Home » Calatorii » Calatorii cu Boss » Pe doua roti prin toamna. Cu bicicleta din Poiana Stanii la Tabla Butii.

Pe doua roti prin toamna. Cu bicicleta din Poiana Stanii la Tabla Butii.

Se făcea că e 2018 cu o toamna aurie și frumoasă, cu zile calde de week-end, fără pic de ploi și se făcea că știu locul potrivit de evadare în natură pe două roți. Zic către Bodo: Mergem în Ciucaș, știu un drum spre Tabla Buții ce pornește din șoseaua spre Cheia via Poiana Stânii de când am fost într-o tură grea și lungă dar tare faină. E forestier, practicabil cu bicicleta, din ăla moale fără mult pietriș. 

Zis și făcut. A durat mai mult să găsim cazare, nu știu cum dar părea că toate vilele din Cheia sunt ocupate în acel sfârșit de săptămâna. Sau nu voiau proprietarii să își bată capul doar cu inchirerea unei singure camere, cine poate ști.

Nu am fost prea fasneti în dimineață plecării. Când traseul nu e lung și pleci cu mașina care te așteaptă în parcare parcă îți arde să mai dormi puțîn și să o mai lălăi la cafea spre deosebire de diminețile când mijeam ochii devreme deoarece ne deplasam cu trenul și trebuia să fim la ora fixă în gara că nu stătea CFR-ul după noi. Am mai merge și acum cu trenul pentru mobilitate (nu trebuie să te întorci în același loc să recuperezi mașina) dar din păcate s-au redus la minim vagoanele cu spații dedicate bicicletelor. În plus spre zona Ciucașului transportul feroviar e adorabil de inexistent. 

În jur de orele 13.00 am intrat pe traseu, forestierul ce pornește la dreapta din șoseaua spre Cheia sensul de mers spre Brașov cu 5 kilometri înainte de stațiune. Surprizele s-au ținut lanț, prima fiind puțin neplăcută. Drumul meu cu pământ moale de fapt era din acela cu pietricele când mai mari, când mai mici, niciodată moi. Clănțăneau dinții când încercam să dau puțină viteză, noroc că aceste momente au fost rare. Ce spun Jean și Manolo la Eurosport că pe harta nu e la fel ca în viață reală chiar așa e. Pe maps părea prietenoasă urcarea aia “insesizabilă” de la începutul călătoriei. În viață reală bolovanii alunecau sub roțile care derapau, mașinile care treceau din când în când pe lângă noi ridicau praful până la cer, soarele ne fierbea la foc mic etc. O altă surpriză, plăcută de data asta, a fost spectacolul oferit de toamnă. Nu mă așteptam să fie atât de perfect. 

Puțin de Ciucaș

Tot cu ochii după toamnă la o oprire bolovanii mi-au jucat o festă, roata spate a alunecat iar eu am plonjat într-o parte de pe bicicletă proptindu-mă cu mâna dreaptă în pietriș. Acesta este momentul semnalizat în anale drept startul unei încheieturi în pioneze, cum se schimbă vremea cum pocnește la fiecare rotire a palmei. Forestierul către Poiana Stânii sigur nu îl voi uita vreodată grație acestui moment dureros dar nu voi uită nici priveliștea oferită de mama natură. De la intrarea în poiană Ciucașul se vedea îmbrăcat în straie colorate cu stâncile țâșnind albe dintre copaci și scăldat în razele calde ale soarelui. Fotogenic mititelul. 

Drumul a mers o bună bucată de pe lângă râul Telejenel 
Poiana Stânii
Ciucaș văzut din Poiana Stânii
După poiană am mai mers o perioada prin pădure. Jocul umbrelor e chiar frumos în poza asta.
Boss în Pasul Boncuța

Mai cu o pietricică, mai cu o pauză de admirat și de pozat primii 13.5 kilometri au trecut ușor până în Pasul Boncuța cu toate că am atins viteza melcului pe unele segmente. Mai aveam 2-3 kilometri până sus la Cimitirul Eroilor Tabla Buții, cei mai grei, iar timpul curgea în defavoarea noastră. Eram la limita, trebuia să ne grăbim ca să ajungem înapoi la mașină pe lumina zilei. Am luat decizia să încercăm să ajungem până la Tabla Buții pe principiul mergem până la 16.30 și apoi ne întoarcem oriunde am fi ajuns, chiar dacă mai avem 5 metri până la destinație. Nu te joci cu întunericul și derapajele pe bolovani.  

Pasul Boncuța

Referitor la acei ultimi doi kilometri ce încep din Pasul Boncuța de când faci dreapta de pe drumul care merge către Vama Buzăului pot spune următoarele: clipele trăite pe urcarea Plaiul Boncuța se încadrează la perfecție, precum surâsul pe față Monalisei, în categoria “Ce caut eu în viața mea”. Adicătelea a fost o urcare de categorie specială – categoria 3, 1.28 km cu o pantă medie de 16%, pantă maximă 29.3%, 204m diferență pozitivă.

Drumul era umed, reavan, plouase în zilele anterioare și fiind prin pădure nu se uscase. Nu aveam priză nici la încălțăminte, ce să mai zic de roți. În zonele în care solul era cel mai cleios alunecam elegant înapoi la vale cu tot cu bicicleta la care împingeam de îmi ieșiseră ochii din cap ca la melc. Mi-ar fi părut rău să nu ajung împreună cu Bossulica la finish, fusese un partener de nădejde în atâtea ture, merita să vadă Tabla Buții. Recunosc că îmi trecuse la un moment dat prin minte să-l ascund mișelește în frunze după un pâlc de copaci. Sper că e evident pentru toți cititorii acestui text faptul că pe bicicletă a fost imposibil să urcăm. Dar era atât de frumoasă pădurea tomnatică încât rău nu ne-a părut nici măcar o secundă că am ales să mergem până la capăt. Ne-am încheiat epopeea în vârful dealului la Tabla Buții la un sandviș, nu am mai coborât până la cimitir.

