mult decât 10 minute din care 5 am căutat parcare. Ploaia ce a venit pe neaşteptate nu ne-a lăsat dar nu am fost trişti din această cauză, avusesem suficient noroc la cât ne-a ocolit în acea zi. În plus ne-am consolat cu ideea că San Andres fiind foarte aproape de Santa Cruz putem să îl vizităm şi în ultima zi considerând că avem suficient timp, decolam seara.
Ploaia ne-a adus un curcubeu superb pe care l-am admirat de la înălţimea etajului opt.
Pe seară am ieşit în oraş la o sangria corespunzătoare, aşa cum trebuie să servească orice turist când ajunge în Spania.