– La stânga sau la dreapta?
– Nu contează, că tot la deal e.
Aproape de şaua Tabla Buţii
În vale, după pâlcul de copaci ruginii, se văd moturile brazilor ce străjuiesc Cimitirul Eroilor, unde sunt îngropați soldații căzuți în Primul Război Mondial
Ciucaș

Drumul de întoarcere a fost același, din fericire acum la vale ceea ce a scurtat timpul de parcurgere. Concluzia zilei se găsește pe Strava:

  • 32.25km Distance 
  • 4:31:05 Moving Time 
  • 848m diferență de nivel pozitivă și tot atâta coborâre
Mai simplu pe coborare

Am ajuns la pensiune când se înnopta. Restul serii am urmat cu conștiinciozitate un program de relaxare, așa cum trebuie să se încheie o zi plină. 

A doua zi dimineață, după micul dejun, ne-am plimbat prin stațiune și am vizitat mănăstirea Cheia, superbe în decorul autumnal. Iar ca să nu ne întoarcem pe același drum la București nu știu ce a fost în mintea noastră de ne-am luat după google maps care ne sugera să vizităm în zonă o atracție turistică – Cascada Urlătoarea aproape de Vama Buzăului. Și de acolo era simplu, porneam spre casă pe la Întorsura Buzăului, Barajul Siriu.

Brumă și toamnă
Culmea Gropşoarele – Zăganu
Mănăstirea Cheia
Mănăstirea Cheia
Munte, parabolice și mânăstire

Cascada Urlătoarea se afla la 31 km distanță de pensiunea unde eram cazați și maps estima că se parcurg într-o ora cu mașina. Clar după acest estimat drumul era prost, de fapt primii 13km de forestier îi știam prea bine că îi făcusem în ziua precedentă pe bicicletă până la Pasul Boncuța (1078m). De acolo mai aveam 12 kilometri până în cascadă. 

Zis și făcut, am pornit întins plini de voioșie mai ales că acum eram în mașină la relaxare, nu mai trudeam pe bicicletă. Rock FM cânta de zor în difuzoare. Nu voi uita prea curând momentul hitului Mestecăniș a celor de la Bucovina dat la maxim în timp ce rulam fin cu geamul deschis și cu ochii pe copacii aurii. Nu erau ei mesteceni și nici noi în Bucovina dar am trecut peste acest aspect. 

nu erau ei mesteceni și nici noi în Bucovina 🙂

Răspunsul la întrebarea de mai sus, “Cât de rău putea să fie drumul?”, nu a întârziat să apară. După Pasul Boncuța am mai mers la relaxare preț de câteva minute și apoi au urmat cei mai lungi 5 kilometri din viața mea, buni de introdus în capitolul momente tragice petrecute în trafic. De la intrarea în pădure, când a început o coborâre lină, drumul s-a îngustat până la momentul în care nu mai încăpea pe el decât o singură mașină. În plus avea și ditamai șleaurile pe care mașina mergea călare legănându-se ea, legănându-ne și pe noi înăuntru dar mai ales legănând bicicletele cocoțate sus pe Duster. Chiar ne gândeam dacă o să ajungem cu ele la sfârșitul drumului în poziție verticală, perpendiculare pe plafon, asta dacă nu rămâneau agățate într-un copac. În stânga aveam un perete iar pe partea dreapta era râpă mascată de copacii de pe margine și din ea iar jos în vale curgea lin răul Buzău.

Vedere din mașină 🙂

Era răcoare, ca în orice dimineață de toamnă, cu toate astea eu eram doar la tricou cu geamul deschis și din când în când mai îmi făceam și vânt cu palmele că simțeam că ma încing. Super experiență, îmi venea să îl rog pe Bodo să dea jos bicicleta și să merg în față mașinii, că rutierii în tururi cu mașina de asistență. Acum când ma uit în urmă zic că a fost o experiență frumoasă, memorabilă, dar încă odată pe acolo nu aș merge.

Cascada Urlătoarea împrăștiată pe stânci. Îmi pare rău că nu am reușit o poză mai bună, atât s-a putut.

Pe un panou am găsit următoarele informații “Cascada Urlătoarea este un fenomen hidrogeologic – front liniar de izvoare cu depuneri masive de tuf calcaros. La baza depozitelor de conglomerate cretacic inferioare apar pânzele de apă subterane care alimentează izvoarele (7-9) cu debit și temperatură constantă tot anul.”

Izvoarele de apă ies direct din munte, se sparg pe stânci şi ajung în pârâul Urlătoarea. 

După cascadă am încercat să găsim ceva de mâncare și am plecat glonț spre Vama Buzăului, am făcut un mic ocol, unde sunt mult lăudatele cazări Pastel Chalet și Vama54 Boutique. Nu am avut succes deoarece găteau doar pentru cei cazați acolo dar măcar am văzut cum stă treaba, e drăguț dar cam în câmp, prea multă deschidere fără nici un copac, nu m-a impresionat prea mult. Bătea și vântul care ridica praful până la cer, mai că mă simțeam ca în Ciulinii Bărăganului.

O pauză de poze la lacul de acumulare Siriu 

3 thoughts on “Pe doua roti prin toamna. Cu bicicleta din Poiana Stanii la Tabla Butii.”

Leave a Reply

Your email address will not be published.